Cum să aveţi un start bun în alăptare – Dr. Jack Newman

Articol tradus de aici – http://nbci.ca/index.php?option=com_content&view=article&id=45:breastfeeding-starting-out-right&catid=5:information&Itemid=17

Alăptarea este modul natural și normal de a hrăni bebelușii și copii de vârste mici. Laptele de mamă este creat special pentru copii. Dacă startul este bun, alăptarea va deveni o experiență plăcută, atât pentru tine cât și pentru bebelușul tău. Alăptarea trebuie să fie ușoară și fără probleme pentru cele mai multe dintre mame.

Marea majoritate a mamelor sunt perfect capabile să alăpteze exclusiv timp de aproximativ șase luni. De fapt, majoritatea mamelor au capacitatea de a produce mai mult decât suficient lapte. Din păcate, practicile învechite din spital și rutina hrănirii bebelușilor cu biberonul predomină încă în multe instituții medicale, făcând ca alăptatul să devină, pentru multe mame și bebelușii lor, extrem de dificil sau chiar imposibil uneori. Adesea, aceste mame se învinovățesc. Pentru ca alăptarea să fie lină, un start bun în primele zilele este crucial. Pe de altă parte, chiar și dacă începutul este foarte dificil, multe mame și bebelușii lor reușesc să răzbească în cele din urmă. Și da, multe mame pun pur și simplu bebelușul la sân și totul funcționează perfect din prima.

Cel mai important aspect al alăptării este ataşarea corectă. Un bebeluş care se ataşează bine primește lapte în mod corespunzător. Unui bebeluș care nu se atașează bine îi este mai dificil să obțină laptele de care are nevoie, mai ales dacă nici cantitatea nu este foarte mare. Cantitatea de lapte din primele zile de după naștere nu este foarte mare, așa cum este și firesc, dar dacă nici bebelușul nu se atașează bine, atunci el va întâmpina dificultăți în a suge cantitățile necesare. Acesta este și motivul pentru care atâtea mame „nu au suficient colostru”. În cele mai multe cazuri, mamele au suficient colostru, dar bebelușul nu reușește să îl obțină. În primele zile, bebelușii nu au nevoie de foarte mult lapte, dar au totuși nevoie să se hrănească.

Chiar dacă mama are o producție ridicată, alăptarea unui bebeluș care nu se atașează corect este ca și cum ai încerca să îl hrănești cu un biberon ce are o tetină cu gaura prea mică – sticla este plină de lapte dar bebelușul nu bea prea mult, sau fluxul este foarte scăzut. Astfel, bebelușul poate sta la sân foarte mult, suge foarte des sau nu este mulțumit atunci când suge, iar mama interpretează acest comportament ca un semnal că nu are destul lapte, ceea ce în general nu este adevărat.

Dacă un bebeluș nu se atașează corect, mama poate să resimtă durere. În același timp, deoarece nu primește suficient lapte, bebelușul stă mai mult la sân, ceea ce agravează durerea. Adeseori mamelor li se spune că bebelușul este atașat perfect, dar este ușor să te înșeli asupra acestui lucru. În plus, ele primesc mesaje confuze și contradictorii despre alăptare din cărți, reviste, internet, de la familie și chiar medici. În fapt, există puțini medici care dețin informații complete privind alăptarea și care știu cum să abordeze problemele legate de alăptare, în cazul în care ele apar. Iată câteva sugestii care vă pot ajuta să alăptați cu succes:

  • Bebelușul trebuie să aibă contact piele-pe-piele și acces la sân imediat după naștere. Majoritatea bebelușilor pot avea contact piele-pe-piele și acces la sânul mamei la doar câteva minute după naștere. Studiile au arătat că, dacă au ocazia, la doar câteva minute de la naștere bebelușii lăsați pe abdomenul mamei vor urca încet spre sânul mamei și vor începe să sugă, atașându-se singuri. Acest proces poate dura de la câteva minute până la peste o oră. Mamele și bebelușii lor au dreptul la aceste momente împreună (cel puțin prima ora sau primele două ore) pentru a se cunoaște.  Bebelușii care se atașează singuri întâmpină mult mai puține probleme de alăptare. Acest proces nu presupune niciun efort din partea mamei, iar scuza că nu se poate realiza din cauză că mama este obosită după travaliu este pur și simplu o aberație.
  • Imediat după naștere precum și în primele săptămâni de viață, bebelușul trebuie să aibă cât mai mult contact piele-pe-piele cu mama sa. În paranteză fie spus, studiile au arătat că prin contactul piele-pe-piele dintre mamă și bebeluș, acesta primește aceeași căldură ca cea dintr-un incubator (vezi paragraful de mai jos despre contactul piele-pe piele și fișa de informații Importanța contactului piele-pe-piele). Într-adevăr, nu toți bebelușii se atașează și încep să sugă în acest interval, dar în general asta nu înseamnă că este vreo problemă și nu e nimic rău în a aștepta ca bebelușul să înceapă alăptarea. Contactul piele-pe-piele este foarte important pentru bebeluș și mamă chiar dacă bebelușul nu se atașează.
  • Contactul piele-pe-piele ajută bebelușul să se adapteze la noul mediu: respirația și ritmul cardiac al bebelușului sunt mai apropiate de cele normale, nivelul de oxigen din sânge este mai mare, temperatura sa este mai stabilă iar glicemia mai mare. În plus, există dovezi destul de concludente care arată că un contact prelungit piele pe piele în primele săptămâni de viață (nu numai în timpul alăptării) duce la o mai bună dezvoltare a creierului. Se crede de asemenea că anumite etape de dezvoltare a creierului au loc doar datorită contactului piele-pe-piele și că aceste creșteri importante au loc cu precădere în primele 3-8 săptămâni de viață.
  • Atașarea corectă este esențială pentru a avea succes. Ea este cheia alăptării. Din păcate, numeroase mame sunt „ajutate” de persoane care nu au habar ce înseamnă o atașare corectă. Dacă vi se spune că bebelușul de două zile se atașează bine în ciuda faptului că sfârcurile vă dor foarte tare, fiți sceptice și cereți ajutor de la altcineva. Înainte de a pleca din spital, ar trebui să vi se arate atașarea corectă a bebelușului și faptul că primește într-adevăr lapte de la sân. Trebuie de asemenea să știți cum să vă dați seama dacă suge eficient (supt tip gură deschisă-pauză-gură închisă). Uitați-vă la videoclipurile despre atașare. Veți găsi acolo filmulețe cu bebeluși care nu au nici 48 de ore care se hrănesc de la sân, nu doar sug în gol. Dacă sunteți externate fără a ști aceste lucruri, apelați rapid la ajutor specializat (consultați și fișa de informații Despre atașare).

