Etichete

, ,

Continuam seria povestilor despre greva suptului.

Livia: O sa incep prin a povesti cum a decurs alaptatul de la inceput…

Imi doream foarte mult sa alaptez de la inceput si chiar m-am documentat in sensul asta cu ceva timp inainte de nastere, mai mult de pe internet. In familia mea copiii nu au fost alaptati (cred ca din lipsa de informatie corecta deoarece pe vremea mamicilor noastre chestiile de genul nu am suficient lapte/laptele nu e bun/copilul nu se satura erau in mare voga) si nici nu cunosteam mamici care sa fi alaptat mai mult de o luna. Din fericire ca m-am nimerit (in locul sotului care nu a putut sa mearga la ultima sedinta) si la un curs de puericultura unde s-a vorbit de importanta alaptarii, iar acolo am vazut cum si ce trebuie sa fac. Credeam ca totul va fi floare la ureche dar ce sa vezi, cand  sa trec la fapte mi-am dat seama ca nu e chiar  asa🙂

Tinand cont ca a trebuit sa nasc prin cezariana (bebe nu a vrut si nu a vrut sa vina pe lume nici in sapt 42), mi-a fost adus copilul in salon doar 10 minute in prima zi. I-am spus asistentei sa mi-l puna la san (pentru ca eu nu ma puteam misca) dar ea mi-a zis ca nu-i este foame, desi a doua zi cealalta asistenta din schimbul de noapte mi-a spus ca a innebunit-o cu mancatul. Apoi zilele ce au urmat in maternitate au fost un chin, din toate punctele de vedere. Stateam cu bebe la san toata ziua si toata noaptea (deoarece clar ma alesem cu o mancacioasa), cu greu reuseam sa o satur si incepusem sa cred chiar ca nu am lapte si ca nu voi avea indiferent cat sta copilul la san. Mult timp mi-a luat sa-mi dau seama care e cauza reala a problemelor noastre: nu reauseam sa dorm deloc in salon, era foarte cald, galagie, dormeam o ora din 24, eram epuizata. Apoi, cand am ajuns acasa si am reusit sa dorm mai mult, am observat ca sanii imi erau plini cu lapte si aveam un bebe fericit alaptat exclusiv…

Totul bine si frumos… am trecut si de colici si de ceea ce credeam ca e constipatie si ce sa vezi… Cand avea fetita 2 luni, intr-un weekend ne-am hotarat sa mergem la soacra-mea la tara. Acolo a inceput agitatia. Am crezut ca e mai agitata din cauza ca am schimbat locul, ii era foame, isi sugea pumnutii, dar cand o puneam la san incepea sa planga. Nu-i convenea, nu vroia sa suga. Cum nu am stiut ce se intampla, ne-am intors in aceeasi seara acasa la noi. Saptamana ce a urmat nu stiam ce se intampla. De fiecare data cand ma apropiam cu sanul de ea incepea sa planga, chiar sa urle foarte tare. Am crezut ca am mancat eu ceva si nu-i place gustul laptelui. La urmatoarea masa la fel, am facut dus crezand ca nu-i place mirosul meu. Toate acestea degeaba. Dupa o saptamana in care nu a luat deloc in greutate si in fiecare zi alaptatul era un chin pentru amandoua, am hotarat sa o ducem la pediatru pentru ca incepea sa fie tot mai rau, chiar sarea peste mese. Pediatra m-a asigurat ca fata e sanatoasa, nu e racita, nu e bolnava, nu are nimic, doar lipsa de fier si mi-a dat sa-i dau fier timp de o luna si ceva multivitamine, spunandu-mi ca laptele matern nu contine vitamine. Eu, nestiind ce se intampla bineinteles ca am crezut-o pe cuvant si am facut cum a zis ea. Dupa alte 3  saptamani de luat fier si de durut burtica de la el, nu am observat nici o schimbare in comportamentul Elissei. O mamica foarte draguta care o fost cu mine in salon la maternitate mi-a povestit de grupul Alapteaza si am rugat-o sa ma adauge pentru a cere un sfat mamicilor mai experimentate. Asta dupa ce am cautat mult pe google si nu am gasit pe nimeni in situatia mea sau vreun sfat care sa imi fie de un real folos. Am aflat ca era vorba de greva suptului si am primit si cateva sfaturi folositoare legate de felul cum sa o alaptez. Nici in ziua de azi nu i-a trecut,mananca in timpul zilei doar daca o tin in brate si o leagan, cand e foarte obosita si semiadormita, iar noaptea fara probleme (asta daca nu se trezeste cumva de-a binelea). De atatea ori am vrut sa renunt, am zis ca nu mai pot si nu mai rezist, am fortat fata (mare greseala) sa suga, am izbucnit in plans odata cu ea. Dar nu am putut sa renunt si nici nu o voi face prea curand. Datorita acestui grup m-am inarmat cu multa rabdare si cu speranta ca intr-o zi se va reindragosti de tzitzi. Si in fiecare zi ma regasesc in multe postari ale mamicilor care imi dau puterea sa merg mai departe.

