Povestea noastra, cum am reusit sa readuc bebelusul la san cu ajutorul sotului meu

O mama ambitioasa si un tatic de nota 10 = un bebelus alaptat si fericit!

Am ramas insarcinata din prima incercare si am avut o sarcina extrem de usoara, dar cu multe temeri nefondate din partea mea. In timpul sarcinii nu am citit absolut nimic despre alaptat pentru ca stiam 100% ca dupa ce voi naste natural, laptele va curge garla si gata! Simplu si frumos! 🙂
Am intrat in travaliu si m-am dus la maternitate unde am avut parte de prima lovitura: trebuia sa fac cezariana, desi eu simteam ca totul e ok si ca putem natural… Mi-am lasat deoparte instinctul si am urmat indicatiile medicului.
Tot ce stiam despre alaptat era ca dupa nastere trebuie sa-l pun repede pe bebe la san, ceea ce am si facut. Le sunam pe fetele de la neonatologie si ceream sa mi-l aduca la alaptat si nu intelegeam cum de nu ii este foame. Motivul era simplu: primea lapte praf.

In maternitate l-am alaptat de cateva ori, dar ii dadeam completare cu lapte praf.
Am ajuns acasa unde in primele zile ne-a vazut un pediatru care era si consultant in lactatie, dar care nu mi-a explicat mai nimic. Starea mea? Eram terminata psihic… simteam ca s-a sfarsit lumea si ca nu sunt buna de nimic. Ma uitam la sanii mei si simteam ca incep sa-i urasc. Le vorbeam si le spuneam ca daca nu dau lapte, degeaba ii am. Ma uitam la bebe si plangeam mult…zilnic. Sotul imi spunea ca o sa vina si laptele, sa am rabdare. Bebe nu statea deloc la san, plangea ca din gura de sarpe pana primea biberonul, eu vroiam sa i-l dau, sotul spunea sa mai insist cu sanul. Imi picura lapte praf pe san numai ca bebe sa-l bage in gurita. La cateva zile am facut si furia laptelui si am cumparat pompa. Mi-am facut program si la inceput pur si simplu alergam dupa fiecare picatura de lapte matern. Eram fericita ca macar primea lapte matern, fie el si cu biberonul.

La 2 saptamani, sotul mi-a dat un numar de telefon si imi spune ca este al unei consultante gasite pe net (Rox Dudus caruia ii multumesc din suflet). Dupa discutia cu ea, usor, usor lucrurile s-au mai schimbat, dar bebe la san tot nu statea… lapte aveam, dar vroia biberon, nu san!
A trecut o luna jumate de muls… mult muls. Pana cand am zis stop! Renunt! Asta e, nu a fost sa fie si gata! Bineinteles ca sotul meu avea alta parere: „De ce sa renunti?? Tu acum ai lapte! Trebuie doar sa reusim sa-l aducem la san!” Asa ca am incercat, acum 1 minut, mai tarziu 2, pana cand a inceput sa-l accepte, dar mai mult noaptea. Ziua parca era alt copil, nu se atingea de el. Mi-era teama ca voi pierde laptele si vorbeam cu sotul meu care-mi spunea: „Nu pierzi niciun lapte! Pune-l sa suga!” Credeti-ma ca ma scotea din minti si ii spuneam: „De unde tot stii tu?? Ai alaptat vreo 5 copii si nu stiu eu?”:))
Bineee… am continuat. Mi-am dat eu seama ca bebe nu refuza sanul imediat dupa somn sau in timpul somnului si iata cum am ajuns sa stau sa-l pazesc si sa-i bag sanul in gurita cand dormea sau imediat dupa ce se trezea. A fost greu, a fost crunt, am avut multe momente cand mie-mi curgeau sanii si el nu vroia sa suga. Am avut si mai multe momente cand am zis: Gata! Renunt! Bineinteles ca in acele momente venea „consultantul” meu personal in lactatie si ma convingea ca bat campii si ca nu-mi doresc asta!

Am tot insistat, am tot insistat si cand chiar nu credeam ca se mai poate intampla ceva, minunea s-a produs! La 5 luni baiatul meu a renuntat definitiv la biberon!!
Cum merg lucrurile in ziua de azi? Avem 9 luni si jumatate si mancam san la greu!! Ma uit la el si nu-mi vine sa cred! Pe cat de mult il respingea cand era mic pe atat de mult il adora acum! Momentele in care „vorbeste” cu titi si o mangaie sunt de vis!