Observație: De multe ori, mamelor li se spune că dacă alăptarea este dureroasă, atunci atașarea nu e bună (ceea ce de obicei este adevărat), caz în care mama ar trebui să desprindă bebelușul de la sân și să îl atașeze iar și iar până când reușește să prindă bine. Nu este o idee prea bună să faceţi asta. În loc să desprindeţi bebeluşul de la sân şi să îl ataşaţi din nou, mai bine corectaţi pe cât puteţi ataşarea împingând funduleţul bebeluşului înspre corpul vostru, cu ajutorul antebraţului. Capul bebeluşului este pe spate, astfel încât nasul este în ”poziția de adulmecare”. Dacă este necesar, puteți încerca să trageți ușor în jos de bărbia bebelușului, pentru ca gura lui să cuprindă cât mai mult din sân. Dacă nici asta nu ajută, nu desprindeți bebelușul de la sân pentru a-l reatașa de mai multe ori, pentru că, de cele mai multe ori, durerea se diminuează oricum. Atașarea poate fi corectată când bebelușul este pus la celălalt sân sau la următoarea masă. Desprinderea de mai multe ori a bebelușului și multiplele încercări de reatașare nu fac decât să crească durerile pe care le simte mama, să agraveze rănile și să frustreze bebelușul.

  • Mama și bebelușul trebuie să stea în aceeași cameră.  Nu există nici un motiv medical care să împiedice mamele și bebelușii sănătoși să stea împreună, să îi despartă chiar și pe perioade scurte de timp, indiferent dacă mama a născut prin cezariană sau natural. Spitalele care au proceduri prin care se separă mamele de bebeluși după naștere nu fac ceea ce este mai bine pentru mame și bebelușii lor. Încă din 1930 au fost publicate studii care arată că dacă mama și bebelușul stau împreună 24 de ore pe zi succesul alăptării este mai mare, bebelușii sunt mai puțin frustrați iar mamele sunt mai fericite. Adeseori, scuzele care se oferă în cazul separării mamei de bebeluși sunt irelevante. Un exemplu este faptul că bebelușul a eliminat meconiu înainte de naștere. Un bebeluș care elimină meconiu și este bine la câteva minute de la naștere și va continua să fie bine, nu trebuie să fie pus la incubator mai multe ore pentru a fi ținut „sub observație”.
  • Bebelușul este separat de mamă pentru ca aceasta să se poată odihni. Nu există dovezi că mamele care sunt separate de bebelușii lor sunt mai bine odihnite. Dimpotrivă, mamele se odihnesc mai bine și sunt mai puțin stresate atunci când sunt împreună cu bebelușii lor. Mamele și bebelușii învață să doarmă în același ritm. Astfel, atunci când bebelușul începe să se trezească ca să se hrănească, mama începe și ea să se trezească în mod firesc. Acest lucru nu este la fel de obositor ca atunci când mama este trezită dintr-un somn adânc, așa cum se întâmplă atunci când bebelușul îi este adus din altă parte la trezire. Dacă mamei i se arată cum să alăpteze bebelușul în poziție culcat, stând amândoi pe o parte, mama se va odihni mai bine.
  • Semnalele pe care le transmite un bebeluș atunci când îi este foame Bebelușul arată că îi este foame cu mult înainte de a începe să plângă. De exemplu, își modifică ritmul respirației. Sau începe să se întindă. Mama, care doarme de obicei ușor și este conectată la bebelușul ei, se va trezi, laptele va începe să curgă iar bebelușul calm va lua mulțumit sânul. Un bebeluș care plânge deja de ceva timp înainte de a fi pus la sân poate refuza să sugă, chiar dacă este lihnit de foame. Mamele și bebelușii trebuie încurajați să doarmă alături  în spital. Aceasta este o modalitate excelentă pentru ca mama să odihnească în timp ce bebelușul se hrănește. Alăptarea trebuie să fie relaxantă, nu obositoare.
  • Baia. Nu există nici un motiv pentru care bebelușul trebuie spălat imediat după naștere, astfel că baia poate aștepta chiar și câteva ore. Imediat după naștere, bebelușul poate fi uscat, dar nu este o idee bună ca stratul cremos de pe pielea sa (vernix) să fie spălat sau șters, deoarece acesta îi protejează pielea delicată. Cel mai bine este să se aștepte până când mama și bebelușul reușesc să inițieze alăptarea, după ce bebelușul găsește sânul și învață să se atașeze ușor. În plus, schimbarea scutecului bebelușului înainte ca acesta să fie alăptat nu este indicată, deoarece de multe ori bebelușul se va supăra. Uneori, mamelor li se spune să schimbe scutecul pentru a-l ajuta pe bebeluș să se trezească. Nu este necesar ca bebelușul să fie trezit pentru a fi alăptat. Dacă bebelușul este în contact piele-pe-piele cu mama, el se va trezi când este pregătit și va căuta sânul. Un bebeluș care se hrănește bine îi va semnala mamei atunci când este pregătit pentru următoarea alăptare. Alăptarea la program este ilogică.
  • Bebelușul nu trebuie alăptat cu ajutorul mameloanelor artificiale Se pare că există unele controverse cu privire la existența „confuziei sân-tetină”. Astfel, în primele zile, atunci când mama produce o cantitate redusă de lapte (așa cum este și firesc) iar bebelușul primește biberonul (așa cum este firesc?!) din care curge mai repede, bebelușul are tendința să prefere metoda cu flux mai rapid. Bebelușilor le place fluxul rapid. Nu trebuie să fi un geniu ca să îți dai seama de asta și nici bebelușilor nu le ia mult ca să se prindă. Apropo, nu bebelușul este cel confuz. Confuzia sân-tetină include o întreagă serie de probleme, inclusiv faptul că bebelușul nu se atașează foarte bine la sân și astfel nu primește lapte așa cum ar trebui și/sau din cauza asta mama face răni. Doar pentru că bebelușul le acceptă pe ambele, nu înseamnă că biberonul nu are un efect negativ. Având în vedere că acum avem la dispoziție alternative în cazul în care bebelușul trebuie să primească completare (vezi fișele de informații despre Sisteme suplimentare de hrănire și Hrănirea cu ajutorul degetului sau al paharului), de ce să folosim mameloanele artificiale? În orice caz, folosirea unui sistem suplimentar de nutriție sau a unui păhărel pentru a da supliment unui bebeluș care nu are de fapt nevoie de el nu este o soluție cu mult mai bună decât folosirea biberonului pentru suplimentare.
  • Fără restricții privind lungimea sau frecvența alăptării. Un bebeluș care suge bine nu va sta la sân ore întregi (vezi videoclipurile cu bebeluși de vârste foarte mici care sug foarte bine). Astfel, dacă bebelușul stă la sân perioade foarte mari de timp, de obicei acest lucru se întâmplă din cauză că nu se atașează bine și nu primește laptele care este disponibil. Apelați la ajutor pentru a corecta atașarea și folosiți compresiile pentru ca bebelușul să primească mai mult lapte (vezi fișa de informații despre Compresii). Compresiile sunt foarte utile în primele zile, pentru a îmbunătăți fluxul colostrului. Ele vă vor fi de ajutor, nu suzeta, nu biberonul, nu trimiterea bebelușului la neonatologie cu asistentele. În primele zile de viață, mulți bebeluși se hrănesc foarte des – este ceva normal și temporar. De fapt, cei mai mulți bebeluși de câteva zile au tendința să se hrănească des mai ales seara sau noaptea. Este un lucru normal, care ajută la stabilizarea lactației și la revenirea la dimensiuni normale a uterului mamei.  Atașarea corectă, folosirea compresiilor și menținerea contactului piele-pe-piele dintre mamă și bebeluș sunt lucrurile pe care le puteți face pentru ca această perioadă de tranziție să treacă mai ușor.
  • Suplimentarea cu apă, ceai sau formula de lapte este arareori necesară. Suplimentarea poate fi evitată în majoritatea cazurilor dacă bebelușul se atașează corect și primește astfel laptele disponibil. Dacă vi se spune că trebuie să îi dați completare bebelușului fără ca nimeni să vă fi observat în timpul alăptării, cereți ajutor de la cineva care chiar se pricepe. Cazurile în care este necesară completarea sunt rare, însă adeseori aceasta este sugerată din comoditate sau din cauza procedurilor învechite din spitale.  Dacă este necesară suplimentarea, aceasta trebuie realizată cu ajutorul unui sistem suplimentar de nutriție atașat la sân (vezi fișa de informații despre sistemele suplimentare de nutriție), nu cu paharul, degetul, seringa sau biberonul. Cel mai bun supliment este colostrul mamei. Pentru mai mult volum, poate fi amestecat cu apă îndulcită 5%, dacă nu puteți să mulgeți mare lucru la început. În primele zile nu veți putea mulge cantități prea mari deoarece, chiar dacă este suficient lapte pentru bebeluș, mulsul este mai dificil atunci când cantitatea nu este așa de mare, cum e normal să fie în primele zile. În cazuri extrem de rare este nevoie ca bebelușul să primească în primele zile lapte praf. (Consultați Planul de Bătălie pentru protejarea și sprijinirea alăptării în primele 24 de ore de Viață și după, pe care îl puteți comanda de pe site-ul web nbci.ca.)
  • Mostrele gratuite de lapte praf și broșurile oferite de companiile care produc lapte praf nu sunt cadouri. Aceste „cadouri” au un singur scop, și anume acela de a vă determina să folosiți lapte praf. Este o metodă foarte eficientă și o tehnică de marketing care nu respectă regulile de etică. Dacă primiți lapte praf de la un cadru medical, trebuie să puneți la îndoială cunoștințele sale despre alăptat și dacă susține cu adevărat alăptarea. „Dar am nevoie de lapte praf pentru că bebelușul nu primește suficient lapte!” Posibil, dar cel mai probabil este că nu ați primit ajutor competent și bebelușul nu primește laptele care este disponibil. Chiar dacă aveți nevoie de lapte praf, nimeni nu ar trebui să vă sugereze o anumită marcă sau să vă dea mostre gratuite. Faceți rost de ajutor competent. Mostrele de lapte praf nu reprezintă ajutor.

