Cel mai destept bebelus: mami, chiar nu vreau lapte praf, alapteaza-ma!

Bebelusii stiu ce e mai bun pentru ei! Chiar daca uneori greutatile de la inceputul alaptarii si ranile ingrozitoare pot convinge o mama sa incerce sa ii dea lapte praf bebelusului ei, refuzul de a lua biberonul ii reaminteste ca fetita ei are nevoie doar de laptele magic al mamei!

Buna ziua, ma numesc Andreea si vreau sa va povestesc experienta de la inceputul alaptarii bebelinei mele, in speranta ca aceasta va ajuta sau va incuraja cat mai multe mamici dornice sa le ofere puiutilor lor cea mai buna sursa de hrana din lumea asta si anume laptele matern.

Am nascut-o pe fetita mea pe 16 septembrie 2013 printr-o operatie de cezariana programata, deoarece era in pozitie pelviana. Fetita mea a venit pe lume intr-o maternitate dintr-un spital privat din orasul in care locuim. Am ales aceasta maternitate deoarece vroiam sa avem sprijin non-stop si sa ne simtim in siguranta, lucru pe care, din pacate, in spitalele noastre de stat nu prea-l intalnesti. Operatia a decurs bine, fara incidente, iar la o ora dupa ce am iesit din sala de operatie, moasele mi-au si adus bebelina sa o pun la san. Era o mogaldeata de 3440 g si 54 cm care abia astepta sa fie alaptata. Moasele au fost foarte rabdatoare si dragute si ne-au ajutat sa ne acomodam. Mi-au aratat cum sa pun copilul corect la san, cum sa stau si eu intr-o pozitie confortabila si sa ma relaxez transmitandu-i puiutului meu o stare de bine. Eram foarte incantata ca devenisem mamica si abia asteptam sa alaptez. Aveam mari emotii, care nu m-au lasat sa dorm deloc in prima noapte, fiind si la terapie intensiva. Mi-au spus ca doar de dimineata ma vor muta in salon cu fetita mea. Pe timpul noptii nu mi-au mai adus fetita sa o alaptez si i-au dat lapte praf, in ideea ca eu sa ma refac si odihni dupa operatie. Abia asteptam sa rasara soarele sa imi vad minunea si sa fie langa mine pentru totdeauna.

Dimineata m-au transferat in salon impreuna cu fetita mea care dormea. M-au lasat singura cu ea si mi-au spus ca daca am nevoie sa ma ridic vor veni sa ma ajute, fiindca din cauza operatiei imi era greu si ameteam foarte tare. Ma uitam la ea in continuu, admiram ce frumos doarme si ma gandeam: Ce ma fac daca se trezeste? Cum sa o iau in brate? Cum sa o pun la san singura? Oare ma descurc? Lasa ca vine mama si ma ajuta… Imi era rusine sa cer ajutorul asistentelor. La cateva minute dupa ce ma gandeam eu ce voi face s-a si trezit micuta si a inceput sa planga. Repede m-am ridicat sa o iau in brate si ma gandeam ca de foame plange asa ca am pus-o la san. Cum? Nici eu nu mai stiu…Cred ca instinctul m-a ghidat. Si a inceput sa pape micuta mea, dar de emotii nu cred ca am pus-o corect la san. Mi s-au facut niste ragade urate care usturau foarte tare. Fetita mea adormea mereu cu sanul in gurita si eu credeam ca s-a saturat, cand colo ea obosea. De fiecare data cand ii scoteam sanul din gurita plangea, astfel ca asistentele mi-au adus sticluta cu lapte praf sa ii dau completare. Mare greseala. Observasem ca daca bea lapte praf doarmea cate 3 ore in continuu iar daca nu ii dadeam, se trezea si cerea sa pape din ora in ora.

Noroc mare am avut cu sora mea mai mare care a putut sa ma sfatuiasca, fiind si ea mamica, mi-a zis sa nu ii dau deloc lapte praf fetitei fiindca imi scade secretia lactata si s-ar putea obisnui cu sticla si sa nu mai imi ia sanul deloc, si voi ramane fara lapte. Asa am si facut chiar daca fetita vroia sa stea toata ziua cu sanul in gura. Dupa ce am venit acasa au inceput problemele. Am avut „furia laptelui” si am facut si mastita, iar fetita mea se chinuia sa ia sanul stang in gurita, parca nu reusea sa pape din el. La cel stang am avut niste rani foarte mari, incat plangeam de fiecare data cand trebuia sa ii dau sa pape din el. Am crezut ca nu se mai vindeca niciodata. Si acum este deformat, un sfert mi l-a mancat cu totul. Pe zi ce trecea tot mai adanca era rana si mare cat toata suprafata mamelonului. De multe ori ii dadeam sa pape si guritza se murdarea cu sange pe margini. Pana cand am zis stop! Asa nu se mai poate. M-am gandit sa fac o pauza cu sanul stang, sa ii dau doar din dreptul. Cateva zile a functionat treaba bine, insa mi se parea ca nu mai face fata sanul drept si ca nu se mai satura. Oricum simteam la stangul dureri, noduli si am inceput sa fac din nou febra din cauza mastitei. Am trecut prin clipe de cosmar, cure de antibiotice (augmentin-compatibile cu alaptarea), nopti nedormite, mi se facea rau doar cand se trezea fetita sa pape, ma ingrozea faptul ca iar trebuie sa o alaptez si nu mai rezistam sa suport atata durere.

Altceva nu faceam numai o alaptam, ma mulgeam, si iar o alaptam. Am simtit ca nu mai fac fata si nu ma puteam bucura de ea deloc. Toata lumea imi zicea sa renunt la alaptat (in afara de sora mea, careia ii multumesc), sa ii dau lapte praf. Asa ca i-am spus sotului meu sa cumpere o cutie de lapte praf si ce sa vezi?! Nici vorba sa il pape. Facea un scandal cand ma apropiam cu sticla de gurita ei ca ne auzeau toti vecinii 🙂

Nu am avut de ales decat sa o alaptez, ca doar nu era sa o las sa planga de foame. Si uite asa au trecut vreo 2 luni si ranile mele s-au vindecat. Am putut alapta fara dureri si cu placere, pana am dat de puseele de crestere si nu stiam ce se intampla. De ce nu se mai satura fetita mea? Nu mai aveam lapte? Iar am incercat sa ii dau lapte praf si l-a baut saracuta, era foarte foame fiindca eu in loc sa am rabdare si sa o pun la san cat mai des, eu am cedat si am ales calea usoara. Dar nici asta nu a durat mult fiindca bebelina mea numai atunci a baut laptele praf, in rest nu l-a mai vrut niciodata! Dupa ce m-am informat despre puseele de crestere, nici nu am mai incercat sa ii mai dau.

Acum avem 4 luni si jumatate, papam numai san, avem 7,4 kg si sunt foarte mandra ca alaptez! Am un copil sanatos si voi alapta cat de mult am sa pot!

30 ianuarie 2014

Trimite-ne povestea voastra despre inceputurile alaptarii la adresa alapteazatimisoara@yahoo.com si noi o vom publica pe blog!