Alaptarea: mai mult decat hrana

10291224_10152437326478398_6255328724415659083_n

 

 

Alaptarea e mai mult decat hrana…
Ce intelegem noi cand spunem asta?

 

 

Hai sa vedem cum suna daca reformulam. Suna altfel cand spunem ca alaptarea nu e NUMAI hrana? Ca sanul nu e identic cu un biberon? Ca sanul nu doar livreaza lapte cum face un biberon cu lapte praf?

Ca alaptarea inseamna contributie la formarea sistemului imunitar al bebelusului?

Ca alaptarea inseamna o relatie de dragoste intre mama si bebelusul ei, „doua persoane care se iubesc mult” cum zice dr. 10408734_10152397944963329_8490907998763592295_nNewman?

Daca intelegem cu adevarat ca alaptarea e mai mult decat hrana, atunci iata cum se traduce un argumentul de genul:

„E ok sa intarci daca nu mai vrei sa alaptezi. Nu trebuie sa fie o corvoada pentru tine.”

= e ok sa nu mai vrei o relatie de iubire si afectiune intre bebelusul tau si tine. Nu trebuie ca dragostea pentru bebelusul tau sa fie o corvoada pentru tine. Nu trebuie ca mangaierea, alinul si confortul, siguranta pe care o oferi cand e bebelusul tau la san, sa fie o corvoada pentru tine.

= e ok sa nu mai vrei sa ii oferi anticorpi – celule vii, factori imunologici – bebelusului tau. Nu trebuie ca oferirea anticorpilor sa fie o corvoada pentru tine. Nu trebuie ca protejarea bebelusului de diverse boli sa fie o corvoada pentru tine.

Cum suna tradus asa?

Exact aceste doua aspecte sunt cele mai ignorate de rude, prieteni, chiar cadre medicale. Perceptia tuturor e ca nu-i nicio problema sa intarci brusc. Niciuna. La o adica inlocuiesti un lapte cu alt lapte si un san cu un biberon. Corect? Gresit… nici macar la nivel de lapte nu exista termeni reali de comparatie intre laptele matern si altul. Niciun alt lapte formula nu e viu ca laptele matern.

10338321_705368052852861_9122140249852342321_nApoi este ignorat bebelusul/copilul. Nu conteaza ca el tanjeste dupa alaptare, nu conteaza ca el sufera si plange dupa san, pentru exact aceste trei mari functii fundamentale pe care le indeplineste alaptarea. Azi primeste san, maine gata, nu mai primeste, s-a incheiat totul.

Nu, conteaza ca adultul nu mai vrea. Conteaza ca mama e presata, e influentata, nimeni nu intelege complexitatea alaptarii (nu discutam de cazuri medicale – desi si astea sunt rare in care nu se mai poate alapta, nu discutam de momentele grele prin care toate trecem si ne vine sa renuntam, dar prindem din nou puteri, luptam si mergem inainte).

Daca ni se pare ca asta e exagerare, sa ne uitam la bucuria din ochii copiilor cand ne cuprind cu manutele si se agata de san, cand plang ca-i doare ceva, sunt bolnavi si se cuibaresc la san linistindu-se instant, hai sa-i ascultam pe copilasii mai mari cum vorbesc ei despre tzitzi si lapte de la mama.

Alaptarea inseamna atat de mult. E de o complexitate deosebita. Data viitoare cand ne vine sa ne gandim la noi, sa ne oprim sa ne gandim la ei, la copiii nostri. La hrana, dragoste si viata.

10334461_766649540042631_9212015273249703949_n

Adina Branici

Anunțuri

Cugetarea saptamanii

Nu exista copil de 1 an care sa poata fi intarcat. Sigur, majoritatea oamenilor cred ca daca mama ii taie titi, asta inseamna ca acel copil e intarcat si vai, ce minune – e mai independent si matur… Doar ca omit faptul ca acei copilasi beau lapte de la alta specie si sug un sfarc de plastic (biberon/suzeta). Repet, nu exista intarcare la 1 an – copilul trece din nefericire la materiale de mai proasta calitate. Oricum, sunt foarte multe studii care spun ca toddlerii alaptati sunt mai bine dezvoltati ca inteligenta si limbaj, sunt mai sanatosi, sunt mai supli si dinamici… Odata ce am aflat de studiile astea, n-am cum sa le mai ignor, nu am cum sa-mi privez copilul de ceva necesar, in lipsa caruia are de pierdut. Alaptarea nu tine seama de calendar, tot asa cum nu tine seama de ceas. Cum ar putea un proces vital, comun pentru atatea fiinte, de la inceputul lumii, sa tina seama de inventii recente? Inca ceva interesant, care contrazice mentalitatea romaneasca: copii sunt sugari/bebelusi pana la 2,5 – 3 ani. Nu pana la 1 an. La 1 an ei sunt inca bebelusi, chiar daca merg. De altfel, traducerea termenului toddler inseamna „bebelus care merge”.

Raluca Alexandru Partenie

Riscurile intarcarii bruste

Alaptarea si incetarea ei au fost vazute din negura timpurilor ca si ceva natural, normal, de care sa se bucure si pe care sa le pretuiasca atat mama cat si copilul. Intarcarea e un proces care incepe cu introducerea primelor alimente solide, in jurul varstei de 6 luni (conform OMS) si se incheie de preferabil undeva dupa varsta de 2 ani, cand atat mama cat si copilul sunt pregatiti sa treaca aceasta piatra de hotar.

Ce recomanda marile organizatii si societati occidentale cu privire la timpul si modul in care bebelusii ar trebui alaptati:
-Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda alaptarea exclusiva (fara suplimente ca apa, ceai, sucuri, pireuri, cereale) a bebelusilor pana in jurul varstei de 6 luni. La 6 luni, alimente solide ca legume si fructe vor fi introduse in alimentatia bebelusului concomitent cu alaptarea sa pana la 2 ani sau mai mult;
-Societatea Canadiana de Pediatrie, Dieteticienii Canadieni, Sanatate Canada (Health Canada) recomanda alaptarea exclusiva pentru cel putin 4-6 luni de la nastere, completata pe urma cu alimente complementare, si continuata pana la 2 ani sau mai mult;
-Colegiul American de Obstetrica si Ginecologie (ACOG) recomanda alaptarea exclusiva timp de minim 6 luni (in contextul beneficiilor asupra sanatatii mamei);

-Asociatia Americana de Pediatrie (AAP) si Academia Americana a Medicilor de Familie (AAFP) de asemenea recomanda alaptarea exclusiva primele 6 luni, continuand, concomitent cu introducerea alimentelor solide, alaptarea pana la cel putin prima aniversare a bebelusului si dupa;

Societatea moderna ne face sa privim intarcarea ca un moment dintr-o zi x, cand mama spune STOP alaptarii, copilul sufera cumplit pierderea, ba chiar mama refuza sa ii fie alaturi copilului in acceptarea suferintei, a emotiilor grele pe care acesta la simte, parasind pentru cateva zile caminul familiei. Cam asa am ajuns noi, oamenii secolului 21 sa vedem intarcarea.
Dar chiar asa trebuie sa fie? Care sunt riscurile la care se supun atat mama cat si copilasul in cazul unei intarcari bruste?