În unele cazuri, inițierea timpurie a alăptării poate fi imposibilă. Însă, majoritatea „motivelor medicale” (de exemplu medicamentele administrate mamei) nu reprezintă cu adevărat motive reale de a întrerupe sau amâna alăptarea, iar informațiile pe care le primiți nu sunt corecte.  Consultați fișele de informații despre Medicamentele și alăptarea precum și Bolile și alăptarea. Faceți rost de ajutor competent. Alăptarea bebelușilor prematuri poate începe mult, mult mai repede de 34 de săptămâni, standardul actual în multe spitale (consultați fișa de informații Alăptarea bebelușilor prematuri). Există în prezent studii care au demonstrat cu destulă siguranță faptul că alăptarea unui bebeluș prematur este mai puțin stresantă pentru acesta decât hrănirea cu biberonul. Din păcate, există prea multe cadre medicale care îngrijesc bebeluși prematuri și care nu sunt la curent cu aceste informații (consultați fișa de informații Alăptarea bebelușilor prematuri).

Bebelușul nu se atașează/Nu suge? Dacă, din anumite motive, bebelușul nu ia sânul, începeți să mulgeți manual colostrul (mulgerea manuală este adeseori mult mai eficientă decât pompele din spital) în interval de aproximativ 6 ore de la naștere, sau imediat ce vă dați seama că bebelușul nu va lua sânul. Consultați fișa de informații Atunci când bebelușul nu ia sânul.

Întrebări? Întâi caută pe site-ul  nbci.ca sau drjacknewman.com. Dacă nu găsești acolo informația de care ai nevoie, du-te la “Contact Us” și trimite-ne informația prin mail. Informații se găsesc și in Guide to Breastfeeding de Dr. Jack Newman (denumit și Cartea Răspunsurilor în Alăptare în SUA); și/sau pe DVD-ul Ghid Vizual de Alăptare de Dr. Jack Newman (disponibil și în franceză sau cu subtitrări în spaniolă, portugheză și italiană); și/sau Cartea Atașării și alte Chei pentru Succes în Alăptare; și/sau “L-eat Latch and Tranfer Tool”, și/sau Plan de Bătălie pentru protejarea și sprijinirea Alăptării în Primele 24 de Ore de Viață și După.