Aderarea la grupul Alapteaza! ma ajuta enorm! Am devenit 100% AP si va multumesc din suflet!!
Fetelor care va doriti sa alaptati: nu renuntati! Nimic nu se compara cu legatura care se creeaza in acele momente! Daca va doriti cu adevarat, se poate!!!

sorina

27 ianuarie 2014

Trimite-ne povestea voastra despre inceputurile alaptarii la adresa alapteazatimisoara@yahoo.com si noi o vom publica pe blog!

Anunțuri

Sunt mama, nu renunt la alaptare! – Mami alapteaza-ma, nu vreau lapte praf!

Numai o mama poate avea atata determinare pentru a-i oferi copilului sau cel mai bun start in viata. Desi initial cedeaza si, din cauza ranilor ingrozitoare, renunta la pusul copilului la san, oferindu-i lapte matern cu biberonul, aceasta mama isi da ei si bebelusului sau o noua sansa la alaptare! O poveste care va va trezi cu siguranta emotii puternice!

Ne doream un copil de ceva vreme si dupa o experienta neplacuta si mai multe luni de asteptare minunea s-a intamplat. Dupa o sarcina usoara, pe 4 septembrie 2013 a venit pe lume, prin nastere naturala Andrei Cristian, o mogaldeata de 3,900 kg.

Inca din sarcina mi-am dorit tare mult sa alaptez. Ma tot uitam la sanii mei care nu mai incapeau in niciun sutien si eram asa incantata ca voi avea cu ce sa hranesc bebelusul. Sfarcurile mi se pareau ok, nu erau ombilicate. De fapt, sanul stang era si este ombilicat… Am citit mult despre alaptare, despre beneficii, despre cat de minunat este sa alaptezi si nici ca-mi puteam dori altceva. Am vazut sute de poze si filmulete despre cum sa-l pui pe bebe la san, cu pozitii de alaptat si atasare corecta. Mi se parea floare la ureche! Si credeam ca totul mai tine si de natura, doar il iau pe pui si-l pun la san (asa cum am vazut) si de acolo face el toata treaba, ca doar se naste cu instinctul de a suge, nu? Si doar vazusem sute de poze si filmulete…

Numai ca n-a fost chiar asa. M-am dus la bebe prima oara dupa vreo cinci ore. Abia asteptam sa-l vad si sa-l pun la san. Mi-am pus tremurand de emotie camasa de alaptat si m-am dus sa-l iau pe bebe. Era asa mic… Si dormea…  Si era infasat ca un colac dospit… Si l-am luat in brate si m-am asezat cum am putut mai comod (din cauza epiziotomiei) pe unul dintre scaunele din salonul de alaptat. Dar puiul mic dormea, asa ca o ora doar m-am uitat la el si ma minunam de cat e de frumos si fragil. Peste alte 3 ore am avut noroc, era treaz si ma astepta, ma gandeam eu, desi banuiam ca ii dadusera lapte praf. Si iar mi-am pus camasa aia infecta pe care am urat-o din toata inima si pe sub care, efectiv, curgeau toate transpiratiile posibile, si din cauza careia ma agitam si ma enervam pentru ca nu puteam tine sanul in mana cum trebuie pentru ca era ud de transpiratie si-mi aluneca…

Si l-am pus la san, fara sa mai stiu nimic din sutele de poze si filmulete vazute, ci asa cum am putut, fara sa ma ajute nimeni… si a inceput sa traga si sa molfaie. Dupa cateva supturi scapa sanul si eu i-l bagam rabdatoare inapoi, dar fiarta de transpiratie. L-am mutat si la cel ombilicat si l-a molfait si pe acela putin. Asistentele ma intrebau daca suge, iar eu le spuneam ca probabil ca da pentru ca tragea nitel de sfarc, dar eu nu stiam daca si inghite ceva.

Insa puiul mic tragea de sfarc, dar nu scotea nimic, iar dupa ce plecam de la el se trezea si plangea, iar asistentele ii dadeau lapte praf. Le-am zis sa nu-i mai dea lapte praf cam cu o jumatate de gura pentru ca ma gandeam ca n-as fi vrut nici sa stea flamand, gandindu-ma ca poate nu mi s-a declansat lactatia. Asistentele spuneau sa am rabdare ca poate e puturos, ca poate e obosit dupa travaliu, ca poate nu stie sa suga. Le-am rugat sa ma cheme intre orele de alaptat daca se trezeste tocmai pentru a nu-i mai da lapte praf.

