Cugetarea saptamanii – Despre dormitul in acelasi pat cu bebelusul

Oamenii au dormit impreuna cu copiii lor mii de ani, patutul bebelusului a fost inventat relativ recent daca ne raportam la istoria umanitatii, are doar cateva sute de ani vechime. De altfel, suntem singurele mamifere care nu dormim langa pui. Este in natura umana ca bebelusul sa-si doreasca sa fie langa mama, mai ales in timpul somnului, pentru a se simti in siguranta si iubit. Asa s-a asigurat supravietuirea speciei de-a lungul timpurilor, prin alaptare si tinutul bebelusului aproape. (http://clubulbebelusilor.ro/articol/1202/5-beneficii-ale-co-sleepingului.html)
Cliseul „cum il inveti, asa il ai” imi suna a dresaj. A modifica comportamentul unui copil dupa bunul tau plac, fara a tine cont de nevoile lui primare (de iubire si de siguranta) mi se pare o mare dovada de egoism.
Spunea o mama ca daca ar putea vorbi, copiii ne-ar spune ca au nevoie de spatiul lor, dar aceeasi mama povesteste ca bebelusul ei a plans doua nopti dupa ce l-a mutat de langa ea in patut. Eu cred ca a vorbit destul de clar. Bebelusii nu plang degeaba, nu au mofturi, nu sunt rasfatati, ei transmit ceva. Dupa doua nopti nu s-a invatat in patut, s-a resemnat.
Faza cu dezvatatul e un mare Bau Bau care sperie mamicile. Copiii ajung in general dupa cativa ani sa nu-si mai doreasca sa doarma cu parintii, atunci cand vor sa fie independenti. Sunt rare cazurile in care acestia mai dorm impreuna pana in adolescenta copilului, cum spunea cineva. Dar asta se intampla din alte cauze, cum ar fi lipsa spatiului sau alte probleme ale copilului, nicidecum faptul ca l-ai culcat cu tine cand a fost bebelus.
diana gabriela3

Studii stiintifice au aratat ca „Un copil care e ingrijit pe parcursul noptii (si pe parcursul zilei), primeste reasigurari constante de dragoste si sprijin, in loc sa fie nevoit sa faca fata sentimentelor de frica, furie, si abandon, noapte dupa noapte. Copiii care s-au simtit in siguranta pe parcursul noptii, la fel ca ziua, cu un parinte iubitor aproape, devin adulti care fac fata mai bine stresului inevitabil pe care viata ni-l ofera” (Sursa: un articol de Jan Hunt, autoarea cartii The Natural Child, preluat de pe: bebster.ro/articole/10-motive-sa-dormi-langa-copilul-tau-noaptea).

Iar cartile, draga mamica, sunt folositoare prin prisma faptului ca sunt scrise de oameni care au studiat, au experimentat si au tras niste concluzii. Cartile inseamna informatie, sau cum spunea cineva, mai in gluma, mai in serios, „cartile te fac neprost”.

Alexandra A.

Anunțuri

Cugetarea saptamanii – Unde doarme cel mai bine bebelusul?

AnaMaria E3Tot din seria „întrebări ale unei proaspete mame”: de când am ajuns acasă de la maternitate, bebelușul asta al meu numai in brațe vrea, numai in brațe vrea sa doarmă. Cum il pun in pătuț cum imediat se trezește si începe sa plângă. Cum il iau imediat in brațe, adoarme liniștit. Toți îmi spun deja ca nu-i normal sa vrea sa doarmă doar la mine in brațe. Așa e ?

Răspunsul e o întrebare:
Unde doarme cel mai bine o ființă umană ?
In brațele persoanei care o iubește.

Daca vrei sa doarmă neapărat in patut, iată secretul: tine-l in brațe si pune-te in pătuț; oriunde sunt brațele tale, acolo va dormi cel mai bine.

Adina Branici

Locul copiilor nostri este alaturi de noi!

