Povestea noastra: Daniela si Andrei – Mami alapteaza-ma, nu vreau lapte praf!

Dupa o intrerupere de doua saptamani din cauza unei probleme medicale, Daniela are curajul si puterea de a relua alaptarea puiului ei, iar reusita o umple de fericirea de a fi MAMA!

Pe 16 noiembrie 2013 l-am nascut prin cezariana pe baietelul meu, Andrei. Stiam ca il voi vedea cateva secunde la nastere, apoi abia peste o jumatate de zi sau o zi. N-am stiut ca ne vom vedea abia peste 27 de ore. Dumnezeu cred insa ca ne-a protejat si, desi nu speram, m-am mobilizat sa-l vad si i-am dat colostrul pretios. Ne intalneam la 3 ore, dar mai mult ne luptam, pana cand un neonatolog mi-a dat un mamelon de silicon, pe care apoi l-am cumparat. Pe atunci nu stiam ca mameloanele de silicon nu sunt prea recomandate, deoarece pot afecta suptul, si se poate ca bebe sa nu mai vrea sa suga fara. Am inceput insa sa prind curaj si laptele chiar curgea.

Am ajuns acasa decisa sa nu-i dau altceva decat laptele meu, dar bebe a inceput sa planga si aveam impresia ca nu se satura, chiar daca manca din 10 in 10 minute. Am cedat si, la sfatul sotului, i-am dat un biberon de lapte praf. A dormit neintors si in timpul asta am avut timp sa ma repliez. Noaptea, ramasi singuri in camera pregatita pentru el, l-am pus la san iar si iar. De dimineata, sotul ne-a gasit adormiti. Invinsesem. M-am luptat vreo 3 saptamani sa renunt la mamelonul de silicon pe care-l sterilizam inainte de fiecare folosire.

Au trecut apoi 5 saptamani frumoase in care eram bucuroasa ca pot alapta, mai ales fara mamelonul de silicon. Micile probleme de tehnica si neincrederea mi-au fost spulberate de o cunostinta, consultant in alaptare. Dar o noua provocare ne-a trimis parca intr-un neant. Din cauza a ceva ce am mancat sau a altceva poate (inca astept rezultatele analizelor), am avut o reactie alergica severa, cu basici pe tot corpul, buze umflate, batai puternice de inima. Ajunsa la spitalul de urgenta, am primit tratament de 14 zile cu un medicament, Medrol, despre care mi s-a spus ca nu este compatibil cu alaptarea si ca il poate imbolnavi pe bebe.

Am facut asadar o pauza de 2 saptamani, timp in care am muls sanul si am dat lapte praf lui bebe. La finalul celor doua saptamani am revenit la alaptare. Au fost 2 saptamani de cosmar, de agonie. Parca nu eram mama daca nu alaptam. Nu mai vorbeam cu bebe, nu mai voiam sa-l vad, medicamentul imi dadea depresie, insomnie, agitatie, impresia ca e bolnav, de aceea am si ajuns cu el la Budimex, unde am stat o noapte pentru monitorizare. Bebe a fost bine, doar ca trecuse brusc la lapte praf.

Dupa 14 zile de chin, am cunoscut un inger de om, un consultant in alaptare care m-a impulsionat sa reiau alaptarea, pentru ca medicamentul nu-l afecteaza de fapt pe bebe, pentru ca lapte este si mult si bebe e puternic. Increderea pe care mi-a dat-o m-a facut sa-l pun la san fara incetare. In prima zi am stat lipiti unul de altul. Ma dureau sanii foarte mult, iar pe seara, am cedat si i-am dat putin lapte praf, pentru ca nu dormea, era agitat orice as fi facut. Dupa laptele praf nu s-a schimbat nimic si asta m-a ajutat sa inteleg ca tot laptele meu e mai bun si ca nu foamea il tinea treaz ci… dorul de tzitzi. Asa ca am continuat. A fost greu si in continuare. Nu ma lasa o clipa, dar ma simteam din nou o mama buna pentru el si asta ma facea sa nu renunt. Am renuntat in schimb la biberoane, la cratite, sterilizator, perii. Dupa cum zicea consultantul, nu e timp de fiert recipiente cand am ca mama de oferit multa dragoste si asta trebuie sa fie preocuparea amandurora: sa ne iubim. Faceam din nou ce trebuia. Am invatat ceva in plus: ca nu e important sa doarma in patul lui sau sa nu-l tin in brate, dupa cum ma sfatuiau unele rude, cu gandul ca devine rafatat, ci are nevoie de prezenta mea, de caldura mea.

Daniela Purcariu

Acum, dupa aproape o luna de cand am revenit la papa adevarata, cum imi place mie sa spun, a luat bine in greutate (5 kg si 57 cm la 2 luni) papa la o ora – doua, la trei ore. Uneori ma mai masez, pentru ca ma mai lupt cu cate un nodul. Dormim impreuna, ziua si la mine in brate si in cosuletul lui, stam la un san pana il lasa el, nu pe ceas, 10-20 de minute, cum faceam inainte, doarme mai putin ziua, la el in cosulet sau in pat, dar mai mult in brate, unde imi simte inima batand. Chiar daca mi-e putin teama ca devine dependent de mine, ma conving pe zi ce trece ca e natural sa fie asa. Daca nu se va bucura in perioada asta de caldura si de afectiunea mea, atunci cand o va mai face?

