Etichete

, ,

– Articol de opinie –

Experienta mea

Alaptez de 2 ani si un pic, am alaptat in public de cand avea bebelina 2-3 saptamani.  Bebelina mea e mare iubitoare de titi, iar noi am fost foarte sociabili, asa ca nu ne-am despartit de ea. Aceasta combinatie familiala duce la multa alaptare in public. Deci, era imposibil de evitat!

Raluca AAm alaptat asa: in vizite la oricine, hipermarketuri/magazine/mall/piata, in muzee/expozitii/galerii de arta; pe strada: pe trotuar, pe scari, pe trecerea de pietoni in mers, in mers oricand (ca daca stateam jos la fiecare alaptat nu mai faceam nimic!), in mers in timp ce impingeam caruciorul aveam cumparaturi si vorbeam la telefonul mobil – e o acrobatie, da! La biserica, in parc (normaaaal! 30% din viata mea de mama s-a petrecut in parc), la toti doctorii la care am fost (foarte putini de altfel).

La munca: la 3 luni am inceput sa lucrez cate putin, sunt designer de interior, mi-am luat bebele cu mine mereu pana la 1 an si 1 luna. Deci, in mediu profesional am alaptat astfel: de fata cu clientii mei (asta a fost cea mai mare provocare pentru mine), de fata cu colaboratorii mei (ingineri, contructori, agenti de vanzari, patroni, importatori, secretare, alti designeri/arhitecti, proiectanti… plus zugravi, instalatori, tamplari – you name it! De ei nu mi-a fost jena, pt ca oamenii simpli apreciaza alaptarea), am alaptat pe santiere, in case, in magazine de mobila/ decoratiuni/ constructii, in masina clientilor, etc. Sincer, am primit reactii neasteptat de bune: constructorul a marturisit ca sotia lui a alaptat 1 an si jumatate fiecare copil, si ca au fost vanjoşi si precoce din cauza asta; clientii mei, care asteptau un bebe, isi imparteau priviri dragastoase… Colaboratoare mi-au dezvaluit ca au alaptat chiar 2 ani (dar era un fel de secret in viata lor sociala/profesionala). Uite ca sprijinul sare de unde nu te astepti, si situatiile penibile au loc fix unde banuiai mai puţin (spre exemplu la masa cu cei mai buni prieteni). Am alaptat la propriile mele evenimente (expozitii, festival) de fata cu publicul venit, colaboratori, parteneri, voluntari.

Sa nu uitam de: opera, cinema, terase, restaurante, ceainarii, petreceri, nunti, botezuri, hramuri. La munte, la mare, in oras, la tara. Pe uscat si in apa (in mare, in piscina). De fata cu rude, prieteni, cunoscuti si necunoscuti, adulti si copii de toate varstele, de fata cu mai multe persoane publice; am alaptat cu colindatorii in usa cantandu-ne, la rand la platit facturi sau orice fel de coada, de fata cu fostii mei profesori si asistenti universitari, la talciocuri, festivaluri, targuri de vechituri, in Dragonul Rosu si alte locuri aglomerate. Am alaptat in metrou/ autobuz/ tramvai/ troleu/ tren/ autocar/ microbuz/ taxi… Ah, n-am avut ocazia sa zbor de cand sunt mama, dar imi propun sa alaptez si in avion!

Am alaptat de fata cu persoane despre care stiu ca nu prea aproba alaptarea in public (nu au indraznit sa-mi spuna nimic). Am alaptat in casele acestor oameni, de fata cu musafirii lor (pai daca n-au indraznit sa-mi zica nimic?!). Am alaptat in public chiar si in cazul in care am fost invitata in mod expres sa merg in alta camera. Asta se intampla la o nunta, mirii ne-au tot spus insistent timp de 1 luna ca daca va fi necesar sa alaptez, ei au pregatit o camera “speciala pentru noi” – cata subtilitate! Dar ei erau prea ocupati la nunta ca sa ma urmareasca pe mine, si in plus, era absurd sa le cer cheia, sa urc scari, sa merg 10 minute pana la camera respectiva, sa urle fiica-mea in tot acest timp deranjandu-i pe toti, si cand ajung sus sa suga 3 secunde si sa vrea inapoi la ailalti copii. Avea 1 an si 9 luni pe atunci. Numai necunoscatorii pot gandi ca bebelusii (mai ales toddlerii) au sesiuni clare de mancat, la ore fixe si cu durate bine definite.

