Etichete

, ,

pt didi (16)Întâi și-ntâi, aș spune că nu îmi place întrebarea. Dar las titlul formulat așa, ca să răspund indirect la comentariile naive pe care le auzim frecvent. Pe cele răutăcioase le ignorăm.  Adică, de ce n-aș alăpta după doi ani?? Lapte este (și nu se poate să nu fie atâta timp cât alăptarea decurge firesc și corect din punct de vedere tehnic în tot acest timp), nu au intervenit probleme majore de sănătate, nu sunt despărțită de puiul meu, legătura dintre noi este atât de puternică și de armonioasă, de ce am întrerupe ce avem?

Alăptez în continuare pentru că așa vrem amândouă. Consider că este un aspect foarte important în diada mamă-copil. Puiul are nevoie să sugă, mama nu are nimic împotrivă. Aici ar fi multe de spus. Circulă multe zvonuri, comentarii, păreri personale cum că alăptarea după o anumită vârstă are loc datorită egoismului mamei, dependenței sau instabilității ei emoționale, ca și când mama și-ar impune violent cumva voința asupra bebelușului sau copilului ei. Mă irită această idee. Ca și multe altele pe acest subiect, este absolut falsă. Știm prea bine că suptul unui nou-născut este un act reflex, instinctiv. La pieptul mamei, el suge punând în funcțiune un mecanism tipic, total diferit de suptul din tetina unei sticle. O tehnică ce nu se pierde în timp, nici după introducerea alimentelor solide. Bebele suge, și după 6 luni (vârstă la care OMS, Unicef, AAP, etc. recomandă începerea diversificării alimentației) și după un an, doi, trei sau mai mulți, pentru că are nevoie. Întrebați orice mamă care alăptează și vă va spune că e imposibil să forțezi un bebe sau un copil să sugă. Dacă se poate vorbi de voința mamei în tot acest proces, ne referim doar la faptul că ea dorește și este dispusă să recunoască și să respecte nevoile puiului, că VREA și poate să-l alăpteze în continuare. Sau, altfel zis, NU VREA să-l înțarce de la ea putere și decizie, așa cum multe voci „binevoitoare” și neavizate îi sugerează la tot pasul.

Alăptez după doi ani pentru că OMS, ca și concluzie a multor studii, recomandă alăptarea minim doi ani. De ce să-i ofer copilului meu doar un minim necesar și recomandat dacă îi pot da (mult) mai mult? Care mamă nu se străduiește să ofere copiilor săi TOT ce e mai bun în orice situație în care îi este cu putință să o facă? De ce să mă agăț de acest „minim” și să întrerup știind că, unu la mână, nu-i fac niciun rău, ba dimpotrivă (nu există niciun studiu care să ateste științific că laptele matern este dăunător copilului după o anumită vârstă și există multe altele, sperăm să se publice tot mai multe, care vorbesc de compoziția laptelui matern, de proprietățile lui și de beneficiile pe termen scurt, mediu și lung asupra sănătății copilului) și, doi la mână, este evident că fetiței mele îi pică bine să sugă, cere când are nevoie și se bucură vădit de ceea ce are.

Alăptez încă deoarece, conform cercetărilor antropologice, statisticile arată că înțărcarea naturală, spontană la om (atunci când copilul este suficient de matur din punct de vedere fizic, psihic, emoțional să se desprindă singur de la sânul mamei) are loc undeva între 2,5 și 7 ani. Și nu mi se pare potrivit să opresc eu ceva ce încă o beneficiază pe copila mea din multe puncte de vedere. Mai mult, nu există niciun studiu care să demonstreze că îi fac rău. Psihologii nu sunt de acord între ei și nici nu se bazează pe nimic palpabil. Pe când nevoia de liniștire, de confort, de contact cu trupul mamei a unui copil de 2 ani este tangibilă, o vedem și o trăim zilnic toate mamele care am ajuns în acest punctul și nu am plecat urechea la sfaturi binevoitoare și neavizate de înțărcare. Un articol interesant care face trimiteri la multe alte surse este acesta.

Alăptez mai departe pentru toate avantajele pe care le prezintă acest aliment unic, fluid viu și minunat, care de-a lungul întregului proces variază în funcție de nevoile copilului, de la o zi la alta, de la zi la noapte, de la un anotimp la altul, însoțindu-l în toate etapele de creștere fizică și emoțională. Lăsând puțin poezia la o parte, este plin Internetul de informații referitoare la compoziția laptelui matern și la cum se mențin și se adaptează caracteristicile sale în orice moment. Și mai știm și că laptele matern are o foarte mare valoare imunologică. Sistemul imunitar ni se maturizează undeva între primii 2 și 6 ani, așadar se prea poate ca o înțărcare timpurie să-mi priveze copila de factorul de protecție pe care îl conferă laptele matern. Nu mă risc. ( de citit aici, aici, aici și aici). Mai mult, laptele meu ar acoperi, conform unui studiu citat pe pagina asta, cam 29% din nevoile zilnice de energie, 43% proteine, 75% vitamina A, 60% vitamina C necesare, iar conform altui studiu, publicat de Universitatea din Zaragoza, o jumătate de litru de lapte de mamă în al doilea an de viață acoperă 31% din necesarul de energie, 38% din cel de proteine, 45% de vitamina A și 95% de vitamina C. Noi am intrat în al treilea an de viață și sunt convinsă că nu-i dau apă de ploaie.

Alăptez și voi mai alăpta cât va avea nevoie puiul meu de confortul, de liniștirea, de reîntâlnirile, de bucuriile, de emoțiile și de toată iubirea pe care le găsește în poala mea, la sânul meu.

(Cosmina, mama Ilenei – 2 ani și 23 de zile)