Etichete

, ,

In ciuda unui inceput bun in maternitate, pentru Diana si Daria probleme incep odata ajunse acasa. Lipsa initiala de informare si presiunile familiei o conving pe Diana sa apeleze la laptele praf, insa determinarea sa si dorinta de a alapta exclusiv isi spun in cele din urma cuvantul.

Noi am avut un start bun in alaptare in ciuda piedicilor puse de sistemul medical din Romania. Daria a pus prima data gurita pe san la 6 ore de la nastere si a tras cu asa putere incat m-am speriat de senzatie. Simteam fluturasi in stomac, m-au trecut fiori si a fost prima data cand mi-am zis ca aceasta creatura TREBUIE sa manance doar lapte de la san. Nefiind cu mine in salon, in primele 2 zile s-a bucurat de minunatul lichid din 3 in 3 ore. Era atat de dornica de supt incat sugea in somn de multe ori, profitam ca uitau asistentele de noi si stateam singure in salonul de alaptat, eu uitandu-ma la ea, ea dormind si sugand in somn. Am plecat din spital cu furia laptelui si ragade la ambii sani, dupa 2 zile. Nu m-am plans, nu m-am panicat, stiam ca startul va fi dificil si visam la momentul cand vom fi doar noi doua, cand ea se va atasa si va dormi linistita la sanul meu, cand ii voi sorbi fiecare miscare ritmica a maxilarului si ma voi imbata cu mirosul ei.

Dar surpriza, acasa nu puteam sa o alaptez. Plangea rau pentru ca ii era foame, intrase in puseul de 3 zile, iar eu nu reuseam sa o atasez. Sanii ma dureau, nu suportam nimic pe mine, ma durea cand respiram. Erau tari ca piatra, lapte nu iesea, copilul plangea, sotul imi spunea ca poate sunt una din femeile alea care nu pot alapta, soacra ma ruga sa ii dau lapte praf ca omor copilul, mama imi spunea ca nu am lapte ca nici ea nu a avut. Eu plangeam langa Daria si o rugam sa suga. Ii spuneam ca eu am lapte, ca este treaba ei sa il scoata din tzatze, ca eu nu pot sa o fac ca as face-o. Ea punea, mititica, gurita, dar nu putea sa prinda, mamelonul nu se plia pe gurita ei, era prea plat. Am cumparat o pompa manuala, dar nu iesea nimic cu ea. Plangeam intruna si in a doua zi dimineata de cand am ajuns acasa, a 4-a ei zi de viata, i-am dat lapte praf. M-am urat pentru neputinta, imi era frica ca raman fara lapte, am inceput sa vorbesc cu puiul meu, i-am spus ca mami nu stie ce sa faca, ca ea trebuie sa ma ajute, sa prinda bine sanul si sa traga cu putere. Se uita la mine si parca vroia sa imi spuna ca nici ea nu stie ce sa faca. Mi-am promis ca nu ii mai dau lapte praf si mi-am luat o pompa electrica care m-a ajutat mult, dar m-a bagat si intr-un cerc vicios: mulgeam din ora in ora ca iesea putin, Daria inghitea totul rapid, mi se parea ca mananca non stop. Ii dadeam cand cu seringa, cand cu biberonul, dar nu faceam fata cu mulsul. Am mai pacatuit de inca 2 ori cu laptele praf, o data intr-o noapte cand am incercat timp de 30 minute sa ii dau san – a plans sfasietor, m-am simtit o mama rea, incapabila, l-am intrebat pe Dumnezeu de ce mi-a dat copilul asta acum, ca eu nu sunt pregatita sa ii ofer ce merita, si a doua oara in a 10-a zi de viata cand nu m-am putut ridica din pat sa ma mulg, era obosita psihic si fizic.

