Riscurile intarcarii bruste

Alaptarea si incetarea ei au fost vazute din negura timpurilor ca si ceva natural, normal, de care sa se bucure si pe care sa le pretuiasca atat mama cat si copilul. Intarcarea e un proces care incepe cu introducerea primelor alimente solide, in jurul varstei de 6 luni (conform OMS) si se incheie de preferabil undeva dupa varsta de 2 ani, cand atat mama cat si copilul sunt pregatiti sa treaca aceasta piatra de hotar.

Ce recomanda marile organizatii si societati occidentale cu privire la timpul si modul in care bebelusii ar trebui alaptati:
-Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda alaptarea exclusiva (fara suplimente ca apa, ceai, sucuri, pireuri, cereale) a bebelusilor pana in jurul varstei de 6 luni. La 6 luni, alimente solide ca legume si fructe vor fi introduse in alimentatia bebelusului concomitent cu alaptarea sa pana la 2 ani sau mai mult;
-Societatea Canadiana de Pediatrie, Dieteticienii Canadieni, Sanatate Canada (Health Canada) recomanda alaptarea exclusiva pentru cel putin 4-6 luni de la nastere, completata pe urma cu alimente complementare, si continuata pana la 2 ani sau mai mult;
-Colegiul American de Obstetrica si Ginecologie (ACOG) recomanda alaptarea exclusiva timp de minim 6 luni (in contextul beneficiilor asupra sanatatii mamei);

-Asociatia Americana de Pediatrie (AAP) si Academia Americana a Medicilor de Familie (AAFP) de asemenea recomanda alaptarea exclusiva primele 6 luni, continuand, concomitent cu introducerea alimentelor solide, alaptarea pana la cel putin prima aniversare a bebelusului si dupa;

Societatea moderna ne face sa privim intarcarea ca un moment dintr-o zi x, cand mama spune STOP alaptarii, copilul sufera cumplit pierderea, ba chiar mama refuza sa ii fie alaturi copilului in acceptarea suferintei, a emotiilor grele pe care acesta la simte, parasind pentru cateva zile caminul familiei. Cam asa am ajuns noi, oamenii secolului 21 sa vedem intarcarea.
Dar chiar asa trebuie sa fie? Care sunt riscurile la care se supun atat mama cat si copilasul in cazul unei intarcari bruste?

Riscurile pentru mama:
1. angorjarea sanilor, dureri puternice in sani, sani foarte plini. Desi copilul nu mai suge, sanii continua sa produca lapte zile, saptamani chiar si luni dupa ultimul supt. Daca laptele nu este scos din sani, cat sa se detensioneze acestia, creste riscul blocarii unor canale, blocaje care pot degenera cu usurinta in mastita sau chiar abces.
2. nevoia de a se mulge pentru a detensiona sanii, pentru a usura durerea se concretizeaza in timp investit in muls in loc de timp petrecut cu copilul.
3. creste incidenta cancerului la san, cancerului ovarian, dificultate in pierderea greutatii acumulate in timpul sarcinii, diabetului de tip 2 si sindromului metabolic (Meta-analiza realizata de Agentia de Calitate si Cercetare in Sanatate AHRQ)
4. dificultate de a-si lua copilul in brate din cauza durerilor de sani. Uneori sanii plini de lapte dor atat de tare incat efectiv mama nu se poate ocupa de copil, iar in perioada de intarcare este esential ca mamica sa ofere extra atentie si momente tandre copilasului, astfel ca acesta sa gaseasca modalitati noi de conectare cu mamica lui, altele decat suptul.
5. stare emotionala de doliu, suparare, anxietate, insomnie. Chiar stari depresive, cauzate de scaderea nivelului de prolactina, hormon al alaptarii, care da o stare de bine, de fericire in perioada alaptarii si ajuta la odihna mamei.
6. invinovatire (mai ales cand bebelusul sugea frecvent iar in urma intarcarii cere frecvent san). De cele mai multe ori mamele aleg sa isi intarce copilasii mai devreme decat si-ar dori ei din cauza presiunii familiei, sfaturilor nepotrivite ale prietenilor, parerilor negative ale colegilor de la munca, sfaturilor unor medici sau alte cadre medicale dezinformate sau slab informate cu privire la alaptare. Astfel mama simte sentimente contradictorii si se invinovateste pentru suferinta cauzata copilasului.
7. nevoia de a gasi noi alternative la adormire, la calmarea unor suparari, la readormirea copilului in timpul noptii. Orice mama care alapteaza un copilas va spune fara urma de indoiala ca sanul este cel mai bun antidot pentru o durere (o cazatura, eruptii dentare, otita…) dar si cel mai bun si eficient “somnifer”. Inlocuirea suptului cu alte ritualuri de adormire, implicarea taticului in pregatirea pentru somn, citirea unei carti, pot sa inlocuiasca alaptarea dar implica mai multa logistica si energie din partea parintilor, pe cand adormirea la san este atat de simpla.
8. pierderea celui mai simplu mod de hranire a bebelusului, de hidratare a unui copil bolnav, de asigurare a unei hrane sterile si mereu la indemana. Multe mame care au trecut prin diferite boli cu bebelusii sau copilasii lor sustin ca acestia refuzau orice aliment, medicament, sirop sau bautura, dar acceptau sanul. Astfel ele aveau atuul laptelui matern ca siguranta ca puiul lor nu se deshidrateaza, nu e flamand si ca va trece cu cele mai optimiste sanse peste boala. O mama care alapteaza nu risca in cazul unei intarzieri in aeroport, in cazul unei inzapeziri sau alte situatii extreme, sa ramana fara mancare pentru copilasul ei.
9. pierderea unui timp de calm, de odihna, de relaxare unu la unu, mama-copil.
Indiferent de felul si momentul in care o mama a ales sa intarce copilul sau sa-l lase sa se intarce singur, amintirea momentelor in care era cu el la san sunt pretioase, amintiri dragi, care nu pot fi comparate cu nicio alta experienta. Timpul petrecut la san e timp de relaxare, de liniste pentru mama dar si pentru copil, de conectare cu copilul (mai ales in cazul unui copilas nazdravan peste 1 an, care e mereu pus pe sotii!)