Copilul crește, se dezvolta și respiră prin dragostea și atenția ce i se oferă.
Copiii noștri vor fi cărțile noastre de vizită când vor crește. Iar un copil care se bucură de dragostea, prezenta și comunicarea cu părinții săi, acela va fi un copil stabil emoțional, sigur pe el si ferm în luarea deciziilor. Nu te lăsa influențată emoțional de nimeni, nici măcar de proprii părinți… deoarece fiecare stare a ta copilul o simte și îl afectează mai devreme sau mai târziu.
Tu ești singura în măsură sa-ți asculți copilul, ești singura care comunici din prima clipa cu el și il poți înțelege cel mai bine… Este o senzație pe care multe mame nu o înțeleg din varii motive (lipsa de interes, parinte de ocazie, lipsa de timp etc.).
Acesti 2 ani care ni s-au oferit ca sa stam acasă nu sunt un moft, ci o muncă continuă și trebuie profitat de ei din plin, daca mămicile vor ce este mai bun pentru copiii lor. Continuă sa faci ceea ce simți că este mai bine pentru voi… Nu are dreptul nimeni sa te judece, fiecare sa-si aplice propriile păreri și opinii pe copii lor.

bebe pupat

Am primit și eu o mulțime de sfaturi după părerea mea sadice.. de exemplu: sa-mi las copilul să urle în pătuț și 2 ore dacă este necesar. doar ca să doarmă în pătuț.
Insă un copil dacă vrea să fie lângă părinții lui înseamnă că îi lipsește ceva și doar lângă părinții lui se simte în siguranță și în special lângă mama lui.
Toată lumea a devenit expertă în creștere copiilor începând de la fete până la bărbați de vârsta a treia, sunt persoane „experte” care nu au stat singure cu un copil nici măcar 24 de ore… însă se înghesuie la dat sfaturi.
Fiecare mamă și fiecare dintre noi ne asumam responsabilitatea de părinte. Dacă greșim, tot noi suferim… iar dacă nu, este meritul nostru.
Copilul cât este mic are nevoie de părinți cel mai mult, apoi, dupa ce crește și are și el copii… în zadar mai vrem și noi sa ne facem utili că atunci avem noi nevoie de ei.
Legat de concediu… mi se pare foarte normal ca atunci când se pleacă să meargă și copilul, pentru a putea profita de starea de relaxare și de psihicul odihnit al părinților săi, ca atunci când suferă ca părinții sunt stresanți, nervoși sau obosiți… Insă de obicei părinții care nu-si iau copiii cu ei in concediu, sunt acei părinții care nu acceptă ca familia lor s-a mărit și nu ei sunt pe primul loc.

Edwina Voina

Cosleeping-ul în timpul sarcinii

De Olivia Maloy (Articolul original aici: http://www.drmomma.org/2011/09/cosleeping-while-pregnant.html)

Cosleeping-ul este un lucru minunat care permite copiilor să beneficieze de apropierea și siguranța de care au nevoie în timpul nopții,  părinții având în același timp avantajul de a se trezi mai repede atunci când copiii au nevoie de ei. De asemenea, oferă multor părinți cu copii mici șansa să doarmă mult mai multe ore decât ar reuși să doarmă dacă nu ar dormi împreună, deoarece mama nu trebuie să se ridice din pat pentru a alăpta, ea este exact acolo unde ar trebui să fie.

Fiica noastră a dormit cu noi din prima zi, imediat după ce a fost născută acasă. Când am rămas însărcinată cu fiul nostru, am știut că ea nu era pregătită să se mute în patul său și mi-am pus la lucru imaginația – în special pentru că multe lucruri aveau să se schimbe pentru ea odată cu venirea pe lume a fratelui său, dar și pentru că începusem și antrenamentul la oliță. Am vrut ca fiica mea să continue să aibă parte de avantajele cosleeping-ului, dar eram și îngrijorată de burta care tot creștea precum și de faptul că simptomele de sarcină precum insomnia, durerile de spate și arsurile mă determinau să mă ridic de foarte multe ori în timpul nopții.

Poate că toate acele lucruri mărunte care le trezesc pe mamele însărcinate în timpul nopții nu fac altceva decât să ne pregătească pentru nașterea bebelușilor noștri, însă acesta este un subiect diferit. Mă temeam că toddler-ul meu (copilul de peste 1 an) ar putea să mă lovească în uter, pentru că era foarte agitată în timpul somnului, și mai eram îngrijorată că s-ar fi putut trezi când mă trezeam eu – ceea ce se întâmpla de foarte multe ori!  Apoi, mai era și faptul că spațiul din pat se împuțina pe măsură ce ce sarcina avansa.

