Povestea noastra – Anca si Antonia

Dorinta de a-si alapta fetita a invins toate temerile, nelinistea si obiectiile celor din jur. Un indemn minunat de la o mama dedicata: Alaptati!

SAM_1306Sunt fericita mamica a unei fetite de 4 luni,frumoasa, sanatoasa si plina de energie. Alaptarea pentru mine a fost inca dinainte de a naste un lucru atat de frumos, incat mi-am dorit enorm sa fac tot ce-mi va sta in putere sa-i dau puiului meu cel mai important lucru: laptele matern.

Experienta alaptarii pot spune ca a debutat inca de cand eram insarcinata, cand am inceput sa ma informez despre acest miracol. Am fost la diferite conferinte pe acest subiect si toate m-au facut sa-mi doresc enorm orice s-ar intampla si oricat de greu ar fi la inceput, sa-mi alaptez bebelusa.

Am un regret in suflet ca nu am putut sa o tin la piept pe micuta imediat dupa nastere (chiar daca a fost o nastere naturala), mi-ar fi placut sa o pot tine la pieptul meu macar 10 minute, sa simta caldura mea nu raceala asistentelor care au luat-o repede din sala de nasteri… mult prea repede. Abia dupa 2 ore, ametita cum eram, am reusit sa o strang in brate cum trebuie, sa o simt, sa ma simta. Am nascut seara la 19.50 si dimineata la ora 6 eram prezenta la salonul de alaptat. Avem o dorinta imensa de a o alapta, desi din sani nu curgea inca nimic.

Am luat-o in brate si am incercat sa o fac sa suga. A fost greu, insa in primele 2 zile am reusit sa-i dau acele cateva picaturi de colostru. Ba sugea, ba ii deschideam gurita si ii picuram greoi acele picaturi mulse cu mana, dar stiam ca la fiecare 3 ore trebuie sa ia de la mine acei anticorpi atat de importanti.

In ziua in care am plecat acasa, a 3-a zi, incepuse sa-mi vina laptele de tranziție, simteam sani plini si calzi. Exact in acea zi ea nu prea a supt. Mi-a fost teama ca s-ar putea angorja sanii si am rugat o asistenta sa ma lase sa ma mulg la pompa electrica sa desfund canalele in ideea ca va curge mai usor si va putea sa apuce sanul si sa pape. Am aflat mai apoi ca cel mai buna metoda de a evita angorjarea sanilor este bebe la san cat mai des, iar in caz de angorjare detensionare manuala. Asistenta din acea zi mi-a recomandat sa folosesc pana se formeaza sanul si pana imi trec ragadele care aparusera, mameloane de silicon, desi stiu ca nu sunt recomandate deoarece pot ingreuna transferul de lapte sau, daca bebe se obisnuieste cu ele, pot fi dificil de scos.

A fost foarte greu la inceput acasa, sanii erau plini, imi era teama sa nu fac mastita din cauza furiei laptelui, bebelusa nu sugea cum trebuie, trebuia sa ma mulg mult, sfarcurile ma dureau. 2 nopti i-am dat lapte muls cu biberonul si din a 3-a zi, de teama sa nu se invete cu biberonul am inceput sa o hranesc cu lingurita. Inca 1 zi cu lingurita si apoi a inceput usor usor sa suga.

Datorita mameloanelor de silicon ranile nu erau atat de dureroase si s-au vindecat in aproximativ 3 saptamani cu Garmastan si Purelan (lanolina). Exact cand a facut fetita 3 saptamani am reusit sa renuntam si la mameloanele de silicon si ne-am bucurat amandoua de sesiunile de alaptare cat se poate de natural.

Au fost multe momente cand cei din jur m-au presat, ba ca nu am lapte suficient, ba ca nu se satura, insa eu am crezut cu indarjire ca am, ca pot face fata acestei provocari, imi doream enorm sa o alaptez exclusiv la san in ciuda tuturor presiunilor, si am reusit.

Sfatuiesc mamele sa nu renunte sub nici o forma la alaptat, sa se informeze. Sunt acele puseuri de crestere la bebelusi care dau impresia de lapte insuficient, insa in realitate bebe vrea sa suga mai des tocmai pentru a stimula lactatia, pentru ca laptele sa tina pasul cu nevoile lui. Alaptati-va bebelusii ori de cate ori acestia vor, nu incercati sa le faceti un program strict. Cu timpul si-l vor face singuri, alaptarea trebuie sa fie la cerere. Daca este cerere este si oferta!