Riscurile pentru mama:
1. angorjarea sanilor, dureri puternice in sani, sani foarte plini. Desi copilul nu mai suge, sanii continua sa produca lapte zile, saptamani chiar si luni dupa ultimul supt. Daca laptele nu este scos din sani, cat sa se detensioneze acestia, creste riscul blocarii unor canale, blocaje care pot degenera cu usurinta in mastita sau chiar abces.
2. nevoia de a se mulge pentru a detensiona sanii, pentru a usura durerea se concretizeaza in timp investit in muls in loc de timp petrecut cu copilul.
3. creste incidenta cancerului la san, cancerului ovarian, dificultate in pierderea greutatii acumulate in timpul sarcinii, diabetului de tip 2 si sindromului metabolic (Meta-analiza realizata de Agentia de Calitate si Cercetare in Sanatate AHRQ)
4. dificultate de a-si lua copilul in brate din cauza durerilor de sani. Uneori sanii plini de lapte dor atat de tare incat efectiv mama nu se poate ocupa de copil, iar in perioada de intarcare este esential ca mamica sa ofere extra atentie si momente tandre copilasului, astfel ca acesta sa gaseasca modalitati noi de conectare cu mamica lui, altele decat suptul.
5. stare emotionala de doliu, suparare, anxietate, insomnie. Chiar stari depresive, cauzate de scaderea nivelului de prolactina, hormon al alaptarii, care da o stare de bine, de fericire in perioada alaptarii si ajuta la odihna mamei.
6. invinovatire (mai ales cand bebelusul sugea frecvent iar in urma intarcarii cere frecvent san). De cele mai multe ori mamele aleg sa isi intarce copilasii mai devreme decat si-ar dori ei din cauza presiunii familiei, sfaturilor nepotrivite ale prietenilor, parerilor negative ale colegilor de la munca, sfaturilor unor medici sau alte cadre medicale dezinformate sau slab informate cu privire la alaptare. Astfel mama simte sentimente contradictorii si se invinovateste pentru suferinta cauzata copilasului.
7. nevoia de a gasi noi alternative la adormire, la calmarea unor suparari, la readormirea copilului in timpul noptii. Orice mama care alapteaza un copilas va spune fara urma de indoiala ca sanul este cel mai bun antidot pentru o durere (o cazatura, eruptii dentare, otita…) dar si cel mai bun si eficient “somnifer”. Inlocuirea suptului cu alte ritualuri de adormire, implicarea taticului in pregatirea pentru somn, citirea unei carti, pot sa inlocuiasca alaptarea dar implica mai multa logistica si energie din partea parintilor, pe cand adormirea la san este atat de simpla.
8. pierderea celui mai simplu mod de hranire a bebelusului, de hidratare a unui copil bolnav, de asigurare a unei hrane sterile si mereu la indemana. Multe mame care au trecut prin diferite boli cu bebelusii sau copilasii lor sustin ca acestia refuzau orice aliment, medicament, sirop sau bautura, dar acceptau sanul. Astfel ele aveau atuul laptelui matern ca siguranta ca puiul lor nu se deshidrateaza, nu e flamand si ca va trece cu cele mai optimiste sanse peste boala. O mama care alapteaza nu risca in cazul unei intarzieri in aeroport, in cazul unei inzapeziri sau alte situatii extreme, sa ramana fara mancare pentru copilasul ei.
9. pierderea unui timp de calm, de odihna, de relaxare unu la unu, mama-copil.
Indiferent de felul si momentul in care o mama a ales sa intarce copilul sau sa-l lase sa se intarce singur, amintirea momentelor in care era cu el la san sunt pretioase, amintiri dragi, care nu pot fi comparate cu nicio alta experienta. Timpul petrecut la san e timp de relaxare, de liniste pentru mama dar si pentru copil, de conectare cu copilul (mai ales in cazul unui copilas nazdravan peste 1 an, care e mereu pus pe sotii!)

Riscurile pentru bebelus:
1. risc crescut de infectii (explicatia consta in faptul ca celulele plasmatice din arborele bronsic al mamei si din intestin, migreaza in epiteliul mamar si produc anticorpi de tip IgA specifici antigenelor din imediata apropiere a diadei mama-copil, oferind protectie specifica impotriva agentilor patogeni din mediul mamei)
-infectii ale tractului respirator inferior (riscul de spitalizare din cauza infectiilor tractului respirator inferior este de 3,6 ori mai mare pentru copilasii hraniti cu formula decat cei alaptati cel putin 4 luni de viata)
-gastroenterite (un copil pe formula sau cu o hrana mixta de lapte praf si lapte matern e de 2,8 ori mai predispus sa dezvolte o gastroenterita decat colegii lui alaptati exclusiv)
-otite ( aproximativ 44% dintre copii vor avea cel putin un episod de otita medie in primul an de viata, riscul pentru copilasii hraniti cu formula este dublu fata de cei hraniti cu lapte matern pentru mai mult de 3 luni)
-pneumonie
2. risc crescut de obezitate infantila, diabet de tip 1 si 2 (de 1,1-1,3 ori mai predispusi spre obezitate sau diabet de tip 2 copilasii hraniti cu formula), leucemie (de 1,3 ori risc mai crescut pentru copilasii hraniti artificial), sindromul mortii subite (hranirea cu formula creste de 1,6-2,1 ori pericolul de sindrom al mortii subite), dermatita atopica (risc de dermatita atopica de 1,7 ori mai crescut pentru copilasii hraniti mai putin de 3 luni cu lapte matern exclusiv)
3. in cazul prematurilor, lipsa laptelui matern este asociata cu riscul crescut de enterocolita necrozanta (lipsa alaptarii in cazul prematurilor creste de 2,4 ori riscul ca acestia sa faca enterocolita necrozanta)
4. nu mai primeste anticorpi si celule vii prin laptele matern
5. in caz de boala rareori un bebelus refuza sanul, dar un bebelus pe formula sau doar pe solide va refuza deseori hrana, spre disperarea mamei
6. suptul la san nu inseamna doar hrana ci si confort, de multe ori un bebelus intarcat brusc va avea nevoie de suzeta pentru confort sau va incepe sa isi suga degetul, in timp ce un copil lasat sa se auto-intarce poate sa depaseasca anii copilariei fara a suge deget sau suzeta
7. un bebelus intarcat prea repede este supus la risc crescut de alergii
8. pierderea confortului si a apropierii, a atasamentului creat prin relatia fizica si psihica de alaptare
9. pierderea efectelor benefice asupra sanatatii psihice si a dezvoltarii armonioase ale copilului prin alaptarea indelungata. (K.B. Walant:Creating the Capacity for Attachment: Treating Addictions and the Alienated Self)

Diferite abordari ale intarcarii bruste cuprind scenarii ca: luarea unui concediu fara copilas, aplicarea de alifii, creme, ardei iute sau alte substante cu gusturi puternic neplacute pe san, colorarea sanilor cu desene inspaimantatoare, oprirea irevocabila a accesului copilului la san, lasandu-l sa planga neoprit si altele. Le vom lua la rand si vom observa de ce aceste metode de mai sus dau gres desi sunt atat de populare si ne sunt recomandate atat de usor de catre rude, vecini, medici, prieteni… (cu cele mai bune intentii!)