Câteva din lucrurile care ne-au ajutat pe noi:

  • Am cumpărat un pat mai mare, o investiție grozavă pentru că plănuiam să continuăm cu cosleeping-ul și după nașterea bebelușului. Diferența a fost substanțială, mai ales că fiicei mele îi plăcea să doarmă în poziții tare ciudate, care necesitau mult spațiu, ca oricărui copil de altfel.
  • Toddler-ii au nevoie de sentimentul familiar al unui părinte alături pentru a-și continua somnul. Toddler-ul meu a sfârșit prin a se poziționa confortabil lângă tata, așa că nu a observat lipsa mea în timpul numeroaselor vizite la baie.
  • Am primit o pernă de gravidă de mărimea corpului meu pentru a mă ajuta să dorm. A fost grozavă și o împiedica pe fiica mea să mă lovească în burtă în timpul nopții. Când aveam nevoie de liniște, puneam perna între mine pe o parte și între soț și fiica mea pe cealaltă parte. Apoi perna mi-a fost utilă pentru a-l împiedica pe nou-născut să cadă din pat. (Mai târziu am aflat că și fondatoarea peaceful parenting-ului a procedat la fel în timpul sarcinii, numai că ea a folosit două perne – ce femeie norocoasă!)

Per ansamblu, cosleeping-ul în timpul sarcinii a fost lipsit de evenimente neplăcute. Era imposibil ca fiica mea sa fie ”sufocată” de corpul meu de femeie însărcinată, și aproape niciodată nu s-a trezit la fel de des ca și mine. Cosleeping-ul în timpul sarcinii a pregătit pe toată lumea, inclusiv pe toddler-ul nostru, pentru un pat al familiei în care se afla și un bebeluș. Așa cum copilul meu nu s-a trezit în timpul excursiilor mele nocturne pentru vomitat, la fel nu a simțit nici sosirea bebelușului – nici măcar atunci când el era agitat noaptea!

cosleeping

Traducere realizata de Dana Costache

Bebelusul de tinichea al societatii

Deunazi am dat peste imaginea bebelusului de tinichea al societatii… E un bebelus mult dorit si asteptat, parintii plini de incantare se pun in miscare sa-i pregateasca cel mai bun loc in lumea asta: camera lui, patutul lui. Ii cumpara biberoane, sterilizator, suzeta, un iepuras de plus.
Se naste. De cum ajunge acasa, intra la „academia independentei”, trebuie invatat sa se descurce singur, ca sa fie un bebelus de succes. Cum altfel ?
Cateva lectii dureroase il asteapta.

Ii e foame, cauta sanul, se lipeste de mama. Ah, este indepartat, primeste o bucata de silicon agatata de un biberon, 90 ml lapte praf – la portie. Are mese la program, din 3 in 3 ore. Peste o luna, trebuie sa fie in stare sa-si tina singur biberonul cu lapte praf in manuta.

Nu-i place nicicum in patut. E asa rece si gol, el vine de la cald, din mama. asa ca, o cheama prin plans, nu stie cum altfel…dar daca suspina dupa ea, dupa bratele ei, mirosul ei, este lasat noapte de noapte sa planga, sa stranga in manute un iepuras rece si fara viata. Trebuie sa invete sa doarma si sa adoarma singur, in curand sa doarma toata noaptea. Chiar daca mama ii aude chemarea ce-o taie pana in suflet, trebuie sa fie brava, sa nu cedeze, sa nu mearga la el. face asta spre binele lui, desigur.

Incet, incet, bebelusul se ofileste pe dinlauntru. Foamea de piele, de pielea mamei, caldura de la sanul ei, sunt tanjiri a caror implinire se pierde in mormanul de: „nu-l lua in brate ca-l rasfeti”, „nu dormi cu el ca se invata prost”, „nu-l adormi la san ca nu-i bine”, „te manipuleaza”, „toata ziua cu el in brate, nu o sa mai ajunga-n veci independent”, „daca plange, da-i suzeta”, „nu-l dragali, saruta-l doar in somn sau doar cand faceti pozele de familie ca altfel devine mamos”.

Pe la trei-patru luni trebuie sa bifeze prima mancare solida: sucul de morcovi! apoi cereale, doar trebuie sa corespunda graficului de crestere.
Nu-i place, scoate lingurita afara…
Tot pe la patru luni trebuie sa il puna mama si tata intre perne sa stea in fund, pe la sase sa-l tina de maini sa umble in picioare. Cu cat devine mai repede independent, cu atat mai bine. La final de an e si concurs intre familii. Daca castiga, are diploma…de prunc de tinichea!