Maria1Discretie/ indiscretie? Cum s-a nimerit

Am alaptat oriunde si oricum. Cu toate acestea nu am facut-o niciodata demonstrativ-ostentativ; am facut-o cat mai firesc si simplu si natural, pentru ca eu asta cred ca trebuie facut. Am alaptat in public pentru ca mi-a cerut bebelusul sa manance, si intamplator eram in public. Atat. Dar sunt absolut sigura ca multe persoane m-au considerat: nesimtita, exhibitionista, ca o fac de bravada/ demonstratie/ activism, ca folosesc alaptarea ca sa seduc (???), ca sunt „prea de tot”, ca as putea sa ma mai abtin, sa ma acopar mai bine, sa fiu mai discreta… Sunt sigura ca am deranjat cateva persoane. Un gest simplu si normal poate trece drept altceva, cu putin subiectivism, frustrare si emotii prost plasate.

Am alaptat deobicei in haine normale, uneori discret (daca am avut timp si disponibilitate sa ma pregatesc), uneori indiscret pentru ca, daca alaptezi mult, le traiesti pe toate: au fost situatii cand mi-a mai iesit cate-un sfarc din greseala din bluza ultra-largita de bebelina, sau ea ma lasa cu sanul in soare brusc si inopinant. Orice mama care a alaptat la cerere un copil mai mare de 6-9 luni stie ca astfel de accidente sunt inevitabile. Am alaptat oriunde m-au dus activitatile cotidiene. Multi considera maternitatea si alaptarea o pauza de la viata sociala/publica. Dar alaptarea e o cursa lunga, dureaza cativa ani, nu poti cere nimanui sa stea pe tusa atata timp! De fapt, nu poti cere nimenui sa stea pe tusa oricat, pentru ca suntem o tara libera, nu?

Punctul pe i: “Alaptarea e indecenta, deci nu trebui sa se petreaca in public” sau despre ipocrizie

Ipocrizia este ceea ce ma deranjeaza cel mai rau. In “minunata” noastra Romanie, care colcaie de indecenta, unde vulgaritatea si sexualitatea fatisa sunt omniprezente, dominand nu doar programele TV, reclamele (sexul vinde, nuuu?!), moda, strada, cluburile, restaurantele… ci si scoala si institutiile publice cele mai importante (a se studia aparitiile publice ale unor D-ne ministri/parlamentari, sau nenumaratele cazuri de profesoare care isi pun pe net imagini erotice)… Contemporanii sunt obisnuti sa vada sanul doar ca accesoriu de atracţie sexuala. Dar daca o mamica (probabil vag pieptanata, nemachiata) îşi scoate şi ea un sân de sub tricoul alb, şi îl camuflează oricum imediat cu capul copilului… aoleu, câtă indecenţă, câtă indecenţă, vai vai! măi măi… Nu deranjeaza sanii vedetelor – expusi peste tot ziua in amiaza mare, sau sanii expusi pe jumatate ai unei adolescente pe strada, nu deranjeaza sanii expusi provocator si absolut-sexual ai fotomodelelor din reclame, nu deranjeaza sanii expusi muuult într-o rochie de seara. Nu deranjeaza reclamele stradale la lenjerie intima. Toate sunt acceptabile dupa norma culturii noastre. Ei bine, în aceasta cultura, tocmai alaptarea starneste pudoarea! Sa nu credeţi că eu sunt vreo pudica sau austera – din contra. Dar pe mine mă deranjeaza vulgaritatea, spre exemplu, sexualitatea in context total nepotrivit, prostul-gust si desigur, ipocrizia! Mamele nu alapteaza pentru public si publicul ar trebui sa-si vada de treaba.