Multumesc pentru ocazia de a spune si povestea mea!

Va multumesc ca existati!

27 ianuarie 2014

Trimite-ne povestea voastra despre inceputurile alaptarii la adresa alapteazatimisoara@yahoo.com si noi o vom publica pe blog!

Anunțuri

Sunt mama, nu renunt la alaptare! – Mami alapteaza-ma, nu vreau lapte praf!

Numai o mama poate avea atata determinare pentru a-i oferi copilului sau cel mai bun start in viata. Desi initial cedeaza si, din cauza ranilor ingrozitoare, renunta la pusul copilului la san, oferindu-i lapte matern cu biberonul, aceasta mama isi da ei si bebelusului sau o noua sansa la alaptare! O poveste care va va trezi cu siguranta emotii puternice!

Ne doream un copil de ceva vreme si dupa o experienta neplacuta si mai multe luni de asteptare minunea s-a intamplat. Dupa o sarcina usoara, pe 4 septembrie 2013 a venit pe lume, prin nastere naturala Andrei Cristian, o mogaldeata de 3,900 kg.

Inca din sarcina mi-am dorit tare mult sa alaptez. Ma tot uitam la sanii mei care nu mai incapeau in niciun sutien si eram asa incantata ca voi avea cu ce sa hranesc bebelusul. Sfarcurile mi se pareau ok, nu erau ombilicate. De fapt, sanul stang era si este ombilicat… Am citit mult despre alaptare, despre beneficii, despre cat de minunat este sa alaptezi si nici ca-mi puteam dori altceva. Am vazut sute de poze si filmulete despre cum sa-l pui pe bebe la san, cu pozitii de alaptat si atasare corecta. Mi se parea floare la ureche! Si credeam ca totul mai tine si de natura, doar il iau pe pui si-l pun la san (asa cum am vazut) si de acolo face el toata treaba, ca doar se naste cu instinctul de a suge, nu? Si doar vazusem sute de poze si filmulete…

Numai ca n-a fost chiar asa. M-am dus la bebe prima oara dupa vreo cinci ore. Abia asteptam sa-l vad si sa-l pun la san. Mi-am pus tremurand de emotie camasa de alaptat si m-am dus sa-l iau pe bebe. Era asa mic… Si dormea…  Si era infasat ca un colac dospit… Si l-am luat in brate si m-am asezat cum am putut mai comod (din cauza epiziotomiei) pe unul dintre scaunele din salonul de alaptat. Dar puiul mic dormea, asa ca o ora doar m-am uitat la el si ma minunam de cat e de frumos si fragil. Peste alte 3 ore am avut noroc, era treaz si ma astepta, ma gandeam eu, desi banuiam ca ii dadusera lapte praf. Si iar mi-am pus camasa aia infecta pe care am urat-o din toata inima si pe sub care, efectiv, curgeau toate transpiratiile posibile, si din cauza careia ma agitam si ma enervam pentru ca nu puteam tine sanul in mana cum trebuie pentru ca era ud de transpiratie si-mi aluneca…

Si l-am pus la san, fara sa mai stiu nimic din sutele de poze si filmulete vazute, ci asa cum am putut, fara sa ma ajute nimeni… si a inceput sa traga si sa molfaie. Dupa cateva supturi scapa sanul si eu i-l bagam rabdatoare inapoi, dar fiarta de transpiratie. L-am mutat si la cel ombilicat si l-a molfait si pe acela putin. Asistentele ma intrebau daca suge, iar eu le spuneam ca probabil ca da pentru ca tragea nitel de sfarc, dar eu nu stiam daca si inghite ceva.

Insa puiul mic tragea de sfarc, dar nu scotea nimic, iar dupa ce plecam de la el se trezea si plangea, iar asistentele ii dadeau lapte praf. Le-am zis sa nu-i mai dea lapte praf cam cu o jumatate de gura pentru ca ma gandeam ca n-as fi vrut nici sa stea flamand, gandindu-ma ca poate nu mi s-a declansat lactatia. Asistentele spuneau sa am rabdare ca poate e puturos, ca poate e obosit dupa travaliu, ca poate nu stie sa suga. Le-am rugat sa ma cheme intre orele de alaptat daca se trezeste tocmai pentru a nu-i mai da lapte praf.