Asta sa fie definitia independentei reale? Independenta prin ruptura, instrainare, fortare ?

Oh, cat de falsa si denaturata e imaginea societatii despre cea mai gingasa fiinta umana.
Am ajuns sa cream inlocuitori artificiali pentru prezenta umana. In loc de san ca hrana – biberon, in loc de san ca mangaiere si confort – suzeta, in loc de trupurile noastre langa el noaptea – singur, cu un iepuras de plus. Orice, dar nu noi, mama si tata. cu pretul demolarii lui, al bebelusului.

Nu exista mai bun loc pe lumea asta decat bratele mamei si ale tatalui, nu exista mai buna hrana decat la sanul mamei. Nu exista sa devina alintat, rasfatat, mamos, nu exista sa ramana mereu in brate, decat daca exact nevoile astea nu i le implinim cand le are. Cu cat ii sunt indeplinite nevoile de baza in mod natural si firesc, cu cat nu ii sunt stinse, cu atat va inflori mai mult, cu atat se va simti in siguranta si se va desprinde singur. Si cand va face asta, ii vom duce dorul. Va pleca de la san, din patul nostru, in camera lui, patul lui, casa lui.

Cu cat fortam independenta, cu atat mai dependent va fi de fapt. Faceti un test, mergeti in parcuri si ascultati ce povestesc parintii despre copilul lor: cati se plang ca e mamos si rasfatat, ca nu vrea decat in brate, ca au incercat totul, ca trebuia dezvatat de aia, de aia…de ei…
Peste ani, ne va cuprinde regretul ca nu l-am tinut la san, ca nu l-am tinut in brate cand era mic, ca acum nu mai putem. regretul ca nu i-am simtit caldura trupusorului langa noi, ca nu i-am spus „te iubesc” cand era treaz, ca nu l-am mangaiat si sarutat de mii de ori pe zi.

Nu ne mai trebuie bebelusi de tinichea!
Vrem bebelusi de catifea!

Adina Branici

In urma unor reactii la articol, completez aici ce am raspuns unei mame, pentru oricine a simtit articolul ca o judecata sau o ignorare completa a adultului sau a altor copii din familie:

Ohh, cat de inteleg ca nu-i usor cu doi copii, ca vrei timp macar 5 minute pentru tine sa mananci sau sa mergi la toaleta!

dar articolul nu judeca pe nimeni, de ce simti asa?
e prezentata societatea asta in care traim, care ne invata sa ne instrainam de bebelus pe motive nefondate ( ca se invata prost, ca devine razgaiat bebelusul) , ne invata sa ne infundam dragostea neoferindu-le bratele noastre cand ei au nevoie, sa facem training-uri prin plans, sa-i fortam la diverse achizitii, cand ei inca nu sunt pe deplin pregatiti, etc. ne invata ca bebelusii sunt manipulatori, dar ei au nevoi la fel de fundamentale ca si ale noastre, ale adultilor.

nevoia de afectiune a unui copil nu neaga nevoile unei mame!
toti au nevoi, bebelusul, ceilalti copii din familie, mama si tata/sotul si sotia. le implinim pe toate, cum putem mai bine, fara sa impunem doze de dragoste maxime si minime nicicaruia din familie. care-i doza maxima de imbratisari si sarutari pe care daca ti-o da sotul e considerata rasfat, in sensul negativ? exista vreo limita? te sufoca sotul cu dragoste? in acelasi fel, nu putem spune ca bebelusul e rasfatat daca are nevoie sa stea in brate, sa fie langa mama lui, cat e mic.

nu tinem pe nimeni in brate cu forta, asta e o alta extrema si din nou nu despre asta e vorba in articol. or fi si din acestia, dar nu stiu cum vine asta. nu vrea in brate si gata, mai nou ar tb sa o fugaresc prin casa sa o prind. si nici sa fie alaptata cu forta nu merge. oricine a ajuns in etapa de a alapta un copil mai mare, stie asta.

deci linistita, ocupa-te de tine, dormi cat poti, nu e absolut nici o problema daca ai nevoie de 5 minute sa manci sau juma de ora pentru dus, recreaza-te psihic, oridecate ori ai nevoie. atata timp cat nu ignoram nevoile copilului si le consideram la fel de legitime ca si ale noastre, le vom implini bine pe amandoua.

