Riscurile intarcarii bruste

Alaptarea si incetarea ei au fost vazute din negura timpurilor ca si ceva natural, normal, de care sa se bucure si pe care sa le pretuiasca atat mama cat si copilul. Intarcarea e un proces care incepe cu introducerea primelor alimente solide, in jurul varstei de 6 luni (conform OMS) si se incheie de preferabil undeva dupa varsta de 2 ani, cand atat mama cat si copilul sunt pregatiti sa treaca aceasta piatra de hotar.

Ce recomanda marile organizatii si societati occidentale cu privire la timpul si modul in care bebelusii ar trebui alaptati:
-Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda alaptarea exclusiva (fara suplimente ca apa, ceai, sucuri, pireuri, cereale) a bebelusilor pana in jurul varstei de 6 luni. La 6 luni, alimente solide ca legume si fructe vor fi introduse in alimentatia bebelusului concomitent cu alaptarea sa pana la 2 ani sau mai mult;
-Societatea Canadiana de Pediatrie, Dieteticienii Canadieni, Sanatate Canada (Health Canada) recomanda alaptarea exclusiva pentru cel putin 4-6 luni de la nastere, completata pe urma cu alimente complementare, si continuata pana la 2 ani sau mai mult;
-Colegiul American de Obstetrica si Ginecologie (ACOG) recomanda alaptarea exclusiva timp de minim 6 luni (in contextul beneficiilor asupra sanatatii mamei);

-Asociatia Americana de Pediatrie (AAP) si Academia Americana a Medicilor de Familie (AAFP) de asemenea recomanda alaptarea exclusiva primele 6 luni, continuand, concomitent cu introducerea alimentelor solide, alaptarea pana la cel putin prima aniversare a bebelusului si dupa;

Societatea moderna ne face sa privim intarcarea ca un moment dintr-o zi x, cand mama spune STOP alaptarii, copilul sufera cumplit pierderea, ba chiar mama refuza sa ii fie alaturi copilului in acceptarea suferintei, a emotiilor grele pe care acesta la simte, parasind pentru cateva zile caminul familiei. Cam asa am ajuns noi, oamenii secolului 21 sa vedem intarcarea.
Dar chiar asa trebuie sa fie? Care sunt riscurile la care se supun atat mama cat si copilasul in cazul unei intarcari bruste?

Riscurile pentru mama:
1. angorjarea sanilor, dureri puternice in sani, sani foarte plini. Desi copilul nu mai suge, sanii continua sa produca lapte zile, saptamani chiar si luni dupa ultimul supt. Daca laptele nu este scos din sani, cat sa se detensioneze acestia, creste riscul blocarii unor canale, blocaje care pot degenera cu usurinta in mastita sau chiar abces.
2. nevoia de a se mulge pentru a detensiona sanii, pentru a usura durerea se concretizeaza in timp investit in muls in loc de timp petrecut cu copilul.
3. creste incidenta cancerului la san, cancerului ovarian, dificultate in pierderea greutatii acumulate in timpul sarcinii, diabetului de tip 2 si sindromului metabolic (Meta-analiza realizata de Agentia de Calitate si Cercetare in Sanatate AHRQ)
4. dificultate de a-si lua copilul in brate din cauza durerilor de sani. Uneori sanii plini de lapte dor atat de tare incat efectiv mama nu se poate ocupa de copil, iar in perioada de intarcare este esential ca mamica sa ofere extra atentie si momente tandre copilasului, astfel ca acesta sa gaseasca modalitati noi de conectare cu mamica lui, altele decat suptul.
5. stare emotionala de doliu, suparare, anxietate, insomnie. Chiar stari depresive, cauzate de scaderea nivelului de prolactina, hormon al alaptarii, care da o stare de bine, de fericire in perioada alaptarii si ajuta la odihna mamei.
6. invinovatire (mai ales cand bebelusul sugea frecvent iar in urma intarcarii cere frecvent san). De cele mai multe ori mamele aleg sa isi intarce copilasii mai devreme decat si-ar dori ei din cauza presiunii familiei, sfaturilor nepotrivite ale prietenilor, parerilor negative ale colegilor de la munca, sfaturilor unor medici sau alte cadre medicale dezinformate sau slab informate cu privire la alaptare. Astfel mama simte sentimente contradictorii si se invinovateste pentru suferinta cauzata copilasului.
7. nevoia de a gasi noi alternative la adormire, la calmarea unor suparari, la readormirea copilului in timpul noptii. Orice mama care alapteaza un copilas va spune fara urma de indoiala ca sanul este cel mai bun antidot pentru o durere (o cazatura, eruptii dentare, otita…) dar si cel mai bun si eficient “somnifer”. Inlocuirea suptului cu alte ritualuri de adormire, implicarea taticului in pregatirea pentru somn, citirea unei carti, pot sa inlocuiasca alaptarea dar implica mai multa logistica si energie din partea parintilor, pe cand adormirea la san este atat de simpla.
8. pierderea celui mai simplu mod de hranire a bebelusului, de hidratare a unui copil bolnav, de asigurare a unei hrane sterile si mereu la indemana. Multe mame care au trecut prin diferite boli cu bebelusii sau copilasii lor sustin ca acestia refuzau orice aliment, medicament, sirop sau bautura, dar acceptau sanul. Astfel ele aveau atuul laptelui matern ca siguranta ca puiul lor nu se deshidrateaza, nu e flamand si ca va trece cu cele mai optimiste sanse peste boala. O mama care alapteaza nu risca in cazul unei intarzieri in aeroport, in cazul unei inzapeziri sau alte situatii extreme, sa ramana fara mancare pentru copilasul ei.
9. pierderea unui timp de calm, de odihna, de relaxare unu la unu, mama-copil.
Indiferent de felul si momentul in care o mama a ales sa intarce copilul sau sa-l lase sa se intarce singur, amintirea momentelor in care era cu el la san sunt pretioase, amintiri dragi, care nu pot fi comparate cu nicio alta experienta. Timpul petrecut la san e timp de relaxare, de liniste pentru mama dar si pentru copil, de conectare cu copilul (mai ales in cazul unui copilas nazdravan peste 1 an, care e mereu pus pe sotii!)