M-a chemat intre orele de alaptat una dintre asistente si a incercat sa-mi arate cum sa-l pun la san. A fost singura asistenta care si-a rupt o jumatate de ora si a stat cu noi ca sa ma-nvete ce sa fac. Insa piticul ori prinsese gustul laptelui praf si al biberonului ca nu voia sa suga ori era puturos, cum zisese asistenta! Ori adormea, ori plangea si nu voia sanul pentru ca laptele nu venea repede. Si laptele venise! Aveam niste sani imensi si durerosi, dar cine sa-i suga? Si am continuat sirul greselilor cu o pompa cu para pe care am folosit-o ca sa scot laptele din sani, lapte galben si gras pe care apoi il aruncam in chiuveta pentru ca nu mi-l primeau sa i-l dau nefiind muls in ceva steril! Si au inceput sa ma usture sfarcurile si am inceput sa dau cu Garmanstan, care nu m-a ajutat cu nimic, dar care atunci, credeam eu, ca e balsam pentru sfarcurile mele iritate. Daca tot au vazut ca bebe nu vrea sanul mi-au zis sa ma mulg manual intr-o cana de aluminiu (sterila?) si sa-i dau cu lingurita. Insa cu mana nu ieseau decat cateva picaturi pe care i le dadeam cu mana tremuranda si cu plansul in gat, pentru ca stiam ca dupa plecarea mea ii vor da lapte praf, iar eu in salon ma voi mulge cu pompa si voi arunca laptele.

Tot cercul asta vicios a durat pana am plecat acasa. Si desi plecam ultima din salonul pentru alaptat n-am reusit sa-l alaptez cum trebuie nici macar o data in spital. Si nici n-am invatat cum sa-l pun la san corect si nici el cum sa suga corect.

Insa acasa a inceput adevaratul chin. Sfarcurile mele crapate au sangerat intr-o dimineata cand scoateam cu pompa lapte ca sa i-l dau cu lingurita si am intrat in panica. Cum il voi mai hrani acum pe bebe? Pentru ca fiind sigura ca voi alapta nu cumparasem niciun biberon, nici sterilizator, nimic! Am inceput sa sun disperata prietenele care nascusera si alaptasera sau alaptau inca, iar ele mi-au dat sfaturi, iar eu am incercat sa le respect pe toate. O alta greseala! Apoi am vorbit cu prietena mea Denisa care mi-a spus ca e posibil ca bebe sa aiba frenul lingual scurt, ca trebuie sa i-l verifice cineva si ca mai trebuie verificata si atasarea pentru ca de aici au plecat toate. Cum sa nu-l atasez corect cand, ma gandeam eu, aplic tot ce am vazut in poze si filmulete?

Bebe ar fi supt non-stop, iar eu nu intelegeam de ce. Tot Denisa mi-a spus de pusee de crestere, de fussy hour etc. lucruri pe care eu nu le cititsem, desi eram si pe grupul “Alapteaza!”. Si mi-a mai spus sa-l pun pe bebe la san oricat de des vrea, dar sa incerc sa-l pun corect, iar eu ma gandeam ca n-are cum, trebuie sa intrerup alaptatul, sa-mi treaca macar un pic si dupa aia reiau alaptatul. Nu puteam intrerupe hranirea lui bebe pentru ca riscam sa scad lactatia, ea trebuind stimulata cel mai mult in prima luna, iar eu ma gandeam cu groaza la urmatorul supt. Am sugerat chiar sa-i dau doar seara lapte praf, pentru ca seara ma solicita cel mai mult bebe, insa seara si noaptea se stimuleaza cel mai bine lactatia.

Apoi am sunat la 07Alaptare, iar dna. Ilinca Tranulis (consultant IBCLC) ne-a primit intr-o zi de duminica, i-a verificat frenul, care era cum trebuie si mi-a aratat cum sa-l pun la san. La 11 zile de la nastere, Andrei a mancat cu adevarat prima lui masa de lapte matern. Si ce manca! Eram asa bucuroasa! Ma gandeam ca in felul asta, punandu-l cum trebuie, imi vor trece ranile in 2-3 zile si totul se va aranja. N-a fost asa… Ranile n-au trecut deloc, ba chiar au inceput sa se faca mai mari, mai dureroase, pana cand nu am mai avut sfarc deloc. Erau doar doua bube mari si groaznic de dureroase.

Am luat proba de pe rani si mi-am facut analize. Aveam stafilococul auriu pe rani asa ca am trecut pe crema cu antibiotic si apa termala, apoi am schimbat crema cu alta si betadina si cu antibiotic luat oral. Intre alaptari faceam si bai cu sare sau bicarbonat, stateam si cu sanii la aer. Am incercat si protectii de silicon. Nimic nu a functionat, iar eu plangeam zilnic si nu intelegeam de ce mi se intampla asa ceva? De ce aveam sani daca nu-i puteam folosi pentru a-mi hrani puiul? La fiecare supt, pana prindea bebe sanul in gura, urlam de durere. Am indurat tot gandindu-ma la puiul meu, cu frica de a nu pierde laptele, o luna de zile. Ma gandeam la luna implinita a lui bebe ca la un verdict. Daca lua in greutate continuam cu alaptatul cumva, daca nu lua in greutate il treceam pe lapte praf. In prima luna, cu tot chinul nostru, bebe a luat in greutate 500 de grame! Tot chinul nu fusese in zadar, eram asa de fericita de cele 500 de grame!

Dar dupa o luna n-am mai putut, ma gandeam ca-mi voi pierde mintile de durere, iar bebe avea nevoie de o mama sanatoasa, nu de una crispata si frustata. Stiam ca-i transmit si lui starea, dar nu puteam sa controlez cu nimic nivelul de durere.