oricum la un mom dat vine vremea cand chiar vom avea timp doar pentru noi

Si niste completari:

Problema societatii pe care o prezinta articolul este ca am ajuns sa credem si sa ne lasam convinsi ca toti bebelusii se nasc cu manifestari patologice, sunt bolnavi. pt ca au nevoie de dragoste, de afectiune. si ca atare, trebuie sa-i tratam, trebuie sa-i dezintoxicam, sa-i dezvatam. dragostea si afectiunea pe care o vor ei, o vrem si pt noi, adultii, dar noi nu suntem bolnavi, doar bebelusii.
e normal ca o sotie sa fie imbratisata, sarutata de sot. il manipuleaza prin faptul ca are nevoie de manifestarile astea? fac comparatii la nivel de familie pentru ca despre familie e vorba in esenta. n-am vazut la nimeni o reteta despre cate grame minime de dragoste sa pui in relatia sot-sotie ca sa functioneze si sa se dezvolte armonios. in schimb retete stricate, tocmai datorita faptului ca e prea putina, da. de ce oare punem limite copiilor nostri?

nu-i ceva fundamental gresit in gandirea asta?

spunea cineva ca trebuie sa gasim un echilibru : nici prea mult in brate, nici prea putin. bun, concret, cat de mult e prea mult si cat de putin e prea putin? cine stabileste doza pe baza a ce? eu nu am vazut bebelusi plangand fara un motiv, niciunul. intotdeauna a fost o problema acolo. afara numai daca noi am ignorat-o, am considerat-o invalida.
dar ne-ar placea sa vina sotul la noi, sa vada ca vrem o sarutare, o mangaiere si sa zica : neee, nu-ti trebuie, n-ai nevoie, doar te faci!

e mult mai simplu : in loc sa stam sa traducem in limbaje de genul : sigur ma pacaleste copilul, e rasfatat, i s-a suit la cap, etc, privim nevoia lui la fel de legitima ca a noastra si gata. copilul stie cand si cat are nevoie de brate si cand nu. hai sa i le deschidem cand vrea sa se cuibareasca in ele si sa le eliberam cand fuge fericit din ele. si mai ales cand avem brate sanatoase. mi se intrista sufletul sa citesc aici de mame care au probleme serioase medicale si nu-si pot tine copiii in brate, desi tanjesc dupa asta.

sau ai o durere si plangi. vine sotul si-ti tranteste usa-n nas. sau invers, are sotul o nevoie si o ridiculizam. e bine asa? la bebelusi oare de ce-o fi bine? ni se zice ca li se dezvolta plamanii, creierul, dorm mai luung, daca ii lasam sa planga, daca facem cio. ni se dezvolta si noua creierul daca aplicam aceeasi metoda ? in ce fel am rezolvat adevarata nevoie? nicicum, nerezolvarea ei duce la rani, la instrainare. daca primesti 3 usi peste nas pe saptamana nu mai e mult pana la instrainare totala.

Mamele trebuie sa inteleaga ca scopul articolului nu e sa porneasca o batalie intre „mame bune” si „mame rele” si nici nu vrea sa faca separari sau catalogari de genul. asta-i primul si ultimul argument in multe discutii. de ce nu se poate trece de nivelul asta?

toata ideea e sa porneasca cugetari de genul: hmm, oare asa o fi ? oare asta ni se spune in societatea actuala, cum zice aici ? sau sunt exagerari, aberatii?

bun, o luam altfel – cand am auzit ultima oara : ia-ti bebelusul in brate, tine-l acolo cat vrea el ? nu-ti fie teama ca adoarme la san? e perfect sa vrea sa te aiba langa el cand doarme ? e firesc sa fie dependent de tine ! (daca nu de tine, mama lui, atunci de cine, de vecina ? )

apoi care-s argumentele obiective, rationale, pentru care mereu urechile noastre asta aud : ca nu-i bine! ?
hai sa vedem concret : studii care demonstreaza ca nu-i bine sa-ti alaptezi copilul ci e mai bine sa-i dai lapte praf. studii care demonstreaza ca nu-i bine sa-l tii in brate, sau ca nu-i bine sa doarma langa noi.
luam sursele si apoi verificam daca sunt validate stiintific.

cugetam si vedem daca cugetarea aduce transformare sau nu.

