Etichete

, ,

Din cand in cand apare si reapare ideea ca daca alaptezi la cerere si daca esti acolo, atunci, cand bebelusul are nevoie de tine, orice ar insemna asta, nu mai ai viata, s-a dus familia, sotul, nu mai e nimic altceva.

Dar asta ni se trage de la imaginea creata de multe carti de parenting, de mediul social, cultural, familial, o imagine de bebelus-robot pe care il tragi la cheie sa mance la program, sa doarma la program SI sa (a)doarma singur, sa stea singur fara sa scoata un sunet si sa-i lase pe adulti sa umble prin oras, sa-si vada de ale lor ca si cum n-ar exista inca o fiinta umana in viata lor.

Care nevoie umana de baza e adeseori cea mai ignorata de multe carti de parenting? Te invata sa-l hranesti, sa-l schimbi, sa il pui la somn. DAR sa nu-l tii in brate, sa nu-l adormi la san, sa nu te simta, sa nu-l calmezi tu, sa se calmeze singur, sa nu carecumva sa doarma cu tine, sa nu…

Si totusi, noi ca si adulti vrem sa fim tinuti in brate, vrem sa ne simtim aproape unii de altii, vrem sa fim calmati de o imbratisare sau un glas bland. De ce se presupune ca daca nevoile de hrana, somn si igiena ale pruncului ii sunt indeplinite, nu mai EXISTA alte nevoi la fel de legitime? Cat e doza maxima de dragoste si afectiune pe care o primeste o sotie de la sot ca fie considerata rasfat? Sau invers? De ce nu e NORMAL sa primeasca pruncul dragostea si afectiunea noastra, si trebuie sa-l dezvatam de asta prin tot felul de tehnici ? Really, de ce nu e normal? Mai mult, in situatii in care unii copii nu zambesc, nu gasesc placere in compania altor oameni, nu ofera afectiune, ne intrebam ce nu-i in regula cu ei. Insa noi daca procedam cu ei asa inca de cand vin pe lume, e normal. Ceva e complet gresit in gandirea asta.

E fundamental pentru psihicul mamei dar si al tatalui sa stie ca e normal, mai ales in primele luni de viata, sa se creeze acel bonding intre parinti si copil si ca toate celelalte treburi se vor face si ele. Si ca vine vremea si de relatii intime, shopping, gatit, curat, frezat, toooate. Si ca oricat au ramas setati mental ca viata lor va fi ca inainte, nu mai are cum sa fie, la fel ca si atunci cand te casatoresti. E mai usor, mai bine si mai sanatos sa inveti sa accepti asta si sa iti schimbi atitudinea fata de viata si familie decat sa „demolezi” un prunc.

Sau, altfel zis, daca nu-ti pui toate puterile sa lupti impotriva modului natural in care au fost create fiintele umane (ca sa fii consecvent ar trebui insa sa lupti si impotriva ta, nu numai a bebelusului tau) si ai lua lucrurile ca atare, in frumusetea lor – chiar daca nu e intotdeauna usor – daca deci, iei bebele pe de-a-ntregul si ii implinesti senin nevoile, toate, vei constata cu surprindere ca le poti face pe toate celelalte pe care ti le doresti.

asteptari vs nevoi

Deci, ne mai despovaram un pic?

Text: Adina Brănici