Riscurile pentru bebelus:
1. risc crescut de infectii (explicatia consta in faptul ca celulele plasmatice din arborele bronsic al mamei si din intestin, migreaza in epiteliul mamar si produc anticorpi de tip IgA specifici antigenelor din imediata apropiere a diadei mama-copil, oferind protectie specifica impotriva agentilor patogeni din mediul mamei)
-infectii ale tractului respirator inferior (riscul de spitalizare din cauza infectiilor tractului respirator inferior este de 3,6 ori mai mare pentru copilasii hraniti cu formula decat cei alaptati cel putin 4 luni de viata)
-gastroenterite (un copil pe formula sau cu o hrana mixta de lapte praf si lapte matern e de 2,8 ori mai predispus sa dezvolte o gastroenterita decat colegii lui alaptati exclusiv)
-otite ( aproximativ 44% dintre copii vor avea cel putin un episod de otita medie in primul an de viata, riscul pentru copilasii hraniti cu formula este dublu fata de cei hraniti cu lapte matern pentru mai mult de 3 luni)
-pneumonie
2. risc crescut de obezitate infantila, diabet de tip 1 si 2 (de 1,1-1,3 ori mai predispusi spre obezitate sau diabet de tip 2 copilasii hraniti cu formula), leucemie (de 1,3 ori risc mai crescut pentru copilasii hraniti artificial), sindromul mortii subite (hranirea cu formula creste de 1,6-2,1 ori pericolul de sindrom al mortii subite), dermatita atopica (risc de dermatita atopica de 1,7 ori mai crescut pentru copilasii hraniti mai putin de 3 luni cu lapte matern exclusiv)
3. in cazul prematurilor, lipsa laptelui matern este asociata cu riscul crescut de enterocolita necrozanta (lipsa alaptarii in cazul prematurilor creste de 2,4 ori riscul ca acestia sa faca enterocolita necrozanta)
4. nu mai primeste anticorpi si celule vii prin laptele matern
5. in caz de boala rareori un bebelus refuza sanul, dar un bebelus pe formula sau doar pe solide va refuza deseori hrana, spre disperarea mamei
6. suptul la san nu inseamna doar hrana ci si confort, de multe ori un bebelus intarcat brusc va avea nevoie de suzeta pentru confort sau va incepe sa isi suga degetul, in timp ce un copil lasat sa se auto-intarce poate sa depaseasca anii copilariei fara a suge deget sau suzeta
7. un bebelus intarcat prea repede este supus la risc crescut de alergii
8. pierderea confortului si a apropierii, a atasamentului creat prin relatia fizica si psihica de alaptare
9. pierderea efectelor benefice asupra sanatatii psihice si a dezvoltarii armonioase ale copilului prin alaptarea indelungata. (K.B. Walant:Creating the Capacity for Attachment: Treating Addictions and the Alienated Self)

Diferite abordari ale intarcarii bruste cuprind scenarii ca: luarea unui concediu fara copilas, aplicarea de alifii, creme, ardei iute sau alte substante cu gusturi puternic neplacute pe san, colorarea sanilor cu desene inspaimantatoare, oprirea irevocabila a accesului copilului la san, lasandu-l sa planga neoprit si altele. Le vom lua la rand si vom observa de ce aceste metode de mai sus dau gres desi sunt atat de populare si ne sunt recomandate atat de usor de catre rude, vecini, medici, prieteni… (cu cele mai bune intentii!)

Intarcarea cat timp mama si tata merg intr-un concediu fara copilas.
In articolul despre cum se poate termina intr-un mod frumos, respectuos, alaptarea, scriam ca momentul intarcarii nu este cel mai potrivit pentru a-ti lua o vacanta departe de copil, intarcarea fiind o etapa importanta in viata copilului tau. Chiar asa e, dar aceasta practica e foarte populara si foarte frecvent recomandata. Poate ca mama vede concediul ca o separare de copil, fiind capabila sa priveasca poza de ansambul, dar pentru copilas, care traieste prezentul, fara a fi capabil sa proiecteze scenarii in viitor, este pur si simplu un abandon inexplicabil, o pierdere. Un dezavantaj al acestei practici o constituie faptul ca un concediu de o saptamana nu garanteaza ca la intoarcere copilul chiar nu va mai cere sa suga. Deci se poate sa fie o saptamana de tristete pentru copil dar si fara rost!
Un studiu in Tanzania, unde aceasta abordare asupra intarcarii e frecvent intalnita, arata o corelatie semnificativa intre malnutritie si separarea de mama in timpul intarcarii. Pierderea dragostei mamei, lipsa atentiei, lipsa contactului fizic, lipsa supravegherii cu dragoste in timpul meselor pot duce cu mare usurinta spre malnutritie, mai ales in tarile slab dezvoltate, unde malnutritia este o mare problema. (E. Schmutzhard, W. Poewe, F. Gerstenbrand: Separation from mother at time of weaning. A rarely discussed aspect of the aetiology of protein energy malnutrition)
Un copil sub 3 ani sufera pierderea mamei daca aceasta lipseste mai mult de 10 minute, o ora, jumatate de zi, sau cateva zile maxim, are o toleranta specifica varstei sale in care absenta mamei va fi trecuta cu vederea. Un bebelus vazand ca mama lui nu se intoarce, o va jeli, va fi inspaimantat, instinctul spunandu-i ca nu va putea supravietui fara mama sa. Bebelusul va fi nevoit sa isi oranduiasca viata fara mamica lui, lucru greu de realizat cand starea lui emotionala si psihica e zdruncinata de socul lipsei mamei. Chiar si pentru un adult matur fizic cat si psihic, socul pierderii persoanei iubite, a unui parinte sau a unui prieten drag, duce nu de putine ori la dezechilibre emotionale puternice, actiuni pripite, depresii. Astfel copilasii mici parasiti de mamica vor dezvolta diferite mecanisme de aparare, de linistire, unele nedorite de adult, pentru a face fata noii situatii (leganat puternic, supt agresiv al degetului, ticuri nervoase, tras de ureche, par, smuls par si multe altele). Pentru mai multe detalii despre exemple de reactii ale bebelusilor si copilasilor la absenta mamei, vedeti capitolul 1, Trauma si Pierderea din “Pierderea” de John Bolby.
Tot psihanalistul J Bolby observa ca intreruperea brusca a relatiei cu mama, prin plecarea de acasa, lasarea copilului la bunici o perioada indelungata, poate crea o ruptura in atasamentul copilului si poate lasa traume pe termen lung. Asadar intarcarea prin abandon poate cauza multe afectiuni psihologice pe care mama nu le ia in calcul, dar, poate, daca ar stii despre riscurile lor, ea ar evita o astfel de abordare agresiva cu privire la intarcare.