Si am clacat! Am spus stop! nu mai pot! Vindec ranile si apoi vedem ce va mai fi. Intre timp, la sugestia dnei. Tranulis am inceput sa ma mulg. Nu stiam nimic despre muls, cum sa-l fac, la cat timp, in ce etc. Am ales sa ma mulg manual, fara pompa, iar la inceput ma mulgeam doar cand simteam ca laptele e pe punctual de a tasni din sani, cand se declansa reflexul de ejectie. Evident ca nu mulgeam mare lucru asa ca am completat cu lapte praf. Si iar am plans la fiecare completare de lapte praf… si ma simteam inutila pentru ca nu-mi puteam alapta copilul. Apoi am instaurat un program si am inceput sa ma mulg din trei in trei ore cate o jumatate de ora si usor usor am inceput sa am suficient lapte pentru bebe si sa nu-i mai dau completare!  Dar asta a durat un pic.

Ranile s-au vindecat greu. Foloseam o crema preparata cu lanolina, insa faptul ca ma mulgeam nu ajuta la cicatrizarea rapida a ranilor, iar eu in fiecare zi verificam sanii sa vad daca au mai trecut, pentru ca muream de nerabdare sa-l pun iar la san si mi-era frica sa nu se obisnuiasca cu biberonul si sa uite sa suga.

Intr-o zi cand erau aproape vindecate ranile, bebe a varsat mult din cauza ca nu eructa cum trebuie si nu mai stiam cum sa-l consolez. Asa ca am scos sanul si i l-am oferit. Si l-a vrut! Ce frumos sugea! Si parca nici nu ma mai durea! Ma uitam la el si ma minunam si simteam cum infloreste speranta ca voi reusi sa alaptez fara probleme cand vor trece ranile de tot. Insa cand bebe a lasat sanul avea gura plina de sange… asa ca am luat-o de la capat cu mulsul si biberonul. Singura consolare era ca nu primea lapte praf decat rar cand ramaneam fara lapte muls. Si n-a primit mai mult de o cutie de lapte praf in doua luni jumate!

Intr-un fel ma obisnuisem cu gandul ca ma voi mulge si va primi doar asa lapte matern, dar in inima mea nu eram deloc impacata cu situatia asta. Din cand in cand ii mai ofeream sanul si el il lua si sugea fericit. Pana mi-am facut curaj si-am zis stop si mulsului. Vreau sa alaptez! Am revazut pozele si filmuletele cu atasarea si pozitii de alaptat si mi-am dat seama unde greseam si l-am pus pe bebe la san. Intai dupa muls, apoi inainte de un muls si tot asa pana am renuntat de tot la muls si la biberon! N-a fost usor, bebe sugea din san ca din biberon, dar acum am avut mai multa incredere ca fac ce trebuie si mai multa vointa de a alapta. M-a ajutat enorm si sustinerea fetelor de pe  “Alapteaza!” de pe Facebook, carora le multumesc din toata inima si fara incurajarile carora n-as fi reusit. A durat vreo doua saptamani readucerea puiului la sanul mamei, dar am reusit! Acum il alaptez la orizontala, e singura pozitie in care stam amandoi confortabil si in care ne puteam “dragali” in voie.

Uitandu-ma in urma regret ca nu am fost mai puternica, sa fac fata durerii, regret fiecare completare de lapte praf, insa cred ca toate astea m-au facut sa nu renunt acum. Pentru ca nu mai e cale de intoarcere, il voi alapta pe Andrei atat timp cat va voi, cand va voi si de cate ori va voi! Conteaza foarte mult sa ai sustinerea celor din jur atunci cand alaptezi. Cand ma vedeau cum plangeam de durere toti din jurul meu imi spuneau sa renunt, ca a primit destul lapte de la san (o luna!!) si sunt atatia care cresc cu lapte praf si sunt bine mersi. Dar eu m-am ambitionat singura si cu sustinerea sotului, nu am cedat presiunii lor de a renunta la laptele meu magic! Cum imi spunea Denisa, trebuie sa avem rabdare, iar daca mai sunt si fete minunate, dispuse sa te ajute, atunci drumul spre o alaptare lina nu e departe. Deci nu renuntati, mamici! Cu putin ajutor sigur veti reusi sa va alaptati puii.

20 ianuarie 2014

Trimite-ne povestea voastra despre inceputurile alaptarii la adresa alapteazatimisoara@yahoo.com si noi o vom publica pe blog!

Povestea noastra, Corina si Miruna – Importanta alaptarii la cerere

Este de o importanta vitala ca bebelusii sa fie alaptati la cerere. Daca nu ar fi ascultat sfatul pediatrei sale, care a indemnat-o sa nu alapteze mai des de 2 ore, primele luni dupa nastere ar fi fost mult mai usoare pentru aceasta mama curajoasa.

Cand am fost insarcinata am citit foarte mult. Despre sarcina, despre nastere – naturala sau cezariana?. Am ales naturala, pentru ca am considerat ca asa este mai bine atat pentru mine cat si pentru bebe. Tot ce stiam despre alaptare la momentul respectiv era de la o cunostinta, care mi-a spus ca daca pot, sa alaptez exclusiv pana la 6 luni, si cam atat (nu m-am gandit ca ar fi ceva de documentat, am zis ca pui copilul la san si asta e tot).