Traducere: Andreea Boabeş

Anunțuri

Mami alăptează-mă, nu vreau lapte praf! (IX)

Din cauza unui pediatru care sustinea suplimentarea cu lapte praf si a lipsei sprijinului din partea unui consultant in alaptare aceasta mamica a apelat mult prea devreme la biberonul de completare. Din fericire, in cele din urma bebele a ales ce era mai bun pentru el!

„Gaza mea, in mai a implinit un anisor.

Am nascut in Italia, in unul dintre cele mai bune spitale,care ofera rooming-in si sprijin in alaptare. Am avut parte de travaliu indus la 41+5, lung, cu contractii violente (specifice oxitocinei primite) si cu o peridurala ce mare efect nu a avut. Bebitza a fost scoasa dupa vreo 12 ore, cu ventuza si epiziotomie. Am fost fericita ca nu s-a ajuns la cezariana. Imediat i-au dat-o sotului, iar apoi la nici o ora de la nastere o aveam in brate, la san. Am stat nedezlipite vreo doua ore, nu-mi venea sa cred cu cata forta si pofta sugea. Au luat-o pentru a fi consultata, dar mi-au adus-o inapoi dupa cateva ore.

In prima noapte am stat cu ea doar la san, patutul din spital mi-a fost la fel de inutil ca si cel de acasa. Am facut ragade, dar imi adusesem cu mine protectii de silicon pentru sani si cupe de silicon ce m-au ajutat mult la vindecare pentru ca permit aerului sa circule. In urmatoarea noapte am reusit sa dormim ceva, dar abia asteptam sa ajungem acasa. La doua zile de la nastere, cand am iesit din spital, a venit si lapticul alb.

Primele luni au fost obositoare, bebitza era non-stop la san! Ziua dormea doar cu tzitzi in gurita, iar noaptea papa in timp ce faceam ture prin casa. Nu am reusit sa scapam de protectiile de silicon, se ineca cand incercam fara ele, nu voia sa suga. Apoi, cand a facut 2 luni, la controlul saptamanal pediatra a zis ca a luat doar 100 g in saptamana respectiva si ca-i prea putin! Ca nu mai am lapte probabil si ar trebui introdus laptele praf. I-am explicat ca lapte am, simt mereu sanii plini, curg si chiar scot aproape zilnic cu pompa pentru ca bebitza doarme de pe la 4-5 dimineata pana pe la pranz fara sa mai suga mare lucru. Mi-a zis sa incerc sa o tin treaza sa pape mai mult sau sa-i dau cu biberon ceea ce scot cu pompa. Am vrut sa mai vedem o saptamana cum merge inainte de a-i da biberon. Am incercat sa o tin mai mult treaza la tzitzi, dar cum tragea de doua ori cum adormea – ziua.

Noaptea sugea, dar probabil nu indeajuns pentru ca la urmatorul control nu pusese deloc in greutate. Pediatra ne-a zis ca se intampla cu copii nascuti vara, ca ziua este prea cald, obosesc prea repede si nu papa indeajuns. Asa ca singura solutie este biberonul cu laptele meu si restul lapte praf. M-am speriat si in drum spre casa, am luat cu strangere de inima prima cutie de lapte praf si un biberon care se laudau ca fac trecerea usoara de la san la biberon. Seara la 11 i-am dat primul biberon cu lapte praf. L-a baut pe tot! 120 ml si a adormit imediat fara tzitzi! A dormit toata noaptea cum rar facea, iar eu am urmarit-o de frica sa nu-i fie rau, sa nu vomite in somn.

A fost totul ok, a doua zi i-am dat biberon cu laptele meu de dimineata, cand adormea la san in loc sa suga. In ziua urmatoare deja a inceput sa refuze sanul. Plangea si spre deosebire de zilele trecute cand indiferent din ce motive plangea, daca o puneam la san tacea imediat. Acum cand incercam sa o pun, plangea si mai tare. Au urmat cateva zile epuizante,ii dadeam si biberon, dar incercam sa-i dau si san, pentru ca doar cand intr-un final lua sanul in gurita, reusea sa adorma. Nu-mi venea sa cred ca dupa doar doua zile de la primul biberon nu mai voia tzitzi, eu fusesem convinsa ca putem merge cu alaptarea mixta inainte, nu voiam sa cred ca nu voi mai avea lapte sau alte povesti de genul.

Am inceput sa citesc pe net si am gasit ca biberonul de la firma X si cele de la firma Y sunt compatibile cu alaptarea mixta. Dupa inca o saptamana, in care intre timp a si pus ceva in greutate, am gasit si biberon care are un sistem de supt, asemanator suptului la san, laptele nu curge decat daca in gurita se formeaza golul de aer. Din momentul in care i-am dat doar acest biberon, nu a mai facut nicio diferenta intre san si biberon. Am continuat cu 2, chiar 3 biberoane pe zi din care uneori bea doar 60 ml, alteori 120 ml, dar i-am oferit mereu sanul la cerere. Nu i-am dat alternativ cum mi-a zis pediatra pentru ca stiam ca nu-i bine, ca s-ar aduna mai mult lapte daca nu-i dau mai multe ore.

Stiam ca cu cat o pun mai des la san, cu atat mai mult laptic va fi. Am continuat sa scot cu pompa cand simteam ca ea nu goleste si i l-am dat cu biberonul. Intre timp pentru ca s-a obisnuit cu debitul mai mare de la biberon, n-a mai vrut sa suga cu protectiile de silicon. Apoi incet-incet a inceput sa refuze biberonul. Eu tot insistam sa-i dau pentru ca ma gandeam ca dupa atata timp  (vreo doua luni) sanul produce doar cat a fost solicitat, deci nu ar fi acoperit dintr-o data cei 150-200 ml de lapte praf. Am schimbat marca de lapte praf, dar facea la fel, lua din ce in ce mai putin.

Pe la 5 luni jumate nu mai voia deloc lapte praf si am inceput diversificarea pentru ca nu stiam daca ar avea indeajuns laptic de la mine. A fost totul ok, a continuat sa ia normal in greutate, iar acum la un anisor are 3-4 mese pe zi (solide, semi-solide) si tzitzi tot la cerere, de 3-5 ori pe zi, iar noaptea de 2-3 ori.