Adela A.: La noi greva suptului tine de atat de mult timp ca nici nu mai stiu cand a inceput. Cum s-a manifestat? Pur si simplu cand incercam sa o pun la san incepea sa planga foarte tare. Am incercat sa schimb pozitia, a mers putin timp dar apoi aceeasi poveste. Singura solutie a fost sa-i dau imediat dupa ce se trezea, dar imediat, in minutul urmator, daca ratam era jale. Noaptea nu aveam probleme, o auzeam ca se trezeste, isi manca pumnii, o puneam la san, manca si apoi dormea in continuare. Perioada aceasta de greva nu ne-a afectat, a luat foarte bine in greutate. A tinut cam de la 2 luni pana acum cand avem 4 luni si 2 saptamani si doar cateodata se mai agita ziua, in rest coopereaza.

Ma bucur ca am stiut despre ce este vorba si nu am sarit repede la biberonul cu lapte praf, pe care sunt sigura ca l-ar fi acceptat. Cred ca este foarte important sa ne conectam cu bebelusul, sa-l intelegem si sa-l ajutam. Ca sa ai succes in alaptat trebuie doar sa-ti iubesti copilul.

Multumesc grupului Alapteaza!, datorita voua am aflat ce e greva suptului si am tratat-o ca atare.

Alexandra P.: Greva la noi a inceput la 6 saptamani si s-a terminat (cred, sper! ) la 3 luni si 3 saptamani.
A inceput încet, domol, cu un copil care era prea obosit seara, plangea amarnic de somn si foame dar refuza sanul. Am incercat skin to skin si baie impreuna dar nu a mers. Am incercat sa il prind mai repede decat zicea ca ii e foame dar a mers o singura zi. Am incercat sa ii ofer sanul mai des si sa il port prin casa dar refuza.
Ce mergea era: suptul noaptea, suptul afara si sugea continuu in casa daca dormea.
Încet s-a extins la fiecare supt si cel mai groaznic a fost la puseu cand stătea treaz 45 min si dormea 45 min. La fiecare supt același scandal si adormire cu plansete si urlete ca dupa ce adormea sa suga continuu pana la trezire.
Soluția la noi a fost plimbatul prin casa lângă sanul gol pe care il lua dupa cateva minute/ zeci de minute de plans.
Acum, la aproape 4 luni nu mai vrea sa fie plimbat ca sa adoarma si suge cu plăcere. Schimbare in bine a fost brusca. Atât de brusca încât eu m-am speriat cand am vazut ca plange chiar si plimbat si distrusă m-am asezat pe canapea. In secunda aia a tăcut si a luat sanul .
De atunci e Zen, cu excepții foarte mici. A luat in greutate bine, ca de obicei, pentru ca sugea tot somnul de zi si noaptea era in pauza de greva.

Madalina M.: La noi a început la doua luni jumatate si inca tine (oarecum). E interesat de orice altceva in afara de tzitzi… uneori pana si o raza de soare e mai interesanta. Dar nu il fortez. Il pun de doua trei ori. Plange. Il ridic sa stea cum vrea si gata. Macar stiu ca daca ii e foarte foame mănâncă. Nu sta ziua mai mult de 2-3 min la san, dar e vesel, uda scutece, e ok. Instinctul mi-a spus ca e ok. Ca pozitii de alaptat recomand vertical plimbat, in semiintuneric sau semi adormit. Cred ca in doua luni (pana acum) a pus cam 750 de grame.