La 40 sapt si 6 zile am nascut-o pe Miruna, prin cezariana, dupa un travaliu de 14 ore jumate in care abia ma dilatasem 2 cm. Mi-a fost pusa pe piept imediat dupa nastere, si mi-au adus-o in salon dupa ce au spalat-o si imbracat-o si mi-au pus-o la san. Deja imi pornise lapticul, deoarece am avut o eminenta de nastere prematura la 33 sapt si de atunci imi pornise si laptele, statea doar in ”stand-by”. Dupa acel moment nu am mai vazut-o decat a 2-a zi, cand am fost mutata in salon si mi-au adus-o la mine. Mi-au aratat asistentele cum sa o pun la san, mi s-a zis ca la sanul drept am sfarcul prea mic si de asta nu poate fetita sa prinda bine si manca doar din stangul. Intr-adevar, mi-am luat mameloane de silicon si astfel am rezolvat problema. Incepuse sa suga si din dreptul.

Problema mea a fost ca din ziua 2 alaturi de fetita deja mi se angorjase sanul drept, produceam foarte mult si fetita nu sugea atat. Deja nu ii mai dadeam completare cu lapte praf pentru ca am zis ca am destul lapte si ma descurc si fara el. Nu stiu de ce, dar la momentul respectiv eram tare mandra de mine, desi nu stiam cat de important este sa bea doar lapte de la mine.

Astfel, timpul a trecut, am iesit din maternitate si am venit acasa. Aici m-am trezit cu soacra instalata la mine (nu m-a intrebat in prealabil daca am nevoie de ajutor, a luat singura decizia), iar seara deja era plin de musafiri. Toata lumea vroia sa vada fetita, sa o tina in brate. Imi venea sa crap de nervi. Mai ales ca este si o familie numeroasa, ziceai ca nu se mai termina cu vizitele. A 2-a zi dupa ce am ajuns acasa a venit si doctorita de familie, care mi-a mai povestit una alta (baita, pusee de crestere, mastita, furia laptelui, care toate erau noutati pentru mine) si printre astea mi-a dat si sfatul sa nu-mi alaptez copilul mai des de 2 ore, pentru ca ”si stomacelul ei trebuie sa se odihneasca”, iar daca o alaptez mai des, risc sa faca colici. Eu, nestiind nimic (desi am avut o soacra si o cumnata langa mine care au alaptat, dar nici una nu a zis ca nu fac bine), am luat de-a buna ce mi-a zis doctorita si am facut intocmai. Imi doream ce e mai bine pentru copilul meu. Am pus mana pe foaie si pix, si notam mereu la ce ora a mancat, cat a mancat de la fiecare san. Eram dependenta de foaie. Foarte des s-a intamplat sa inceapa fetita sa-mi planga dupa o ora de la masa, ma uitam pe foaie si vedeam ca a trecut doar o ora si ziceam ca foame nu ii este, deci clar o doare burta (asta mi-a bagat soacra mea in cap). Imi era pur si simplu frica sa-i dau san inainte de 2 ore, pentru ca apoi ar fi avut dureri si mai mari din cauza colicilor (imi spuneam eu).

A trecut prima luna, in care mi-am auzit multe (o ruda mi-a zis la un moment dat ca daca ar putea mi-ar face analiza la lapte ca ea crede ca nu e bun, pentru ca nu se ingrasa cat trebuie fetita, ca e cam slabuta). Deja aveam si lapte praf in casa, incercasem de multe ori sa-i dau (norocul meu ca fetita mea a fost mai desteapta decat mine si de fiecare data mi-a refuzat laptele praf).

Nu ma sprijinea sau incuraja nimeni, nu ma invata nimeni cum e mai bine si ma simteam parca singura in univers. Inca mai am o stare de depresie dupa acea perioada. Cand i-am cumparat lapte praf prima data fiicei mele, soacra-mea ma invata cum si cand sa-i dau (ea stia despre alimentatie mixta – ca eu eram oricum paralela). La un moment dat, dupa ce am reusit o data sa-i bag pe gat 30 ml (era semi adormita si s-a prins ce porcarie mananca abia dupa ce luase deja 30 ml si bineinteles ca a inceput sa urle), am sunat-o bucuroasa pe soacra-mea ca am reusit sa-i dau cei 30 ml. Raspunsul ei a fost un soc pentru mine dar si o trezire la realitate pe undeva: „Bun, ai reusit acum, dar gandeste-te ca fiecare ml de lapte praf pe care ea il bea il scade de la tine…” Pfuuu… mi-a picat fata! Ma simteam de parca ar fi sters cu mine pe jos si totodata eram confuza. Adica acum cateva ore ma invata de alimentatia mixta si acum ma critica subtil pentru ca i-am dat lapte praf. Ea de fapt vroia sa ma convinga sa nu-i dau lapte praf dar nu prea stia cum sa-mi zica, asa ca a ales un mod tare brutal de a face acest lucru.