Cand bebitza avea vreo 6 luni am descoperit grupul Alapteaza! si am citit multe lucruri folositoare, multe care mi-ar fi fost de ajutor cu ceva luni in urma, cand pentru ca nu am avut niciun sprijin am ales calea cea mai usoara, laptele praf. Daca intalneam grupul mai devreme, sigur renuntam la laptele praf mult mai devreme, dar asa a fost bebitza care a ales, eu doar m-am conformat. Acum stiu ca desi statea mereu la tzitzi, nu sugea eficient, depunea un efort prea mare sa suga cu protectiile de silicon si adormea inainte de a se satura. Ar fi trebuit sa renunt la ele imediat ce au trecut ragadele, sa insist mai mult sa ia sanul gol si ca sa nu se inece cu lapticul ar fi trebuit doar sa mulg putin inainte de a o pune la san, de cateva ori, pana se obisnuia cu debitul.

Concluziile mele cam astea sunt: protectii folosite cat mai putin posibil, folosit un SNS sau un biberon adecvat alaptarii mixte sau doar lingurita, si in caz de probleme apelat la un consultant in alaptare si nu ascultat sfaturile pediatrului. Pentru ca daunator alaptarii este si un pediatru ca al nostru, care recunoaste ca nu-i fan alaptare, care la fiecare consult, incepand cu cel de doua saptamani, ma intreba daca mai am lapte si daca nu sa-i dau firma X de lapte praf, care la 4 luni mi-a zis ca-i ajunge, de acum ma pot opri, ca bebe are nevoie de o mama odihnita si vesela, nu doar de lapte matern (de parca mai odihnitor ar fi facutul biberoanelor noaptea) si care a ramas de-a dreptul socat cand la controlul de un an, i-am spus ca bebe primeste doar lapte matern si ca cel putin pana la 2 ani va fi asa, cum recomanda si OMS. Mi-a spus ca-i o tampenie, ca daca nu incetez sa-i dau san nu va accepta niciodata laptele praf. I-am raspuns ca nu-mi fac probleme, cand va fi la facultate, in pauza de pranz voi da o fuga pana la ea ca sa-i dau sa suga!

12 iunie 2013

Trimite-ne povestea voastra despre inceputurile alaptarii la adresa alapteazatimisoara@yahoo.com si noi o vom publica pe blog!

Mami alăptează-mă, nu vreau lapte praf! (VI)

O poveste emotionanta despre pierderea si regasirea sanului cald al mamei.

Salut,
Sunt mama lui Mihai, un baietel adorabil. Am nascut acum 7 luni in Berlin, Germania prin operatia cezariana. Asa a venit pe lume mica noastra minune, care cantarea doar 2,8 Kg.
Cu chiu si cu vai, bebe mi-a fost atasat la san si a reusit sa suga doar cu mameloane de silicon. Mie mi se parea ca totusi bebe nu trage nimic si le-am spus asistentelor, care imi spuneau sa stau linistita ca sigur suge colostru. A doua zi spre seara au constatat ca bebe slabise deja la 2,6 kg si una dintre asistente si-a dat seama ca ceva nu e in regula cu felul in care suge. In seara aceea, cu acordul nostru, bebe a primit prima portie de lapte praf, iar langa patul meu a fost instalata o pompa electrica Medela. Am inceput sa ma mulg din 3 in ore cate 15 min, iar a treia zi a venit si laptele alb. Bebe a fost verificat de medicul pediatru si a constatat ca pielita de sub limba era prea scurta. Dupa corectarea defectului, bebe tot nu papa decat 5 ml in 30 de min sau maxim 10 ml direct de la san. Asa ca l-au declarat lenes la san.

La clinica il puneam la san si ii dadeam apoi cu seringa laptele meu, in acelasi timp ii tineam si degetul in gurita pentru a il face sa suga. Am incercat si SNS, dar nu a functionat. Asa am plecat acasa cu recomandarea de a inchiria o pompa electrica cu care trebuia sa ma mulg la 3 ore, dar inainte sa pun bebele la san sa suga vreo 30 de minute, apoi sa ii dau completare cu laptele meu cu metoda mai sus amintita.

Odata ajunsa acasa am incercat asa vreo doua zile, dar era tare greu. Bebe plangea mult, nu apucam sa ma mulg la 3 ore ca sa ii dau completare, iar el adormea la san si dura mult de tot. A treia zi a venit moasa acasa (asa se practica aici, vine cam de 10 zile dupa nastere sa te ajute) si ea mi-a spus sa ii dau sticla pentru ca asa nu se mai poate. Bebe era in continuare foarte plangacios, ziua nu dormea aproape deloc. La a treia vizita moasa a fost de parere ca plange de foame. S-a oferit sa ma ajute si mi-a adus acasa 4 cutii de lapte praf, sa ii dau dupa ce mananca la san. Desi eram impotriva ideii (insa nu atat de tare ca acum), i-am dat cu un nod in gat si laptele ala. Apoi mi-a mai adus pe langa alte sampoane si uleiuri de corp, inca 4 cutii. Bebe a fost mai bine vreo doua zile, dar apoi a reluat plansul.

Intre timp am constatat ca se diminuase considerabil cantitatea de lapte muls, de la 100 de ml cam la 30 ml, asta pentru ca nu reuseam sa ma mai mulg suficient de des. Cred ca o saptamana a durat completarea cu formula dupa fiecare masa. Bebe incepuse sa ia in greutate, moasa era multumita. Dar la ultima noastra intrevedere i-am spus ca intentionez sa nu-i mai dau lapte praf. Mi-a spus ca e pacat ca a luat asa de bine in greutate si ca nora ei asa a continuat sa mearga cu ambele in paralel. S-a oferit sa imi procure la un pret avantajos laptele praf daca luam 3 cutii. I-am spus ca ma mai gandesc, pentru ca oricum nu intentionam sa ii mai dau inca 3 cutii. Apoi am ramas pe cont propriu. Nici nu stiu ce sa spun despre femeia asta, poate daca nu ar fi venit sa ma ajute, mi-ar fi fost mai de ajutor.

A fost o adevarata nebunie in zilele alea: colici si probleme cu somnul. Am ajuns la pediatru dupa o noapte de nesomn, bebelusul se constipase si plangea teribil. Acesta mi-a spus ca e o greseala sa ii dau la cerere si ca din cauza asta are probleme de digestie – sa nu il alaptez mai devreme de 3 ore, hai sa zicem 2 ore jumate. Mihai plangea foarte tare si acolo, din nou intrebarea sigur daca am destul lapte pentru ca ea crede ca plange de foame. Mi-a sugerat sa inchiriez un cantar si sa sa verific cat mananca si asa a inceput cosmarul probei cantarului care a durat cam 3 saptamani. Il cantaream inainte si dupa fiecare masa. Mi-a scris pe un biletel cat trebuie sa manance la varsta aia in 6-8 mese pe zi. Mihai sugea cam jumate din cat ar fi trebuit. Am incercat o saptamana sa il pun si la program, la indicatiile pediatrului.