unde-i demersul acesta?
ne blocam mereu in : ” sunt o mama rea daca ? ” si nu mai mergem mai departe.

sa mai subliniez o data : sunt copii care dorm bine in patut, foarte bine. care nu cauta atat de mult bratele noastre, foarte bine. sunt, dar sunt mult mai putini. sunt in general exceptii.

ne uitam la bebelus, ne citim bebelusul si vedem cum ii e bine, asta-i tot. si intelegem ca nevoile lor sunt la fel de legitime ca ale noastre. asta-i tot.

cand ni se spune ca trebuie sa fie independenti de mici ca asa-i bine iar pentru asta ei, bebelusii trebuie sa treaca printr-un proces dureros, trebuie dresati, nu inseamna ca ne luptam contra felului in care au fost creati ? daca e bine si firesc sa fie independenti de ce trebuie sa ne luptam cu lacrimile lor sa-i schimbam de la nastere, caci ei vin cu o complet alta setare ?
facem un test si aici ? punem copilul in patut sa doarma singur . incepe sa planga. se linisteste in bratele noastre. mai incercam o data. se repeta. cum ii e lui bine? daca ii e bine in bratele noastre acolo il lasam. daca e linistit in patut, putem sa-l lasam acolo. fara dresaje, antrenamente, ci daca e linistit el singur.
nimeni nu spune ca patutul e dusman in casa omului, isi are si el foloasele lui si am mai discutat despre asta, dar e o diferenta intre a trebui sa faci antrenamente de cio ca sa poata sta in el copilul si a-l folosi in asa fel incat sa nu fie negate nevoile lui.

apoi cazul in care bebelusul se imbolnaveste : tot va ajunge in bratele mamei si va fi luat in pat cu ea, nu lasat singur, pt ca trebuie supravegheat si pt ca transmite ca are nevoie de mama langa el. atunci are o problema. dar daca are nevoie de afectiune zilnica, o ignoram?

mai discutam cazul celor din orfelinate, copii ramasi fara parinti caci ei au plecat la lucru in alte tari ( nu discutam aici motive, sigur pot fi complexe) ? dar mai putem spune ca nu e evident ca le lipseste afectiunea ?

nu e drama, nu e chiar asa, copilul e bine, e fericit cand ne vede de fiecare data, uite ca a crescut si fara sa fie tinut toata ziua in brate, sau n-are nici o problema ca n-a dormit cu noi ca n-am vrut noi . nu e o drama, ni se spune. oare? noi cate drame si rani purtam in sufletele noastre? si cat timp a trecut peste ele? abia poate dupa ce avem copii la randul nostru le realizam…

nu-i drama cand suntem tratate de sot cu raceala, ignorare, mereu nevoile noastre raman neimplinite ? nu-i drama, nu-i bai, nu-i asa?…

Adina Branici

S-a dovedit: tehnicile de somn aplicate bebelușilor sunt dăunătoare

Articol scris de Tracy G. Cassels (Articolul original in limba engleza: http://evolutionaryparenting.com/proving-the-harm-in-early-sleep-training/)

O nouă recenzie publicată în revista “Journal of Developmental and Behavioural Pediatrics”(1) m-a făcut să văd în sfârșit o rază de soare (și locuiesc în Vancouver, deci asta chiar nu e ceva la ordinea zilei), când cineva a abordat într-un final problema tehnicilor de somn (sleep training) în cazul sugarilor mici, făcând un rezumat al TUTUTOR studiilor realizate până acum (chiar dacă e vorba doar de sugari până la vârsta de 6 luni). Această nouă recenzie analizează toate articolele care examinează efectele pe care îl are sleep training-ul în cazul sugarilor mai mici de 6 luni, scrise din 1993 până în august 2013.

Doar ca să vă reamintesc, în cazul în care nu știați deja, mulți medici, experți în somn, traineri sau clinici de somn încep promovarea sleep training-ului pe la 3 sau 4 luni de viață ale sugarului. Unii părinți încep chiar mai devreme decât atât. Și atunci când noi combatem promovarea acestor metode, argumentând ca bebelușii trec printr-o perioadă grea la acea vârstă (al patrulea trimestru de sarcina, ca să-i spunem așa) sau că își dezvoltă singuri un ritm circadian pe care nu vrem să-l dăm peste cap, sau că un astfel de training va interfera cu alăptarea, ni se răspunde că, dacă nu dorim sa mai vedem *promovată* această metodă, e treaba noastră să-i demonstrăm nocivitatea. Ei bine, iată și dovada. (Rețineți că discutam despre promovarea unei astfel de metode și nu despre părinții care au aplicat-o în necunoștință de cauză, sau care au fost sfătuiți de medici, experți în somn etc. să folosească astfel de metode cât mai devreme posibil.)