Intarcarea cat timp mama si tata merg intr-un concediu fara copilas.
In articolul despre cum se poate termina intr-un mod frumos, respectuos, alaptarea, scriam ca momentul intarcarii nu este cel mai potrivit pentru a-ti lua o vacanta departe de copil, intarcarea fiind o etapa importanta in viata copilului tau. Chiar asa e, dar aceasta practica e foarte populara si foarte frecvent recomandata. Poate ca mama vede concediul ca o separare de copil, fiind capabila sa priveasca poza de ansambul, dar pentru copilas, care traieste prezentul, fara a fi capabil sa proiecteze scenarii in viitor, este pur si simplu un abandon inexplicabil, o pierdere. Un dezavantaj al acestei practici o constituie faptul ca un concediu de o saptamana nu garanteaza ca la intoarcere copilul chiar nu va mai cere sa suga. Deci se poate sa fie o saptamana de tristete pentru copil dar si fara rost!
Un studiu in Tanzania, unde aceasta abordare asupra intarcarii e frecvent intalnita, arata o corelatie semnificativa intre malnutritie si separarea de mama in timpul intarcarii. Pierderea dragostei mamei, lipsa atentiei, lipsa contactului fizic, lipsa supravegherii cu dragoste in timpul meselor pot duce cu mare usurinta spre malnutritie, mai ales in tarile slab dezvoltate, unde malnutritia este o mare problema. (E. Schmutzhard, W. Poewe, F. Gerstenbrand: Separation from mother at time of weaning. A rarely discussed aspect of the aetiology of protein energy malnutrition)
Un copil sub 3 ani sufera pierderea mamei daca aceasta lipseste mai mult de 10 minute, o ora, jumatate de zi, sau cateva zile maxim, are o toleranta specifica varstei sale in care absenta mamei va fi trecuta cu vederea. Un bebelus vazand ca mama lui nu se intoarce, o va jeli, va fi inspaimantat, instinctul spunandu-i ca nu va putea supravietui fara mama sa. Bebelusul va fi nevoit sa isi oranduiasca viata fara mamica lui, lucru greu de realizat cand starea lui emotionala si psihica e zdruncinata de socul lipsei mamei. Chiar si pentru un adult matur fizic cat si psihic, socul pierderii persoanei iubite, a unui parinte sau a unui prieten drag, duce nu de putine ori la dezechilibre emotionale puternice, actiuni pripite, depresii. Astfel copilasii mici parasiti de mamica vor dezvolta diferite mecanisme de aparare, de linistire, unele nedorite de adult, pentru a face fata noii situatii (leganat puternic, supt agresiv al degetului, ticuri nervoase, tras de ureche, par, smuls par si multe altele). Pentru mai multe detalii despre exemple de reactii ale bebelusilor si copilasilor la absenta mamei, vedeti capitolul 1, Trauma si Pierderea din “Pierderea” de John Bolby.
Tot psihanalistul J Bolby observa ca intreruperea brusca a relatiei cu mama, prin plecarea de acasa, lasarea copilului la bunici o perioada indelungata, poate crea o ruptura in atasamentul copilului si poate lasa traume pe termen lung. Asadar intarcarea prin abandon poate cauza multe afectiuni psihologice pe care mama nu le ia in calcul, dar, poate, daca ar stii despre riscurile lor, ea ar evita o astfel de abordare agresiva cu privire la intarcare.

Aplicarea de substante iuti, amare, rele la gust pe san
O metoda de intarcare raspandita pe intreg mapamondul, dar de multe ori dureroasa, atat pentru mama cat si pentru copil (ardei iute- au!).
Ca parinti, dorim sa crestem copilasi care sa aiba incredere in noi, care sa comunice cu noi, care sa aiba la randul lor incredere in ei insisi. Ca un copil sa deprinda incredere in fortele proprii, trebuie sa aiba o baza solida la care sa se intoarca pentru reasigurare: mama sau tata. Daca sanul dulce al mamei, care pana atunci ii oferea toata dragostea, linistea si increderea de care avea nevoie, devine brusc acru, amar, iute, increderea copilului se zdruncina profund, doar el stiind ce poate sa fie in sufletul lui cand cel mai drag loc de “adapare a sufletului” ii provoaca repulsie, teama.
Cu aproape 2000 de ani in urma, Soranus, medic grec, si-a exprimat dezaprobarea cu privire la asemenea practici barbare, sustinand ca efectul unei astfel de schimbari bruste in relatia cu sanul este unul negativ asupra copilului din punct de vedere psihic, dar poate avea si efecte fizice grave asupra unui copil de altfel sanatos (dureri de stomac sau alte boli). Iar in 1664, Anne Bradstreet nota despre intarcare in “Meditatii” ca unii copii nu se intarca, oricat mustar si-ar pune mamele pe sani, ei sugand in continuare cu tot cu mustar.

De asemenea, aplicarea unui bandaj sau a unor culori pe san, ca sa sperie copilasul, poate creea sentimente de vinovatie greu de suportat de un copil, care il pot urma tot restul vietii, sau spaime, lipsa unei baze sigure in mama sa.

Lasarea copilului sa planga pana la epuizare
Copilasii plang din diferite motive, aici nu discutam despre plansul fiindca isi doreste o inghetata, a 3-a pe ziua de azi, sau plansul cand nu il lasam sa loveasca alt copilas sau pe noi. Mai ales in cazul copilasilor peste 1 an, o zi obisnuita implica si unele frustrari, deseori exprimate si prin plans. Ne referim la ignorarea plansului disperat al unui copil care cere sanul mamei, care cere alinare si caruia i se refuza acest lucru. Plansul copiilor e un mod eficient de comunicare a unei nevoi, e un mod de refulare dar si un mod de exprimare a neputintei de a fi inteles.
Ignorarea plansului unui copil il invata o lectie dura: atunci cand e mic, neajutorat si nu stie sa rezolve situatia in care e in niciun fel iar singura resursa ramasa e plansul, el tot nu va fi ascultat si inteles de catre parintii lui, singurii pe lumea asta in care isi pune toate sperantele.
Plansul neputincios al unui copil care doreste sa fie alaptat nu poate sa lase inima parintilor neafectata. Se stie, multe mame fiind dovezi vii, ca plansul unui bebelus produce eliberarea laptelui prin canalele lactofere. Unele mame auzindu-si propriul bebelus plangand sau chiar bebelusi straini, ajung sa isi ude tricourile cu lapte. Corpul nostru este creat in asa fel incat sa ne invete sa raspundem plansului unui bebelus prin alaptare. Poate din aceasta cauza suntem tentati sa lasam copilul bunicilor sau bonei si sa disparem intr-un concediu cat timp “furtuna de acasa” se dezlantuie, e prea greu de suportat acest plans. Pretul iresponsabilitatii noastre cu privire la o etapa atat de importanta in viata copilului nostru va fi platit, din pacate, de copilas, a carui incredere in parintii lui va fi puternic zdruncinata. Normal ca un copil isi va ierta mereu parintii, normal ca in ceva vreme episodul intarcarii va fi depasit, dar cu ce pret?

Uneori mama simte ca a atins o limita in relatia armonioasa de alaptare a copilului, uneori e nevoie ca viata mamei sa se imbunatateasca si aceasta imbunatatire nu include copilul, nu include alaptarea, dar nu trebuie sa excluda sau sa fie date uitarii nevoile copilului. Asadar intarcarea, daca este imperios necesara pentru imbunatatirea conditiei de viata a mamei, a conditiei psihice a unei mamici epuizate, extenuate, la limita, este de dreptul copilului sa fie realizata cat mai bland, cat mai atent legata de nevoile copilului, de varsta si capacitatea de intelegere a copilului. Totusi o mama care doreste intarcarea copilului pentru a-si rezolva anumite probleme ar trebui ajutata sa rezolve problemele in sine, abia apoi sa poata sa ia o decizie informata, la rece cu privire la motivatiile reale ale dorintei sale de a intarca. Sa nu uitam ca noi suntem adultii si avem responsabilitatea bunastarii fizice si psihice a copilului pe care il ajutam sa creasca. Sa nu uitam ca desi trebuie sa ne facem noua viata cat mai placuta, avem responsabilitatea vietii unui omulet, iar primii ani de viata sunt esentiali in dezvoltarea armonioasa a viitorului adult. Doresc tuturor parintilor ca ajunsi copiii lor mari sa fie mandri de felul in care au ales pentru copii si de faptul ca au fost onesti cu ei insisi.