Lavi

Traim intr-o societate care cenzureaza imaginea sanilor daca NU e cumva legata direct de sex! Deci sanii ca obiect sexual fatis sunt ok pt public, nu si sanii mamelor ca obiect ne-sexual… Da, suntem in mijlocul Absurdistan-ului. Oare cine e vulgar: eu, care alaptez in public (alaptarea e scopul esenţial, primordial al sânului, scopul care îi justifică existenţa) sau cel care vede în asta sex? Adică exista oameni care atunci când vad un copil mâncând, vad sex? Uauuu… asta e grava, zic eu. Cei care vad ceva indecent in hranirea unui copil ar trebui sa viziteze cabinetul unui psihoterapeut – problema e doar in capul lor. (e interesant faptul ca Speranta Farca, psihanalist, spune ca doar “neintarcatii” se plang la vederea unui mame alaptand. Adica cei care nu au avut ocazia sa treaca peste acea etapa din viata la timpul potrivit, sa depaseasca etapa suptului in pruncie – si sug ca adulti din tigara/sticla cu alcool/ sug cu privirea televizorul, etc.)

In Evul Mediu, in timpul Inchizitiei, sau in pudica Epoca Victoriana alaptarea in public era ceva permis, firesc, laudat; iar noi, in Romania sec al XXI-lea, plina de vulgaritate/ nuditate/ sexualitate putem accepta ca sanii sa vanda bere/ masini/ muzica/ haine/ emisiuni TV/ sport, etc  – dar nu putem tolera un san care da de mancare unui copil! Romanul de rand, cand vede in autobuzul 300 un san care alapteaza devine brusc mai catolic decat Papa! Expresia asta capata deja mult mai mult inteles, de cand Papa a invitat in mod expres mamele sa-si alapteze pruncii in Capela Sixtina. Ei bine, asta se numeste ipocrizie. (Plus niste probleme legate de sexualitate, propriul corp – dar astea nu sunt treaba noastra)

Si ca sa pun capac: stiu eu pe “una” care alapteaza doar in biserica, daca va puteti imagina asa ceva… se numeste Fecioara Maria, si icoanele cu ea alaptand (Galaktotrophousa) sunt cinstite in Crestinism. Adica, mai detaliat: Sf.Maria reprezentata cu sanul afara din bluza (fara nici o esarfa care sa-l acopere!) – in gurita Pruncului Iisus, sau chiar liber, cu o picatura de lapte curgand din sfarcul vizibil (uaaauuu, ce scarboos, ce indecent, vai vai!). Calugarii n-au nici o problema sa tolereze imaginea, dar – domnul care tocmai a rasfoit Cancan, sau pensionara care tocmai s-a uitat la KanalD, sau tanarul care acceseaza site-uri porno – ei nu pot pur si simplu sa suporte asa ceva!

maica 1Sursa foto

E util de stiut faptul ca din punct de vedere al legii, in Romania, alaptatul in public NU e considerat expunere indecenta. Un copil are dreptul sa fie hranit oriunde si oricand, iar copiii alaptati nu sunt discriminati. Deci, dincolo de orice incarcatura emotionala, e important faptul ca alaptarea (oriunde, inclusiv in public) e dreptul copilului, si nu ar trebui sa fie lezat de nimeni.

Chestiunea paturicii de acoperit capul copilului si a altor “solutii” in public

Ca mama alaptatoare ma imbrac normal, intotdeauna decent – ca orice om de fapt. Doar ca din cand in cand imi scot sanul sa alaptez (asta e diferenta dintre mine si un domn de la finante, spre exemplu). Dar acest fapt e de ajuns sa fie considerat de unii sau altii ca exagerare. Pentru ca vedeti voi – alaptarea asta “o fi buna”, si hai ca poate e “acceptabila chiar si in public” in cazuri de “forta majora”, pentru persoanele mai “moderne si liberale in gandire”. Dar totusi, eu, ca o mama de buna-credinta trebuie sa iau masuri speciale, TOTUSI sa fac ceva ca sa ma acopar!