La controlul de o luna, fetita luase doar 480 gr in greutate (cred si eu daca o tineam flamanda), lactatia mea scazuse enorm de mult (desi am avut un start foarte bun ) si bineinteles ca eu am fost de vina ca nu mananc destul si nu ma hidratez destul. Atunci pediatra a revenit asupra spuselor sale si mi-a zis sa-mi alaptez fetita si la jumatate de ora daca e nevoie.

Pe la 3 luni am descoperit si eu grupurile de sprijin in alaptare si abia de atunci am reusit sa scap de dubii si sa cred cu adevarat ca laptele meu este cel mai bun si nu laptele praf. Sfatul meu pentru proaspetele mamici este sa alapteze la cerere, nu la program, sa puna bebelusul la san ori de cate ori acesta cere!

Asa a fost la noi, un start greu din cauza lipsei de informare. Din fericire fetita mea a refuzat laptele praf de fiecare data, asa ca acum alaptez exclusiv! Multumita fiicei mele si a grupurilor de sprijin pentru alaptare.

4 ianuarie 2014

Trimite-ne povestea voastra despre inceputurile alaptarii la adresa alapteazatimisoara@yahoo.com si noi o vom publica pe blog!

Despre proba suptului si de ce NU ar trebui facuta in mod normal

Proba suptului (testul cantarului ) este facuta de multe mame fie la recomandarea medicului, fie din proprie initiativa, pentru a determina daca au suficient lapte si/sau pentru a vedea cat a luat in greutate bebelusul.

Daca acesta nu a luat in greutate conform graficelor, numeroase proaspete mame trag concluzia gresita ca nu au suficient lapte si din pacate incep sa suplimenteze cu formula. Aceasta practica este ca picatura chinezeasca, poate fi o tortura psihica pentru mama.

Proba suptului este foarte simpla: se cantareste bebelusul inainte de supt (masa in g) si dupa supt (masa in g). Diferenta intre cele 2 valori este echivalata cu ml, rezultand astfel cantitatea de lapte supta de bebelus.

Ce probleme are aceasta metoda:

1. Gramele (g) nu sunt echivalente cu ml. Adica sunt echivalente, DACA densitatea substantei este 1. Apa are densitatea 1, ea este substanta de referinta. Daca densitatea unei substante nu este 1 g/ml (sau 1 gml) , atunci se divide 1 g la densitatea respectiva (in g/ml) si se obtine cati ml = 1 g.
Laptele matern in schimb are o valoare intre 1,026-1,036 g/ml, cu o medie a densitatii laptelui matur de ~ 1,031 g/ml la 60 °F , gravitatia specifica fiind de 1,031. Colostrul inregistreaza valori intre 1,030-1,040 g/ml.

Cum calculam? Iata cateva exemple : 728 g = ~706 ml; 818 g=~ 793 ml; 208 +/- 56,7 g per san = ~202 ml* 2= 404 ml

2. Conform La Leche League International (LLLI), rezultatul unei probe a suptului este o informare limitata a transferului de lapte de la acea masa specifica, in acea zi specifica, in acel mediu specific si poate, sau nu, fi reprezentativa pentru fiecare alaptare.

3. Tot LLLI spune ca probe izolate ale suptului care demonstreaza transfer de lapte mai putin decat cel asteptat nu elimina alti parametri (luarea in greutate, semnele de saturare ale bebelusului in raport cu duratele normale de supt) pentru a determina eficacitatea alaptarii per ansamblu si transferul adecvat de calorii in 24 ore necesar pentru saturarea si cresterea bebelusului.

4. De asemenea, LLLI considera ca proba cantarului nu ne spune absolut nimic despre continutul caloric al laptelui supt si nici daca bebelusul primeste sau nu suficiente calorii in 24 ore.

5. Sunt frecvente erorile de cantar, pot sa apara valori dupa supt mai mici decat valorile de dinainte de supt.

6. Adeseori apar erori de gestionare incorecta a probei suptului de catre mama/medic: cu/fara haine, ore diferite, calculat/necalculat scutecul cu pipi sau scaun umplut tocmai in timpul suptului, imposibilitatea de a masura cantitatea de lapte regurgitata, probe de supt din fiecare san, cu rezultat mai mic dupa supt si din al doilea san.

7. Aceasta practica implica mult stres psihic, bataie de cap pentru mama si stare de agitatie. Multi bebelusi plang in timpul procedurii pentru ca trebuie dezbracati, pusi pe cantar, luati de pe cantar, imbracati, cand tot ce-ar avea nevoie atat mama cat si bebelusul ar fi sa se bucure lipiti unul de celalalt si-n timpul alaptarii si dupa.

Metoda corecta de determinare daca un bebelus primeste suficient lapte de la mama, nu este cantarul, ci consta in urmatoarele trei criterii:  numarul de scutece ude/24 ore si consistenta, culoarea si numarul de scaune/24 ore și suptul eficient.

Totul este in regula daca bebelusul are 5-6 scutece ude dupa 4-5 zile de la nastere si 3-4 scaune dupa 5 zile de la nastere pana catre 4-6 saptamani. Apoi, frecventa scaunelor poate scadea pana la un scaun la 3 zile sau 10 zile sau mai mult. Pentru informatii mai detaliate despre scaunul bebelusilor alaptati exclusiv cititi articolul Intrebari frecvente. Urmariti bebelusul timp de 2 zile. Daca nu uda scutece si nu face scaune, solutia nu este completarea cu lapte praf. Solutia e sa tineti bebele cat mai mult la san. Cu cat tineti mai mult bebelusul la san, cu atat sanul va produce mai mult. Cu cat dati lapte praf mai frecvent si mai mult, cu atat laptele matern se va imputina.