Articol realizat de Silvia Nicoara
Bibliografie:
– Mothering your nursing toddler- Norma Jane Bumgarner
http://www.who.int/topics/breastfeeding/en/
http://www.artofbreastfeeding.com/?p=27
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2720507/
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2812877/
http://www.cps.ca/documents/position/weaning-from-the-breast
http://breastfeedingresourcesni.wordpress.com/2011/08/02/risks-of-stopping-breastfeeding-before-mother-and-baby-are-ready/
http://kathydettwyler.org/detwean.html

Medicamentele în alăptare

 
„Pot să iau medicamente dacă alăptez?”

DA! Și nu doar un paracetamol sau un ibuprofen, sută la sută compatibile cu alaptarea, ci chiar antibiotice în cazul unor infecții. Majoritatea antibioticelor nu sunt contraindicate, deși chinolonele ar trebui totuși evitate. La fel îi în cazul tratamentelor hormonale: corticoizii, insulina, tiroxina sunt compatibile! (Nu este indicat însă estrogenul, deoarece provoacă o scădere a producției de lapte.) Tot așa, diferite medicamente antiepileptice, antireumatice, imunosupresive, anesteziile stomatologice, RMN-urile, ecografiile, etc., nu prezintă nicio problemă! O spune Comitetul pentru Alăptare din cadrul Asociației Spaniole de Pediatrie în acest ghid sumar, pus la dispoziția mamelor (și specialiștilor din domeniul medical) care au dubii.

Ghidul a fost realizat de dr. Jose Maria Paricio Talayero și dr. Juan Jose Lasarte Velillas, care știu ce spun. Primul, dr. Paricio, împreună cu echipa sa de medici specialiști în neonatologie, nefrologie, neuropediatrie, endocrinologie, gastroenterologie infantilă, alergologie și imunologie infantilă, farmacie, psihiatrie, cercetează compatibilitatea medicamentelor cu procesul alăptarii și fac publice rezultatele prin intermediul site-ului http://e-lactancia.org/, disponibil în limbile spaniolă și engleză.

Să nu se înțeleagă greșit. Medicamentele se iau cu precauție și la recomandarea medicului! Însă, și noi, mamele care alăptăm, suntem oameni și e firesc să ne mai și îmbolnăvim de una-alta pe perioada în care ne hrănim puii cu laptele propriu, ca atare, ce se întâmplă atunci când ajungem la medic, ni se pune un diagnostic și ni se prescrie un tratament? Una este informația la care puține avem acces și alta este realitatea la fața locului, în cabinete și spitale. În general, ni se spune că tratamentul indicat nu este compatibil cu alăptarea, gata, trebuie să înțărcăm puiul (nu mai adaug aici comentariile legate de vârsta lui și de calitatea laptelui matern dupa o anumita perioadă de timp…). Ce facem în cazul în care ni se spune că medicamentul este contraindicat în alăptare? Câteva sugestii:

  • Întrebăm medicul de ce spune că medicamentul este incompatibil cu alăptarea. (Mai putem cere părerea și altui medic.) E ceva ce știe sigur sau doar așa crede? Îl/o rugăm frumos să verifice pe aceste site-uri LactMed, aap, e-lactancia, embryotox.
  • Dacă medicamentul este într-adevăr incompatibil, întrebăm ce alternative există, astfel încât să putem alăpta în continuare. (Mai putem cere părerea și altui medic.).
  • Dacă ni se răspunde negativ, încercăm să aflăm cât de important și necesar ar fi acel tratament pentru noi, ce ar însemna să nu-l urmăm (ideea este să consultăm medicul, nu să ne automedicăm sau să întrerupem tratamente după cum ne taie capul).
  • În caz că tratamentul este necesar și nu sunt alternative și realmente este incompatibil cu alăptarea, ne informăm cum putem extrage laptele și ce opțiuni de hrană avem pe perioada tratamentului pentru micuțul/micuța care depinde de sânul nostru. Odată încheiat tratamentul, reluăm alăptarea (dacă este nevoie, apelăm la sprijin pertinent în vederea relactării).
  • Când este vorba de o boală gravă care ar necesita tratament periculos și/sau de lungă durată și se pune problema înțărcării, căutăm să vedem cum ne putem organiza, cât putem amâna începerea lui, astfel încât să putem apela, pe cât posibil, la metode de înțărcare blândă.

Despre cum trece un medicament sau altă substanță chimică în laptele matern, puteți afla aici, foarte detaliat:

http://www.medsafe.govt.nz/profs/puarticles/lactation.htm

http://breastfeedingnetwork.org.uk/pdfs/Introduction_to_the_Safety_of_Drugs_in_Breastmilk_March_2009.pdf

http://www.infantrisk.com/content/drug-entry-human-milk

http://www.breastfeedingbasics.org/cgi-bin/deliver.cgi/content/Drugs/pre_pass.html

http://www.ihan.es/publicaciones/articulos/medicamentos_lactancia_AAP.pdf

Iar în caz că nu găsiți medicamentul care vi s-a prescris ca tratament pe niciunul din site-urile menționate, puteți să vă adresați prin e-mail domnilor doctori Jose Maria Paricio Talayero (e-lactancia.org, în limbile spaniolă sau engleză) și Jack Newman (http://www.breastfeedinginc.ca/content.php?pagename=drjack, în limbile engleză sau franceză).

Alaptarea peste un an- ce spun mamicile?

Silvia Nicoara, 27 ani, inginer topograf, mama lui Matei (2 ani)

„Fiul meu implineste in cateva zile doi ani. Doi ani de minuni, de dragoste si de alaptare. Doi ani in care lumea pe care o stiam s-a schimbat si topul prioritatilor mele s-a rasturnat si reorganizat. Am stiut dintotdeauna ca o sa alaptez dar nimeni nu mi-a zis ce implica asta si cat timp e recomandat. Imi imaginam ca 6 luni de zile sunt suficiente, apoi poate copilasul sa stea la masa cu noi savurand sarmale si fasole cu ciolan. Eram ignoranta si naiva. Imi imaginam ca viata mea se va pune pe pauza timp de 6 luni in care ma voi dedica trup si suflet (si sani) copilului meu iar apoi voi dori sa imi reiau obiceiurile de dinainte de sarcina (sa ies in oras, sa plec din localitate doar cu sotul meu, sa imi gasesc un job part time sau alte cele).

Prima lectie: un copil nu tine cont de planurile tale, un copil iti explodeaza creierul si simturile, te face nebun, iti da puteri de supraom si satisfactii de erou. Asa ca nu, planul meu irealist nu a avut succes, norocul meu!Alaptarea ne-a apropiat intr-o forma in care o sticla de lapte formula nu ar fi putut. L-am vazut crescand sub ochii mei, saptamana de saptamana sute de grame, luna de luna, kilograme in sir. Si-a dublat greutatea de la nastere doar cu laptele meu. A fost doar efortul nostru, simultan, cumulat, cu nopti de treziri, cu zile de supt la foc intens, cu pusee de crestere care ne lasau pe amandoi epuizati dar mai mari si la propriu si la figurat.

Alaptarea m-a invatat rabdarea, m-a invatat devotamentul si increderea in instincte si in puterea copilului meu de a creste, de a-si lua ce are nevoie si de a evolua. Atat fizic cat si psihic. Alaptarea a fost si inca este o principala sursa de nutienti. Chiar si dupa un an, laptele matern asigura o parte semnificativa din necesarul de hrana al unui copil, suplimentata de o hrana diversificata. Mai multe informatii despre laptele matern sunt traduse aici de Raluca Donciu.Alaptarea a fost mereu la indemana, mereu placuta pentru amandoi si va ramane parte din vietile noastre atat timp cat vom simti in continuare asta: eu si copilul meu.