Doua saptamani am trait amandoua un calvar, aveam ritual: la prima agitatie pus la san, tinut 10-15 minute, cand incepea sa planga ii dadeam biberonul cu lapte muls. Eu sunt ambitioasa din fire si mi-am zis ca daca copilul asta m-a ales pe mine sa ii fiu mama a stiut ca nu ma las asa usor, ca lupt pana cand totul devine inutil, asa ca incercam iar si iar imediat ce simteam ca este si ea disponibila si calma. Sanii incepusera sa nu ma mai doara asa tare, puteam sa port maieu pe mine, cred ca trecuse furia laptelui in a doua saptamana de viata a puiului. La un moment dat m-am resemnat si mi-am zis ca la nevoie ma mulg macar 6 luni sa ii asigur startul bun. Simteam ca mi se inmoaie sanii si incepusem sa beau ceai pentru lactatie care mi-a crescut productia si mi-a umflat sanii iar. Daria isi facuse o rutina, dormea 2 ore, se trezea, manca 100 ml lapte si in 30 minute adormea iar. In prima zi din a treia saptamana am stat 3 ore cu ea pe burta mea, fara pauza. Nu m-am muls deloc in astea 3 ore. Era asa de bine cu puiul meu in brate, era atat de calda, respira atat de frumos incat mi-am zis ca ii fac o sticla de lapte praf daca nu vrea san numai sa mai stau cu ea in brate putin. S-a trezit, mi-a zambit si cauta sa manance. I-am dat sanul, ea l-a luat si a tras cu putere. Am tipat, ea s-a speriat si s-a retras de la san. I-am zambit, am pupat-o, i-am zis ca acum e acum. Ca trebuie sa suga ca nu am lapte muls si ca nu vreau sa ii dau lapte praf si am atasat-o iar. A supt timp de 5 ore fara pauza. Am continuat cu mulsul inca 3 zile dupa, faceam stoc in frigider de frica sa nu renunte iar la san, dar puiul meu s-a atasat pentru totdeauna de tzitzi ei si nu a mai primit biberon niciodata.

Privesc cu nostalgie inapoi si realizez acum, rememorand, unde am gresit:

  1. ar fi trebuit sa citesc mai multe inainte sa nasc despre atasarea corecta la san si despre cum sa eviti furia laptelui (mi se spusese ca toate mamicile fac furia laptelui – fals),
  2. ar fi trebuit sa citesc inainte sa nasc THE BABY BOND – ca sa realizez cat de importanta este legatura intre pui-mama imediat dupa nastere,
  3. ar fi trebuit sa ma lupt cu sistemul si sa dorm la usa sectiei de neonatologie cu puiul in brate, nu sa fac noapte alba in salon gandindu-ma ce o face puiul meu, oare o dormi, i-o fi foame, o plange,
  4. ar fi trebuit sa ma inchid in camera cu puiul meu imediat ce am ajuns acasa si sa nu las pe nimeni sa intre pana cand nu as fi recreat continuum-ul intrerupt prin despartirea de la nastere (nu citisem Conceptul Continuum), sa stam skin-to-skin multe ore,
  5. ar fi trebuit sa nu vorbesc cu nimeni, nici cu mama, nici cu soacra, sa imi ascult copilul, sa am incredere in mine si in el,
  6. ar fi trebuit sa dorm cu puiul langa san din prima zi acasa, nu din a doua saptamana de viata a lui,
  7. nu ar fi trebuit sa cumpar lapte praf, gandindu-ma ca poate nu pot sa alaptez, trebuia sa gandesc invers, NU AM CUM SA NU POT, sunt construita genetic pentru asta.

De atunci Daria cauta sanul cand este obosita, cand vrea sa doarma, cand este prea stimulata, cand intalneste straini care pun mana pe ea, cand o dor gingiile, cand cade, cand nu reuseste sa ajunga la ceva, cand mananca, cand ii este sete, cand este plimbata in Manduca, cand ii este cald, cand ii este frig, cand vrea sa fie iubita, alinata, alintata, cand are nevoie de mama ei, cand ma vrea pe mine, iar eu am uitat tot, ma simt FEMEIE cand alaptez, ma simt puternica cand ne privim in ochi, simt ca as face orice sa o fac fericita, simt ca este puiul meu dinainte sa fiu eu pe acest Pamant, este lumea mea, fara ea nimic nu e bun, frumos, acceptabil de trait.”

5 iunie 2013

Trimite-ne povestea voastra despre inceputurile alaptarii la adresa alapteazatimisoara@yahoo.com si noi o vom publica pe blog!