In ceea ce priveste suptul eficient, daca e sa faceti vreo „proba” a suptului, atunci urmariti cum suge bebelusul deoarece acesta „suge în mod caracteristic. Un bebeluş care primeşte o cantitate suficientă de lapte matern suge într-un mod usor de identificat. Mişcarea de supt arată astfel: gura larg deschisă–o pauză–gura închisă. Dacă vreţi să încercaţi voi să vedeţi despre ce e vorba, puneţi arătătorul sau alt deget în gură şi sugeţi ca şi cum aţi trage lichid cu paiul. Când sugeţi, bărbia coboară şi rămâne în această poziţie cât timp sugeţi din deget. Când vă opriţi din supt, bărbia revine la poziţia iniţială. Această pauză, pe care o sesizaţi dacă sunteţi atente la bărbia bebeluşului, reprezintă o gură de lapte când bebeluşul stă la sân. Cu cât pauza este mai mare, cu atât mai mult lapte a băut copilul. Odată ce înţelegeţi sensul acestei pauze, puteţi să nu mai daţi atenţie la toate absurdităţile pe care le auziţi despre orarul copilului la sân, este lipsit de sens. De exemplu, este lipsit de sens să vi se sugereze să vă hrăniţi copilul câte douăzeci de minute la fiecare sân. Douăzeci de minute de ce? Supt fără înghiţire? Supt şi înghiţire (cu unele pauze ale bărbiei)? Tipul de supt cu pauză lungă? Un bebeluş care are acest tip de supt (cu pauze) timp de douăzeci minute e posibil să nici nu mai aibă nevoie de al doilea sân. Un bebeluş care molfăie sânul (nu bea) timp de 20 de ore va pleca de la piept tot înfometat. Pe site-ul www.nbci.ca puteţi găsi filmuleţe care prezintă pauza pe care o face bărbia bebeluşului. În cazul în care copilul suge cu acest gen de pauze lungi şi apoi înghite laptele, atunci copilul, probabil, va indica faptul că îi este suficient. În cazul în care copilul suge fără să înghită şi să bea laptele (prin urmare, puţin sau fără pauză), probabil îi este încă foame. În cazul în care laptele curge bine copilul poate alege fie să-l bea, fie să ia o pauză mică (de fapt copilul nu are nevoie să sugă continuu şi cei mai mulţi copii nu o fac). În cazul în care laptele nu curge bine, atunci copilul va fi „forţat” să sugă fără să bea. În cazul acesta, utilizaţi compresia sânului pentru a ajuta să vină mai mult lapte.” ne sfatuieste Dr. Jack Newman, intr-un articol tradus de Rox Dudus, consultant LLLI.

Nu exista bebe mancacios, exista bebe ghiftuit prin biberon. Un bebelus alaptat exclusiv mananca exact cat are nevoie, daca i se permite sa-i comunice sanului cat are nevoie astfel incat sanul sa produca atata cat i se spune. Asadar e simplu: credeti ca ii e in continuare foame? Ca nu s-a saturat? Puneti-l la san sa produca mai mult, nu-i dati biberon. Biberonul saboteaza lactatia. Biberonul cu lapte praf saboteaza ce ai tu mai bun sa-i oferi bebelusului tau. Alaptatul se face cat vrea bebe. Uneori asta inseamna non stop, adica tot alaptatul e o singura masa, alteori mai multe mese pe zi. El stie cat timp vrea la sanul tau. Sanul tau ii da hrana, alinare si confort, indeplineste toate nevoile bebelusului.

Alaptatul nu se face dupa program. Ideea de pauza de 2-3 ore vine de la recomandarile date pentru bebelusii hraniti cu lapte praf. Acesta este mult mai greu de digerat si de asimilat decat laptele matern, pe langa faptul ca are cu totul alta compozitie si pe langa efectele daunatoare asupra organismului unui bebelus. Multi pediatri pur si simplu translateaza conceptul de pauza asupra laptelui matern, facand astfel din laptele praf standardul, cand de fapt e invers. Cand bebelusul cere tzitzi, ii dai tzitzi, nu conteaza ca i-ai dat acum 5 minute. A digerat sau asimilat ce a papat si mai vrea, sau vrea la san ca-i place mirosul tau de mama. Iar cand vin puseele de crestere, e imposibil sa astepti 3 ore…

Relaxarea e esentiala pentru stabilirea unei relatii armonioase intre mama si bebelus. Aveti incredere ca asa cum ati putut aduce un copil pe lume, il si puteti hrani cu laptele vostru!

