Etichete

, , , , , , ,

 
„Pot să iau medicamente dacă alăptez?”

DA! Și nu doar un paracetamol sau un ibuprofen, sută la sută compatibile cu alaptarea, ci chiar antibiotice în cazul unor infecții. Majoritatea antibioticelor nu sunt contraindicate, deși chinolonele ar trebui totuși evitate. La fel îi în cazul tratamentelor hormonale: corticoizii, insulina, tiroxina sunt compatibile! (Nu este indicat însă estrogenul, deoarece provoacă o scădere a producției de lapte.) Tot așa, diferite medicamente antiepileptice, antireumatice, imunosupresive, anesteziile stomatologice, RMN-urile, ecografiile, etc., nu prezintă nicio problemă! O spune Comitetul pentru Alăptare din cadrul Asociației Spaniole de Pediatrie în acest ghid sumar, pus la dispoziția mamelor (și specialiștilor din domeniul medical) care au dubii.

Ghidul a fost realizat de dr. Jose Maria Paricio Talayero și dr. Juan Jose Lasarte Velillas, care știu ce spun. Primul, dr. Paricio, împreună cu echipa sa de medici specialiști în neonatologie, nefrologie, neuropediatrie, endocrinologie, gastroenterologie infantilă, alergologie și imunologie infantilă, farmacie, psihiatrie, cercetează compatibilitatea medicamentelor cu procesul alăptarii și fac publice rezultatele prin intermediul site-ului http://e-lactancia.org/, disponibil în limbile spaniolă și engleză.

Să nu se înțeleagă greșit. Medicamentele se iau cu precauție și la recomandarea medicului! Însă, și noi, mamele care alăptăm, suntem oameni și e firesc să ne mai și îmbolnăvim de una-alta pe perioada în care ne hrănim puii cu laptele propriu, ca atare, ce se întâmplă atunci când ajungem la medic, ni se pune un diagnostic și ni se prescrie un tratament? Una este informația la care puține avem acces și alta este realitatea la fața locului, în cabinete și spitale. În general, ni se spune că tratamentul indicat nu este compatibil cu alăptarea, gata, trebuie să înțărcăm puiul (nu mai adaug aici comentariile legate de vârsta lui și de calitatea laptelui matern dupa o anumita perioadă de timp…). Ce facem în cazul în care ni se spune că medicamentul este contraindicat în alăptare? Câteva sugestii:

  • Întrebăm medicul de ce spune că medicamentul este incompatibil cu alăptarea. (Mai putem cere părerea și altui medic.) E ceva ce știe sigur sau doar așa crede? Îl/o rugăm frumos să verifice pe aceste site-uri LactMed, aap, e-lactancia, embryotox.
  • Dacă medicamentul este într-adevăr incompatibil, întrebăm ce alternative există, astfel încât să putem alăpta în continuare. (Mai putem cere părerea și altui medic.).
  • Dacă ni se răspunde negativ, încercăm să aflăm cât de important și necesar ar fi acel tratament pentru noi, ce ar însemna să nu-l urmăm (ideea este să consultăm medicul, nu să ne automedicăm sau să întrerupem tratamente după cum ne taie capul).
  • În caz că tratamentul este necesar și nu sunt alternative și realmente este incompatibil cu alăptarea, ne informăm cum putem extrage laptele și ce opțiuni de hrană avem pe perioada tratamentului pentru micuțul/micuța care depinde de sânul nostru. Odată încheiat tratamentul, reluăm alăptarea (dacă este nevoie, apelăm la sprijin pertinent în vederea relactării).
  • Când este vorba de o boală gravă care ar necesita tratament periculos și/sau de lungă durată și se pune problema înțărcării, căutăm să vedem cum ne putem organiza, cât putem amâna începerea lui, astfel încât să putem apela, pe cât posibil, la metode de înțărcare blândă.

Despre cum trece un medicament sau altă substanță chimică în laptele matern, puteți afla aici, foarte detaliat:

http://www.medsafe.govt.nz/profs/puarticles/lactation.htm

http://breastfeedingnetwork.org.uk/pdfs/Introduction_to_the_Safety_of_Drugs_in_Breastmilk_March_2009.pdf

http://www.infantrisk.com/content/drug-entry-human-milk

http://www.breastfeedingbasics.org/cgi-bin/deliver.cgi/content/Drugs/pre_pass.html

http://www.ihan.es/publicaciones/articulos/medicamentos_lactancia_AAP.pdf

Iar în caz că nu găsiți medicamentul care vi s-a prescris ca tratament pe niciunul din site-urile menționate, puteți să vă adresați prin e-mail domnilor doctori Jose Maria Paricio Talayero (e-lactancia.org, în limbile spaniolă sau engleză) și Jack Newman (http://www.breastfeedinginc.ca/content.php?pagename=drjack, în limbile engleză sau franceză).