Dr. Pamela Douglas și Dr. Peter Hill de la Universitatea Queensland din Australia (cărora aș dori să le dau de băut) au scris această recenzie. 43 de articole au întrunit toate criteriile pentru a fi analizate, iar în recenzie au fost incluse mai multe metode de sleep training. Suspecții obișnuiți – delimitarea hrănirii și atingerii de somn (de ex. bebelușului nu i se va permite să adoarmă la sân sau în brațe, el învățând astfel să se liniștească singur, fără atingeri sau hrană), programarea somnului sugarului, indiferent dacă acesta este obosit sau nu și limitarea stimulării pe timp de zi. Cei doi au analizat toate acestea pentru a vedea care este impactul lor asupra sugarilor și a mamelor.

Una dintre cele mai răscolitoare revelații ale recenziei a fost aceea că articolele care promovează sleep training-ul la vârste mici nu au nicio bază științifică. Un lucru pe care l-au descoperit multe dintre studii este simplul fapt că somnul se consolidează rapid in primele 4 luni de viață și această concluzie se presupune a fi o dovadă a faptului ca sleep trainingul va preveni problemele de mai târziu în ceea ce privește ciclurile de somn-veghe la sugari.

Dar, când au privit de fapt impactul asupra sugarului și a mamei (pentru ca ei sunt cei care au urmat metodele de sleep training), au descoperit următoarele:

  • Sleep trainingul în primele 12 săptămâni de viață crește durata de somn a sugarilor, dar nu reduce plânsul acestora, ceea ce reprezintă în esență, principala preocupare a părinților care urmează această metodă
  • Trezirile dese pe timp de noapte ale sugarilor alăptați nu au fost asociate unor probleme de somn sau comportamentale pe termen lung, în ciuda faptului că mulți sugerează o legătură între problemele pe termen lung și trezirile dese pe timp de noapte ale sugarilor
  • Sugarii care au somnul de noapte fragmentat sau alte tulburări de somn la șase luni de viață (fără intervenții), au o sănătate mintală perfect normală la vârsta adultă, ceea ce înseamnă că cei care sugerează că există o legătură cu problemele de mai târziu, nu au nicio dovadă care să le susțină afirmațiile.
  • Pentru aceia care sunt îngrijorați de depresia maternă, nu s-a demonstrat că sleep trainingul făcut înainte de șase luni ar reduce depresia maternă. Și, de fapt, problemele de somn ale mamelor nu sunt legate de somnul sugarului, ci sunt cauzate de depresie, deci nu de sugar.
  • De fapt, depresia maternă este cea care duce la treziri nocturne mai lungi ale sugarului (deși nu și mai dese) și nu invers.
  • Mamele care alăptează se trezesc mai des pentru a-si hrăni bebelușii, dar raportează o mai bună calitate a somnului și rate mai mici de depresie postpartum
  • Puținele studii care au raportat o scădere a depresiei postpartum datorată intervențiilor, discută despre intervenții extreme de complexe cu multe elemente (inclusiv ajutor pentru mame), iar ratele scăzute de depresie nu pot fi corelate cu sleep training-ul
  • Delimitarea hrănirii de somn în cazul sugarilor mai mici de șase luni a fost asociată cu o rată crescută de eșec în alăptare
  • Orarele rigide de somn și îngrijire în primele luni de viață ale sugarului au fost asociate cu un risc de probleme comportamentale  de trei ori mai mare la șase luni de viață a sugarului. De asemenea, sugarii crescuți cu astfel de orare plâng de două ori mai mult decât ceilalți
  • Punctele de interes ale intervențiilor asupra somnului sugarului – și anume cât timp doarme bebelușul, cât timp a trecut de la ultimul somn, numărul de treziri ale acestuia, etc. – nu fac decât să crească anxietatea părinților. Ceea ce poate avea ca rezultat un somn și mai rău al copilului.
  • Culcarea sugarului într-o camera întunecoasă în timpul zilei sub pretextul că acesta are nevoie de somn sau că plânge din cauză că este „suprastimulat”  sau „obosit”, inhibă de fapt stabilizarea somnului de noapte (ceea ce se traduce prin mai multe treziri nocturne) și crește riscul de SMS (sindromul morții subite). De asemenea, reduce abilitatea mamei de a avea un bioritm zilnic sincronizat cu cel al copilului, ceea ce are influențe negative asupra sănătății mentale materne

