Etichete

, , ,

Desi s-a chinuit cu rani ingrozitoare, protectii de silicon, muls, biberoane și patru mastite intr-o luna, aceasta mama nu s-a dat batuta si a iesit invingatoare in lupta pentru alaptare exclusiva.

Salutare, sunt Claudia, mamica de Amalia si alaptez.🙂
Vreau sa imi incep povestea cu niste multumiri. In primul rand prietenei mele Oana, care mi-a fost alaturi desi ne despart 300 de km si apoi voua, fetelor de pe grupul Alapteaza!, de la care am avut si am de invatat multe si folositoare.

Desi inceputul alaptarii nu a fost tocmai usor, cu multa determinare si rabdare am reusit sa trec peste greutati iar acum bebelina mea are aproape 8 luni si e tare prietena cu sanul.

Greutatile au inceput din spital. Am nascut prin cezariana o fetita sanatoasa si frumoasa dar pe care am tinut-o in brate abia dupa doua zile si jumatate de la nastere. Pentru ca asa e sistemul, pentru ca in Cluj la spitalul Dominic Stanca dupa cezariana stai 2 zile la terapie intensiva. Nu ti se aduce copilul la alaptat, tu abia te ridici din pat si nu ai cum sa ajungi la neonatologie ca e departe. Suferi si numeri minutele pana la ziua intalnirii, timp in care evident bebe primeste lapte praf. Vine in sfarsit clipa cand ajungi in salon si astepti cu nerabdare sa-ti tii puiul in brate. Vine o asistenta, iti pune fetita in brate, inima iti bate ca nebuna, vrei sa o pui la san si surpriza: bebe nu apuca bine sanul iar asistenta zice: mda, n-aveti sfarcuri! Mai incercati si daca nu reusiti cumparati protectii de silicon. Si pleaca! Eu raman ca lovita, cu o minune de fetita careia ii era foame si pe care ma chinuiam sa o atasez. M-am chinuit cu niste protectii prea mari, apoi am primit unele mai mici care erau mai ok si cu care fetita prindea sanul. Asistentele nu se deranjau sa imi arate nimic. Apoi a facut icter, au luat-o la lampa peste noapte si mi-au zis ca o vor aduce la alaptat. Am asteptat degeaba, dimineata pe la 5 ma duc sa vad, chiar nu s-a trezit micuta? Ma trimit inapoi in salon zicandu-mi: „Toti dorm, nu vedeti ce liniste e? O aducem noi cand se trezeste!”. Imi vine greu sa cred ca un bebe de 3-4 zile doarme de la 9 seara la 7 dimineata fara sa pape. Logic, i-au dat iar lapte praf.

Ajungem in sfarsit acasa, ma chinui cu atasarea, devine din ce in ce mai dureros, am facut ragade chiar daca foloseam protectiile, pentru ca altfel bebelina nu prindea sanul. Vine in vizita medicul de familie, imi zice de una, de alta iar despre alaptat imi zice: „20 de min la un san, 20 la celalalt dupa care te mulgi si ii dai cu biberonul”. Eu fara minte, ascult, ca doar e medic! Si ma pun sa cumpar biberon. La san bebe suge cat suge apoi adoarme, o trezesc si tot asa. Cand ii dau biberonul trage cu nesat, clar vine mai usor. Mai trec vreo cateva zile, bebe plange mult si nu prea doarme nici ziua nici noaptea. O duc la medic, dupa ce o examineaza si o cantareste (luase vreo 50 de grame in 5 zile) imi zice ca plange de foame, nu se satura cu laptele meu. Sa ii dau completare de lapte praf. Nu stiam eu atunci de puseurile de crestere, ca trebuie sa stai cu bebe cat mai mult la san, dar totusi stiam ca nu vreau sa ii dau lapte praf prea mult timp si ca trebuie sa stimulez lactatia. Ragadele erau tot mai dureroase, imi curgea sange din ele si cremele pe care le aveam nu prea faceau mare lucru. Am sunat un consultant in lactatie care a venit sa ne vada, am incercat sa atasam fara protectii dar durerea era mare. Mi-a adus un fel de SNS si mi-a recomandat sa mulg cat mai des si sa beau ceaiuri pentru lactatie si Galafor. Lapte praf ii dadeam rar, dar ii dadeam lapte muls la fiecare masa. De cele mai multe ori cu SNS dar ii mai dadeam si cu biberonul. Nu reuseam sa imi gasesc o pozitie comoda de alaptat, ranile ma dureau ingrozitor si nu pareau ca se vor vindeca vreodata.