M-a chemat intre orele de alaptat una dintre asistente si a incercat sa-mi arate cum sa-l pun la san. A fost singura asistenta care si-a rupt o jumatate de ora si a stat cu noi ca sa ma-nvete ce sa fac. Insa piticul ori prinsese gustul laptelui praf si al biberonului ca nu voia sa suga ori era puturos, cum zisese asistenta! Ori adormea, ori plangea si nu voia sanul pentru ca laptele nu venea repede. Si laptele venise! Aveam niste sani imensi si durerosi, dar cine sa-i suga? Si am continuat sirul greselilor cu o pompa cu para pe care am folosit-o ca sa scot laptele din sani, lapte galben si gras pe care apoi il aruncam in chiuveta pentru ca nu mi-l primeau sa i-l dau nefiind muls in ceva steril! Si au inceput sa ma usture sfarcurile si am inceput sa dau cu Garmanstan, care nu m-a ajutat cu nimic, dar care atunci, credeam eu, ca e balsam pentru sfarcurile mele iritate. Daca tot au vazut ca bebe nu vrea sanul mi-au zis sa ma mulg manual intr-o cana de aluminiu (sterila?) si sa-i dau cu lingurita. Insa cu mana nu ieseau decat cateva picaturi pe care i le dadeam cu mana tremuranda si cu plansul in gat, pentru ca stiam ca dupa plecarea mea ii vor da lapte praf, iar eu in salon ma voi mulge cu pompa si voi arunca laptele.

Tot cercul asta vicios a durat pana am plecat acasa. Si desi plecam ultima din salonul pentru alaptat n-am reusit sa-l alaptez cum trebuie nici macar o data in spital. Si nici n-am invatat cum sa-l pun la san corect si nici el cum sa suga corect.

Insa acasa a inceput adevaratul chin. Sfarcurile mele crapate au sangerat intr-o dimineata cand scoateam cu pompa lapte ca sa i-l dau cu lingurita si am intrat in panica. Cum il voi mai hrani acum pe bebe? Pentru ca fiind sigura ca voi alapta nu cumparasem niciun biberon, nici sterilizator, nimic! Am inceput sa sun disperata prietenele care nascusera si alaptasera sau alaptau inca, iar ele mi-au dat sfaturi, iar eu am incercat sa le respect pe toate. O alta greseala! Apoi am vorbit cu prietena mea Denisa care mi-a spus ca e posibil ca bebe sa aiba frenul lingual scurt, ca trebuie sa i-l verifice cineva si ca mai trebuie verificata si atasarea pentru ca de aici au plecat toate. Cum sa nu-l atasez corect cand, ma gandeam eu, aplic tot ce am vazut in poze si filmulete?

Bebe ar fi supt non-stop, iar eu nu intelegeam de ce. Tot Denisa mi-a spus de pusee de crestere, de fussy hour etc. lucruri pe care eu nu le cititsem, desi eram si pe grupul “Alapteaza!”. Si mi-a mai spus sa-l pun pe bebe la san oricat de des vrea, dar sa incerc sa-l pun corect, iar eu ma gandeam ca n-are cum, trebuie sa intrerup alaptatul, sa-mi treaca macar un pic si dupa aia reiau alaptatul. Nu puteam intrerupe hranirea lui bebe pentru ca riscam sa scad lactatia, ea trebuind stimulata cel mai mult in prima luna, iar eu ma gandeam cu groaza la urmatorul supt. Am sugerat chiar sa-i dau doar seara lapte praf, pentru ca seara ma solicita cel mai mult bebe, insa seara si noaptea se stimuleaza cel mai bine lactatia.

Apoi am sunat la 07Alaptare, iar dna. Ilinca Tranulis (consultant IBCLC) ne-a primit intr-o zi de duminica, i-a verificat frenul, care era cum trebuie si mi-a aratat cum sa-l pun la san. La 11 zile de la nastere, Andrei a mancat cu adevarat prima lui masa de lapte matern. Si ce manca! Eram asa bucuroasa! Ma gandeam ca in felul asta, punandu-l cum trebuie, imi vor trece ranile in 2-3 zile si totul se va aranja. N-a fost asa… Ranile n-au trecut deloc, ba chiar au inceput sa se faca mai mari, mai dureroase, pana cand nu am mai avut sfarc deloc. Erau doar doua bube mari si groaznic de dureroase.