Aplicarea de substante iuti, amare, rele la gust pe san
O metoda de intarcare raspandita pe intreg mapamondul, dar de multe ori dureroasa, atat pentru mama cat si pentru copil (ardei iute- au!).
Ca parinti, dorim sa crestem copilasi care sa aiba incredere in noi, care sa comunice cu noi, care sa aiba la randul lor incredere in ei insisi. Ca un copil sa deprinda incredere in fortele proprii, trebuie sa aiba o baza solida la care sa se intoarca pentru reasigurare: mama sau tata. Daca sanul dulce al mamei, care pana atunci ii oferea toata dragostea, linistea si increderea de care avea nevoie, devine brusc acru, amar, iute, increderea copilului se zdruncina profund, doar el stiind ce poate sa fie in sufletul lui cand cel mai drag loc de “adapare a sufletului” ii provoaca repulsie, teama.
Cu aproape 2000 de ani in urma, Soranus, medic grec, si-a exprimat dezaprobarea cu privire la asemenea practici barbare, sustinand ca efectul unei astfel de schimbari bruste in relatia cu sanul este unul negativ asupra copilului din punct de vedere psihic, dar poate avea si efecte fizice grave asupra unui copil de altfel sanatos (dureri de stomac sau alte boli). Iar in 1664, Anne Bradstreet nota despre intarcare in “Meditatii” ca unii copii nu se intarca, oricat mustar si-ar pune mamele pe sani, ei sugand in continuare cu tot cu mustar.

De asemenea, aplicarea unui bandaj sau a unor culori pe san, ca sa sperie copilasul, poate creea sentimente de vinovatie greu de suportat de un copil, care il pot urma tot restul vietii, sau spaime, lipsa unei baze sigure in mama sa.

Lasarea copilului sa planga pana la epuizare
Copilasii plang din diferite motive, aici nu discutam despre plansul fiindca isi doreste o inghetata, a 3-a pe ziua de azi, sau plansul cand nu il lasam sa loveasca alt copilas sau pe noi. Mai ales in cazul copilasilor peste 1 an, o zi obisnuita implica si unele frustrari, deseori exprimate si prin plans. Ne referim la ignorarea plansului disperat al unui copil care cere sanul mamei, care cere alinare si caruia i se refuza acest lucru. Plansul copiilor e un mod eficient de comunicare a unei nevoi, e un mod de refulare dar si un mod de exprimare a neputintei de a fi inteles.
Ignorarea plansului unui copil il invata o lectie dura: atunci cand e mic, neajutorat si nu stie sa rezolve situatia in care e in niciun fel iar singura resursa ramasa e plansul, el tot nu va fi ascultat si inteles de catre parintii lui, singurii pe lumea asta in care isi pune toate sperantele.
Plansul neputincios al unui copil care doreste sa fie alaptat nu poate sa lase inima parintilor neafectata. Se stie, multe mame fiind dovezi vii, ca plansul unui bebelus produce eliberarea laptelui prin canalele lactofere. Unele mame auzindu-si propriul bebelus plangand sau chiar bebelusi straini, ajung sa isi ude tricourile cu lapte. Corpul nostru este creat in asa fel incat sa ne invete sa raspundem plansului unui bebelus prin alaptare. Poate din aceasta cauza suntem tentati sa lasam copilul bunicilor sau bonei si sa disparem intr-un concediu cat timp “furtuna de acasa” se dezlantuie, e prea greu de suportat acest plans. Pretul iresponsabilitatii noastre cu privire la o etapa atat de importanta in viata copilului nostru va fi platit, din pacate, de copilas, a carui incredere in parintii lui va fi puternic zdruncinata. Normal ca un copil isi va ierta mereu parintii, normal ca in ceva vreme episodul intarcarii va fi depasit, dar cu ce pret?