Pe langa anticorpii care l-au protejat si il protejeaza in continuare, alaptarea are un efect analgezic si calmant extraordinar, in momente de boala, de eruptii dentare sau in urma unor julituri, niciun paracetamol sau ibuprofen nu imi calmeaza copilul ca o portie de alinare la sanul mamei.Gurile rele zic ca un copil alaptat dupa 1 an e mamos, mereu dupa fusta mamei. Ei, poate sunt si astfel de copii, dar la fel sunt si pe formula de lapte praf copii mamosi. Al meu nu e asa. E independent, curajos, nu a experimentat anxietatea de separare, nu are frica de straini, de locuri noi sau de schimbari. E un copil dragastos si sociabil, la fel ca orice alt copil care ar fi alaptat, iubit si respectat.

La fel ca mine sunt multe mame care isi iubesc nespus copiii, care ii alapteaza si ii vor alapta pana cand se va produce intarcarea naturala. S-au „gasit” intr-un grup de discutii facebook si iata ce ne zic:

Alina D, 28 ani, self-employed :

„De ce alaptez dupa 1 an? Nu stiu exact, probabil din cauza ca si eu am fost alaptata pana la 1 an si 8 luni, probabil din cauza ca mi-am propus, inca de cand eram insarcinata, ca o sa alaptez pana la 2 ani, probabil din cauza ca am descoperit grupul de sprijin Alapteaza! si asa am avut acces la informatii despre beneficiile alaptarii dupa varsta de 1 an, probabil din cauza ca imi place, imi place ce simt cand am fata in brate si se uita la mine si ma mangaie in timp ce suge, imi place cum ma simt cand o alaptez, probabil din cauza ca sunt egoista si imi place sa stiu ca doar cu mine poate avea o astfel de relatie dar si din cauza multiplelor beneficii in ceea ce priveste sanatatea fiicei mele.
Sursele de incredere le-am gasit tot pe grup, impartasite de fetele care au citit si s-au informat de pe site-uri din strainatate si au impartasit cu restul ceea ce au descoperit. Nu am prietene care sa fi alaptat dincolo de 1 an, nu am suport din alte locuri si pot spune ca de multe ori am fost privita ca o ciudatenie cand am zis ca alaptez dupa ce fata a implinit 1 an dar nu m-a interesat, am facut si fac ce stiu ca e bine pt copilul meu.Acum fata mea are 2 ani si 3 zile si inca este alaptata! „

Cristina

„Alaptez de doar 4 luni si o sa alaptez pana cand va dori fiica mea! Cand eram insarcinata, din nestiinta si ignoranta, spuneam ca o sa alaptez 6 luni! Dupa ce am nascut si am vazut ce frumos e si cum iubeste galusca mea sanul, am zis un an! Mi se parea ridicol sa alaptezi totusi un bb care vorbeste sau merge… Acum, zic minim doi ani si rad cu sotul meu cand ne gandim ce planuri ne faceam. Sotul imi spune acum ca daca vreau pot sa o alaptez pana la majorat! Cred ca, pe langa beneficiile nutritionale si cele legate de imunizare, alaptarea dupa 1 an este minunata pt relatia mama-copil”

Ramona G., 32 ani, avocat

Alaptez de 1 an si 3 luni si probabil voi alapta pana va renunta fata singura. De ce? Pentru ca este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le pot face pt copilul meu, datorita aportului nutritional dar si datorita beneficiilor pe plan psihologic. Tzitzi este sursa de hrana vie si de confort psihic, este refugiul si ajutorul principal atunci cand copilul e suparat, necajit, il doare ceva, e nelinistit, nu poate sa doarma etc. Alaptarea provoaca niste sentimente minunate, de apartenenta si daruire, pe care cine nu a alaptat nu le poate intelege. Sunt privita de cei din jur ca o ciudatenie a naturii, dar cred ca in adancul sufletului cei care ne dezaproba de fapt ne invidiaza. Alaptez in continuare si datorita sotului meu, care imi ofera sprijin maxim. Sigur ca nu e chiar totul roz, caci au fost si sunt in continuare multe momente grele, cu nenumarate treziri noaptea, cu oboseala cronica pt noi, parintii, insa nu cred ca alaptarea e cauza, asa cum aud prea des in jurul meu. Sursele de informatii utile le-am gasit aici pe grup, dar sincer nu am nevoie de nici o alta sursa de informatii decat fetita mea, care este dovada vie a faptului ca suntem pe drumul cel bun. „

Georgiana C., 28 ani, economist, mamica Alessiei (1an si 8 luni)

Astazi printesa mea implineste 20 de luni de viata si noi implinim 20 de luni de alaptare … inainte de nasterea ei nu mi-am facut probleme ca nu voi putea sa o alaptez, mi se parea ceva absolut natural si normal, pentru noi asa s-a si dovedit a fi, de prima data cand am pus-o la san a mers totul foarte bine, asta cred ca si pentru ca am facut exact ceea ce am simtit, nu am bagat in seama sfaturile celor cu „experienta” (cum ar fi alaptat la program, apa, ceai inainte de 6 luni, diversificare de la 3 – 4 luni, etc.). Nu m-am gandit niciodata pana cand o voi alapta, nu as putea sa o lipsesc pe printesa mea de beneficiile alaptarii si nici pentru mine nu ar fi usor sa renunt la apropierea din acele momente. Eu am fost alaptata pana la 1 an si jumatate, dar din pacate intarcarea a fost „dura”, asa cum se proceda atunci si probabil se mai practica si acum, am fost lasata cateva zile la bunica, urmarile nefiind foarte placute. Asa ca intarcarea naturala este optiunea noastra. Mi-a prins tare bine sa fiu in grupul Alapteaza pentru ca nu am multe cunostinte, prietene care alapteaza, iar cele care au alaptat au intarcat pe la 1 an.”

Irinel M, profesoara, 33 ani, mamica lui Alex, (17 luni)

La mine au fost coincidente fericite… In primul rand, habar nu aveam de alaptare inainte de a naste, eram preocupata sa fie baietelul meu bine… Am asteptat mult sa vina lapticul (vreo doua zile) si dupa m-am luptat cu problemele cunoscute (angorjare, ragade), si tot intrebam asistentele daca nu cumva bebe are nevoie de lapte praf. Mi s-a spus ca nu… Si tot luptand cu indoiala, era cat pe ce sa-i dau completare, insa bebe nu a vrut lapte praf… Nicio marca… A doua coincidenta fericita este cadoul primit de la sotul meu: smartphone cu acces nelimitat la net… Iar a treia este cadoul unei prietene: adaugarea intr-un grup de unde am avut multe de invatat… Si numai de bine! Avem un an si cinci luni si vreau sa merg pe intarcare naturala. Nu imi e usor, am luptat cu mine pentru ca am reinceput munca la trei luni si jumatate dupa ce s-a nascut, dar am un copil minunat si sanatos ce imi doarme acum la san… Si nu exista bucurie mai mare. Ah, uitam esentialul: un sot minunat ce ma sustine si ma apara de ideile binevoitoare ale altora!!! „

Gabriela

In cazul nostru a fost recomandarea pediatrei, 6 luni alaptare exclusiv, dupa cele 6 luni am inceput diversificarea incet, tot dupa cum m-a sfatuit doctorita noastra. I-am dat san pana la 2 ani si 11 luni. Eu asa am simtit, daca vitelul bea lapte de la vaca, copilul sa bea lapte de la mama sa. Poate pare primitiva exprimarea, dar asa cred. Despre lapte praf nici nu comentez, am fost inca dinainte sa fiu insarcinata impotriva. Sunt mama , am lapte pt copilul meu , asa e natura! Mama trebuie sa isi alapteze puiul, indiferent de specie… Ca am avut probleme, dureri la alaptare, rani (acum stiu ca o puneam gresit la san), dormit cu copilul in pat – o facem si acum pt ca asa ne simtim bine. Cred ca e important sa urmam instinctul de mama, eu asa am facut si nu regret nimic. Singurul regret e ca am renuntat la alaptat din cauza serviciului , ca a trebuit sa fac deplasari repetate in timpul carora a fost chinuitor pt amandoua. Dar cand am revenit dintr-o deplasare a intrebat , mami este titi? Am spus ca nu mai este ca a ramas in Germania, si asa a ramas. Titi e in Germania, Patricia nu bea lapte de vaca pt ca nu ii place…ne iubim si incercam sa ne luam aportul de calciu si de nutrienti din mancare, fructe , legume…in rest, iubire, iubire , intelegere, joaca… ce consider eu ca e bine pentru ea . Si suntem ok, fara boli grave , fara probleme deosebite.”