Multumesc lui Dumnezeu ca are 4 luni si a primit doar san, oricat de greu mi-a fost sau cate pareri din exterior am primit, am continuat si imi doresc enorm sa-i dau doar san. Multi au fost cei care m-au sfatuit sa-i dau lapte praf noaptea ca sa ne odihnim, insa cu riscul de a ma trezi de nenumarate ori pe noapte am refuzat. Si acum sunt nopti in care ne trezim de 2-3 ori pentru supt dar si nopti cand ne trezim din ora in ora, dar sunt bucuroasa ca ii pot oferi lapticul special creat de natura pentru ea.

Cu siguranta aceasta perioada va trece, sunt optimista, insa sunt bucuroasa ca pana acum am putut face fata cu brio acestei frumoase experiente a alaptarii. Imi doresc din suflet sa o pot alapta pe fetita mea pana la minim 2 ani, cred cu tarie ca pe langa dragoste si educatie laptele matern e cel mai pretios dar pe care il poti oferi puiului tau!

Nimic nu se compara cu sentimentele pe care le incerci cand iti pui copilul la san: BUCURIE, IMPLINIRE, DRAGOSTE…e cel mai frumos lucru!

SAM_1311

Sfaturi pentru viitoarele mamici:

Nu refuzati acest dar al naturii, e unic si nici o formula de lapte praf nu-l poate inlocui oricat de scumpa ar fi!
Nu renuntati oricate sfaturi si remarci (ca nu ati avea suficient lapte) ati primi de la bunici, soacre si alte prietene.
Credeti cu tarie ca aveti cel mai bun lapte pentru puiul vostru si asa va fi!

Orice femeie poate alapta, trebuie doar sa-ti doresti cu adevarat, din tot sufletul!”

 ***Povestea a fost  scrisa cand fetita avea 4 luni,insa acum are 1 an si 8 luni si inca papa cel mai bun laptic, adica cel de la mami; nimic nu e mai frumos decat sa auzi ,,mami, titica,titica,titica”…

Speram ca povestea noastra sa fie de folos si altor mamici.

 Va multumim!

28 februarie 2014

Trimite-ne povestea voastra despre inceputurile alaptarii la adresa alapteazatimisoara@yahoo.com si noi o vom publica pe blog!

Anunțuri

Mami alăptează-mă, nu vreau lapte praf! (IV)

Desi Patricia s-a informat despre alaptare inainte de a naste, furia laptelui si ranile groaznice i-au transformat primele zile acasa intr-un cosmar. Din fericire, decizia de a apela la un consultant in alaptare i-a readus pe calea cea buna.

„Noi am inceput foarte bine, am nascut natural intr-o clinica privata din Constanta. Intentia mea era sa nasc in apa insa Sebi s-a grabit asa tare ca n-au mai apucat sa umple cada. Moasa mea a fost chiar sotul care a stat cu mine tot timpul. Nasterea a fost rapida, 30 de minute de la ruperea membranelor iar puiul mi-a fost pus pe piept imediat, inainte de a fi spalat dar si dupa. A fost de vis! L-am avut cu mine in camera si mi-a fost pus la san la maxim 30 min de la nastere si am adormit piele pe piele, bebele sugand. Imposibil de descris in cuvinte sentimentul, plangeam de fericire si nu imi venea sa cred ca minunea de la pieptul meu este a mea.

Am stat in spital 3 zile, in camera cu puiul si cu sotul meu, timp in care alaptam la cerere zi si noapte. Eram numai noi trei iar intreaga lume era a noastra! M-am externat cu usoare ragade la ambii sani si usturimi. Am ramas in Constanta inca 5 zile pentru ca puiul sa profite de aerosoli cat mai mult posibil. Ieseam cu el pe plaja si ne minunam de cat de perfecta este acea fiinta mititica, bebelusul nostru. In a 5-a zi am avut furia laptelui, sanii tari si durerosi pe care i-am decongestionat numai sub dus caldut si masaj. Ragadele deja devenisera sangerande si preferam sa alaptez in picioare ca sa imping cu talpile in pamant de durere. Ma gandeam sa ma duc la clinica sa cer ajutor unei mosici, dar citind pe forumuri ca durerile trec in 3-4 zile… am ales sa suport si sa merg mai departe. In ultima zi de stat la mare Sebi n-a mai vrut sa suga, probabil ca simtea stresul meu. Am inceput sa ma pompez cu o pompa manuala din care scoteam cam 20 ml in 2 ore si i-am dat cu lingurita. De la 15:00 pana seara la 23:00 nu a mai vrut nimic, nici san, nici cu lingurita… plangea in continuu pana cand la un moment dat a adormit de oboseala. Cand s-a trezit si am ajuns acasa in Bucuresti l-am pus la sanul cu rana mai mica si a supt in sfarsit. Eram toti trei obositi, Sebi adormise iar noi eram in sfarsit linistiti ca a mancat. Depresia mea incepuse.

