Etichete

, , , , ,

O nastere prin cezariana de urgenta si sfaturile proaste primite din maternitate o fac pe aceasta mama sa apeleze din disperare la lapte praf si protectii. Din fericire, are taria de a-si da seama de greseli si de a lupta pentru a-i oferi bebelusului ei laptele magic al mamei.

Inainte sa vina Ami pe lume, ca orice viitoare mamicuta constiincioasa, am citit tot ce se putea citi despre bebelusi: alaptat, primele zile, ingrijire etc. Eram doxa de teorie si totul imi era foarte clar: voi naste natural, bebelusa mea va manca doar lapte de la mine din primele minute de viata si va sta doar cu mine in salon.

Evident, viata a batut din nou filmul si cartile… placenta a imbatranit inainte de vreme si a trebuit sa fac cezariana de urgenta cu 3 saptamani inainte de termen, pentru ca micuta nu mai crescuse in ultimele 2 saptamani deloc. A avut doar 2 kg la nastere, asa ca a stat 5 zile in incubator, perfuzata.

Pe atunci, nu stiam ca inca din timpul sarcinii se formeaza colostrul, asa ca am asteptat 4 zile sa imi vina laptele, timp in care fetita mea a trebuit sa se multumesca cu prafuri, biberon, sa fie hranita la gramada, de persoane straine. Pentru ca era asa mica, dupa externarea mea, a mai ramas ostatica inca 2 saptamani la maternitate, pana a ajuns la 2,4 kg. In tot timpul asta, pompam zilnic de N ori, stocam si mergeam de 2-3 ori pe zi in vizita si ii duceam lapte. Reuseam sa ii acopar necesarul zilnic… macar atat.

Cand in sfarsit am reusit sa o iau acasa, am fost sfatuita de doctorite sa nu o pun la san, pentru ca e micuta si va scadea in greutate pentru ca face efort sa pape. Asa ca am continuat pomparea pana a ajuns la 2,6 kg, cand intr-o zi am avut un soc: apetitul ei crescuse, productia mea nu prea. Mancase deja cu biberonul tot ce era in frigider, iar eu nu mai reuseam sa pompez nici un strop. Am tras de mine cu pompa aia pana am facut rani, pentru ca micuta urla de foame. Stresata si obosita, am cedat psihic si am cumparat in cea mai mare viteza o cutie de lapte praf si am hranit-o (decizia proasta nr 1). Uitandu-ma inapoi, nici acum nu inteleg foarte bine de ce nu am pus-o pur si simplu la san…

In urmatoarea zi am hotarat brusc: gata biberon, gata pompa, de lapte praf nici sa nu mai aud, pun bebelusa la san si gata… pana am simtit ce inseamna sa ai rani, fie ele si superficiale si sa manance un bebelus la san pentru prima data. Iar stres, iar durere, am dat din nou fuga la farmacie si am luat protectii de silicon (decizia proasta nr. 2 ).

Am alaptat asa o luna de zile, timp in care am facut alte rani, mi-au trecut, am facut din nou si tot asa, pana intr-o zi cand am zis din nou GATA!! Am dat jos protectiile, dar evident micuta nu stia sa pape asa – pentru ea era ca si cum ii dai cuiva sa manance, dar nu-i pui tacamuri. Iar rani, creme, durere, stres, lacrimi. Dar de data asta nu am mai facut nici un compromis. Am avut rabdare si am rabdat, iar acum (bebelusa are 3 luni) mananca exclusiv la san, fara plasticuri si prafuri.

Sincer, orice efort si orice durere este de indurat, merita, pentru ca bebelusii nostri merita tot ce este mai bun, iar mai bun ca laptele de mama nu este nimic pentru ei.

1 ianuarie 2014

Trimite-ne povestea voastra despre inceputurile alaptarii la adresa alapteazatimisoara@yahoo.com si noi o vom publica pe blog!