Uneori mama simte ca a atins o limita in relatia armonioasa de alaptare a copilului, uneori e nevoie ca viata mamei sa se imbunatateasca si aceasta imbunatatire nu include copilul, nu include alaptarea, dar nu trebuie sa excluda sau sa fie date uitarii nevoile copilului. Asadar intarcarea, daca este imperios necesara pentru imbunatatirea conditiei de viata a mamei, a conditiei psihice a unei mamici epuizate, extenuate, la limita, este de dreptul copilului sa fie realizata cat mai bland, cat mai atent legata de nevoile copilului, de varsta si capacitatea de intelegere a copilului. Totusi o mama care doreste intarcarea copilului pentru a-si rezolva anumite probleme ar trebui ajutata sa rezolve problemele in sine, abia apoi sa poata sa ia o decizie informata, la rece cu privire la motivatiile reale ale dorintei sale de a intarca. Sa nu uitam ca noi suntem adultii si avem responsabilitatea bunastarii fizice si psihice a copilului pe care il ajutam sa creasca. Sa nu uitam ca desi trebuie sa ne facem noua viata cat mai placuta, avem responsabilitatea vietii unui omulet, iar primii ani de viata sunt esentiali in dezvoltarea armonioasa a viitorului adult. Doresc tuturor parintilor ca ajunsi copiii lor mari sa fie mandri de felul in care au ales pentru copii si de faptul ca au fost onesti cu ei insisi.

Articol realizat de Silvia Nicoara
Bibliografie:
– Mothering your nursing toddler- Norma Jane Bumgarner
http://www.who.int/topics/breastfeeding/en/
http://www.artofbreastfeeding.com/?p=27
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2720507/
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2812877/
http://www.cps.ca/documents/position/weaning-from-the-breast
http://breastfeedingresourcesni.wordpress.com/2011/08/02/risks-of-stopping-breastfeeding-before-mother-and-baby-are-ready/
http://kathydettwyler.org/detwean.html

Anunțuri

21 de gânduri despre &8222;Riscurile intarcarii bruste&8221;

  1. Foarte intereseante si complexe abordarile dvs. Multumesc ca investiti timp sa publicati lucruri utile si va sunt recunoscatoare ca exista si alte opinii care sustin alaptarea.
    Eu am un copil de 1an si 6 luni si am trecut prin multe suferinte fizice care au presupus tratamente alopate, evident cu ‘intreruperea alaptarii” si fara siguranta rezolvarii problemei de sanatate. Doar experimente! Evident ca nu le-am dat curs. Din pacate exista foarte multi medici care nu vad o alta alternativa, mai adecvata pacientului decat teoriei sau practicii lor. Din fericire pentru mine, am fost foarte hotarata sa imi alaptez copilasul pana la 2 ani de zile iar aceasta idee a fost si este o ancora puternica in viata mea si a bebelusului meu. Sunt recunoscatoare practicienilor de medicina alternativa care m-au sustinut fizic si psihic pe parcursul suferintelor mele.
    Tot din articolele dvs.am aflat ca se pot administra si tratamentele alopate fara a intrerupe alaptarea. Ma gandesc sa fac o campanie pro-activa de informare a medicilor pe la care am trecut eu, trimitandu-le link-urile dvs. Poate le-ar fi de folos.
    Tin pumnii mamicilor care alapteaza dar si mamicilor care au dubii in ceea priveste initierea sau continuarea alaptarii.
    Multumesc inca o data!

    1. Buna ziua, momentan sunt si eu foarte interesata de subiectul intarcarii, fetita de 1 an si 8 luni mananca f..prost si e necesar sa o intarc mai devreme de 2ani, totusi nu stiu cum sa o fac, ma doare sufletul sa o vad plangand, dar cred ca ar fi mai bine pt ea in sensul imprietenirii cu papica si a castigarii in greutate.

      1. De ce ar fi necesar ca dc copilul mananca prost sa rabde foamea privandu-l de lapte matern? Nu face sens.
        Vedeti un pediatru pro alaptare si va va lamuri

  2. Si eu ma confrunt cu o situatie dureroasa.Fetita mea are un an si o luna, imi place sa o alaptez, dar ma vad nevoita sa o intarc. Sufar de depresie si am nevoie de tratament. Am luat antidepresive , care erau ok pe perioada alaptarii, dar m au ingrasat f tare si ma simteam confuza, asa ca le am intrerupt.am gasit ceva naturist, 5htp, ma simt f bine cu ele, dar fetita mea e f agitata si sunt convinsa ca de la pastile.ma doare sufletul. Stiu ca are nevoie de mine, adora sanul, dar pe alta parte, fara tratament, nu mai sunt buna de nimic si nu pot avea grija de ea si dd sot. 😦 Ma gandeam sa plec de acasa, dar citind mai sus sunt in dilema. Cum ar trebui sa procedez? E vb de sanatatea mea si sanatatea copilului meu. 😦

    1. Gabi draga, din păcate depresia este o afecțiune serioasă, căruia trebuie sa ii acorzi atenție și sa o tratezi corespunzător. În primul rand ar trebui sa frecventezi regulat un psihoterapeut, dacă nu o faci deja. Cat despre tratamentul naturist, tu simți ca funcționează? Dacă da, fa-l mai departe. Cred ca sunt slabe șanse ca agitația copilului sa se datoreze tratamentului naturist. E o vârstă mai agitata oricum: erupții dentare, achiziții cognitive și de limbaj, achiziții motrice, reducerea perioadelor de somn… Copii se schimba, devin mai activi fizic, încep sa ducă lupte pentru independenta proprie, învața sa se opună și sa spună nu… E normal ca la 13-14 luni sa fie mai „agitata” decât la 9-10 luni, de exemplu; din bebeluș a devenit toddler 🙂
      Dacă totuși cazul tău presupune tratament alopat incompatibil, atunci poți apela înainte de tratament la tehnica intarcarii blânde, descrise în articol; durează mai mult, însă este incomparabil mai buna pentru sănătatea psihica pe termen lung a copilului.
      Multă sănătate îți doresc :)!

    2. buna Gabi, imi poti spune te rog daca ai continuat sa alaptezi in timpul tratamentului cu 5htp? am si eu niste insomnii crunte si as dori sa incep sa le iau…astept raspuns, multumesc!!