Riscurile pentru bebelus:
1. risc crescut de infectii (explicatia consta in faptul ca celulele plasmatice din arborele bronsic al mamei si din intestin, migreaza in epiteliul mamar si produc anticorpi de tip IgA specifici antigenelor din imediata apropiere a diadei mama-copil, oferind protectie specifica impotriva agentilor patogeni din mediul mamei)
-infectii ale tractului respirator inferior (riscul de spitalizare din cauza infectiilor tractului respirator inferior este de 3,6 ori mai mare pentru copilasii hraniti cu formula decat cei alaptati cel putin 4 luni de viata)
-gastroenterite (un copil pe formula sau cu o hrana mixta de lapte praf si lapte matern e de 2,8 ori mai predispus sa dezvolte o gastroenterita decat colegii lui alaptati exclusiv)
-otite ( aproximativ 44% dintre copii vor avea cel putin un episod de otita medie in primul an de viata, riscul pentru copilasii hraniti cu formula este dublu fata de cei hraniti cu lapte matern pentru mai mult de 3 luni)
-pneumonie
2. risc crescut de obezitate infantila, diabet de tip 1 si 2 (de 1,1-1,3 ori mai predispusi spre obezitate sau diabet de tip 2 copilasii hraniti cu formula), leucemie (de 1,3 ori risc mai crescut pentru copilasii hraniti artificial), sindromul mortii subite (hranirea cu formula creste de 1,6-2,1 ori pericolul de sindrom al mortii subite), dermatita atopica (risc de dermatita atopica de 1,7 ori mai crescut pentru copilasii hraniti mai putin de 3 luni cu lapte matern exclusiv)
3. in cazul prematurilor, lipsa laptelui matern este asociata cu riscul crescut de enterocolita necrozanta (lipsa alaptarii in cazul prematurilor creste de 2,4 ori riscul ca acestia sa faca enterocolita necrozanta)
4. nu mai primeste anticorpi si celule vii prin laptele matern
5. in caz de boala rareori un bebelus refuza sanul, dar un bebelus pe formula sau doar pe solide va refuza deseori hrana, spre disperarea mamei
6. suptul la san nu inseamna doar hrana ci si confort, de multe ori un bebelus intarcat brusc va avea nevoie de suzeta pentru confort sau va incepe sa isi suga degetul, in timp ce un copil lasat sa se auto-intarce poate sa depaseasca anii copilariei fara a suge deget sau suzeta
7. un bebelus intarcat prea repede este supus la risc crescut de alergii
8. pierderea confortului si a apropierii, a atasamentului creat prin relatia fizica si psihica de alaptare
9. pierderea efectelor benefice asupra sanatatii psihice si a dezvoltarii armonioase ale copilului prin alaptarea indelungata. (K.B. Walant:Creating the Capacity for Attachment: Treating Addictions and the Alienated Self)

Diferite abordari ale intarcarii bruste cuprind scenarii ca: luarea unui concediu fara copilas, aplicarea de alifii, creme, ardei iute sau alte substante cu gusturi puternic neplacute pe san, colorarea sanilor cu desene inspaimantatoare, oprirea irevocabila a accesului copilului la san, lasandu-l sa planga neoprit si altele. Le vom lua la rand si vom observa de ce aceste metode de mai sus dau gres desi sunt atat de populare si ne sunt recomandate atat de usor de catre rude, vecini, medici, prieteni… (cu cele mai bune intentii!)