Laura Z.: Greva suptului a început probabil din cauza mea. Pe la 3 luni începuse să exploreze mediul înconjurător, mai ales în timpul suptului: ba erau umbre pe pereţi, ba a strănutat tata, ba a trecut o muscă-n zbor… Eu tot încercam s-o fac să mănânce mai departe, o forţam. Chiar găsisem interesantă poziţia de alăptat cu ea în braţe. Şi ei parcă începuse să-i placă. Până într-o zi când eu am crezut că-i este foame şi tot încercam să-i dau să mănânce, ea refuzând complet. Nu mâncase de vreo 2 ore. Şi am tot insistat. Am pus lăptic şi într-o tetină, şi într-o linguriţă, nimic nu avea efect. Atunci m-am gândit pentru prima oară că poate nu îi mai place laptele meu, nu mai este hrănitor. Mâncasem la fel ca şi cu o zi înainte… Până am scris pe grup şi m-au informat fetele că trecem printr-o grevă. Pfff. A fost greu, am plâns. Ne-a ţinut cam… 2 luni, până aproape de 5 luni. A fost greu: cu sâni curgând peste tot, cu alăptat semi-adormită sau puţin înainte să se trezească, cu nervi din partea mea, deşi ştiam că nu am ce face şi trebuie să mă calmez, apoi cu scădere de lactaţie. Dar uite că avem 6 luni şi încă alăptez exclusiv şi la cerere şi e distractiv deja. Sper ca toate mămicile să citească poveştile celorlalte mămici şi să nu apeleze la lapte praf sau ceiuţ sau orice altceva. Să aibă încredere în ele şi în copilaşul lor. Este mai greu la început pentru amândoi, sunt lucruri noi pe care trebuie să le înveţe amândoi, împreună. Mămici, fiţi tari, sunteţi singura mamă pentru puiul vostru, şi sunteţi cea mai bună, de voi are nevoie, nu de altcineva.

Corina L.C.: La noi totul a inceput efectiv din senin. Dupa o baita de seara cand de obicei papa si apoi dormea, bubu meu a inceput sa planga isteric. Cand am incercat sa il pun la san a continuat sa planga si mai tare, cu niste lacrimi de nu mai stiam ce e cu mine. Leganat, cantat, incercat de nenumarate ori sa fie pus iar la sin, schimbat sanii ca poate nu ii place copilului sanul respectiv… si tot asa. Intr-un final l-am pus cu burtica pe butica mea (piele pe piele) si „din greseala” a ajuns cu gurita pe sfarc. L-am apasat un pic si a inceput sa suga. A doua seara acelasi scenariu, dar de data asta refuz total de san si niste urlete nemaintilnite. Dupa tentative de cantat, leganat, joc de lumini, stat pe burtica, mi-am adus aminte de povestea unei mamici din grup despre uscatorul de par si efectul sau de linistire. Am incercat si surpriza a mers! S-a calmat, l-am leganat si intr-un final a adormit. Cand incercam sa il pun in patut se trezea si atunci il alaptam – semiadormit. In timpul zilei faceam ture de parc in Marsupi (kilometri intrego). Plangea, adormea, iar cand se trezea accepta sanul. Toata povestea a tinut 10 zile si in toata aceasta perioada nu a papat decat atunci cand era semiadormit. Daca incercam sa il alaptez treaz era un adevarat scandal, chit ca scancea de foame si isi baga fatzuca in sanii mei si cerea laptic. Nu l-am cintarit atunci dar nu cred ca pierdut foarte mult (daca a pierdut) pentru ca „ochiometric” nu mi s-a parut mai slab. Mamicile de pe grup m-au ajutat sa identific aceasta greva si recomand altor mamici sa aiba rabdare, sa gaseasca acel „ceva” care le calmeaza pe moment bebelusii, sa ii plimbe mult pe afara intr-un marsupiu adecvat si sa nu se crizeze chiar daca bebe pierde un pic in greutate. Rabdare si incredere in ele insele!!