Alexandra B , 27 ani, programator, alaptez in tandem pe Vlad (2 ani si 4 luni) si Radu (7 luni jumate)

„De ce alaptez dupa 1 an? Pentru ca asa e normal, deoarece copilul meu vrea si pentru ca el stie cel ai bine ce e normal si cat timp e normala alaptarea. Si nu am nevoie sa citesc niciun blog, niciun articol ca sa stiu asta. Imi ascult pur si simplu copilul si instinctul de mama.
Desi am avut zeci de ganduri negre de intarcare, mai ales in timpul sarcinii, cu toate astea mi-am ascultat copilul si am incercat sa trec peste ce e greu si sa privesc partea pozitiva a lucrurilor.
Cred ca intrebarea ar trebui pusa invers, de ce unele mame nu mai vor sa alapteze dupa x luni? Ce au citit ca sa le faca sa ia o astfel de decizie?”

Ofelia S., 32 ani, lector

„Ariana e alaptata de 1 an si 8 luni. Inca din timpul sarcinii am fost setata sa alaptez. Nici prin cap nu mi-a trecut sa nu am lapte, iar copila s-a mufat din prima ca la carte. Eu am fost alaptata un an jumate si, in gluma, i-am zis mamei ca am s-o depasec. Oricum, pe langa beneficiile evidente, alaptatul dupa un an jumate e „extra fun”. Cateva din cuvintele Arianei referitoare la țâță: „țițaaaaaa!!!” (strigat din tot sufletul, seara dupa baie), „anta!” (cere cealalalt san), „pate, duțe” (lapte, dulce, raspuns la intrebarea „ce curge din țîță”.). Si mai nou, raspunsul la intrebarea daca a dormit bine si a crescut e „mama, țița”. Intarcarea e un subiect neinteresant pentru noi. Cand va fi sa vina, il vom lua ca atare, dar momentan suntem amandoua dependente. Iar tati ne sustine 100% si e cel mai mare sustinator al țâțâielii noastre. Din afara, tot mai des am fost intrebata ce ma fac cand nu va mai fi lapte. Initial ma blocam la intrebarea aceasta. Cum adica sa nu mai fie?! Pai daca ea suge, este, raspund, in mod firesc. Si realizez, dupa fetele lor surprinse, cat de prost informate pot fi unele femei.”

Cristina T, 30 ani, arhitect

„La noi ar fi mai buna intrebarea ‘de ce alaptez dupa 2 ani?’ :))
Inainte de a fi gravida ma gandeam la 6 luni ca suficient…1 an deja era foarte mult…mi se parea chiar usor deplasat sa mai alaptez dupa 1 an….acum nici nu imi vine sa cred ca au trecut deja 2 ani si 3 luni…maternitatea schimba multe m-am documentat pe masura ce ma ‘adanceam’ in alaptare , am realizat cat este de benefica si mi-am spulberat multe ‘mituri’ ce ma necajeau.
Momente de incercare au fost si sunt sarcina si tandemul…totusi faptul ca vad copilul sanatos, linistit, impacat, imi sunt suficiente pt a ma convinge de beneficiile alaptarii.”

Sabina T, 30 ani, manager

„De ce alaptez dupa 2 ani? Ca sa fiu foarte sincera in primul rand cu mine, cred ca mi se rupe de toate studiile si articolele citite. Alaptez fiindca asta isi doreste copilul meu, fiindca simt ca fac bine si pentru ca e cel mai natural lucru posibil intre o mama si copilul ei.”

Andrea I., 33 ani, consultant ERP (software)

„Alaptez deja de peste 3 ani, din care peste 1 an in tandem. Senzatia mea e ca lumea e pe dos: ni se pare normal si chiar obligatoriu sa purtam haine originale, incaltaminte originala, accesorii de firma, dar cand vine vorba de copilul nostru, ni se pare la fel de normal sa-i dam o imitatie, de la inceput sau de la o anumita varsta, in functie de cum ne spune in cel mai bun caz medicul – care de obicei habar nu are de alaptare, in cel mai rau caz- mama, soacra, vecina, prietena. Oare chiar nu putem sa inchidem putin urechile si sa ne ascultam inima? Oare inima ne spune: copilului nostru ii este mai bun laptele vacilor – direct sau facut praf?”

Edith A.,32 ani,momentan freelancer AutoCAD

„Alaptez dincolo de un an,pt ca desi a facut un anisor,lucrul asta nu pare sa-i fi afectat iubirea pt tzitzi;pentru ca mi se pare foarte logic ca lapticul meu este perfect pentru ea si nu unul de vaca,capra,etc;pentru ca avand in vedere beneficiile lapticului matern,OMS recomanda pana la MINIM 2 ani;Si daca n-ar fi toate astea,mi-ar fi de ajuns fetisoara ei multumita cand e la tzitzi ca sa nu ma opresc. Resurse am gasit si in general pe net,dar mai ales pe acest grup am gasit documente valoroase!”

Sandra V. 31ani , inginer proiectant

„Il alaptez pe F. din dragoste si dincolo de 1an tot din dragoste, de când eram gravida îmi doream sa alaptez, in jurul vârstei de 1 an m-am documentat despre intarcare si am citit multe articole puse pe grup despre intarcarea blanda, sincer imi dadeau lacrimile când citeam si constientizam ca se vor duce momentele noastre de atasament total si m-am răzgândit, o sa-i dau sa suga cat o sa vrea, m-am documentat si știu ca e mai ușor sa calmezi un copil după o cazatura cu san, e mai ușor sa-l adormi cu san, in caz de boala când nu mănâncă nimic sanul e singurul pe care îl accepta si nu exista inconveniente dacă alaptezi peste o noua sarcina! De ce sa renunt ca sa multumesc o societate…Sotul ne sustine si ne incurajeaza noi sa fim fericiti, eu si F. care are acum 17luni.”

