Despre alaptare: informatii esentiale

Mai zicem o data:

O femeie are 2 sani.
O mama are 20 de sani daca e nevoie.

O greseala frecvent intalnita intre proaspetele mame care nu au primit ajutor informat in ceea ce priveste alaptarea este aceea de a crede ca odata ce bebe a supt din primul san si apoi din al doilea, dar inca plange si pare ca nu s-a saturat, nu mai este lapte in sani. Si mamele cred asta mai ales daca a avut loc o oarecare senzatie de „golire” a sanilor, deci inseamna ca nu mai e lapte. Ca urmare introduc „completarea”. Care vine, bineinteles cu biberonul. Si cred ca trebuie sa astepte inca 2-3 ore pana se umplu sanii ca sa aiba ce sa primeasca bebe.

Rezulta o escaladare a problemelor. Adica biberonul cu lapte praf va duce exact la scaderea lactatiei mamei, la perturbarea reflexului de supt corect de la san si la sabotarea fluxului laptelui din san, ca sa enumeram cateva.

Ce trebuie sa stie o mama:

1. Pozitie de alaptare confortabila pentru ea. Poze si sugestii aici: http://www.llli.org/faq/positioning.html.

2. Atasarea corecta a bebelusului la san. Resurse (http://kellymom.com/ages/newborn/bf-basics/latch-resources/) si videoclipuri (http://www.nbci.ca/index.php?option=com_content&view=category&layout=blog&id=6&Itemid=13).

3. Urmarit tiparul de supt al bebelusului. In fiecare sesiune de alaptare, sa fie preponderent supt activ, adica mama sa auda/vada pe bebe inghitind. Daca bebe n-a inghitit, n-a mancat. Mai multe informatii aici.

4. Compresii la baza sanului pentru optimizarea fluxului de lapte. Detalii aici

5. Alternarea sanilor ori de cate ori e nevoie, dupa aplicarea compresiilor la sanul din care suge bebelusul.
Laptele nu se termina cand s-a oferit sanul nr. 2.
Laptele se produce in continuu in 20 de sani sau cati are nevoie bebe.

Sanul moale e direct proportional cu cantitate mare de lapte, deoarece san moale inseamna alaptare frecventa, la cerere – la primele semnale de foame ale bebelusului inainte ca bebe sa planga. Cuvantul „inainte” e cheia.
Multe mame amana momentul punerii la san pana cand bebe plange. Sau daca s-a trezit bebe plangand ii schimba intai scutecul si abia apooooi il pun la san in urlete de foame.

Asteptarea ca sanii sa se intareasca ca sa aiba ce sa primeasca bebe, timp in care primeste lapte praf din biberon inseamna scaderea lactatiei. Cititi „Ecuatiile alaptarii” de pe blog.

Voi cati sani aveti?

roxana m

Adina Branici

Anunțuri

Ajutor de la mama la mama, pentru alaptare lina

O mama informata care are insa un start greu din cauza lipsei de suport a personalului medical. Ajutorul vine de la alte mamici, dornice sa vada cat mai multi bebelusi alaptati si fericiti.

Salut!

Povestea mea este una frumoasa… intr-un final 🙂

Albert a venit pe lume pe cale naturala, fara anestezie, dupa un travaliu de o ora si jumatate. Da, ati inteles bine! Am fost eroina pentru toate prietenele mele, dar de fapt…am avut muuult noroc.

Povestea alaptatului a inceput inainte de nastere. Eram in luna a cincea, in concediu, la mare si Cosmina Cos a aflat ca sunt insarcinata. Pentru ca ne cunoastem de foarte mult timp s-a implicat mult in „cazul” meu, m-a intrebat cum vreau sa nasc, daca am de gand sa alaptez, mi-a povestit despre grup si mi-a dat o bibliografie de citit. Tot acest bombardament de informatii a fost in soc pentru mine, trebuie sa recunosc. Nu imi pusesem foarte multe intrebari existentiale pana atunci. Stiam ca voi naste natural si ca voi alapta. Nu stiam cat, cum, de ce. Glumeam cu sotul meu si ii ziceam ca imi iau cartile pe plaja ca la cat a fost Cosmina de serioasa este in stare sa ma asculte. :))
Zis si facut. Am intrat pe grup si am inceput sa citesc. Am vazut atunci cate probleme au mamicile si cate informatii pe care eu le ignorasem erau!
Pana am nascut citisem tot ce era la files si imi ziceam ca sunt pregatita.

