O mama ambitioasa si un tatic de nota 10 = un bebelus alaptat si fericit!
Am ramas insarcinata din prima incercare si am avut o sarcina extrem de usoara, dar cu multe temeri nefondate din partea mea. In timpul sarcinii nu am citit absolut nimic despre alaptat pentru ca stiam 100% ca dupa ce voi naste natural, laptele va curge garla si gata! Simplu si frumos! 🙂
Am intrat in travaliu si m-am dus la maternitate unde am avut parte de prima lovitura: trebuia sa fac cezariana, desi eu simteam ca totul e ok si ca putem natural… Mi-am lasat deoparte instinctul si am urmat indicatiile medicului.
Tot ce stiam despre alaptat era ca dupa nastere trebuie sa-l pun repede pe bebe la san, ceea ce am si facut. Le sunam pe fetele de la neonatologie si ceream sa mi-l aduca la alaptat si nu intelegeam cum de nu ii este foame. Motivul era simplu: primea lapte praf.
In maternitate l-am alaptat de cateva ori, dar ii dadeam completare cu lapte praf.
Am ajuns acasa unde in primele zile ne-a vazut un pediatru care era si consultant in lactatie, dar care nu mi-a explicat mai nimic. Starea mea? Eram terminata psihic… simteam ca s-a sfarsit lumea si ca nu sunt buna de nimic. Ma uitam la sanii mei si simteam ca incep sa-i urasc. Le vorbeam si le spuneam ca daca nu dau lapte, degeaba ii am. Ma uitam la bebe si plangeam mult…zilnic. Sotul imi spunea ca o sa vina si laptele, sa am rabdare. Bebe nu statea deloc la san, plangea ca din gura de sarpe pana primea biberonul, eu vroiam sa i-l dau, sotul spunea sa mai insist cu sanul. Imi picura lapte praf pe san numai ca bebe sa-l bage in gurita. La cateva zile am facut si furia laptelui si am cumparat pompa. Mi-am facut program si la inceput pur si simplu alergam dupa fiecare picatura de lapte matern. Eram fericita ca macar primea lapte matern, fie el si cu biberonul.
La 2 saptamani, sotul mi-a dat un numar de telefon si imi spune ca este al unei consultante gasite pe net (Rox Dudus caruia ii multumesc din suflet). Dupa discutia cu ea, usor, usor lucrurile s-au mai schimbat, dar bebe la san tot nu statea… lapte aveam, dar vroia biberon, nu san!
A trecut o luna jumate de muls… mult muls. Pana cand am zis stop! Renunt! Asta e, nu a fost sa fie si gata! Bineinteles ca sotul meu avea alta parere: „De ce sa renunti?? Tu acum ai lapte! Trebuie doar sa reusim sa-l aducem la san!” Asa ca am incercat, acum 1 minut, mai tarziu 2, pana cand a inceput sa-l accepte, dar mai mult noaptea. Ziua parca era alt copil, nu se atingea de el. Mi-era teama ca voi pierde laptele si vorbeam cu sotul meu care-mi spunea: „Nu pierzi niciun lapte! Pune-l sa suga!” Credeti-ma ca ma scotea din minti si ii spuneam: „De unde tot stii tu?? Ai alaptat vreo 5 copii si nu stiu eu?”:))
Bineee… am continuat. Mi-am dat eu seama ca bebe nu refuza sanul imediat dupa somn sau in timpul somnului si iata cum am ajuns sa stau sa-l pazesc si sa-i bag sanul in gurita cand dormea sau imediat dupa ce se trezea. A fost greu, a fost crunt, am avut multe momente cand mie-mi curgeau sanii si el nu vroia sa suga. Am avut si mai multe momente cand am zis: Gata! Renunt! Bineinteles ca in acele momente venea „consultantul” meu personal in lactatie si ma convingea ca bat campii si ca nu-mi doresc asta!
Am tot insistat, am tot insistat si cand chiar nu credeam ca se mai poate intampla ceva, minunea s-a produs! La 5 luni baiatul meu a renuntat definitiv la biberon!!
Cum merg lucrurile in ziua de azi? Avem 9 luni si jumatate si mancam san la greu!! Ma uit la el si nu-mi vine sa cred! Pe cat de mult il respingea cand era mic pe atat de mult il adora acum! Momentele in care „vorbeste” cu titi si o mangaie sunt de vis!
Aderarea la grupul Alapteaza! ma ajuta enorm! Am devenit 100% AP si va multumesc din suflet!!
Fetelor care va doriti sa alaptati: nu renuntati! Nimic nu se compara cu legatura care se creeaza in acele momente! Daca va doriti cu adevarat, se poate!!!
27 ianuarie 2014
Trimite-ne povestea voastra despre inceputurile alaptarii la adresa alapteazatimisoara@yahoo.com si noi o vom publica pe blog!
Alăptează! 
Doamne, ce tatic inspirat si intelept! Bravo bravo bravo