  3. Sunt mama unui baietel de 3 ani si jumatate, alaptat inca.
    La un 1 an si 8 luni l-am dat la cresa si automat s-a rarit alaptarea.
    Dar cum ne vedeam ii ofeream san, acolo, la cresa. Apoi ii dadeam si in parc.
    Cu timpul am reusit sa scoatem alaptarea din parc/ public, spunanadu-i ca “tzatzica se papa acasa” Nu a fost greu. A inteles/acceptat.
    Pe la 3 ani am renuntat si la alaptatul la cresa. NU prea as stii sa va spun cum. Am spus intr-o doara ca nu se mai poate sa pape tzatzica si a acceptat. Poate a contat faptul ca vreo 3 zile inainte l-a luat altcineva si deci nu a primit san…
    La 3 ani si 3 luni am scos alaptatul de cum intram in casa. Era regula. Cum intram in casa cerea tzatzaaaaa. I-am spus ca tzatza primeste doar cand ne culcam. A acceptat f f bine si acest lucru. Eram f suprinsa. Nu ma asteptam la aceste progrese, pt ca este un copil f atasat de san, foarte dependent si care facea crize cand incercam sa aman putin alaptarea.
    Acum, sa nu va imaginati ca atunci cand am renuntat la alaptatul in public, la cresa, sau la cel de cum intram in casa, nu au mai fost situatii cand cerea. Au fost! O vreme. Isi incerca norocul –cum spuneam eu. Nu cerea isteric, nu plangea, nu se tanguia, nu tragea de mine. Pur si simplu intreba :”tzatzica mami?”. Iar eu ii raspundeam, dupa cum era situatia:” acasa, nu in parc”, sau “l a culcare , nu acum” s.a.m.d.
    Pana in present am reusit o intarcare treptata , as zice eu. Dar parka nu mai pot, nu mai vreau! Uneori imi vine sa-mi iau sanii si sa ma ascund. Uneori sunt nervoasa pe el pt ca cere sanul, sau pt ca nu se dezlipeste mai repede de el. La culcare sau in timpul noptii as vrea sa termine de supt mai repede si sa ma lase si pe mine sa ma culc . Sunt nervoasa pt ca ma chinuie, pentru ca sunt f obosita si nu ma lasa sa ma culc. Ne certam. Ma simt vinovata pt ca sunt nervoasa . El e nervos pt ca il grabesc. NU e tocmai o legatura frumoasa cand eu il grabesc sa termine mai repede, el nu vrea, eu ma enervez si mai tare …el si mai si se agata de san ( pe mine ma irita la maxim asta)…Intr-un final renuntza. E nervos…uneori ma jigneste. Eu , nervoasa si eu, ii intorc spatele. El se crizeaza in momentul acela si imi cere sa vin langa el, sa stau langa el. Ma duc. Stau lipita de el. Nu-mi mai cere san, adoarme asa, fara. Dar amandoi suntem tristi, amandoi adomim cu tristetea in suflet. NU este ok! Nu vreau sa fie asa, dar nu mai pot, nu mai support sa fiu suzeta. Nu mai support nici macar sa stea cu mana pe celalalt san, ma enerveaza!!Nu mai support! Simpla atingere imi da senzatia de arsura pe san. Simt durere fizica. Desi, nu ar trebui sa simt asa pt ca nu am rani, pentru ca nu ma mai trage de sfarc (cum facea odata), dar eu asa simt. Sunt satula de alaptat.
    Acum sa nu va inchipuiti ca asa este mereu! Nu, nu este!
    Avem si noi (multe )momentele noastre frumoase cand ne iubim, ne simtim bine. Dar despre alea nu am de ce sa vorbesc, sunt bune, frumoase, nu vreau sa schimb nimic, nu vreau ajutor 🙂 .
    Nu prea stiu exact ce vreau sa va intreb…. As vrea sa ajungem mai repede la intarcare. Citesc ca varsta medie de intarcare este 4 ,2 ani. Nu mai e mult pana atunci, dar nici nu vreau sa mai continui.
    Nu mai vreau sa continui de cand am vazut ca poate sa stea fara sa suga zile la rand si fara sa se crizeze. A avut rosu in gat, il durea f tare gatul iar eu, intr-o doara i-am zis ca nu poate sa pape tzatzica pt ca il va durea si mai tare gatul.
    A acceptat. Nu ma asteptam la asta pt k nici nu am planificat asa ceva. Eu am zis asa, mai mult ca sa vad ce reactie are si nu pt ca asa as fi vrut sa fac. Dar am vazut ca el a luat-o in serios si am lasat-o asa. Am zis “hai sa vedem ce se intampla” Si s-a intamplat ca in 4 zile a supt de 3 ori. Totul fara crize, plans, isteicale,tras de bluza, urlete, jigniri. Pur si simplu a luat-o ca atare si nu a insistat.
    In a 5 – a zi a constientizat el ca totusi nu-l doare gatul de la tzatzica – intre timp ii mai trecuse si durerea- si a inceput iar sa traga de mine. Eu déjà ma vedeam ca l-am intzarcat, deci nu l-am primit cu incantare . Si raspunsul lui a fost pe masura.
    In astea 5 zile am reusit performanta de a-l detemina sa adoarma fara san. Si totul fara isterie. Doar ca noaptea, la 1.30 – 2.00 si la 4..30 – 5.00 cere san si ii dau pt. ca este prea adormit ca sa ma inteleaga. Nu support in linistea noptii sa-I aud tipatul f strident , sau istericalele. Asa ca ii dau.
    Mi-am propus sa-l determin cumva ca la somnul de sera si cel pranz sa adoarma fara san, ramanand sa-i dau doar in timpul noptii.
    La suptul din timpul noptii, cand e adormit, nu prea compileaza informatia. Nu mi se pare ca intelege ce vreau sa-i spun. Doar daca il las sa planga vreo 5 minute, suficient sa se trezeasca, sa devina constient, atunci ar intelege ce vrea mama-sa asta nebuna :-P. Dar pe mine nu ma lasa sufletul sa-l tin 5 minute sa planga, sa ceara, sa traga de mine. In maxim 2 minute cedez si ii ofer sanul

    Simt ca sunt f aproape de intzarcare si vreau, cumva, sa fac sa se intample maine, acum! Intelegeti?
    Stiu ca nu o sa-mi dati solutia minune.
    Sper doar sa primesc incurajari. Sau poate nici nu stiu ce vreau, sau de ce am scris.