Experienta de la spital (Athena Timisoara) a fost una urata din punct de vedere al alaptatului.
Erau doar fete zambitoare, dar ajutor propriu-zis nu am avut.
I-am dat copilului lapte praf cand i-am rugat sa nu o faca!
Tinusem copilul langa mine tot timpul ca sa-l pot supraveghea sa nu primeasca lapte praf. Dupa pranz era program de vizita si urmau sa vina prieteni si la mine si la colega de salon. Am decis ca e mai bine sa nu-l expun asa tare si am dus copilul la asistente, prietenii urmand sa-l vada la geam. I-am rugat sa mi-l aduca daca vrea sa manance in cele 2 ore. Au venit prietenii mei si m-am dus cu ei la geam sa le arat copilul. Lipsea. Am intrat inauntru si stupefiata am vazut cum o asistenta ii indesa un biberon de lapte praf! Am intrebat de ce face asta si mi-a raspuns ca el oricum nu vrea! Nu asta era ideea… Saracul era murdarit pe la gurita de parca mancase creta!

In zilele de la spital nu am reusit sa il alaptez exclusiv. Cand am cerut copilul noaptea mi-au spus ca nu au vrut sa ma deranjeze! :)) Cum adica sa ma deranjeze copilul meu?!

M-au ajutat cu atasarea doar la insistentele mele si oricum fara rezultat. Ridicau din umeri si intorceau spatele si mai spuneau si ca „nu am inca lapte” 🙂

Aveam sanii tari si am cerut o pompa de muls. Am reusit sa mulg 20 ml si s-au uitat la mine asa parca cu mila si mi-au zis ca nu este suficient ce am eu acolo si l-au aruncat…

Intr-o zi copilul dormea de 6-7 ore si mi-au zis ca trebuie sa-l trezeasca sa ii dea lapte praf ca se deshidrateaza 🙂 Adica nici nu isi puneau problema sa-l alaptez.

Pe fisa de externare era bifat „alaptat natural exclusiv”. Mincinosii!

Abia asteptam sa ajung acasa. Asteptam sa fie liniste si sa depasim acest impas. Deja eram speriata si ma gandeam ca in teorie era atat de simplu, dar in practica nu era deloc asa. Tot ce citisem parca nu se potrivea cu realitatea.

Acasa nu imi dadeam seama daca suge sau nu. El statea la san, dar eu nu simteam nimic si nici nu auzeam cum inghite, acel supt-supt-inghitit. In ziua aceea sotul meu i-a dat lapte praf. Mi-am zis ca sunt obosita, ca nu stiu ce se intampla, dar ca „maine” nu se va mai intampla asta.

A doua zi, la fel. Sugea putin, apoi plangea foarte tare. Stiam ca ceva nu fac bine, dar nu imi dadeam seama ce. Sanii mei erau tari ca piatra si nu reuseam sa-i detensionez nicicum.

Spre seara copilul era in aceeasi stare, nu reusisem sa il alaptez. Atunci sotul meu mi-a propus sa vorbim cu un doctor, dar pana una alta sa-i dau lapte praf. Era clar ca ceva nu era in regula.

In seara aia i-a dat 60 ml de lapte praf si cand am vazut asta am iesit din camera si am inceput sa plang. Nu pricepeam ce nu fac bine. Nu intelegeam de ce eu, cu atatea informatii la indemana nu reuseam ceva ce altii au facut-o de-a lungul anilor in mod natural. La mine parca nu era nimic instinctiv.