Survoland internetul am aflat ca poti sa iti cresti cantitatea de lapte folosind pompa dupa ce a mancat bebelusul, chiar si la 45 de minute. Asa ca in cam doua zile am reusit sa cresc cantitatea si atunci am scos de tot laptele praf (cam dupa o luna de la nastere). Am avut o saptamana de completare cu lapte praf dupa fiecare masa si apoi doua saptamani cu doua, rar 3 sticle pe zi.

Am mai continuat cu completarea laptelui muls de la mine o vreme, cam o sticla pe zi si cu cantaritul pentru ca eram cat se poate de nesigura ca ceea ce fac e bine. In acest timp am luat legatura cu un consultant de la La Leche League prin e-mail si cu o prietena de a mea – Liviuta, care alapta la cerere si ale carei sfaturi m-au ajutat sa am incredere ca pot sa am destul lapte.

L-am alaptat apoi la cerere cat vrut el, desi uneori trebuia sa ii amintesc eu ca ar fi cazul sa manance. Il puneam ziua cam la doua ore, apoi abia pe la 2 luni si un pic s-a reindragostit de titi cu adevarat si ii placea sa adoarma acolo cate 2 ore.
As mai adauga ca pana la 5 luni am alaptat cu mameloane de silicon. Dupa o incercare nereusita pe la 7-8 saptamani cu o noapte de greva la supt fara ele, am decis atunci sa nu mai incerc. Simteam ca fusese si asa prea mult si nu mai aveam energie destula sa mai trec si peste asta, asa ca am continuat cu ele. Pe la 5 luni mi-am zis: Gata! … si spre uimirea mea, Mihai stia exact ce avea de facut, chiar daca nu prea i-a placut schimbarea si cred ca fost nevoie cam de 3 saptamani sa il accepte pe adevaratul titi.

Acum la 7 luni are aproape 8 kg. Eu sunt multumita si il cantaresc rar, cam uit sa o fac. Dar mi se pare ca arata OK si ca nu mai e nevoie sa il tin sub urmarire.

Concluziile mele. Ce greseli am facut?

  • As vrea sa fii stiut mai multe despre posibilele probleme ale alaptarii inca de cand eram insarcinata;
  • As vrea sa il fii alaptat la cerere tot timpul fara nicio ezitare;
  • Trebuia sa insist poate mai mult cu mulsul la 3 ore, pentru a nu a ajunge sa ii dau lapte praf si apoi sa fac trecerea treptata spre alaptare 100 % sau poate ar fi trebuit sa il las pe bebe in ritmul lui si nu fiu stresata sa il iau dupa 30 de min;
  • Faptul ca i-am dat lapte praf chiar si 3 saptamani;
  • Nu trebuia sa il cantaresc vreme de 3 saptamani sa vad daca mananca cat zic doctorii, era suficient sa verific daca a luat in greutate o data la cateva zile;
  • As fi putut sa insist un pic mai devreme sa renunt la mameloanele de silicon;

Ceea ce simt cand alaptez nu se poate descrie asa usor, mai ales de cand am renuntat si la mameloanele de silicon. O sa ma urmareasca toata viata imaginea lui la san, cum isi da manuta prin par sau cum imi prinde medalionul de la gat sau cum isi trage in sus si jos partea de jos a pantalonilor, in timp ce suge sarguincios. De multe ori ii arat sotului meu si cred ca ii e mai mare drag de noi si se bucura ca am insistat sa alaptez.”

21 mai 2013

Trimite-ne povestea voastra despre inceputurile alaptarii la adresa alapteazatimisoara@yahoo.com si noi o vom publica pe blog!

Mami alăptează-mă, nu vreau lapte praf! (IV)

Desi Patricia s-a informat despre alaptare inainte de a naste, furia laptelui si ranile groaznice i-au transformat primele zile acasa intr-un cosmar. Din fericire, decizia de a apela la un consultant in alaptare i-a readus pe calea cea buna.

„Noi am inceput foarte bine, am nascut natural intr-o clinica privata din Constanta. Intentia mea era sa nasc in apa insa Sebi s-a grabit asa tare ca n-au mai apucat sa umple cada. Moasa mea a fost chiar sotul care a stat cu mine tot timpul. Nasterea a fost rapida, 30 de minute de la ruperea membranelor iar puiul mi-a fost pus pe piept imediat, inainte de a fi spalat dar si dupa. A fost de vis! L-am avut cu mine in camera si mi-a fost pus la san la maxim 30 min de la nastere si am adormit piele pe piele, bebele sugand. Imposibil de descris in cuvinte sentimentul, plangeam de fericire si nu imi venea sa cred ca minunea de la pieptul meu este a mea.

Am stat in spital 3 zile, in camera cu puiul si cu sotul meu, timp in care alaptam la cerere zi si noapte. Eram numai noi trei iar intreaga lume era a noastra! M-am externat cu usoare ragade la ambii sani si usturimi. Am ramas in Constanta inca 5 zile pentru ca puiul sa profite de aerosoli cat mai mult posibil. Ieseam cu el pe plaja si ne minunam de cat de perfecta este acea fiinta mititica, bebelusul nostru. In a 5-a zi am avut furia laptelui, sanii tari si durerosi pe care i-am decongestionat numai sub dus caldut si masaj. Ragadele deja devenisera sangerande si preferam sa alaptez in picioare ca sa imping cu talpile in pamant de durere. Ma gandeam sa ma duc la clinica sa cer ajutor unei mosici, dar citind pe forumuri ca durerile trec in 3-4 zile… am ales sa suport si sa merg mai departe. In ultima zi de stat la mare Sebi n-a mai vrut sa suga, probabil ca simtea stresul meu. Am inceput sa ma pompez cu o pompa manuala din care scoteam cam 20 ml in 2 ore si i-am dat cu lingurita. De la 15:00 pana seara la 23:00 nu a mai vrut nimic, nici san, nici cu lingurita… plangea in continuu pana cand la un moment dat a adormit de oboseala. Cand s-a trezit si am ajuns acasa in Bucuresti l-am pus la sanul cu rana mai mica si a supt in sfarsit. Eram toti trei obositi, Sebi adormise iar noi eram in sfarsit linistiti ca a mancat. Depresia mea incepuse.