    Un lucru ma framanta de ceva timp. Cineva imi spunea ca nu este bine pt dezvoltarea lui psihica/emotionala sa-i mai dau san la o varsta asa de mare. Este baiat si nu e bine pentru el. N-am prea inteles ce anume nu e bine , pt ca el nu are notiunea de erotic, prin urmare nu e nimic scandalos in ceea ce face. Totusi, mai tarziu, cica se vor vedea efectele alaptatului la o varsta asa de mare.
    Imi aduc aminte de o vecina care si-a alaptat baiatul pana mai tarziu (nu stiu pana cand,dar sigur dupa 2 ani) si, baiatul in varsta de 11-12-13 ani acum, inca adoarme cu mana pe sanul ei.
    Asta nu mi-ar placea! NU vreau un pre-adolescent sau adolescent care sa stea cu mana pe sanul meu!! Asta chiar nu e ok deloc! Deloc!!
    Prin urmare, va rog daca se poate sa oferiti mai multe informatii despre efectele pe termen lung asupra starii emotionale/sexuale/psihice viitoare a copilului alaptat pana spre 4 ani sau si mai mult.

    MUltumesc pt rabdare!

    1. Bună Victorița 🙂
      E greu într-adevăr sa trăiești cu sentimente contradictorii… Te-ai gândit pana acum sa ai o discuție cât se poate de sinceră și de serioasa cu băiețelul tău? Sa-i spui ce simți, ca ai obosit, ca nu poți merge mai departe? Crede-ma ca înțelege mai multe decât crezi tu… Eu una nu sunt adepta minciunii, fie ea cât de alba, în niciun fel de relație, și în special pentru în cea cu un pui de om a cărui personalitate, a cărui gândire este în formare, care absoarbe și își întipărite ca exemplu de urmat comportamentul părinților sai.
      Pe de alta parte atitudinea ta crispata, de respingere îl face sa se agate și mai mult de sân; te simte ca vrei sa i-l iei și se opune, protestează cerând în continuare, pentru ca el nu înțelege DE CE nu mai vrei sa ii dai. Aici ar trebui sa existe comunicare sincera intre voi…
      Ar trebui sa te întrebi și pe tine de unde vin aceste sentimente care te chinuie: e doar oboseala fizica (mă îndoiesc), e presiunea familiei care susține ca ar trebui înțărcat, e pensiunea cunoștințelor, a societății în general, care vede înțărcarea naturala drept aberanta? Preconcepțiile sunt cele care cântăresc cel mai mult de obicei…
      Cat despre aspectul psihologic, pur nonsens :(. Dimpotrivă, copilul alăptat pana la înțărcarea naturala, copilul înconjurat de atașament securizat devine un adult puternic, cu o dezvoltare psihica sănătoasă. Asta o știu de la psihologul meu. Nu am acum timp sa pun link-uri, însă o parafrazez pe Speranța Farca, psihoterapeut specializat pe relația mama copil: cei care sug cu sete din țigară, din pahar, droguri, sunt neintarcatii care nu au supt suficient la sânul mamei.
      Îți doresc sa îți găsești pacea sufletească și închei cu indemnul de a discuta sincer cu băiatul tău.

  4. multumesc foarte mult pentru raspuns.
    I-am spus adesea ca sunt obosita, ca nu mai pot, ca tzatzica are nevoie sa se odihneasca pt ca sa faca lapte, i-am spus adesea sa pape tzatica si apoi sa ma lase sa dorm…..Nu vroia sa inteleaga.
    Pana cand intr-o seara am rabufnit. Cred ca s-a speriat si de atunci este atent cu mine. A inteles, in sfarsit , ca nu mai suport sa fiu suzeta si acum papa, nu doar :”o tin in guia , mami, nu pap .”
    Nu mai sare pe mine, ma intreaba daca poate sa pape. Imi spune , in timp ce se muta la cealalta tzatzica, „asta si gata”.., sau „un minut si gata..” Uneori, nu e chiar gata cum zice, dar nici nu exagereaza.
    Am avut supriza ca intr-o noapte sa nu cerara deloc, deloc!!
    intr-o alta seara, pregatiti de culcare, s-a pus in pat si mi-a cerut sa stau lipita de el. NU a cerut tzatza. Aproape ca nu ma miscam de teama sa nu ceara dar si de mirare.
    Dupa vreo 10-15 minute m-a intrebat daca poate. M-a intrebat linistit, (aproape timid) nu nervos, nu autoritar, nu a sarit pe mine.
    I-am oferit.
    Revenind la ceea ce ai spus tu, si anume sa-i spun ce simt si de ce nu mai vreau sa-i dau, eu i-am spus adesea cum ma simt, dar nu parea sa-l intereseze prea tare…tot ca el tinea, cu incapatanare, sa faca. E un copil..alintat, care nu l-a cunoscut pe „nu!” la tot pasul ci doar cand securitatea/siguranta lui erau in pericol..

    Recunosc ca zilele astea cochetam cu ideea unui ardei iute. Chiar ieri imi spunea o mamica ca asa a intarcat-o pe fetita ei la 3 ani si cateva luni. Nu mai putea! Obosise.