Mi se parea ca la fiecare doza de lapte praf eu pierd teren, ca nu voi reusi niciodata sa-l alaptez exclusiv, mi se parea cel mai urat cosmar si un esec inexplicabil.

Atunci m-a contactat prietena mea, Corina Pienar, care nascuse si ea de 3 saptamani. M-a intrebat cum merge si daca ma descurc. I-am zis atunci of-ul meu. I-am zis ca nu e ok, ca ceva nu merge si ca am nevoie de ajutor.

M-a sfatuit sa o contactez pe dna. Teodora Vicol si mi-a mai dat numarul Cristinei Dan.

Am sunat-o atunci, pe dna. Vicol, dar nu mi-a raspuns imediat. Era, ce-i drept, sambata seara. Apoi am sunat-o pe Cristina care mi-a raspuns si cu care am discutat pret de vreo 40 min.
Cu vocea ei calma imi punea intrebari, incerca sa ma linisteasca si sa afle care e problema. Mi-a povestit si din experienta ei si s-a oferit sa vina sa ma ajute a doua zi dimineata. Am acceptat cu drag ajutorul si ramasese stabilit sa ne vedem dimineata.

Dupa discutia cu ea parca mi-am incarcat bateriile, castigasem din nou incredere in mine si mi-am zis ca TREBUIE sa reusesc.

Noaptea s-a trezit Albert sa manance. Incercasem din nou sa-l alaptez la orizontala, cum o faceam de obicei si iar nu a mers… L-a luat sotul meu in brate si stateam amandoi ca prostii si nu stiam ce sa facem. La un moment dat a zis Luci (sotul meu) „Dar nu il tii bine, uite! asa trebuie sa il pui”. Si cum stateam in picioare mi l-a impins cumva la san, dar a „nimerit” atat de bine ca Albert a inceput sa suga dintr-o data eficient si sa nu se dezlipeasca de acolo. Am simtit asta din prima secunda. I-am zis „Stai! Nu te misca!”. Si am ramas asa amandoi pana s-a saturat copilul. Eram super fericita!

Si asta a fost 🙂 Atunci am descoperit atasarea corecta. Din acel moment nu i-am mai dat lapte praf si totul a decurs foarte bine.

A doua zi am sunat-o fericita pe Cristina sa-i spun vestea cea mare. 🙂

In primele saptamani au urmat 1000 de alte intrebari pe care i le puneam Corinei sau Cosminei. Au avut muuulta rabdare cu mine. 🙂

Diana H

De atunci nu m-a mai impiedicat nimic si nimeni sa alaptez copilul. Am stiut sa dau ignore oricarui sfat „binevoitor”.

Nu i-am urmarit greutatea, nu am fost stresata ca se satura sau nu se satura. Pur si simplu simteam ca suntem bine.

Mama, soacra, bunicile si alte rubedenii mi-au mai spus ca ele ne dadeau „ceiut”, intrebau daca se satura Albert, ca ele stiau ca pe vremea lor unele femei nu aveau „lapte gras” si nu le lasau doctorii sa alapteze. Zambeam, nu incercam sa le lamuresc, si le spuneam ca noi suntem bine si ca am „noroc” ca eu am lapte bun si suficient. :))

Multumesc grupului Alapteaza pentru ca ne-a salvat! Avem 4 luni si jumatate de tzitzi si suntem foarte fericiti 🙂

Diana Suciu

24 februarie 2014

Trimite-ne povestea voastra despre inceputurile alaptarii la adresa alapteazatimisoara@yahoo.com si noi o vom publica pe blog!

Mami alăptează-mă, nu vreau lapte praf! (III)

In ciuda unui inceput bun in maternitate, pentru Diana si Daria probleme incep odata ajunse acasa. Lipsa initiala de informare si presiunile familiei o conving pe Diana sa apeleze la laptele praf, insa determinarea sa si dorinta de a alapta exclusiv isi spun in cele din urma cuvantul.

