Articol tradus : BREASTFEEDING THE PREMATURE BABY
Părinții care alăptează au de obicei probleme cu alăptarea ce pot fi prevenite. Multe rutine spitalicești fac alăptarea dificilă, uneori chiar imposibilă. Când bebelușul se naște prematur, părinții care vor să alăpteze au și mai multe dificultăți în ceea ce privește alăptarea, iar acest lucru este regretabil pentru că bebelușii născuți prematur au mare nevoie de laptele matern și alăptare , chiar mai mult decât bebelușii sănătoși, născuți la termen. Părinții care vor să alăpteze nu primesc ajutorul de care au nevoie deoarece multe dintre “tehnicile” folosite să salveze viața bebelușilor prematuri au fost dezvoltate în anii ‘60 – ‘70 când laptele matern, nu mai punem la socoteală – alăptarea, nu era o prioritate în unitățile de terapie intensivă neonatală (TINN). Din păcate, în ciuda a tot ce am învățat nou de atunci despre cum să ajutăm alăptarea, se pare că TINN-urile (cu unele excepții, desigur) sunt reticente la schimbarea modului în care bebelușii ar trebui hrăniți. Mai rău, unele tehnici adoptate fac situația și mai dificilă, în principiu pentru că foarte multe rutine ale TINN-urilor legate de alimentarea prematurilor sunt setate exclusiv pe luarea în greutate, și nu și pe celelalte probleme , la fel sau chiar mai importante ca alimentarea, cum ar fi nevoia bebelușului prematur de a fi ferit de infecții și enterocolite necrozante, la fel și prezența părintelui și crearea unei legături cu bebelușul.
Sistemul de îngrijite de tip cangur, care înseamnă contact piele pe piele cea mai mare parte a zilei, este adeseori văzut ca inutil, și chiar ca un moft al părinților “exigenți”, chiar și în aceste condiții, acest sistem de îngrijire este rareori făcut cum ar trebui. Dar sistemul de îngrijire de tip cangur este o măsură importantă pentru a menține funcțiile metabolice și fiziologice ale bebelușului, cum ar fi respirația, ritmul cardiac, glicemia, tensiunea arterială. Și să nu uităm de formarea unei legături între bebeluș și părinți.
Câteva mituri despre bebelușii prematuri și alăptare
1. Bebelușii prematuri au nevoie de incubator
De fapt bebelușii prematuri, chiar și cei foarte mici, reacționează mai bine la contactul piele pe piele cu părintele care îl alăptează (sau cu partenerul) decât în incubator. Statisticile arată că bebelușii prematuri (și bebelușii născuți la termen în această situație) sunt mai stabili din punct de vedere metabolic când sunt în contact piele pe piele cu părintele care îl alăptează iar bebelușul fiind în contact cu acesta, îl ajută la mărirea lactației. Respirația bebelușului ar putea fi mai stabilă și mai puțin epuizantă, tensiunea arterială este mai normală, își mențin glicemia și temperatura mai bine când sunt în sistem de îngrijire de tip cangur decât în incubator. În plus părintele care alăptează va produce cel mai probabil mai mult lapte dacă bebelușul este ținut în contact piele pe piele, va pune copilul la sân mai repede iar bebelușul va suge mai bine.
Un document al Organizației Mondiale a Sănătătii prezintă acest lucru în detaliu cu multe referințe. Îl puteți descărca gratis, precum și statisticile, de
aici . Arătați vă rog acest document doctorilor copilului dumneavoastră. Vezi și studiile în această listă
aici .
2. Bebelușii prematuri au nevoie de fortifianțiDefapt majoritatea nu au nevoie. Dacă părintele care alăptează poate pompa suficient lapte, bebelușii peste 1500 g ( de obicei bebelușii la 32 de săptămâni de sarcină cântăresc atât, deși există și excepții), pot crește foarte bine doar cu lapte matern, poate doar cu supliment de vitamina D sau fosfor. Dacă bebelușii prematuri ar fi încurajați să înceapă alăptarea mult mai devreme de cele 34 de săptămâni de gestație, mulți dintre fortifianți nu ar mai fi necesari.