Din acel moment l-am pus numai la acel san timp de o saptmana gandindu-ma ca celalalt san se va vindeca intre timp si va dori sa suga si din acela. Cea mai mare greseala: laptele a scazut in sanul nestimulat iar rana la sanul stimulat s-a adancit pana cand am facut niste santuri de toata frumusetea, acoperite cu o coaja groasa de parca mai aveam un sfarc lipit de sfarcul real. Eram disperati si eu si sotul, Sebi plangea foarte mult, sugea dar cand termina iar plangea. Nu stiam ce sa facem, luaseram si protectoare de silicon – mai rau durea, parca ardea rana vie (mai tarziu urma sa aflam ca luasem un numar prea mic si peretii de silicon mai rau frecau rana vie). Pompa nu scotea mare lucru – nu acceptam ideea ca nu am lapte, sigur pompa nu era buna… astfel incat intr-o noapte sotul a cautat pe net pompe electrice. Am inchiriat o pompa profesionala Ameda dubla iar Eugenia ne-a intrebat ce problema avem si ne-a recomandat un consilier in alaptare. Niciodata nu am crezut ca poate fi eficient un consilier. Nici cursul Lamaze nu il facusem caci mereu am crezut ca nu e util, pot nimeri peste oameni slab pregatiti care nu vor decat bani fara sa se implice cu adevarat. GRESIT! Ca prin minune, de cum a intrat in casa Andreea, starea de spirit se schimbase, era o speranta, am simtit ca vom reusi in sfarsit. Mare ne-a fost tristetea cand ne-a spus ca puiul e slabit si ca trebuie sa ii dau lapte praf ca sa-si recapete fortele. Intre timp masaj, pompat la ambii sani in sincron dupa fiecare alaptat pentru stimularea lactatiei si tinut evidenta intr-un tabel: cat mananca, cat ii dam lapte praf/lapte matern/scutec ud si scaun.

I-am dat lapte praf cand am vazut ca devenise ca o leguma, la 14 zile de viata, nu mai avea putere nici sa planga, era atata de slabit ca se uita neputincios la noi. Cand a inceput iar sa planga cu forta eram asa de fericiti amandoi ca puiul nostru si-a recapatat puterile!

Rutina devenise aceeasi la fiecare 2 ore: supt la san, seringa cu lapte matern muls dinainte oferit de sotul meu, seringa cu lapte matern muls de mine in sincron cu mancatul de lapte matern oferit de sot, seringa cu lapte praf in completare. O masa tinea si 2 ore pana cand i-am cumparat biberon Medela Calma care imita sanul, caci Sebi nu mai apuca sa se odihneasca cum trebuie. In total i-am dat 5 zile completare (jumatate de cutie) dar ca si timp mi s-a parut mult mai mult.

Dupa 5 zile de suplimentare cu lapte praf, nasii de cununie (care au bebe cu 3 saptamani mai mic) au venit la noi, iar eu ma uitam la nasica cum il alapta pe puiul ei si din 30 in 30 de minute. Mi-am spus in acel moment GATA, asta pot sa fac si eu! Puiul meu de atunci a mancat numai lapte de la mama lui. Ranile au devenit suportabile la 8 saptamani, pe la 2,5 luni nu ma mai dureau deloc.

Uitandu-ma in urma e clar ca decizia de a-l alapta la un singur san a fost gresita, am riscat sa pierd laptele la acel san! Protectia de silicon iar a fost prost aleasa, am luat un numar prea mic neadaptat pentru tipul meu de san. Am apelat la un consultant in alaptare foarte tarziu, la 14 zile de la nastere.

Citisem mult despre alaptare si am crezut ca e deajuns. Am rasfoit site-ul mamalapte.ro din scoarta in scoarta, precum si kellymom.com. In teorie stiam cum se mufeaza bebele, dar in practica nu a fost atat de simplu. In plus am crezut ca un consultant nu va face decat sa repete ceea ce am citit eu deja. Gresit, Andreea mi-a aratat in mediul de acasa cum sa pun copilul la san, mai multe pozitii cat mai putin dureroase si mi-a oferit incredere si speranta ca voi reusi sa-mi hranesc puiul.