Noi am avut un start bun in alaptare in ciuda piedicilor puse de sistemul medical din Romania. Daria a pus prima data gurita pe san la 6 ore de la nastere si a tras cu asa putere incat m-am speriat de senzatie. Simteam fluturasi in stomac, m-au trecut fiori si a fost prima data cand mi-am zis ca aceasta creatura TREBUIE sa manance doar lapte de la san. Nefiind cu mine in salon, in primele 2 zile s-a bucurat de minunatul lichid din 3 in 3 ore. Era atat de dornica de supt incat sugea in somn de multe ori, profitam ca uitau asistentele de noi si stateam singure in salonul de alaptat, eu uitandu-ma la ea, ea dormind si sugand in somn. Am plecat din spital cu furia laptelui si ragade la ambii sani, dupa 2 zile. Nu m-am plans, nu m-am panicat, stiam ca startul va fi dificil si visam la momentul cand vom fi doar noi doua, cand ea se va atasa si va dormi linistita la sanul meu, cand ii voi sorbi fiecare miscare ritmica a maxilarului si ma voi imbata cu mirosul ei.

Dar surpriza, acasa nu puteam sa o alaptez. Plangea rau pentru ca ii era foame, intrase in puseul de 3 zile, iar eu nu reuseam sa o atasez. Sanii ma dureau, nu suportam nimic pe mine, ma durea cand respiram. Erau tari ca piatra, lapte nu iesea, copilul plangea, sotul imi spunea ca poate sunt una din femeile alea care nu pot alapta, soacra ma ruga sa ii dau lapte praf ca omor copilul, mama imi spunea ca nu am lapte ca nici ea nu a avut. Eu plangeam langa Daria si o rugam sa suga. Ii spuneam ca eu am lapte, ca este treaba ei sa il scoata din tzatze, ca eu nu pot sa o fac ca as face-o. Ea punea, mititica, gurita, dar nu putea sa prinda, mamelonul nu se plia pe gurita ei, era prea plat. Am cumparat o pompa manuala, dar nu iesea nimic cu ea. Plangeam intruna si in a doua zi dimineata de cand am ajuns acasa, a 4-a ei zi de viata, i-am dat lapte praf. M-am urat pentru neputinta, imi era frica ca raman fara lapte, am inceput sa vorbesc cu puiul meu, i-am spus ca mami nu stie ce sa faca, ca ea trebuie sa ma ajute, sa prinda bine sanul si sa traga cu putere. Se uita la mine si parca vroia sa imi spuna ca nici ea nu stie ce sa faca. Mi-am promis ca nu ii mai dau lapte praf si mi-am luat o pompa electrica care m-a ajutat mult, dar m-a bagat si intr-un cerc vicios: mulgeam din ora in ora ca iesea putin, Daria inghitea totul rapid, mi se parea ca mananca non stop. Ii dadeam cand cu seringa, cand cu biberonul, dar nu faceam fata cu mulsul. Am mai pacatuit de inca 2 ori cu laptele praf, o data intr-o noapte cand am incercat timp de 30 minute sa ii dau san – a plans sfasietor, m-am simtit o mama rea, incapabila, l-am intrebat pe Dumnezeu de ce mi-a dat copilul asta acum, ca eu nu sunt pregatita sa ii ofer ce merita, si a doua oara in a 10-a zi de viata cand nu m-am putut ridica din pat sa ma mulg, era obosita psihic si fizic.