Am luat proba de pe rani si mi-am facut analize. Aveam stafilococul auriu pe rani asa ca am trecut pe crema cu antibiotic si apa termala, apoi am schimbat crema cu alta si betadina si cu antibiotic luat oral. Intre alaptari faceam si bai cu sare sau bicarbonat, stateam si cu sanii la aer. Am incercat si protectii de silicon. Nimic nu a functionat, iar eu plangeam zilnic si nu intelegeam de ce mi se intampla asa ceva? De ce aveam sani daca nu-i puteam folosi pentru a-mi hrani puiul? La fiecare supt, pana prindea bebe sanul in gura, urlam de durere. Am indurat tot gandindu-ma la puiul meu, cu frica de a nu pierde laptele, o luna de zile. Ma gandeam la luna implinita a lui bebe ca la un verdict. Daca lua in greutate continuam cu alaptatul cumva, daca nu lua in greutate il treceam pe lapte praf. In prima luna, cu tot chinul nostru, bebe a luat in greutate 500 de grame! Tot chinul nu fusese in zadar, eram asa de fericita de cele 500 de grame!

Dar dupa o luna n-am mai putut, ma gandeam ca-mi voi pierde mintile de durere, iar bebe avea nevoie de o mama sanatoasa, nu de una crispata si frustata. Stiam ca-i transmit si lui starea, dar nu puteam sa controlez cu nimic nivelul de durere.

Si am clacat! Am spus stop! nu mai pot! Vindec ranile si apoi vedem ce va mai fi. Intre timp, la sugestia dnei. Tranulis am inceput sa ma mulg. Nu stiam nimic despre muls, cum sa-l fac, la cat timp, in ce etc. Am ales sa ma mulg manual, fara pompa, iar la inceput ma mulgeam doar cand simteam ca laptele e pe punctual de a tasni din sani, cand se declansa reflexul de ejectie. Evident ca nu mulgeam mare lucru asa ca am completat cu lapte praf. Si iar am plans la fiecare completare de lapte praf… si ma simteam inutila pentru ca nu-mi puteam alapta copilul. Apoi am instaurat un program si am inceput sa ma mulg din trei in trei ore cate o jumatate de ora si usor usor am inceput sa am suficient lapte pentru bebe si sa nu-i mai dau completare!  Dar asta a durat un pic.

Ranile s-au vindecat greu. Foloseam o crema preparata cu lanolina, insa faptul ca ma mulgeam nu ajuta la cicatrizarea rapida a ranilor, iar eu in fiecare zi verificam sanii sa vad daca au mai trecut, pentru ca muream de nerabdare sa-l pun iar la san si mi-era frica sa nu se obisnuiasca cu biberonul si sa uite sa suga.

Intr-o zi cand erau aproape vindecate ranile, bebe a varsat mult din cauza ca nu eructa cum trebuie si nu mai stiam cum sa-l consolez. Asa ca am scos sanul si i l-am oferit. Si l-a vrut! Ce frumos sugea! Si parca nici nu ma mai durea! Ma uitam la el si ma minunam si simteam cum infloreste speranta ca voi reusi sa alaptez fara probleme cand vor trece ranile de tot. Insa cand bebe a lasat sanul avea gura plina de sange… asa ca am luat-o de la capat cu mulsul si biberonul. Singura consolare era ca nu primea lapte praf decat rar cand ramaneam fara lapte muls. Si n-a primit mai mult de o cutie de lapte praf in doua luni jumate!

Intr-un fel ma obisnuisem cu gandul ca ma voi mulge si va primi doar asa lapte matern, dar in inima mea nu eram deloc impacata cu situatia asta. Din cand in cand ii mai ofeream sanul si el il lua si sugea fericit. Pana mi-am facut curaj si-am zis stop si mulsului. Vreau sa alaptez! Am revazut pozele si filmuletele cu atasarea si pozitii de alaptat si mi-am dat seama unde greseam si l-am pus pe bebe la san. Intai dupa muls, apoi inainte de un muls si tot asa pana am renuntat de tot la muls si la biberon! N-a fost usor, bebe sugea din san ca din biberon, dar acum am avut mai multa incredere ca fac ce trebuie si mai multa vointa de a alapta. M-a ajutat enorm si sustinerea fetelor de pe  “Alapteaza!” de pe Facebook, carora le multumesc din toata inima si fara incurajarile carora n-as fi reusit. A durat vreo doua saptamani readucerea puiului la sanul mamei, dar am reusit! Acum il alaptez la orizontala, e singura pozitie in care stam amandoi confortabil si in care ne puteam “dragali” in voie.

Uitandu-ma in urma regret ca nu am fost mai puternica, sa fac fata durerii, regret fiecare completare de lapte praf, insa cred ca toate astea m-au facut sa nu renunt acum. Pentru ca nu mai e cale de intoarcere, il voi alapta pe Andrei atat timp cat va voi, cand va voi si de cate ori va voi! Conteaza foarte mult sa ai sustinerea celor din jur atunci cand alaptezi. Cand ma vedeau cum plangeam de durere toti din jurul meu imi spuneau sa renunt, ca a primit destul lapte de la san (o luna!!) si sunt atatia care cresc cu lapte praf si sunt bine mersi. Dar eu m-am ambitionat singura si cu sustinerea sotului, nu am cedat presiunii lor de a renunta la laptele meu magic! Cum imi spunea Denisa, trebuie sa avem rabdare, iar daca mai sunt si fete minunate, dispuse sa te ajute, atunci drumul spre o alaptare lina nu e departe. Deci nu renuntati, mamici! Cu putin ajutor sigur veti reusi sa va alaptati puii.