Poate că cel mai interesant, deși nu un efect în sine, este faptul că majoritatea familiilor nu raportează probleme de somn ale sugarului în primele șase luni de viață ale acestuia. Cei mai mulți sunt sfătuiți să folosească tehnicile comportamentale ca măsuri preventive pentru probleme ulterioare.

Doar că nu există nicio dovadă că metodele ar și funcționa și, așa cum reiese din cele de mai sus, tehnicile ridică mai multe probleme familiei atât pe termen scurt, cât și mediu. Și niciunul dintre studii nu a abordat măcar aspectul problemelor sociale sau emoționale pe termen lung, care pot proveni din sleep training-ul făcut atât de devreme, astfel că întrebarea cât de dăunătoare este metoda pe termen lung încă nu și-a găsit răspuns.

Ce e de făcut? După cum sugerează și autorii, tratamentul trebuie să fie holistic. Din perspectiva acestor autori și cercetători, tratamentul precoce al oricărei probleme ar trebui sa evite sleep training-ul și alte tehnici comportamentale în favoarea educației despre îngrijirea “bazată pe semnalele sugarului“ și sincronizării părinte – copil. De asemenea, părinții trebuie să fie informați cu privire la bioritmurile normale ale bebelușilor și să nu se lase copleșiți de anxietate din cauza comportamentelor normale de somn și plânsul ale bebelușilor.

În plus, problemele referitoare la hrănirea sugarului ar trebui analizate ca fiind unele dintre cauzele comportamentului agitat al sugarului; prin urmare, ar fi recomandat ca părinții să primească ajutor atunci când ridică astfel de probleme.

Nu-i așa că este trist că avem nevoie de 20 de ani de studii pentru a demonstra nocivitatea acestor metode? N-ar fi fost mai bine sa nu le promovăm deloc? Așa am fi scutit aceste familii de anxietate, stres și alte probleme care vin odată cu promovarea unei metode a cărei lipsă de nocivitate nu a fost dovedită, în ciuda faptului că este în contradicție cu toate normele biologice.

Deci, experți în sleep training, “experți“ în creșterea copiilor, medici și oricine mai promovează metode de sleep training la sugari mici. Ce veți face acum?

(1) Douglas PS, Hill PS.  Behavioral sleep interventions in the first six months of life do not improve outcomes for mothers or infants: a systematic review.  J Dev Behav Pediatr 2013; 34: 497-507

Traducere realizată de Vanda Lizeh

Dupa 9 luni

9 luni de crescut in tine, de purtat in tine, mama.

9 luni de mangaiat, vorbit, iubit.

9 luni de emotii si ganduri:

Oare cum va fi cand te voi vedea, copilasul meu?
De abia astept sa te strang la piept, sa te tin in brate, sa te miros, sa-ti cant, sa te simt aproape, sa-ti dau hrana din mine, sa te linistesc cand plangi, sa-ti aud inimioara si respiratia…
Ah, n-as vrea sa ma mai dezlipesc de tine, iti simt manutele, piciorusele cum dai cu ele in burtica, alea pe care le voi saruta intr-una…

Bebelusul tau s-a nascut. L-ai vazut cam de departe, l-au dus la curatat, masurat. Sau l-ai primit pe piept, dar scurt. Iti stergi pe furis o lacrima ce-ti curge pe obraz. De fericire ca in sfarsit v-ati intalnit!
Il primesti din 3 in 3 ore, nu e cu tine, e separat.
Ajungi acasa. Camera lui, patutul lui. Departe de tine. Plange, primeste suzeta. Ii e foame, faci un biberon. Bebelusul striga cu disperare ca te vrea aproape, asa cum i-ai vorbit cand inca era in burtica. Il pui in carucior, dar vrea in brate.

Nu suntem ciudate?

Bebelusul te cheama mereu, sa-ti aminteasca ca esti a lui si el al tau. Suta la suta.

Ce s-a intamplat pe drum?

Unde si de ce ne-am pierdut? …

Dupa 9 luni

Adina Branici