Vorbesc mult cu Oana care imi tot zice ca ranile nu trec pana nu reusesc sa atasez corect. La 2 saptamani de la nastere fac mastita, cu febra, frisoane, san impietrit si tot tacamul. Medicul de familie imi spune ca trebuie sa mulg sanul cat mai bine dupa fiecare supt ca altfel o patesc din nou. La fiecare masa bebe sugea cam jumate de ora la fiecare san dupa care ii dadeam biberonul cu lapte muls. Eu tot mulgeam, a crescut productia, micuta nu golea sanul deci mastita din nou. In prima luna am facut mastita de 4 ori dar partea buna era ca nu ii dadeam lapte praf in completare ci lapte muls. Se vindeca in sfarsit sanul drept, nu ma mai doare deloc cand suge, asa ca incerc sa o tin mai mult la san sa scap de completare. La stangul inca sunt probleme, abia dupa o luna jumate s-a vindecat complet. Mergem la vaccinul de 2 luni, medicul nu se declara foarte multumit de cum ia in greutate si imi zice sa nu renunt la completare. Incep sa intru mai des pe grup si sa citesc informatii folositoare. Pe la doua luni jumate trecem prin greva suptului. A inceput sa nu mai vrea completarea ca apoi sa nu mai vrea nici sanul. O alaptez numai semiadormita, altfel urla. Noroc cu grupul ca stiu ce sa fac. Ma ingrijorez ca suge putin, maxim 10 minute, cand mai ieri sugea cate o ora. Aflu ca de fapt puiul meu a crescut si suge mai eficient. Cu incurajarile Oanei, incerc sa renunt la protectiile de silicon. Mai intai la un san, apoi la ambii. Bucurie mare! Dupa greva suptului (pe la 3 luni si ceva) nu i-am mai dat completare, in schimb am inceput sa o pun la san mai des si sa o las in pace sa stea cat vrea. Incepe sa ia bine in greutate si in sfarsit alaptarea a devenit si pentru mine o placere. De atunci bebelina mea nu mai stie de biberon, suzeta sau SNS.

Am avut multe momente in care am vrut sa renunt dar totusi nu m-a lasat sufletul si ma bucur nespus ca nu am facut-o. Am avut noroc ca sotul m-a sprijinit foarte mult si mi-a dat putere sa merg mai departe. Evident am avut parte si de remarci de genul „poate ca nu mai e bun laptele tau, de-aia nu vrea sa suga” dar am reusit sa le ignor. Recunosc si ca a fost vina mea ca nu am citit prea multe despre alaptare cat timp am fost insarcinata. Mi se parea a fi cel mai natural si usor lucru din lume, imi doream foarte mult sa alaptez si nu mi-am imaginat ca as putea avea atatea probleme. Cu siguranta unele puteau fi evitate daca m-as fi informat mai mult sau daca in spital atitudinea asistentelor era alta sau daca medicul de familie nu ar fi sarit imediat cu recomandarea de biberon si completare. Dar din greseli invatam iar eu cu siguranta o sa stiu ce am de facut la urmatorul copil. Iar ceea ce conteaza cel mai mult este ca am o fetita fericita, alaptata, purtata si co- sleepuita.🙂
Sper din tot sufletul ca povestea mea sa ajute si sa le dea incredere proaspetelor mamici ca se poate, trebuie doar sa iti doresti foarte mult.

Va pup cu drag,
Claudia”

13 iunie 2013

Trimite-ne povestea voastra despre inceputurile alaptarii la adresa alapteazatimisoara@yahoo.com si noi o vom publica pe blog!