Intarcarea cat timp mama si tata merg intr-un concediu fara copilas.
In articolul despre cum se poate termina intr-un mod frumos, respectuos, alaptarea, scriam ca momentul intarcarii nu este cel mai potrivit pentru a-ti lua o vacanta departe de copil, intarcarea fiind o etapa importanta in viata copilului tau. Chiar asa e, dar aceasta practica e foarte populara si foarte frecvent recomandata. Poate ca mama vede concediul ca o separare de copil, fiind capabila sa priveasca poza de ansambul, dar pentru copilas, care traieste prezentul, fara a fi capabil sa proiecteze scenarii in viitor, este pur si simplu un abandon inexplicabil, o pierdere. Un dezavantaj al acestei practici o constituie faptul ca un concediu de o saptamana nu garanteaza ca la intoarcere copilul chiar nu va mai cere sa suga. Deci se poate sa fie o saptamana de tristete pentru copil dar si fara rost!
Un studiu in Tanzania, unde aceasta abordare asupra intarcarii e frecvent intalnita, arata o corelatie semnificativa intre malnutritie si separarea de mama in timpul intarcarii. Pierderea dragostei mamei, lipsa atentiei, lipsa contactului fizic, lipsa supravegherii cu dragoste in timpul meselor pot duce cu mare usurinta spre malnutritie, mai ales in tarile slab dezvoltate, unde malnutritia este o mare problema. (E. Schmutzhard, W. Poewe, F. Gerstenbrand: Separation from mother at time of weaning. A rarely discussed aspect of the aetiology of protein energy malnutrition)
Un copil sub 3 ani sufera pierderea mamei daca aceasta lipseste mai mult de 10 minute, o ora, jumatate de zi, sau cateva zile maxim, are o toleranta specifica varstei sale in care absenta mamei va fi trecuta cu vederea. Un bebelus vazand ca mama lui nu se intoarce, o va jeli, va fi inspaimantat, instinctul spunandu-i ca nu va putea supravietui fara mama sa. Bebelusul va fi nevoit sa isi oranduiasca viata fara mamica lui, lucru greu de realizat cand starea lui emotionala si psihica e zdruncinata de socul lipsei mamei. Chiar si pentru un adult matur fizic cat si psihic, socul pierderii persoanei iubite, a unui parinte sau a unui prieten drag, duce nu de putine ori la dezechilibre emotionale puternice, actiuni pripite, depresii. Astfel copilasii mici parasiti de mamica vor dezvolta diferite mecanisme de aparare, de linistire, unele nedorite de adult, pentru a face fata noii situatii (leganat puternic, supt agresiv al degetului, ticuri nervoase, tras de ureche, par, smuls par si multe altele). Pentru mai multe detalii despre exemple de reactii ale bebelusilor si copilasilor la absenta mamei, vedeti capitolul 1, Trauma si Pierderea din “Pierderea” de John Bolby.
Tot psihanalistul J Bolby observa ca intreruperea brusca a relatiei cu mama, prin plecarea de acasa, lasarea copilului la bunici o perioada indelungata, poate crea o ruptura in atasamentul copilului si poate lasa traume pe termen lung. Asadar intarcarea prin abandon poate cauza multe afectiuni psihologice pe care mama nu le ia in calcul, dar, poate, daca ar stii despre riscurile lor, ea ar evita o astfel de abordare agresiva cu privire la intarcare.

Aplicarea de substante iuti, amare, rele la gust pe san
O metoda de intarcare raspandita pe intreg mapamondul, dar de multe ori dureroasa, atat pentru mama cat si pentru copil (ardei iute- au!).
Ca parinti, dorim sa crestem copilasi care sa aiba incredere in noi, care sa comunice cu noi, care sa aiba la randul lor incredere in ei insisi. Ca un copil sa deprinda incredere in fortele proprii, trebuie sa aiba o baza solida la care sa se intoarca pentru reasigurare: mama sau tata. Daca sanul dulce al mamei, care pana atunci ii oferea toata dragostea, linistea si increderea de care avea nevoie, devine brusc acru, amar, iute, increderea copilului se zdruncina profund, doar el stiind ce poate sa fie in sufletul lui cand cel mai drag loc de “adapare a sufletului” ii provoaca repulsie, teama.
Cu aproape 2000 de ani in urma, Soranus, medic grec, si-a exprimat dezaprobarea cu privire la asemenea practici barbare, sustinand ca efectul unei astfel de schimbari bruste in relatia cu sanul este unul negativ asupra copilului din punct de vedere psihic, dar poate avea si efecte fizice grave asupra unui copil de altfel sanatos (dureri de stomac sau alte boli). Iar in 1664, Anne Bradstreet nota despre intarcare in “Meditatii” ca unii copii nu se intarca, oricat mustar si-ar pune mamele pe sani, ei sugand in continuare cu tot cu mustar.