Ilinca- 35 ani, profesoara

„De ce alaptez peste 1 an? In primul rand pentru mine 1 an nu a fost niciodata limita: eu stiam din pruncie ca am fost alaptata peste doi ani asa ca acesta mi se parea normalul. Mama mea sigur nu avea habar la sfarsitul anilor ’70 de recomandarile OMS, sigur nu citise tone de informatii despre beneficiile alaptarii dar asta i-a spus instinctul, sa lase dupa mine ca asa e firesc, asa a facut! Iar eu, cu tone de informatii de actualitate, cu acces la studii in toate limbile, sa ma las mai prejos?! Glumesc cu lasatul mai prejos, nu alaptez nici ca sa-mi depasesc mama nici fiindca asa spun studiile ci din convingerea ca asta e cel mai bun lucru pentru copilul meu, convingere intarita de experienta: trecut peste eruptii dentare fara dureri sau agitatie, imunitate beton, diaree extrem de rar si “tratata” doar cu lapte matern, temperament vioi si relaxat caci nu am trecut-o prin frustrarile unei intarcari fortate. Fiica mea are 4 ani acum si continuam fiindca eu cred cu tarie in conceptul de intarcare naturala si pe intarcare naturala vom merge si noi. Dezavantaje ale alaptarii pana la o asemnea varsta? Nici macar unul! Poate faptul ca ar fi mai greu sa plec multe zile de langa copil- dar nici n-aveam asemenea planuri nici daca era intarcata. Avantaje? Am enumerat anterior doar cateva, dar sunt foarte multe, inclusiv faptul ca desi a intrat in colectivitate, la gradinita, la putin peste doi ani, virusii nu reuseau sa se prinda de ea nici macar in primele luni iar daca se prindeau in 3 zile era ca noua, timp in care desigur trecea pe regim de supt exclusiv. Daca mamele si-ar urma instinctul si ar fi foarte atente la copil si la relatia cu el, nu la “gura-lumii”, presiunea neamurilor “binevoitoare”, “intelepciunea” vecinelor samd sunt convinsa ca multe ar merge pe intarcare naturala si s-ar convinge ca, desi ideea pare ciudata si “incompatibila cu modernitatea”, este in fapt un lucru foarte simplu!”

Alexandra B, 27 ani, instructor sportiv

„Desi mai avem doua saptamani pana facem 1 an, simt si stiu ca intarcarea e departe… La inceputul sarcinii ma gandeam, Doamne macar 3 luni sa am lapte (ca deh, la ce am tot auzit in jurul meu, nu prea stiam eu cum e treaba cu cererea si oferta) apoi cand se apropia nasterea, ziceam in sinea mea ca pana la 6 luni e destul (oricum intarcarea e mai usoara daca o faci de timpuriu-sfat auzit tot prin imprejurimi) insa in momentul in care mi-am pus copilul la san, am stiut ca alaptatul este cel mai bun lucru pe care il fac pentrut copilul meu si ca prin alaptat s-a legat intre noi o legatura care nu va fi rupta de nici un sfat ”binevoitor” (si multe sfaturi de genul am avut in preajma mea). Nici nu imi pot da seama cat de repede a trecut anul, iar intarcarea nici nu intra in discutie…e atat de indragostit de tzitzi lu’ mami, se alinta , se linisteste la san asa cum nu o face nicaieri in alta parte. Plus ca e cea mai sanatoasa hrana pt el….deci de ce nu as alapta in continuare? Iubesc cum imi cere tzitzi, iubesc cum o prinde cu manutele lui mici, iubesc cum se uita in ochii mei cand suge,iubesc cum i se vede limbuta in coltu gurii, iubesc cum ma mangaie si cum adoarme cu tzitzilica in gurita lui micuta…. Pentru toate aceste motive inca alaptez. Si pentru toata informatia in ceea ce priveste alaptatul trebuie sa multumesc grupului Alapteaza, care m-a informaat, m-a sustinut, m-a sfatuit ori de cate ori am avut nevoie.”

Diana B., 31, programator

„Alaptez peste un an pentru ca ne e asa de bine, functioneaza pentru amandoua, e un dar la care ar fi mare pacat sa renuntam. Se cunosc beneficiile nutritionale ale alaptarii, continutul de anticorpi, faptul ca e metoda de alint si de adormire, dar sunt mult mai multe beneficii printre care faptul ca ii ajuta sa se dezvolte armonios si sa se echilibreze psihic. Ca sursa de documentare/inspiratie, recent am citit articolul Ralucai Donciu, dar sa nu uitam de exemplele, povestile si interventiile fetelor de pe grup.”

Corina T., 29, inginer

„Alaptez de 2 ani si 9 luni fetita mea minunata care m-a invatat o gramada de lucruri si careia ii datorez tot ceea ce sunt euastazi. Nu imi pot imagina cum ar fi sa privesc in ochisorii ei sinceri si sa ii spun ca nu mai am laptic bun pentru ea… poate si pentru faptul ca nu cred ca vaca e mai „competenta” decat mine :)) si are laptele mai bun. Am trecut deja de faza cu intrebarile celor din jur pentru ca are Carina grija sa ii informeze pe toti ca mami are lapte dulce la tzitzi si ei ii place mult de tot :)) asa ca mergem inainte sustinute de tati si lasate in pace de cei din jur.”

Luminita Ciumpe, 39 ani, traducator

„Wow, al doilea copil are azi 11 luni, timpul a zburat efectiv, fara ceas si calendar, nici nu imi pot imagina ca intr-o luna ar trebui sa inchid buticul. Inca nici nu m-am dezmeticit ca am doi copii si deja gata???

De ce am alaptat dupa doi ani? Pentru acelasi motiv pentru care am alaptat dupa 3 luni, dupa 7 luni si o saptamana, dupa un an doua luni trei saptamani si patru zile. Pentru ca o facusem si cu o zi inainte. Un copil de doi ani zburdalnic, cu parul lung, care vorbeste, are toti dintii si isi alege singur tinuta cu care vrea sa iasa din casa nu este pur si simplu luat asa cum e si pus la sân pentru prima oara in viata lui si a mamei lui. El este copilul care a fost bebelus, care a avut o zi-doua-trei, o luna, cinci, un an samd. Zilele si noptile au trecut. Usor, greu, dar au trecut una cate una. Daca l-am alaptat ieri si alaltaieri si rasalaltaieri de ce sa nu o fac si azi? Limitele rigide, impuse din afara nu aduc nimic bun. Cum ar fi sa imi spun ca mai am cateva luni exact cat mai am voie sa mananc cirese, pentru ca dupa 40 de ani nu imi mai aduc nimic bun si doar ma invat prost, caci, se stie, dupa 40 de ani e de asteptat sa mananci prune, nu cirese. Cat despre compozitia laptelui: pe de o parte, laptele, oricat de „apa” ar fi, tot are o multime de elemente nutritive (ati citit eticheta de pe sticlele de apa?), pe de alta parte si cea mai importanta: alaptatul este o relatie, chiar si in absenta, prin absurd, a laptelui sau a proprietatilor lui chimice. Copilul de peste doi ani dezvoltat fizic si psihic corespunzator varstei nu va sta agatat de sanul mamei zi-lumina. Nu sunt motive de ingrijorare sau de jena din acest punct de vedere. Alaptarea este un moment de tandrete si de eliberare a tensiunilor din timpul zilei, in general seara si dimineata, rar in timpul zilei si atunci de regula acasa. In niciun caz nu as fi vazut-o sau imaginat-o pe fata mea cerand sa suga cand e in plina verva printre copii, construind castele sau urcand toboganul in sens invers. Adaug aici si ca relatia cu tatal nu a fost deloc stirbita de cele 10-15 minute de supt pe zi. Ei doi au aruncat linistiti cu pietre in râu, au mers cu tricicleta la piscina sau chiar au petrecut o saptamana intreaga fara mine, cand un telefon indoliat m-a chemat urgent la 7000 km departare. Sfarsitul alaptarii s-a petrecut in mod aproape imperceptibil, in jurul varstei de 2 ani si 3 luni, in luna a cincea de sarcina a mea. Ilustrativ, o fotografie cu fetita mea in ultimele saptamani de alaptare, ca sa vedeti ca era orice, numai dependenta de mine nu.