Din acel moment l-am pus numai la acel san timp de o saptmana gandindu-ma ca celalalt san se va vindeca intre timp si va dori sa suga si din acela. Cea mai mare greseala: laptele a scazut in sanul nestimulat iar rana la sanul stimulat s-a adancit pana cand am facut niste santuri de toata frumusetea, acoperite cu o coaja groasa de parca mai aveam un sfarc lipit de sfarcul real. Eram disperati si eu si sotul, Sebi plangea foarte mult, sugea dar cand termina iar plangea. Nu stiam ce sa facem, luaseram si protectoare de silicon – mai rau durea, parca ardea rana vie (mai tarziu urma sa aflam ca luasem un numar prea mic si peretii de silicon mai rau frecau rana vie). Pompa nu scotea mare lucru – nu acceptam ideea ca nu am lapte, sigur pompa nu era buna… astfel incat intr-o noapte sotul a cautat pe net pompe electrice. Am inchiriat o pompa profesionala Ameda dubla iar Eugenia ne-a intrebat ce problema avem si ne-a recomandat un consilier in alaptare. Niciodata nu am crezut ca poate fi eficient un consilier. Nici cursul Lamaze nu il facusem caci mereu am crezut ca nu e util, pot nimeri peste oameni slab pregatiti care nu vor decat bani fara sa se implice cu adevarat. GRESIT! Ca prin minune, de cum a intrat in casa Andreea, starea de spirit se schimbase, era o speranta, am simtit ca vom reusi in sfarsit. Mare ne-a fost tristetea cand ne-a spus ca puiul e slabit si ca trebuie sa ii dau lapte praf ca sa-si recapete fortele. Intre timp masaj, pompat la ambii sani in sincron dupa fiecare alaptat pentru stimularea lactatiei si tinut evidenta intr-un tabel: cat mananca, cat ii dam lapte praf/lapte matern/scutec ud si scaun.

I-am dat lapte praf cand am vazut ca devenise ca o leguma, la 14 zile de viata, nu mai avea putere nici sa planga, era atata de slabit ca se uita neputincios la noi. Cand a inceput iar sa planga cu forta eram asa de fericiti amandoi ca puiul nostru si-a recapatat puterile!

Rutina devenise aceeasi la fiecare 2 ore: supt la san, seringa cu lapte matern muls dinainte oferit de sotul meu, seringa cu lapte matern muls de mine in sincron cu mancatul de lapte matern oferit de sot, seringa cu lapte praf in completare. O masa tinea si 2 ore pana cand i-am cumparat biberon Medela Calma care imita sanul, caci Sebi nu mai apuca sa se odihneasca cum trebuie. In total i-am dat 5 zile completare (jumatate de cutie) dar ca si timp mi s-a parut mult mai mult.

Dupa 5 zile de suplimentare cu lapte praf, nasii de cununie (care au bebe cu 3 saptamani mai mic) au venit la noi, iar eu ma uitam la nasica cum il alapta pe puiul ei si din 30 in 30 de minute. Mi-am spus in acel moment GATA, asta pot sa fac si eu! Puiul meu de atunci a mancat numai lapte de la mama lui. Ranile au devenit suportabile la 8 saptamani, pe la 2,5 luni nu ma mai dureau deloc.

Uitandu-ma in urma e clar ca decizia de a-l alapta la un singur san a fost gresita, am riscat sa pierd laptele la acel san! Protectia de silicon iar a fost prost aleasa, am luat un numar prea mic neadaptat pentru tipul meu de san. Am apelat la un consultant in alaptare foarte tarziu, la 14 zile de la nastere.

Citisem mult despre alaptare si am crezut ca e deajuns. Am rasfoit site-ul mamalapte.ro din scoarta in scoarta, precum si kellymom.com. In teorie stiam cum se mufeaza bebele, dar in practica nu a fost atat de simplu. In plus am crezut ca un consultant nu va face decat sa repete ceea ce am citit eu deja. Gresit, Andreea mi-a aratat in mediul de acasa cum sa pun copilul la san, mai multe pozitii cat mai putin dureroase si mi-a oferit incredere si speranta ca voi reusi sa-mi hranesc puiul.

Sunt fericita ca ii pot oferi puiului meu laptic, siguranta, caldura, liniste si dragoste. Ii e foame – san, e somnoros – san, e morocanos – san.. Si asa ne bucuram unul de altul, ne imbratisam si ne iubim zi de zi, caci sanul ii hraneste si fizicul si sufletul, iar eu ma conving de fiecare data ca m-am nascut ca sa fiu mama lui.

8 iunie 2013

Trimite-ne povestea voastra despre inceputurile alaptarii la adresa alapteazatimisoara@yahoo.com si noi o vom publica pe blog!

Mami alăptează-mă, nu vreau lapte praf! (II)

Desi s-a chinuit cu rani ingrozitoare, protectii de silicon, muls, biberoane și patru mastite intr-o luna, aceasta mama nu s-a dat batuta si a iesit invingatoare in lupta pentru alaptare exclusiva.

Salutare, sunt Claudia, mamica de Amalia si alaptez. 🙂
Vreau sa imi incep povestea cu niste multumiri. In primul rand prietenei mele Oana, care mi-a fost alaturi desi ne despart 300 de km si apoi voua, fetelor de pe grupul Alapteaza!, de la care am avut si am de invatat multe si folositoare.

Desi inceputul alaptarii nu a fost tocmai usor, cu multa determinare si rabdare am reusit sa trec peste greutati iar acum bebelina mea are aproape 8 luni si e tare prietena cu sanul.