Problema adevărată din spatele nevoii acestor fortifianți este că a devenit un crez, literă de lege, pentru multe proceduri din TINN-uri că bebelușii ar trebui să crească cu aceeași rată și în afara uterului, ca și cum ei nu ar fi fost născuți înainte de termen. Dar nu există nicio dovadă bună pentru a susține aceasta, întrucât este dovedit că prematurii care cresc mai repede decât cei care mănâncă lapte matern (și sunt alăptați) au probleme pe parcursul vieții cu colesterolul “rău”, tensiunea arterială crescută, rezistență la insulină (care ar putea fi declanșatoare de diabet de tip 2) și exces de greutate.
Aceste studii au fost făcute pe bebeluși prematuri cărora le-a fost oferit
a) doar lapte matern
b) lapte matern și lapte matern stocat la bancă sau
c) lapte matern și formulă pentru prematuri.
Bebelușii care au primit formulă pentru prematuri au crescut mai repede și mai mari dar s-a plătit un preț pentru asta.
Cum ar putea fi hrănit bebelușul prematur fără a se utiliza fortifianți? Într-adevăr, anumiți bebeluși vor avea nevoie de fortifianți: bebelușii foarte mici și cei ai căror mame nu pot exprima (mulge) suficient lapte. În orice caz, fortifianții sunt făcuți acum din lapte matern dar nu sunt ușor de găsit și sunt și foarte scumpi. Nu există niciun motiv pentru care fortifianții ar trebui făcuți din lapte de vacă. Însă majoritatea bebelușilor prematuri nu au nevoie de fortifianți pentru ca cei mai mulți sunt bebeluși prematuri “mari”. Pentru referințe, dați click
aici .
Multe TINN-uri au ca regulă că bebelușii să primească doar o anumită cantitate de lichid pe zi. Aceasta este de obicei păstrată la 150-180 ml/kg/zi, câteodată mai puțin. Dacă bebelușul primește lichid intravenos, lichidul primit oral scade și mai mult. Această restricție de lichid ar fi pertinentă dacă bebelușul ar fi, de exemplu, conectat la un ventilator care îl ajută să respire pentru că prea multe lichide i-ar cauza insuficiență cardiacă și l-ar împiedica să iasă din starea de ventilație. Deci restricția de fluide plus “copilul trebuie să crească ca și cum ar fi în uter” rezultă în “nevoia” de a folosi fortifianți.
O modalitate de a evita nevoia de fortifianți la unii bebeluși prematuri, pe care am învățat-o când am lucrat cu bebelușii prematuri în Africa, ar fi să li se dea mai mult lapte matern decât este “permis” în TINN-uri. Într-adevăr, acei bebeluși nu erau ca bebelușii din TINN-urile din țările bogate; erau mai mari, nu așa de bolnavi și aveau nevoie doar de puțin oxigen pentru a supraviețui. Dar cum la acea vreme credeam că “bebelușul ar trebui să crească ca și cum ar fi în pântec”, am crescut cantitatea de lapte pe care bebelușul o primea cu mult peste 150-180 ml/kg/zi, câteodată ajungând la 300 ml/kg/zi și bebelușul era bine și creștea . Și pentru a nu-i da bebelușului prea mult lapte de-o dată, laptele era picurat în stomacul bebelușului în mod continu, câteva picături deodată.
Se poate să fie nevoie de suplimente la laptele matern, depinde de nivelul pe care bebelușul îl are în sânge. Este posibil să se adauge la laptele bebelușului vitamina D, fosfor, calciu, chiar și proteina umană (albumina) precum și grăsime din laptele matern (de la o bancă de lapte matern) fără a se folosi fortifianți. Dacă bebelușul nu are nevoie de fortifianți, atunci aceștia ar trebui considerați ca diluanți din moment ce ei scad concentrația acelor elemente care fac laptele matern atât de special și unic.