“De ce nu porti o esarfa, o paturica?  asa… ca sa o pui pe capul copilului” o cunostinta apropiata m-a intrebat. Cand e vorba de alaptare, simpla prezenta decenta nu mai e de ajuns, trebuie facute gesturi bine gandite ca sa-ti demonstrezi principiile. Asta nu-i desigur decat o alta forma, mai usoara, a ideii ca alaptarea e indecenta in sine. Daca solicitam esarfe si paturici mamelor, inseamna ca e o iluzie faptul ca acceptam alaptatul in public, doar o iluzie.

Acum, daca exista mame mai pudice, care prefera esarfele, camerele separate – e optiunea lor personala, si trebuie respectata. Dar nu e o norma. Eu spre exemplu nu sunt pudica, si deci nu car paturici dupa mine (ar fi culmea la cate duc oricum in spate).

Iar cand vine vorba de bebelusi mai mari – sugestia paturicii nu vine decat de la nepriceputi. Mamele vor afla singure ca un bebe mai marisor sau un toddler nu prea poate fi alaptat cu paturica/sortulet. Ti-o va lua, smulge, se va juca cucu bau in loc sa suga. Dar sper sa afle asta singure, practicand alaptarea prelungita.

Ioana

Eu cred ca in multe situatii paturica atrage mai mult atentia, si ca e mai discreta alaptarea fara (ma refer la acele sorturi imense, foarte urate, pe care le vad la americani. Doamne, cum sa numim alaptarea petrecuta astfel “discreta”? Doar reflectorul mai lipseste…). In plus, daca tu te simti „nefiresc” vei aparea nefiresc, vei da sentimentul asta, ca faci ceva anormal/gresit. Si probabil vei atrage si observatii. Si ii vei da, cred eu, sentimental asta si lui bebe. Consider ca e un exemplu negativ pe termen lung, sa invatam copiii ca hranirea lor a implicat rusinarea mamei, si ascunderea ei – de parca ar fi fost ceva rau.

“Bine, dar macar copiii ar trebui feriti de imaginea asta! Mamele nu ar trebui sa alapteze in parc, de fata cu alti copii”. Si asta mi-a fost spusa personal. Ok, deci esti un adult care accepta fara sa faca infarct imaginea unei portiuni mici mici de piele feminina… (bravooo, e un progres!) Sa traducem: “Copiii ar trebui sa fie feriti de vederea hranirii unui alt copil”. Cat de absurd pare? Hmm, eu nu o inghit! Adevarul e ca ai o problema dar nu indraznesti s-o zici raspicat. Intotdeauna bagam “binele copilului” la inaintare cand nu vrem sa ne asumam ceva, un principiu, o nevoie, o dorinta personala. Adevarul e ca nici un copil nu s-a plans de indecenta.

“De ce nu te mulgi, sa-i dai laptele tau din biberon? Si daca sustii ca laptele tau e cel mai bun, tot nu se justifica alaptarea in public” Replica culeasa din intelepciunea de pe facebook: “Dacă alăptatul e indecent, atunci biberonul e un dildo”. Biberonul este imitatia/inlocuitorul unui san. (de fapt, sanul este biberonul traditional). Exact ca si sanul, principial, biberonul este un recipient pt lapte, dotat cu sfarc din care sa suga copilul. Doar ca nu e lipit de mama si e, probabil, Made in China. Deci, va rog frumos, atata vreme cat sfarcul de plastic este considerat decent, nu vad de ce sfarcul autentic trebuie afurisit! Si pentru ca opozantii alaptatului in public iubesc paralela cu organele sexuale: expunerea penisului e interzisa in public. Ai voie sa umbli cu un vibrator agatat de poseta? Deci, ca sa nu facem discriminare intre biberoanele old fashion si cele de productie moderna, propun interzicerea tuturor in public! Not!