Sunt fericita ca ii pot oferi puiului meu laptic, siguranta, caldura, liniste si dragoste. Ii e foame – san, e somnoros – san, e morocanos – san.. Si asa ne bucuram unul de altul, ne imbratisam si ne iubim zi de zi, caci sanul ii hraneste si fizicul si sufletul, iar eu ma conving de fiecare data ca m-am nascut ca sa fiu mama lui.

8 iunie 2013

Trimite-ne povestea voastra despre inceputurile alaptarii la adresa alapteazatimisoara@yahoo.com si noi o vom publica pe blog!

Mami alăptează-mă, nu vreau lapte praf! (III)

In ciuda unui inceput bun in maternitate, pentru Diana si Daria probleme incep odata ajunse acasa. Lipsa initiala de informare si presiunile familiei o conving pe Diana sa apeleze la laptele praf, insa determinarea sa si dorinta de a alapta exclusiv isi spun in cele din urma cuvantul.

Noi am avut un start bun in alaptare in ciuda piedicilor puse de sistemul medical din Romania. Daria a pus prima data gurita pe san la 6 ore de la nastere si a tras cu asa putere incat m-am speriat de senzatie. Simteam fluturasi in stomac, m-au trecut fiori si a fost prima data cand mi-am zis ca aceasta creatura TREBUIE sa manance doar lapte de la san. Nefiind cu mine in salon, in primele 2 zile s-a bucurat de minunatul lichid din 3 in 3 ore. Era atat de dornica de supt incat sugea in somn de multe ori, profitam ca uitau asistentele de noi si stateam singure in salonul de alaptat, eu uitandu-ma la ea, ea dormind si sugand in somn. Am plecat din spital cu furia laptelui si ragade la ambii sani, dupa 2 zile. Nu m-am plans, nu m-am panicat, stiam ca startul va fi dificil si visam la momentul cand vom fi doar noi doua, cand ea se va atasa si va dormi linistita la sanul meu, cand ii voi sorbi fiecare miscare ritmica a maxilarului si ma voi imbata cu mirosul ei.

Dar surpriza, acasa nu puteam sa o alaptez. Plangea rau pentru ca ii era foame, intrase in puseul de 3 zile, iar eu nu reuseam sa o atasez. Sanii ma dureau, nu suportam nimic pe mine, ma durea cand respiram. Erau tari ca piatra, lapte nu iesea, copilul plangea, sotul imi spunea ca poate sunt una din femeile alea care nu pot alapta, soacra ma ruga sa ii dau lapte praf ca omor copilul, mama imi spunea ca nu am lapte ca nici ea nu a avut. Eu plangeam langa Daria si o rugam sa suga. Ii spuneam ca eu am lapte, ca este treaba ei sa il scoata din tzatze, ca eu nu pot sa o fac ca as face-o. Ea punea, mititica, gurita, dar nu putea sa prinda, mamelonul nu se plia pe gurita ei, era prea plat. Am cumparat o pompa manuala, dar nu iesea nimic cu ea. Plangeam intruna si in a doua zi dimineata de cand am ajuns acasa, a 4-a ei zi de viata, i-am dat lapte praf. M-am urat pentru neputinta, imi era frica ca raman fara lapte, am inceput sa vorbesc cu puiul meu, i-am spus ca mami nu stie ce sa faca, ca ea trebuie sa ma ajute, sa prinda bine sanul si sa traga cu putere. Se uita la mine si parca vroia sa imi spuna ca nici ea nu stie ce sa faca. Mi-am promis ca nu ii mai dau lapte praf si mi-am luat o pompa electrica care m-a ajutat mult, dar m-a bagat si intr-un cerc vicios: mulgeam din ora in ora ca iesea putin, Daria inghitea totul rapid, mi se parea ca mananca non stop. Ii dadeam cand cu seringa, cand cu biberonul, dar nu faceam fata cu mulsul. Am mai pacatuit de inca 2 ori cu laptele praf, o data intr-o noapte cand am incercat timp de 30 minute sa ii dau san – a plans sfasietor, m-am simtit o mama rea, incapabila, l-am intrebat pe Dumnezeu de ce mi-a dat copilul asta acum, ca eu nu sunt pregatita sa ii ofer ce merita, si a doua oara in a 10-a zi de viata cand nu m-am putut ridica din pat sa ma mulg, era obosita psihic si fizic.