Greutatile au inceput din spital. Am nascut prin cezariana o fetita sanatoasa si frumoasa dar pe care am tinut-o in brate abia dupa doua zile si jumatate de la nastere. Pentru ca asa e sistemul, pentru ca in Cluj la spitalul Dominic Stanca dupa cezariana stai 2 zile la terapie intensiva. Nu ti se aduce copilul la alaptat, tu abia te ridici din pat si nu ai cum sa ajungi la neonatologie ca e departe. Suferi si numeri minutele pana la ziua intalnirii, timp in care evident bebe primeste lapte praf. Vine in sfarsit clipa cand ajungi in salon si astepti cu nerabdare sa-ti tii puiul in brate. Vine o asistenta, iti pune fetita in brate, inima iti bate ca nebuna, vrei sa o pui la san si surpriza: bebe nu apuca bine sanul iar asistenta zice: mda, n-aveti sfarcuri! Mai incercati si daca nu reusiti cumparati protectii de silicon. Si pleaca! Eu raman ca lovita, cu o minune de fetita careia ii era foame si pe care ma chinuiam sa o atasez. M-am chinuit cu niste protectii prea mari, apoi am primit unele mai mici care erau mai ok si cu care fetita prindea sanul. Asistentele nu se deranjau sa imi arate nimic. Apoi a facut icter, au luat-o la lampa peste noapte si mi-au zis ca o vor aduce la alaptat. Am asteptat degeaba, dimineata pe la 5 ma duc sa vad, chiar nu s-a trezit micuta? Ma trimit inapoi in salon zicandu-mi: „Toti dorm, nu vedeti ce liniste e? O aducem noi cand se trezeste!”. Imi vine greu sa cred ca un bebe de 3-4 zile doarme de la 9 seara la 7 dimineata fara sa pape. Logic, i-au dat iar lapte praf.

Ajungem in sfarsit acasa, ma chinui cu atasarea, devine din ce in ce mai dureros, am facut ragade chiar daca foloseam protectiile, pentru ca altfel bebelina nu prindea sanul. Vine in vizita medicul de familie, imi zice de una, de alta iar despre alaptat imi zice: „20 de min la un san, 20 la celalalt dupa care te mulgi si ii dai cu biberonul”. Eu fara minte, ascult, ca doar e medic! Si ma pun sa cumpar biberon. La san bebe suge cat suge apoi adoarme, o trezesc si tot asa. Cand ii dau biberonul trage cu nesat, clar vine mai usor. Mai trec vreo cateva zile, bebe plange mult si nu prea doarme nici ziua nici noaptea. O duc la medic, dupa ce o examineaza si o cantareste (luase vreo 50 de grame in 5 zile) imi zice ca plange de foame, nu se satura cu laptele meu. Sa ii dau completare de lapte praf. Nu stiam eu atunci de puseurile de crestere, ca trebuie sa stai cu bebe cat mai mult la san, dar totusi stiam ca nu vreau sa ii dau lapte praf prea mult timp si ca trebuie sa stimulez lactatia. Ragadele erau tot mai dureroase, imi curgea sange din ele si cremele pe care le aveam nu prea faceau mare lucru. Am sunat un consultant in lactatie care a venit sa ne vada, am incercat sa atasam fara protectii dar durerea era mare. Mi-a adus un fel de SNS si mi-a recomandat sa mulg cat mai des si sa beau ceaiuri pentru lactatie si Galafor. Lapte praf ii dadeam rar, dar ii dadeam lapte muls la fiecare masa. De cele mai multe ori cu SNS dar ii mai dadeam si cu biberonul. Nu reuseam sa imi gasesc o pozitie comoda de alaptat, ranile ma dureau ingrozitor si nu pareau ca se vor vindeca vreodata.

Vorbesc mult cu Oana care imi tot zice ca ranile nu trec pana nu reusesc sa atasez corect. La 2 saptamani de la nastere fac mastita, cu febra, frisoane, san impietrit si tot tacamul. Medicul de familie imi spune ca trebuie sa mulg sanul cat mai bine dupa fiecare supt ca altfel o patesc din nou. La fiecare masa bebe sugea cam jumate de ora la fiecare san dupa care ii dadeam biberonul cu lapte muls. Eu tot mulgeam, a crescut productia, micuta nu golea sanul deci mastita din nou. In prima luna am facut mastita de 4 ori dar partea buna era ca nu ii dadeam lapte praf in completare ci lapte muls. Se vindeca in sfarsit sanul drept, nu ma mai doare deloc cand suge, asa ca incerc sa o tin mai mult la san sa scap de completare. La stangul inca sunt probleme, abia dupa o luna jumate s-a vindecat complet. Mergem la vaccinul de 2 luni, medicul nu se declara foarte multumit de cum ia in greutate si imi zice sa nu renunt la completare. Incep sa intru mai des pe grup si sa citesc informatii folositoare. Pe la doua luni jumate trecem prin greva suptului. A inceput sa nu mai vrea completarea ca apoi sa nu mai vrea nici sanul. O alaptez numai semiadormita, altfel urla. Noroc cu grupul ca stiu ce sa fac. Ma ingrijorez ca suge putin, maxim 10 minute, cand mai ieri sugea cate o ora. Aflu ca de fapt puiul meu a crescut si suge mai eficient. Cu incurajarile Oanei, incerc sa renunt la protectiile de silicon. Mai intai la un san, apoi la ambii. Bucurie mare! Dupa greva suptului (pe la 3 luni si ceva) nu i-am mai dat completare, in schimb am inceput sa o pun la san mai des si sa o las in pace sa stea cat vrea. Incepe sa ia bine in greutate si in sfarsit alaptarea a devenit si pentru mine o placere. De atunci bebelina mea nu mai stie de biberon, suzeta sau SNS.

Am avut multe momente in care am vrut sa renunt dar totusi nu m-a lasat sufletul si ma bucur nespus ca nu am facut-o. Am avut noroc ca sotul m-a sprijinit foarte mult si mi-a dat putere sa merg mai departe. Evident am avut parte si de remarci de genul „poate ca nu mai e bun laptele tau, de-aia nu vrea sa suga” dar am reusit sa le ignor. Recunosc si ca a fost vina mea ca nu am citit prea multe despre alaptare cat timp am fost insarcinata. Mi se parea a fi cel mai natural si usor lucru din lume, imi doream foarte mult sa alaptez si nu mi-am imaginat ca as putea avea atatea probleme. Cu siguranta unele puteau fi evitate daca m-as fi informat mai mult sau daca in spital atitudinea asistentelor era alta sau daca medicul de familie nu ar fi sarit imediat cu recomandarea de biberon si completare. Dar din greseli invatam iar eu cu siguranta o sa stiu ce am de facut la urmatorul copil. Iar ceea ce conteaza cel mai mult este ca am o fetita fericita, alaptata, purtata si co- sleepuita. 🙂
Sper din tot sufletul ca povestea mea sa ajute si sa le dea incredere proaspetelor mamici ca se poate, trebuie doar sa iti doresti foarte mult.

Va pup cu drag,
Claudia”

13 iunie 2013

Trimite-ne povestea voastra despre inceputurile alaptarii la adresa alapteazatimisoara@yahoo.com si noi o vom publica pe blog!