Doua saptamani am trait amandoua un calvar, aveam ritual: la prima agitatie pus la san, tinut 10-15 minute, cand incepea sa planga ii dadeam biberonul cu lapte muls. Eu sunt ambitioasa din fire si mi-am zis ca daca copilul asta m-a ales pe mine sa ii fiu mama a stiut ca nu ma las asa usor, ca lupt pana cand totul devine inutil, asa ca incercam iar si iar imediat ce simteam ca este si ea disponibila si calma. Sanii incepusera sa nu ma mai doara asa tare, puteam sa port maieu pe mine, cred ca trecuse furia laptelui in a doua saptamana de viata a puiului. La un moment dat m-am resemnat si mi-am zis ca la nevoie ma mulg macar 6 luni sa ii asigur startul bun. Simteam ca mi se inmoaie sanii si incepusem sa beau ceai pentru lactatie care mi-a crescut productia si mi-a umflat sanii iar. Daria isi facuse o rutina, dormea 2 ore, se trezea, manca 100 ml lapte si in 30 minute adormea iar. In prima zi din a treia saptamana am stat 3 ore cu ea pe burta mea, fara pauza. Nu m-am muls deloc in astea 3 ore. Era asa de bine cu puiul meu in brate, era atat de calda, respira atat de frumos incat mi-am zis ca ii fac o sticla de lapte praf daca nu vrea san numai sa mai stau cu ea in brate putin. S-a trezit, mi-a zambit si cauta sa manance. I-am dat sanul, ea l-a luat si a tras cu putere. Am tipat, ea s-a speriat si s-a retras de la san. I-am zambit, am pupat-o, i-am zis ca acum e acum. Ca trebuie sa suga ca nu am lapte muls si ca nu vreau sa ii dau lapte praf si am atasat-o iar. A supt timp de 5 ore fara pauza. Am continuat cu mulsul inca 3 zile dupa, faceam stoc in frigider de frica sa nu renunte iar la san, dar puiul meu s-a atasat pentru totdeauna de tzitzi ei si nu a mai primit biberon niciodata.

Privesc cu nostalgie inapoi si realizez acum, rememorand, unde am gresit:

  1. ar fi trebuit sa citesc mai multe inainte sa nasc despre atasarea corecta la san si despre cum sa eviti furia laptelui (mi se spusese ca toate mamicile fac furia laptelui – fals),
  2. ar fi trebuit sa citesc inainte sa nasc THE BABY BOND – ca sa realizez cat de importanta este legatura intre pui-mama imediat dupa nastere,
  3. ar fi trebuit sa ma lupt cu sistemul si sa dorm la usa sectiei de neonatologie cu puiul in brate, nu sa fac noapte alba in salon gandindu-ma ce o face puiul meu, oare o dormi, i-o fi foame, o plange,
  4. ar fi trebuit sa ma inchid in camera cu puiul meu imediat ce am ajuns acasa si sa nu las pe nimeni sa intre pana cand nu as fi recreat continuum-ul intrerupt prin despartirea de la nastere (nu citisem Conceptul Continuum), sa stam skin-to-skin multe ore,
  5. ar fi trebuit sa nu vorbesc cu nimeni, nici cu mama, nici cu soacra, sa imi ascult copilul, sa am incredere in mine si in el,
  6. ar fi trebuit sa dorm cu puiul langa san din prima zi acasa, nu din a doua saptamana de viata a lui,
  7. nu ar fi trebuit sa cumpar lapte praf, gandindu-ma ca poate nu pot sa alaptez, trebuia sa gandesc invers, NU AM CUM SA NU POT, sunt construita genetic pentru asta.

De atunci Daria cauta sanul cand este obosita, cand vrea sa doarma, cand este prea stimulata, cand intalneste straini care pun mana pe ea, cand o dor gingiile, cand cade, cand nu reuseste sa ajunga la ceva, cand mananca, cand ii este sete, cand este plimbata in Manduca, cand ii este cald, cand ii este frig, cand vrea sa fie iubita, alinata, alintata, cand are nevoie de mama ei, cand ma vrea pe mine, iar eu am uitat tot, ma simt FEMEIE cand alaptez, ma simt puternica cand ne privim in ochi, simt ca as face orice sa o fac fericita, simt ca este puiul meu dinainte sa fiu eu pe acest Pamant, este lumea mea, fara ea nimic nu e bun, frumos, acceptabil de trait.”

5 iunie 2013

Trimite-ne povestea voastra despre inceputurile alaptarii la adresa alapteazatimisoara@yahoo.com si noi o vom publica pe blog!