Ca sa nu mai zic ca alaptarea este cea mai sigura, cea mai curata, cea mai igienica modalitate de a hrani un bebelus. Laptele pus intr-un recipient se umple de bacterii straine, pierde din anticorpi. Strici laptele ca sa nu-i deranjezi pe frustrati? Daca e bebe foarte mic – risti sa-ti refuze sanul ulterior de dragul unor straini? Si pentru dezvoltarea copilului (mandibula, dentitie) biberonul poate insemna o problema. Iar pentru mama e chinuitor si nepractic sa isi extraga laptele. Nu exista conditii create de om care sa egaleze alaptarea. Sanul este poate cea mai curata zona a corpului, pt ca nu o atingi cu mana in mod uzual (mana este purtatoare de microbi, pt ca atinge cele mai diverse suprafete – inclusiv tetine si biberoane!). In momentul cand introduci un biberon copilului, creste riscul de diaree foarte mult… De ce sa lezez copilul doar ca sa nu se simta lezat sensibilul X-ulescu? (vedeti cum adultii se lupta cot la cot cu bebelusii pentru intaietate? E mai importanta igiena “vizuala” a adultului decat igiena fizica a copilului. Suntem o lume nebuna, va tot zic…)

“Du-te la baie si alapteaza!” Asta e un indemn sub-uman. De fapt, jignesc animalele – sub-orice, poftim! Irational. Eu nu cred ca un om sanatos la cap poate afirma asta… sa trimiti bebelusii (cele mai firave si vulnerabile fiinte) sa manance intr-o toaleta publica. Cu nebunii nu polemizez.

Atata furie, atata ura

Cand e vorba de alaptarea in public, dezaprobarea poate merge pana la furie violenta, si e indreptata impotriva mamei. Vad priviri, cuvinte si tonuri in care intrevad femei tarate de par in piete publice! Nimeni din cei care se exprima vehement pe acest subiect nu se gandesc, macar o secunda la copil. Copilul de fapt nici nu exista pentru ei. Mama e tratata/privita ca o femeie de moravuri usoare (fapt inacceptabil la o mama! Alte femei sunt tolerate, dar o mama sa nu aiba o moralitate model – este inacceptabil). Daca pe strada oamenii mai au o cenzura cat de cat, in comentariile de pe internet tonul este pur si simplu plin de ura si resentimente. Un ochi cat de cat obiectiv ar observa lipsa de rationalitate a situatiei si marea incarcatura emotionala a opozantilor. Daca o mama alapteaza, cineva se simte atins la modul personal… Cred ca ar trebui sa se vada ca e de fapt o problema personala, care e doar rascolita de acea scena. Sunt frustrari personale si multa furie tinute sub capac in acei oameni (furie pentru propria persoana, dar pe care o revarsa pe altii, pentru ca e mai simplu). Personal consider ca pentru acele persoane e foarte greu sa observe o mama foarte tandra si daruita, pentru ca nu au avut o asemenea mama, sau nu au fost astfel de parinti. Nu suporta ca altii sa fie liberi de cenzura pe care au trait-o ei si au ajuns s-o accepte.

De fapt, este doar o chestiune de perspectiva, de obisnuinta

Sunt sigura ca am facut un bine cel putin la cateva persoane, alaptand in public (inafara de copilul meu, desigur). Ma refer la mame timide, in parc, care mi-au mentionat ca alapteaza si ele in parc pt ca m-au vazut pe mine. Si pe care le-am vazut alaptand de atunci incolo pt mult timp. Ma refer la oameni care si-au mai inmuiat perspectiva in privita alaptarii: i-am obisnuit eu cu peisajul, astfel incat nu-i mai socheaza scenele de gen. Am alaptat de fata cu oameni care nu vazusera niciodata asta, si mi-au precizat ca e prima data cand vad un copil sugand la san. (ar fi revelator pentru societatea actuala sa vedem o statistica, din SUA spre exemplu, cati oameni declara ca au vazut extraterestri si cati au vazut un bebe alaptat „in actiune”).