Adina Branici

Surse:

  1. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/7072626?dopt=Abstract
  2. http://kellymom.com/bf/pumpingmoms/pumping/milkcalc/
  3. http://www.nap.edu/openbook.php?record_id=1577&page=113#p200063e39970113001
  4. http://www.lalecheleague.org/llleaderweb/lv/lvjulaugsep06p51.html
  5. http://atasatlasanulmamei.blogspot.ro/2009/11/am-lapte-suficient-pentru-bebelusul-meu.html

Mami alăptează-mă, nu vreau lapte praf! (VII)

Unele dintre cele mai des intalnite probleme cu care se confrunta noile mame sunt canalele infundate si mastita. Solutia in acest caz nu este completarea cu lapte praf, care poate da totul peste cap, asa cum s-a intamplat in cazul Ancai si al lui Victor.

Fix cand Victor a facut 6 saptamani am facut o mastita urata: febra mare, frisoane, dureri musculare, san foarte dureros si, in plus, mamelonul era foarte sensibil – ma durea la cea mai mica atingere. In ciuda durerii si starii generale proaste, am facut cam tot ce citisem ca se face pentru a desfunda canalele: comprese calde si masaj circular, bebe la san (probabil nu atat de mult cat ar fi trebuit), folosit pompa cand nu era bebe la san. Desi dupa ce am pompat vreo ora am scos numai vreo 10-20 ml si canalele erau in continuare infundate. Acesta a fost momentul in care am recurs la prima doza de lapte praf !

Era seara, eu eram cu un san varza de la mastita si pompat, si cu celalalt de la prea mult alaptat si bebe cerea de mancare. Nu putea fi consolat nicicum… N-a avut nici o retinere in a accepta biberonul cu 100 ml de lapte praf. A primit lapte praf timp de 8 zile, o data sau de ori pe zi… de fiecare data numai dupa ce se declara nemultumit de oferta de lapte matern.

Desi pe vremea aceea nu eram inca pe grupul Alapteaza!, stiam ca nu e ok alaptarea mixta – ca scade lactatia si in final se ajunge doar la lapte praf. Asa ca imi doream foarte tare sa renunt cat mai repede la acel supliment. Dupa primele zile cu lapte praf am cerut ajutorul unei prietene, Iulia, sa imi recomande un consilier in alaptare! Iulia a facut mai mult de atat, m-a si adaugat pe grupul Alapteaza!. Pana la vizita consultantului in alaptare, renuntasem deja de vreo 2 zile la lapte praf – informatiile aflate pe grup m-au ajutat, mi-au confirmat ca ce citisem pe diverse site-uri este ok si ca ce fac este bine (nu a fost nevoie sa intreb nimic, doar am citit fisierele de la Files si celelalte subiecte deschise). Iar consultantul mi-a dat si mai multa incredere: lapte matern este destul – dovada fiind scutecele ude si cresterea in greutate, laptele matern se face oricum si in timp ce suge bebe. Problema la mine era de „debit” – laptele curgea foarte greu, bebe nu avea rabdare si se enerva, se smulgea de la san si plangea.

Cum am renuntat la lapte praf ?
In momentul in care devenea nervos la san incercam sa il calmez prin alte metode – plimbat in casa in sling, dansat cu el in sling, cantat. Cateodata chiar reusea sa adoarma un pic. Cand se calma sau se trezea il puneam iar la san. La nevoie repetam procesul de calmare. Nu a fost deloc usor, dar asa am reusit sa renunt la laptele praf ! Bebe a continuat sa fie nervos la san inca vreo 2 saptamani dupa saptamana de puseu, dar ne-am descurcat.

Evident, am apelat si la diverse metode de crestere a lactatiei: ceaiuri – cate 2-3-4 litri pe zi, apoi am aflat ca e suficient sa beau doar cat imi e sete, Galactogil – nici un efect la mine, Galafor – a avut efect, dar nu spectaculos, si la disperare am apelat si la More Milk Plus care a avut un efect vizibil, dar din pacate nu a fost tolerat de bebe: ii dadea dureri de burta, desi el n-a avut colici niciodata, asa ca am renuntat la el dupa o saptamana. Bebe si-a revenit si lactatia a ramas, in principal datorita alaptatului des.

Din pacate acea mastita s-a nimerit fix in mijlocul mega puseului de crestere de la 6 saptamani. Iar eu, in loc sa il las pe bebe sa suga cat are nevoie ca sa creasca productia, incercam sa il alaptez cat mai rar, din cauza durerilor. La vremea respectiva stiam de existenta puseurilor, dar nu realizam cat de importante sunt si ce impact au. Daca as fi fost de la inceput pe grupul Alapteaza!, precis altfel as fi tratat puseul. Acum, avand mai multe informatii si fiind mai sigura pe mine, imi place sa cred ca in aceeasi situatie as reusi sa evit laptele praf.

Privind partea buna a lucrurilor, datorita acestei probleme am ajuns sa fac parte din grupul Alapteaza!, cu ideile caruia rezonez 100%. Iar mai departe tot acest grup mi-a confirmat ca instinctele mele sunt corecte in ceea ce priveste co-sleeping-ul, alaptatul oricand si oriunde, oricat de des, adormitul la san si in brate, purtatul cat cere bebe si multe altele.”

28 mai 2013

Trimite-ne povestea voastra despre inceputurile alaptarii la adresa alapteazatimisoara@yahoo.com si noi o vom publica pe blog!