Nevoia de fortifianți a devenit atât de înrădăcinată în mințile neonatologilor și pediatrilor încât le spun părinților de prematuri când aceștia părăsesc spitalul că bebelușul o să aibă nevoie de lapte fortifiat până la vârsta de 10 luni. Asta este absurd, irațional și ridicol.
3. Bebelușii prematuri nu pot fi puși la sân până nu împlinesc 34 de săptămâni de gestație
Aceasta pur și simplu nu este adevărat. Munca în TINN-urile prietenoase cu alăptarea, în special din Suedia, a arătat că bebelușii pot lua sânul încă de la 27-28 de săptămâni de gestație și mulți sunt capabili să se atașeze și să sugă lapte de la sân pe la 30 de săptămâni de gestație. Într-adevăr, unii bebeluși au trecut la alăptare exclusivă pe la 32 de săptămâni de gestație iar câțiva chiar mai devreme. Alăptare exclusivă nu înseamnă primirea de lapte matern cu biberonul sau prin sondă în stomac.
Sistemul de îngrijire de tip cangur și accesul facil la sân, poate fi făcut oriunde, nu numai în Scandinavia.
Desigur, fiecare bebeluș este diferit, iar unora le va lua mai mult în funcție de condiția lor generală, dacă au avut probleme respiratorii sau alte probleme, însă așteptarea de rutină până la 34 de săptămâni de gestație înainte de a încerca să pună bebelușul la sân folosește ca model hrănirea cu biberonul.
Vezi articolele de mai jos sau recomandă-i-le doctorului tău:
Bergman NJ, Linley LL, Fawcus SR. Randomized controlled trial of skin-to-skin contact frombirth versus conventional incubator for physiological stabilization in 1200- to 2199-gram newborns. Acta Pædiatr2004;93:779-785 https://goo.gl/MTihfg
Hedberg Nyqvist K, Ewald U.
Infant and maternal factors in the development of breastfeeding behaviour and breastfeeding outcome in preterm infants. Acta Pædiatr1999;88:1194-203
https://goo.gl/GEjYJpNyqvist KH,
Early attainment of breastfeeding competence in very preterm infants. Acta Pædiatr 2008;97:776-781
https://goo.gl/AGGIq5
4. Părintele care alăptează un bebeluș prematur trebuie să folosească protecție pentru mamelon pentru ca bebelușul să se atașeze bine și să primească suficient lapteAceasta este în mod sigur neadevărat în majoritatea situațiilor pe care le-am experimentat în Africa ( de fapt nu am folosit niciodată protecție pentru mamelon în Africa) și din experiența altora din TINN-urile din alte țări precum Suedia. În al doilea articol al lui Nyqvist acesta povestește despre bebeluși născuți între 26 și 31 de săptămâni de gestație și numai la puțini dintre ei s-au folosit protecțiile de silicon. Și totuși, spre deosebire de TINN-urile din America de Nord de unde foarte puțini bebeluși părăsesc spitalul alăptați (în cel mai bun caz primesc lapte matern în biberon iar părintele care alăptează adesea nu pune copilul la sân), aproape toți copiii părăsesc spitalul fiind alăptați.
Cheia este că durează până când bebelușul ajunge să se atașeze corect la sân. Chiar mai mult timp decât dacă s-ar folosi o protecție pentru mamelon de către părintele care alăptează, însă rezultatele pe termen lung merită. Protecțiile pentru mamelon pot duce eventual la o scădere a lactației care face renunțarea la acestea foarte dificilă ( vezi articolul “ De ce nu acceptă bebelușul să se atașeze la sân„
5. Bebelușii prematuri trebuie să primească biberon pentru a-i învăța să sugăBine, nu stiu ce să zic despre asta. Pur și simplu nu este adevărat. Așa cum am arătat din experiența altora din lume, bebelușii prematuri pot învăța să sugă fără să primească biberon. Mult prea frecvent, părinții și bebelușii sunt grăbiți să fie externați mai repede cu condiția ca bebelușul să accepte biberonul. Aceasta nu este calea prin care se ajută părintele care alăptează și bebelușul. În orice caz nu este adevărat că bebelușul are nevoie de biberon pentru a învăța. Sistemul de îngrijire de tip cangur și punerea la sân a bebelușului înainte de cele 34 de săptămâni “magice” de gestație ar ajuta mult pentru a evita această situație. Mai mult, cum sunt folosiți alți mușchi când suge din biberon versus supt de la sân, hrănirea cu biberonul “învață” greșit bebelușul să sugă si poate fi foarte greu de “dezvățat”. Așadar bebelușul învață să sugă la sân fiind pus la sân, și nu sugând din biberon. Dacă cineva crede că un copil învață sa fie alăptat sugând din biberon, se înșeală.