Doua saptamani am trait amandoua un calvar, aveam ritual: la prima agitatie pus la san, tinut 10-15 minute, cand incepea sa planga ii dadeam biberonul cu lapte muls. Eu sunt ambitioasa din fire si mi-am zis ca daca copilul asta m-a ales pe mine sa ii fiu mama a stiut ca nu ma las asa usor, ca lupt pana cand totul devine inutil, asa ca incercam iar si iar imediat ce simteam ca este si ea disponibila si calma. Sanii incepusera sa nu ma mai doara asa tare, puteam sa port maieu pe mine, cred ca trecuse furia laptelui in a doua saptamana de viata a puiului. La un moment dat m-am resemnat si mi-am zis ca la nevoie ma mulg macar 6 luni sa ii asigur startul bun. Simteam ca mi se inmoaie sanii si incepusem sa beau ceai pentru lactatie care mi-a crescut productia si mi-a umflat sanii iar. Daria isi facuse o rutina, dormea 2 ore, se trezea, manca 100 ml lapte si in 30 minute adormea iar. In prima zi din a treia saptamana am stat 3 ore cu ea pe burta mea, fara pauza. Nu m-am muls deloc in astea 3 ore. Era asa de bine cu puiul meu in brate, era atat de calda, respira atat de frumos incat mi-am zis ca ii fac o sticla de lapte praf daca nu vrea san numai sa mai stau cu ea in brate putin. S-a trezit, mi-a zambit si cauta sa manance. I-am dat sanul, ea l-a luat si a tras cu putere. Am tipat, ea s-a speriat si s-a retras de la san. I-am zambit, am pupat-o, i-am zis ca acum e acum. Ca trebuie sa suga ca nu am lapte muls si ca nu vreau sa ii dau lapte praf si am atasat-o iar. A supt timp de 5 ore fara pauza. Am continuat cu mulsul inca 3 zile dupa, faceam stoc in frigider de frica sa nu renunte iar la san, dar puiul meu s-a atasat pentru totdeauna de tzitzi ei si nu a mai primit biberon niciodata.

Privesc cu nostalgie inapoi si realizez acum, rememorand, unde am gresit:

  1. ar fi trebuit sa citesc mai multe inainte sa nasc despre atasarea corecta la san si despre cum sa eviti furia laptelui (mi se spusese ca toate mamicile fac furia laptelui – fals),
  2. ar fi trebuit sa citesc inainte sa nasc THE BABY BOND – ca sa realizez cat de importanta este legatura intre pui-mama imediat dupa nastere,
  3. ar fi trebuit sa ma lupt cu sistemul si sa dorm la usa sectiei de neonatologie cu puiul in brate, nu sa fac noapte alba in salon gandindu-ma ce o face puiul meu, oare o dormi, i-o fi foame, o plange,
  4. ar fi trebuit sa ma inchid in camera cu puiul meu imediat ce am ajuns acasa si sa nu las pe nimeni sa intre pana cand nu as fi recreat continuum-ul intrerupt prin despartirea de la nastere (nu citisem Conceptul Continuum), sa stam skin-to-skin multe ore,
  5. ar fi trebuit sa nu vorbesc cu nimeni, nici cu mama, nici cu soacra, sa imi ascult copilul, sa am incredere in mine si in el,
  6. ar fi trebuit sa dorm cu puiul langa san din prima zi acasa, nu din a doua saptamana de viata a lui,
  7. nu ar fi trebuit sa cumpar lapte praf, gandindu-ma ca poate nu pot sa alaptez, trebuia sa gandesc invers, NU AM CUM SA NU POT, sunt construita genetic pentru asta.

De atunci Daria cauta sanul cand este obosita, cand vrea sa doarma, cand este prea stimulata, cand intalneste straini care pun mana pe ea, cand o dor gingiile, cand cade, cand nu reuseste sa ajunga la ceva, cand mananca, cand ii este sete, cand este plimbata in Manduca, cand ii este cald, cand ii este frig, cand vrea sa fie iubita, alinata, alintata, cand are nevoie de mama ei, cand ma vrea pe mine, iar eu am uitat tot, ma simt FEMEIE cand alaptez, ma simt puternica cand ne privim in ochi, simt ca as face orice sa o fac fericita, simt ca este puiul meu dinainte sa fiu eu pe acest Pamant, este lumea mea, fara ea nimic nu e bun, frumos, acceptabil de trait.”

5 iunie 2013

Trimite-ne povestea voastra despre inceputurile alaptarii la adresa alapteazatimisoara@yahoo.com si noi o vom publica pe blog!