    Dar, acum, cand vad ca este intelegator si coopereaza tinand cont si de mine, o sa mergem mai departe. Nu stiu cat.

    Si da, eu sunt f obosita deaorece imi cresc singura copilul. Ma trezesc la 6 dimineata, il duc la gradi si apoi eu la serviciu. Dupa serviciu il iau de la gradi si stam in parc. Ajunsa acasa ma ocup de treburi, cu tot ce inseamna munca domestica pana tarziu.. Nimeni nu-mi face o piata, o mancare,nu-mi sta cu copilul o ora, nu-mi intinde rufele… TOT, absolut tot,fac eu. Nu am pe nimeni! Nu ma plang, doar incerc sa -ti spun ca da, oboseala fizica este mare si foaarte mare , uneori.
    Dar, ador baiatul meu si il iubesc enorm. Si nu regret nimic in ciuda greutatilor pe care doar eu le stiu!
    Multumesc inca odata pt raspuns !

  5. presiunea familie nu este, a societatii – nu ma intereseaza deloc.. la munca, sunt privita ca o ciudata. Desi lucrez in cadru medical cu medici acestia dezaproba ceea ce fac eu. Dar asta nu ma afecteaza.

    1. Buna Victorita,

      Eu am un copil de 1 si 10 luni pe care l-am alaptat pana acum cand m-am hotarat sa-l intarc, nu ca nu as mai fri vrut sa-i dau, insa stupoare, dupa ce m-am intors la servici de 1 luna, cu stres, oboseala, etc. tot asa, nu ma lasa sa dorm noaptea ca se trezea de nu stiu cate ori sa suga, combinat cu o problema a mea cu bila, s-a stricat intr-o zi la stomac, si eu la fel, la analize nu a iesit nimic, insa pe cand parea ca isi revine iar cadea in diaree… pana am observat ca de la laptele meu facea diaree pana la apa, iar cand nu-i mai dadeam isi revenea cu stomacelul….a devenit intolerant la lactoza, inclusiv la laptele meu de mama….si a trebuit sa renunt sa-i mai dau…se iritase si la fundulet oribil de la 15-20 de scaune pe zi…cum nu-i mai dadeam san…cum isi revenea….si uite asa, dupa cateva zile, dupa ce si-a mai revenit, i-am dat iaurt, ca nu mai vroia sa manance orez si morcov, si iar s-a stricat la stomacel.
      Si a trebuit sa-l intarc…dupa aproape 2 saptamani tot ma dor sanii, si cred ca mai am lapte, dar nu pot sa-i dau. Chiar as fi continuat sa-i mai dau o vreme.
      Pe de alta parte, nu inteleg nici faza ca sa se intarce pe la 4 ani…mi se pare prea mult, copilul meu vroia tot timpul san, ma epuiza efectiv, e un copil foarte activ, se suia pe mine in toate pozitiile, cu capul in jos, picioarele in sus, sarea, efectiv nu mai puteam. Cele care zic ca sa le dam pana la 4 ani, si trezite de nu stiu cate ori pe noapte, si la servici, si sa facem de mancare pentru sot si sa tinem si curatenie, cred ca nu stiu ce vorbesc, ori au un job foarte usor, ori un sot care le ajuta la greu, sau parinti, sau copii cuminti… al meu e super agitat si foarte activ, super dezvoltat si cu o forta de ramai masca. Am auzit de unele care mai alapteaza doar seara si dimineata, ar fi fost parfum pentru mine.
      Si la chestia cu atasamentul, da, e foarte atasat de mine, si nici mie nu mi-ar placea, cum spui tu, la 12 ani sa mai doarma cu mana pe sanul meu.

      Pe scurt, la intarcarea mea, a plans rau vreo 2-3 zile mai ales noaptea, ma batea efectiv, apoi s-a mai calmat, mai cere dar nu insista foarte tare, aproape ca a uitat, la nici 2 saptamani. Eu dorm cu el in continuare si ii ofer toata afectiunea mea, il pup, il strang in brate de multe ori pe zi, si tot baiatul meu e, atasat de mine, nu pare traumatizat. Ne cam traumatizeaza el pe noi de fapt, e foarte solicitant, plin de energie si acaparator.

      Asa ca sper ca ti-ai luat inima in dinti si l-ai intarcat, ca deja e mare. Uneori cred ca trebuie sa aiba parte si de frustrari in viata, eu una am fost alaptata 4 luni, si chiar daca as fi putut fi mai increzatoare, nu de la asta mi s-a tras, ci de la o familie cu probleme, dar chiar si asa, am reusit sa trec peste si sa am si eu la randul meu o familie normala.

      Problema mea e ca nu mai am voie sa-i dau lactate, si nu stiu cum o sa-si ia calciul, o sa merg la doctor, si ca ma dor sanii…si as fi vrut sa evit sa iau tratamentul hormonal. Nu stiu daca toti copiii alaptati sunt asa, dar al meu e si foarte mofturos la mancare, si e o mare problema sa-i dau tot ce are nevoie.

      Toate cele bune,
      Oana

  6. Buna ziua, va rog sa ma ajutati si pe mine…sunt intr-o situatie disperata. Am un baietel de 4 luni alaptat exclusiv pana acum. De aproximativ o luna am niste insomnii crunte…ginecologul mi-a recomandat Calmogen Plant pe motiv ca este compatibil cu alaptarea. Nici un efect. Discut cu un psiholog inca de la primele simptome, dar simt ca fara ajutor medicamentos nu pot face fata presiunii noptilor nedormite. Am discutat si cu un psihiatru si mi-a recomandat un alt produs pe baza de plante, pe care il iau de doua-trei zile, dar la fel, fara efect. Precizez ca de la un sfert de pastila Xanax dorm toata noaptea, deci nu pot spune ca problema este inca atat de grava, insa as vrea sa nu devina. As ruga mamicile care trec sau au trecut prin asa ceva sa imi povesteasca experienta lor…nu doresc sa renunt la alaptat, dar nici nu vreau sa pun in pericol buna dezvoltare a copilului meu pentru ca asa ceva nu mi-as ierta. Imi doresc pentru copilul meu o mama fericita, odihnita si energica…sunt disperata pentru ca nu stiu cum sa procedez..