20 ianuarie 2014

Trimite-ne povestea voastra despre inceputurile alaptarii la adresa alapteazatimisoara@yahoo.com si noi o vom publica pe blog!

Povestea noastra – Claudia si Ami – Mami alapteaza-ma, nu vreau lapte praf!

O nastere prin cezariana de urgenta si sfaturile proaste primite din maternitate o fac pe aceasta mama sa apeleze din disperare la lapte praf si protectii. Din fericire, are taria de a-si da seama de greseli si de a lupta pentru a-i oferi bebelusului ei laptele magic al mamei.

Inainte sa vina Ami pe lume, ca orice viitoare mamicuta constiincioasa, am citit tot ce se putea citi despre bebelusi: alaptat, primele zile, ingrijire etc. Eram doxa de teorie si totul imi era foarte clar: voi naste natural, bebelusa mea va manca doar lapte de la mine din primele minute de viata si va sta doar cu mine in salon.

Evident, viata a batut din nou filmul si cartile… placenta a imbatranit inainte de vreme si a trebuit sa fac cezariana de urgenta cu 3 saptamani inainte de termen, pentru ca micuta nu mai crescuse in ultimele 2 saptamani deloc. A avut doar 2 kg la nastere, asa ca a stat 5 zile in incubator, perfuzata.

Pe atunci, nu stiam ca inca din timpul sarcinii se formeaza colostrul, asa ca am asteptat 4 zile sa imi vina laptele, timp in care fetita mea a trebuit sa se multumesca cu prafuri, biberon, sa fie hranita la gramada, de persoane straine. Pentru ca era asa mica, dupa externarea mea, a mai ramas ostatica inca 2 saptamani la maternitate, pana a ajuns la 2,4 kg. In tot timpul asta, pompam zilnic de N ori, stocam si mergeam de 2-3 ori pe zi in vizita si ii duceam lapte. Reuseam sa ii acopar necesarul zilnic… macar atat.

Cand in sfarsit am reusit sa o iau acasa, am fost sfatuita de doctorite sa nu o pun la san, pentru ca e micuta si va scadea in greutate pentru ca face efort sa pape. Asa ca am continuat pomparea pana a ajuns la 2,6 kg, cand intr-o zi am avut un soc: apetitul ei crescuse, productia mea nu prea. Mancase deja cu biberonul tot ce era in frigider, iar eu nu mai reuseam sa pompez nici un strop. Am tras de mine cu pompa aia pana am facut rani, pentru ca micuta urla de foame. Stresata si obosita, am cedat psihic si am cumparat in cea mai mare viteza o cutie de lapte praf si am hranit-o (decizia proasta nr 1). Uitandu-ma inapoi, nici acum nu inteleg foarte bine de ce nu am pus-o pur si simplu la san…

In urmatoarea zi am hotarat brusc: gata biberon, gata pompa, de lapte praf nici sa nu mai aud, pun bebelusa la san si gata… pana am simtit ce inseamna sa ai rani, fie ele si superficiale si sa manance un bebelus la san pentru prima data. Iar stres, iar durere, am dat din nou fuga la farmacie si am luat protectii de silicon (decizia proasta nr. 2 ).

Am alaptat asa o luna de zile, timp in care am facut alte rani, mi-au trecut, am facut din nou si tot asa, pana intr-o zi cand am zis din nou GATA!! Am dat jos protectiile, dar evident micuta nu stia sa pape asa – pentru ea era ca si cum ii dai cuiva sa manance, dar nu-i pui tacamuri. Iar rani, creme, durere, stres, lacrimi. Dar de data asta nu am mai facut nici un compromis. Am avut rabdare si am rabdat, iar acum (bebelusa are 3 luni) mananca exclusiv la san, fara plasticuri si prafuri.

Sincer, orice efort si orice durere este de indurat, merita, pentru ca bebelusii nostri merita tot ce este mai bun, iar mai bun ca laptele de mama nu este nimic pentru ei.

1 ianuarie 2014

Trimite-ne povestea voastra despre inceputurile alaptarii la adresa alapteazatimisoara@yahoo.com si noi o vom publica pe blog!