Ana-Maria G.: Si noi am trecut prin experienta asta, undeva intre 3 si 4 luni. A tinut 3 saptamani, plangeam si nu-mi venea sa cred ca nu ii mai place la tzitzi. Nu stiam de greva si de grup pe atunci si ma stresam ca nu mai am lapte. Mi-au prins bine sfaturile prietenei mele, Denisa I. Am inteles ca o sa treaca, ca e o perioada, apoi am inceput sa ma informez cat mai mult. Sugea bine noaptea in schimb! Nu m-am gandit niciodata sa ii dau completare, cu toate ca doctorul de familie asta mi-a sugerat. Eu insa mi-am vazut de treaba! Se poate ca totul sa fi fost declansat de o raceala, dar am trecut cu bine peste si in luna aceea a luat cam vreo 450-500 g!

Dana C.: La noi cred ca a fost o semi-greva. S-a intamplat pe la vreo 4 luni cand am fost in vizita la bunici pentru o perioada mai lunga. Am trecut peste ea relativ usor. Nu a tinut decat vreo saptamana sau doua. Oricum, eram pregatita din punct de vedere moral, pentru ca citisem pe grup despre ea. Am alaptat in camera singure, cu draperiile trase. Am schimbat si pozitia de supt. Pana atunci vroia sa pape doar tinuta in brate. Atunci am inceput sa o alaptez si culcata. Nu mi s-a parut vreo schimbare in ceea ce priveste greutatea. Nu am fost niciodata stresata de cate grame ia sau pierde.

Mihaela: Am trecut şi noi prin „grave”.
Mă aşteptam să ţină câteva zile dar la noi a ţinut vreo 4 luni. A fost groaznic, obositor şi greu. Îmi venea să urlu că nu simt şi eu bucuria de a-l alăpta liniștită. Nu puteam să plec niciunde de acasă pentru că mă gândeam tot timpul că poate ar vrea să sugă dar nu-i în mediul lui şi aşteptam cu nerăbdare să vină câte un puseu. Din păcate, puseurile durau câteva zile apoi o luam de la capăt.
Lăpticul era acolo, sânii îmi bubuiau de lapte doar „mâncăciosul” meu făcea nazuri, se arcuia şi aproape că se arunca din braţele mele. N-am simţit că îmi scade lactaţia.
În final, după „lupte” reuşeam să-l alăptez după ce-l puneam pe picioare şi-l adormeam. Mereu în semi întuneric, mereu în linişte, doar noi doi. I-am oferit sânul mereu în glumă, în joacă, la baie, după baie, la fiecare trezire. Noaptea mânca mai bine, cu siguranţă recupera.
Nici acum nu ştiu cauza. De fiecare când mergeam la medicul de familie nu avea nimic, era ok cu totul. La medicul pediatru era mereu prea slab şi trebuia trecut demult pe lapte praf. Habar n-am de ce, eu vă aveam pe voi, ştiam de greva suptului şi îmi vedeam în continuare de programul nostru.
Am auzit de multe ori de la maică-mea că mă chinui degeaba, că aşa am făcut şi eu şi fratele meu şi aşa ne-am înţărcat. Îi spuneam că ne-am înţărcat din cauza că primeam completare, ea a ţinut-o una şi bună că se înţarcă. Soţul a fost singurul care m-a sprijinit şi atunci când am cedat şi i-am zis să ia lapte praf să văd dacă bea. Mi-a spus că atâta timp cât îmi curg tzatzele şi mă vede că mulg dimineaţa, el nu se duce. Aşa am depășit prima criză, au mai urmat şi altele dar pe mine m-a ajutat mult faptul că sânii şiroiau. Nu ştiu ce aş fi făcut dacă s-ar fi reglat lactația şi i-aş fi simţit moi.
Nu prea ştiu cât a luat în greutate, l-am cântărit rar şi atunci doar la medicul de familie sau pediatru. Parcă luase de la 4 la aproape 6 luni în jur de 600 de grame.Ne-am revenit în perioada erupţiei dentare, la fel de brusc cum a început. M-am trezit deodată că vine sigur și cere când le vede :)).
Nu mă pricep aşa bine la povestit, dar sper că cele care trec prin asta să persevereze, să aibă răbdare, să-şi pună în gând că se poate şi să nu renunţe.

Mamicile de pe grupul Alapteaza!