6. Bebelușii prematuri obosesc la sân
Această afirmație se crede că este adevărată pentru că bebelușii, nu numai cei prematuri, au tendința de a adormi la sân când fluxul de lapte este scăzut, în special în primele săptămâni. Bebelușului îi este oferit biberonul și pentru că fluxul este rapid, bebelușul se trezește și suge forțat. Concluzia falsă? Bebelușul obosește la sân pentru că depune mult efort să sugă însă de la biberon este mai ușor. Această noțiune este acceptată pentru că până și consultanții în alăptare cred că bebelușul “transferă laptele”, că ei sug laptele din sân și din cauza asta obosesc la sân, că ard multe calorii prin alăptare si multe alte mituri. Nu, iată secretul: părintele care alăptează transferă laptele, nu bebelușii. Bebelușii își fac treaba lor prin atașare corectă și stimularea fluxului de lapte.
Bebelușii prematuri de cele mai multe ori nu se atașează corect, în mare parte că atașarea corectă nu este bine predată. Cu o atașare corectă, compresii ale sânului, și, dacă este necesar, un ajutor de lactație pentru suplimentare , bebelușul va avea un flux bun și nu va adormi la sân. Ajută fluxul să crească și vei vedea că alăptatul nu este nici dificil, nici obositor pentru bebeluș.
7. Proba cântarului (cântărirea bebelușului înainte și după ce a mâncat) este o cale bună de a afla cât lapte a mâncat bebelușul la o masă
Proba cântarului presupune că noi știm cât lapte ar trebui să primească un copil alăptat. Cum am putea știi atâta timp cât regula care spune că un copil de această greutate și vârstă ar trebui să primească x ml de lapte se referă doar la copiii care primesc formulă? Și cum am putea spune cât lapte ar fi putut primi bebelușul dacă ar fi fost atașat corect, iar părintele care alăptează ar fi folosit compresiile de sân, mai ales dacă alăptatul este limitat la 10 sau 20 min (din cauza grijii că bebelușul ar fi prea obosit)?
Cel mai bun mod de a afla că bebelușul primește lapte suficient este să urmărești bebelușul la sân. Urmărește videoclipurile aici
8. Bebelușii prematuri continuă să primească fortifianți și după ce sunt externați din spital
Acesta este un aspect relativ nou în subminarea alăptării copilului prematur. Probabil că cineva a prezentat o lucrare la o conferință ( foarte posibil o conferință sponsorizată de o companie de lapte praf care produce și fortifianți ) care a arătat că bebelușul ia mai bine în greutate dacă se continuă administrarea fortifianților și după externarea din spital. Dar iarăși, mai mult nu înseamnă mai bine, iar alăptarea înseamnă mai mult decât luare în greutate, care nu este neapărat bună. Vezi informațiile despre fortifianți .
Bebelușii prematuri și părinții care îi alăptează întâmpină mai multe probleme în alăptare decât bebelușii născuți la termen. Dar acestea pot fi prevenite și corectate. Cere ajutor specializat cât mai curând. Citește de asemenea și celelalte informații de aici
Informația prezentată aici este generală și nu înlocuiește tratamentul personalizat recomandat de un consultant certificat IBCLC sau alt cadru medical calificat.
Traducere : Luciana Stehlik
Editare foto + text : Dinu Diana
Alăptează! 