De asemenea, aplicarea unui bandaj sau a unor culori pe san, ca sa sperie copilasul, poate creea sentimente de vinovatie greu de suportat de un copil, care il pot urma tot restul vietii, sau spaime, lipsa unei baze sigure in mama sa.

Lasarea copilului sa planga pana la epuizare
Copilasii plang din diferite motive, aici nu discutam despre plansul fiindca isi doreste o inghetata, a 3-a pe ziua de azi, sau plansul cand nu il lasam sa loveasca alt copilas sau pe noi. Mai ales in cazul copilasilor peste 1 an, o zi obisnuita implica si unele frustrari, deseori exprimate si prin plans. Ne referim la ignorarea plansului disperat al unui copil care cere sanul mamei, care cere alinare si caruia i se refuza acest lucru. Plansul copiilor e un mod eficient de comunicare a unei nevoi, e un mod de refulare dar si un mod de exprimare a neputintei de a fi inteles.
Ignorarea plansului unui copil il invata o lectie dura: atunci cand e mic, neajutorat si nu stie sa rezolve situatia in care e in niciun fel iar singura resursa ramasa e plansul, el tot nu va fi ascultat si inteles de catre parintii lui, singurii pe lumea asta in care isi pune toate sperantele.
Plansul neputincios al unui copil care doreste sa fie alaptat nu poate sa lase inima parintilor neafectata. Se stie, multe mame fiind dovezi vii, ca plansul unui bebelus produce eliberarea laptelui prin canalele lactofere. Unele mame auzindu-si propriul bebelus plangand sau chiar bebelusi straini, ajung sa isi ude tricourile cu lapte. Corpul nostru este creat in asa fel incat sa ne invete sa raspundem plansului unui bebelus prin alaptare. Poate din aceasta cauza suntem tentati sa lasam copilul bunicilor sau bonei si sa disparem intr-un concediu cat timp “furtuna de acasa” se dezlantuie, e prea greu de suportat acest plans. Pretul iresponsabilitatii noastre cu privire la o etapa atat de importanta in viata copilului nostru va fi platit, din pacate, de copilas, a carui incredere in parintii lui va fi puternic zdruncinata. Normal ca un copil isi va ierta mereu parintii, normal ca in ceva vreme episodul intarcarii va fi depasit, dar cu ce pret?

Uneori mama simte ca a atins o limita in relatia armonioasa de alaptare a copilului, uneori e nevoie ca viata mamei sa se imbunatateasca si aceasta imbunatatire nu include copilul, nu include alaptarea, dar nu trebuie sa excluda sau sa fie date uitarii nevoile copilului. Asadar intarcarea, daca este imperios necesara pentru imbunatatirea conditiei de viata a mamei, a conditiei psihice a unei mamici epuizate, extenuate, la limita, este de dreptul copilului sa fie realizata cat mai bland, cat mai atent legata de nevoile copilului, de varsta si capacitatea de intelegere a copilului. Totusi o mama care doreste intarcarea copilului pentru a-si rezolva anumite probleme ar trebui ajutata sa rezolve problemele in sine, abia apoi sa poata sa ia o decizie informata, la rece cu privire la motivatiile reale ale dorintei sale de a intarca. Sa nu uitam ca noi suntem adultii si avem responsabilitatea bunastarii fizice si psihice a copilului pe care il ajutam sa creasca. Sa nu uitam ca desi trebuie sa ne facem noua viata cat mai placuta, avem responsabilitatea vietii unui omulet, iar primii ani de viata sunt esentiali in dezvoltarea armonioasa a viitorului adult. Doresc tuturor parintilor ca ajunsi copiii lor mari sa fie mandri de felul in care au ales pentru copii si de faptul ca au fost onesti cu ei insisi.

Articol realizat de Silvia Nicoara
Bibliografie:
– Mothering your nursing toddler- Norma Jane Bumgarner
– http://www.who.int/topics/breastfeeding/en/
– http://www.artofbreastfeeding.com/?p=27
– http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2720507/
– http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2812877/
– http://www.cps.ca/documents/position/weaning-from-the-breast
– http://breastfeedingresourcesni.wordpress.com/2011/08/02/risks-of-stopping-breastfeeding-before-mother-and-baby-are-ready/
– http://kathydettwyler.org/detwean.html