    1. Te rog intra pe grupul Alapteaza de pe facebook, acolo sunt multe mamici, poate unele dintre ele te pot ajuta. Dai join group, apoi vei primi mesaj de la un admin la care trebuie sa raspunzi. poate dura insa 2-3 zile. Sper sa gasesti o solutie cat mai repede!

    2. Buna, incearca cu Passiflora, e din plante, poti lua 3-4 daca e asa grav…si sa vezi…sunt calmante naturale. Gasesti la Plafar, dar cred ca si in Farmacii.

  7. multumesc pentru raspunsuri, voi intra in grupul de pe facebook. cat despre passiflora, am incercat Calmogen Plant care contine in principal extract din aceasta planta, dar fara nici un efect. astazi am cumparat o cutie de 5htp, un antidepresiv natural, am incercat o pastila si m-am simtit mai bine dupa chiar o ora, insa din pacate nici acesta nu este compatibil cu alaptarea (nu am alaptat dupa ce am luat pastila, aveam lapte salvat in frigider). ce sa spun, va rog daca ati mai trecut prin asa ceva raspundeti aici, chiar m-ar ajuta mult sa fac un ”schimb de experienta”. multumesc!

    1. Buna.

      Sa zicem ca vreti o întarcare blanda ;).
      Suptul de seara si de noapte sunt ultimele la care se renunta. Peste zi incearca amanarea, distragerea atentiei, dar nu inlocui sanul cu o jucarie sau cu o recompensa. Ceaiul de salvie si menta ajuta scaderea lactatiei. Daca sanii se angorjeaza, pus comprese calde si detensionat. Cu o intarcare blanda, productia de lapte se va diminua lent, si nu risti mastite sau alte probleme, plus puiul nu va fi traumatizat. Ai grija doar sa nu fiti in perioada de dinti sau puseu 🙂

  8. Buna, am si eu o fetita de 1 an si 10 luni si, cu cateva luni in urma am decis s-o-ntarc, pt ca sugea ff mult noaptea si pur si simplu simteam ca nu mai pot, la un moment dat, la cat sugea, de cele mai multe ori zici ca ajungea sa imi suga pielea, ca laptele se terminase demult. Asa ca, am inceput cu intarcarea la somnul de amiaz, greu, mai ales ca nu vroia sa ia nicicum sticla de lapte! Dar, cumva, cumva, cu cantecele pe telefon si mai stiu eu ce, am reusit; apoi dupa vreo saptamana-doua, ma gandisem sa scot si alaptatul pe timp de noapte…, dar vezi sa nu, n-am reusit 😦 pana acum (1 an si 10 luni), cand mi-a facut o rana la sanul stang, de numa nu mi se mai vindeca, mi se cicatriza (ff greu), cand dupa aceea parca iar se agrava la loc, am incercat, macar o data pe noapte sa o alaptez si din acest san, (nu de alta dat solicitand-ul numai sanul drept, nici acesta nu mai facea fata si in 5 min simteam ca nu mai am ce sa ii dau, si ea nu intelegea) dar simteam cand sugea din el, de parca cineva incerca sa-mi taie sfarcul…si asta, a grabit intarcarea…Am incercat inca vreo 3 nopti dar a fost prea dureror si nu am mai putut, in plus, simteam ca ne chinuim amandoua, eu plangeam de durere iar ea nu intelegea de ce nu o mai alaptez, iar cand o faceam ba se enerva ca nu mai avea ce sa suga, ba sugea pana nu mai puteam eu si ii scoteam sanul, iar dupa 5 min, ii trebuia iar sa suga. Asa ca brusc, intr-o noapte, am spus gata, nu mai pot! Nici nu dormim, nici nu sugem, numai durere! Asa nu se mai putea, asa ca, i-am facut 1/2 sticla de lapte, in prima noapte nu a luat-o deloc, si a plans mult, chiat daca ne culcaseram, relativ ok, cu desene…s.a..a doua noapte, iar fara sticla, plans un pic mai putin, fata de prima, a 3-a, fara sticla, plans si mai putin fata de a 2-a noapte, iar din a 4-a noapte a luat putin lapte din sticla si aproape deloc nu a plans. In prezent, a trecut vreo saptamana jumate-2, luam sticla doar inainte de culcare, bem ff putin din ea, peste noapte, parca uneori mai are vise sau ceva de genu im care se „plange” dupa san, incerc sa ii dau sticla, dar in zadar, o iau in brate si se linisteste imediat! Si parca, amandoua dormim bine peste noapte si suntem mult mai odihnite, dimineata. Dar problema e alta acum, mi se umple sanii, am luat de 2 ori/zi, cate 2ml de Arin Alb, diluat (bineinteles, la indicatiile medicului) si la nevoie, m-am muls, cat sa scap de presiune. Dar simt ca nu e de ajuns, ma dor sanii de numa, nu stiu ce sa mai fac, ma puteti ajuta, mai sunt ceva remedii/medicamente pt oprirea lactatiei? Va rog, spuneti-mi! Va multumesc, o zi buna!

  9. Buna, eu am un bebe de 2 ani si aproape 5 luni. Intarcat la 2 ani brusc. Inca mai am lactatie acum, dupa 5 luni aproape. Este normal? Nu gasesc pe net informatii credibile despre asta si sunt putin ingrijorata. Sunt si extrem de nervoasa.Multumesc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s