Cu cat vor fi oamenii mai obisnuiti cu privelistea unei mame alaptand, cu atat mai firesc va deveni gestul, atat de firesc ca va incepe (speram) sa treaca neobservat si sa nu mai trezeasca reactii asa puternice. (si atunci ar fi absurd sa scrii articole ca asta)

Ca o paralela: a fost o vreme cand a vedea o femeie in pantaloni crea un vuiet si un scandal… era de neconceput! Asta se intampla acu’ 100 de ani. Iar intrezarirea unei glezne era aproape o crima. Si acum, mai tresare cineva daca vede pantaloni feminini sau glezne expuse? Mai sunt acestea ipostaze vulgare? Vedem chiar si femei de 50-80 de ani in pantaloni sau cu fuste pana la genunchi. Sunt asa de firesti si banale, ca nici nu le mai observam. Va dati seama cati barbati sunt expusi zilnic la atat de multe “parti dorsale” in pantaloni? (si se pare ca nu inebunesc. Saracii barbati, ce parere proasta circula despre ei, ca s-ar comporta ca niste cimpanzei periculosi, ca devin incontrolabili cand vad un san) Exact asa si cu alaptarea in public – cand va deveni suficient de frecventa va deveni si ea „normala”, banala.

Argumentul suprem, de la o mama la alta: “Alaptarea e buna, e decenta, e minunata… de fapt e asa de minunata ca numai in intimidate ar trebui practicata! E pacat s-o strici in public, s-o vada toti oamenii rai si perversi”

Alexandra1Imi pare foarte rau ca aud tot timpul in discutiile mamelor chestiunea „intimitatii” alaptarii, ca argument impotriva alaptarii in public (si voi, mamelor?). Si frica de perversi, care se pare sunt f atrasi in mod special de scenele de alaptare, nu si de cele cu biberon, nu si de copilasii care fac pipi pe dupa copacei in parc… Alaptare=hranirea bebelusului. Sigur ca alaptarea are si o importanta componenta emotionala, dar sa nu o hiperbolizam asa de mult pana ajungem sa anulam ideea de hranire. Dar joaca, ganguritul dintre mama si bebe nu sunt “atat de intime”? Ce-ar fi sa se petreaca si acestea doar intre peretii casei? Dar oare mamele care nu alapteaza, si hranesc la biberon copilul – oare ele sunt vaduvite de intimitatea relatiei cu bebe? Adica hranirea cu biberonul e, in opozitie cu alaptarea – “atat de prozaica”? De ce nu aud si afirmatia asta? E deductia logica a ideii cu alaptarea “atat de intima”. (afirmatie care e discrimanatorie fata de mamicile care nu alapteaza, sper sa se inteleaga idea mea!) Alaptarea nu e sexuala, si nu e atat de intima si e firesc sa se petreaca si in public. Indecenta, rusinea, vulgaritatea sunt doar in ochii privitorului. Rusinea, vinovatia sau neputinta sunt asa de greu de recunoscut in public, incat trebuie sa le camuflam, sa le adapostim dupa ceva foarte frumos si suav si romantic, ca “intimitatea”. Ceva foarte demn de o mama. Ca sa nu mai zic ca cel mai adesea pentru multe mame, alaptarea se dovedeste “prea” minunata si intima, si dureaza din pacate prea putin. Deci e contra-productiv sa gandim astfel, pentru binele copiilor nostri ma refer.

Alaptarea ori e cam ca prostitutia de indecenta (“sa se petreaca departe de ochii lumii si mai ales ai copiilor!”); ori e sfanta si intangibila – si nu poti s-o terfelesti asa pe hol in mall, sau pe banca in parc! Eu zic: normalizati alaptarea!

Raluca Alexandru