Femeile romance sunt din ce in ce mai informate in ceea ce priveste sarcina, nasterea, alaptarea si cresterea copilului. Asistam la un fenomen spectaculos in care cuvantul medicului pediatru este pus sub semnul intrebarii si trecut prin proba unor siteuri Web de calitate, fiabile, profesionist scrise. Daca medicul de familie, pediatrul ori delegatul din Ministerul Sanatatii nu au invatat prea multe despre alaptat in facultate si nici dupa aceea, pentru ca au fost mereu alte prioritati si pentru ca alaptatul a ramas undeva la frontiera dintre a avea noroc si a fi ajutat de Dumnezeu, ei bine, acum, femeia care doreste sa se informeze despre beneficiile alaptarii, dar si despre patologia sanului, despre complicatiile care pot aparea in timpul perioadei de alaptat, are la dispozitie la un click distanta siteurile unor organizatii mondiale (OMS, UNICEF, AAP), ale unor pediatri renumiti din strainatate (Dr. Jack Newman, Dr Sears), multe traduse si in limba romana, blogurile unor consultanti in lactatie (acestia fiind adevaratii specialisti in problema, in engleza, in romana si aici) sau grupurile de discutii ale mamelor care au trait aceasta experienta si pot oferi un sfat despre problemele intampinate, dar si un feedback cu privire la activitatea si viziunea cutarui sau cutarui doctor. Nu mai este un motiv de mirare, nici de veneratie excesiva, cand intalnim mame care alapteaza de 2-3 ani, care au alaptat in sarcina cu al doilea (sau al treilea) copil, care au alaptat in tandem. Carti de referinta din bibliografia de specialitate circula printre mame, cunosc cateva asociatii din Timisoara care imprumuta astfel de carti celor interesati. In perspectiva pot sa spun ca ma tem pentru medicii care nu isi vor aduce la zi informatia. Prestigiul lor profesional, imaginea si nu in ultimul rand clientela va depinde de acest lucru. Observati ca le-am oferit beneficiul indoielii si am prezumat ca sunt neinformati, necum ca si-au vandut sufletul unor companii de chimicale deshidratate.”

600215_10200958421061339_1836144388_n

Aria in perioada de final a alaptarii.

De ce (mai) alăptez după doi ani?

pt didi (16)Întâi și-ntâi, aș spune că nu îmi place întrebarea. Dar las titlul formulat așa, ca să răspund indirect la comentariile naive pe care le auzim frecvent. Pe cele răutăcioase le ignorăm.  Adică, de ce n-aș alăpta după doi ani?? Lapte este (și nu se poate să nu fie atâta timp cât alăptarea decurge firesc și corect din punct de vedere tehnic în tot acest timp), nu au intervenit probleme majore de sănătate, nu sunt despărțită de puiul meu, legătura dintre noi este atât de puternică și de armonioasă, de ce am întrerupe ce avem?

Alăptez în continuare pentru că așa vrem amândouă. Consider că este un aspect foarte important în diada mamă-copil. Puiul are nevoie să sugă, mama nu are nimic împotrivă. Aici ar fi multe de spus. Circulă multe zvonuri, comentarii, păreri personale cum că alăptarea după o anumită vârstă are loc datorită egoismului mamei, dependenței sau instabilității ei emoționale, ca și când mama și-ar impune violent cumva voința asupra bebelușului sau copilului ei. Mă irită această idee. Ca și multe altele pe acest subiect, este absolut falsă. Știm prea bine că suptul unui nou-născut este un act reflex, instinctiv. La pieptul mamei, el suge punând în funcțiune un mecanism tipic, total diferit de suptul din tetina unei sticle. O tehnică ce nu se pierde în timp, nici după introducerea alimentelor solide. Bebele suge, și după 6 luni (vârstă la care OMS, Unicef, AAP, etc. recomandă începerea diversificării alimentației) și după un an, doi, trei sau mai mulți, pentru că are nevoie. Întrebați orice mamă care alăptează și vă va spune că e imposibil să forțezi un bebe sau un copil să sugă. Dacă se poate vorbi de voința mamei în tot acest proces, ne referim doar la faptul că ea dorește și este dispusă să recunoască și să respecte nevoile puiului, că VREA și poate să-l alăpteze în continuare. Sau, altfel zis, NU VREA să-l înțarce de la ea putere și decizie, așa cum multe voci „binevoitoare” și neavizate îi sugerează la tot pasul.

Alăptez după doi ani pentru că OMS, ca și concluzie a multor studii, recomandă alăptarea minim doi ani. De ce să-i ofer copilului meu doar un minim necesar și recomandat dacă îi pot da (mult) mai mult? Care mamă nu se străduiește să ofere copiilor săi TOT ce e mai bun în orice situație în care îi este cu putință să o facă? De ce să mă agăț de acest „minim” și să întrerup știind că, unu la mână, nu-i fac niciun rău, ba dimpotrivă (nu există niciun studiu care să ateste științific că laptele matern este dăunător copilului după o anumită vârstă și există multe altele, sperăm să se publice tot mai multe, care vorbesc de compoziția laptelui matern, de proprietățile lui și de beneficiile pe termen scurt, mediu și lung asupra sănătății copilului) și, doi la mână, este evident că fetiței mele îi pică bine să sugă, cere când are nevoie și se bucură vădit de ceea ce are.

Alăptez încă deoarece, conform cercetărilor antropologice, statisticile arată că înțărcarea naturală, spontană la om (atunci când copilul este suficient de matur din punct de vedere fizic, psihic, emoțional să se desprindă singur de la sânul mamei) are loc undeva între 2,5 și 7 ani. Și nu mi se pare potrivit să opresc eu ceva ce încă o beneficiază pe copila mea din multe puncte de vedere. Mai mult, nu există niciun studiu care să demonstreze că îi fac rău. Psihologii nu sunt de acord între ei și nici nu se bazează pe nimic palpabil. Pe când nevoia de liniștire, de confort, de contact cu trupul mamei a unui copil de 2 ani este tangibilă, o vedem și o trăim zilnic toate mamele care am ajuns în acest punctul și nu am plecat urechea la sfaturi binevoitoare și neavizate de înțărcare. Un articol interesant care face trimiteri la multe alte surse este acesta.

Alăptez mai departe pentru toate avantajele pe care le prezintă acest aliment unic, fluid viu și minunat, care de-a lungul întregului proces variază în funcție de nevoile copilului, de la o zi la alta, de la zi la noapte, de la un anotimp la altul, însoțindu-l în toate etapele de creștere fizică și emoțională. Lăsând puțin poezia la o parte, este plin Internetul de informații referitoare la compoziția laptelui matern și la cum se mențin și se adaptează caracteristicile sale în orice moment. Și mai știm și că laptele matern are o foarte mare valoare imunologică. Sistemul imunitar ni se maturizează undeva între primii 2 și 6 ani, așadar se prea poate ca o înțărcare timpurie să-mi priveze copila de factorul de protecție pe care îl conferă laptele matern. Nu mă risc. ( de citit aici, aici, aici și aici). Mai mult, laptele meu ar acoperi, conform unui studiu citat pe pagina asta, cam 29% din nevoile zilnice de energie, 43% proteine, 75% vitamina A, 60% vitamina C necesare, iar conform altui studiu, publicat de Universitatea din Zaragoza, o jumătate de litru de lapte de mamă în al doilea an de viață acoperă 31% din necesarul de energie, 38% din cel de proteine, 45% de vitamina A și 95% de vitamina C. Noi am intrat în al treilea an de viață și sunt convinsă că nu-i dau apă de ploaie.

Alăptez și voi mai alăpta cât va avea nevoie puiul meu de confortul, de liniștirea, de reîntâlnirile, de bucuriile, de emoțiile și de toată iubirea pe care le găsește în poala mea, la sânul meu.

(Cosmina, mama Ilenei – 2 ani și 23 de zile)