Cugetarea saptamanii

Felicitari mami!

Corpul tau a creat si a imbratisat o noua fiinta timp de noua luni. Da, da, corpul tau a facut asta, nu te-a intrebat pe tine daca e bine, nu ti-a cerut voie, nu ti-a explicat ce face, nu ti-a cerut parerea. Ti-a hranit minunea din pantece, ti-a hidratat-o, i-a tinut de cald, de somn, de dor, de iubire. A stiut perfect cum sa raspunda la nevoile bebelusului tau minunat pe care acum poate ca il tii in brate, la fel cum si bebelusul tau a stiut din prima zi ce-i trebuie pentru a se dezvolta, a creste, a deveni un omulet mic si dulce care se cuibareste acum la sanul tau, singurul loc din lume unde se simte in siguranta.

Permite-i, deci, corpului tau sa faca asta in continuare. Ai incredere in el, la fel cum te rog sa ai incredere si in bebelusul tau perfect. Ei impreuna se vor descurca remarcabil, vor sti sa hraneasca o gurita infometata, sa aline un sufletel trist, sa incalzeasca un corpusor dulce, sa creasca frumos un adult iubitor, empatic si sigur pe el. Tie iti ramane sa privesti de pe margine.

Asa ca foloseste cantarul si laptele praf pentru prajituri, uita-te la ceas ca sa stii cat mai e pana ajunge tati acasa sa va bucurati impreuna de minunea voastra si lasa graficele si calculele pentru corporatisti.

Alexandra6

Bucura-te ca esti mama, nu te pierde in detalii!

Vanda Lizeh

Anunțuri

Despre nastere si alaptare

Am tot citit de-a lungul timpului parerile si of-urile multor mamici, in legatura cu nasterea si alaptarea.

Majoritatea, sunt de accord, din start, ca o nastere naturala si o alaptare exclusiva, sunt idealul oricarei femei. Medical si statistic vorbind, majoritatea femeilor sunt apte pentru a reusi in aceste 2 domenii, cat de natural posibil. Fara nicio interventie din exterior, fara complicatii. Din pacate, in prezent, viata moderna a rasturnat echilibrul, si acum procentele s-au inversat. Femeile nu mai sunt capabile sa nasca natural, e nevoie de cezariana, iar alaptarea este o pasare rara, pe cale de disparitie.

In contextual acesta, ideile promovate pe grupul Alapteaza, mi se par cat se poate de necesare, si de normale. Se porneste de la premiza ca TOATE femeile pot naste natural si TOATE pot alapta (asta pentru a inclina balanta inspre naturalul de care vorbeam). Desi, stim cu toatele, ca nu este chiar asa; adica sunt femei care chiar nu pot naste natural, si femei care chiar nu pot alapta, sau nu pot alapta exclusiv.

Cand o femeie care nu a nascut natural, sau nu a alaptat da nas in nas cu aceste pareri absolutiste, se revolta, se indigneaza si vine sa demonstreze ca nu este corect sa fie promovate aceste idei “naturale”, pentru ca ea nu a reusit si se simte cumva atacata. Se isca apoi o intreaga polemica, de pareri personale, defensive sau ofensive, se ajunge la o discutie incordata.

711036_704176189605193_1814481110_n

Mama care a ajuns la cezariana, desi a facut tot ce ii statea in putinta sa nasca natural, dar din diferite cauze medicale nu a reusit, nu ar trebui sa se simta deloc atacata, nu ar trebui sa aibe nici un regret! Daca stie ca a luptat, ca a facut ce putea face, si totusi nu a reusit, mi se pare normal sa fie impacata cu gandul, sa accepte ca ea face parte din procentul ala mic si sa incurajeze alte mamici sa lupte la fel, in orice situatie.

Mamicile care nu au putut alapta, sau nu exclusiv, nu vad de ce ar ataca procentele oficiale, sau alte mame care sustin ca aproape toate mamele pot alapta, DACA si ele s-au luptat pana in panzele albe pentru alaptare, pentru pruncul lor. Stiti ca ati facut orice, dar…. nu se poate. Si iar, puteti sustine alte mame, prin experienta voastra, prin incurajare, le indrumati ce sa faca sa reuseasca, dati mai departe experienta vasta ce o aveti, ce ati strans-o in timpul luptei.

Pentru ca o mama care a luptat pentru bunastarea copilului, este o mama documentata, o mama care nu a renuntat usor, si care a fost invinsa doar de motive ce nu tin de ea!

Daniela Balog

Cugetarea săptămânii – Despre alaptarea la san.

Nu exista altfel de alaptare. Alaptarea este actul de a hrani un pui la san – lucrul nu se aplica doar la oameni. In momentul in care laptele matern nu mai este servit direct de la san, copilul este hranit, nu alaptat. Hranit cu lapte muls in sticla, in cana, cu seringa, cu lapte praf in alte cazuri. „Alaptat la san” este un pleonasm.

Ramona Bunescu – Zoozie Mami, consultant LLL (in formare), http://blogulmeumediocru.blogspot.ro/

Asteptarile parintilor versus nevoile bebelusului

Din cand in cand apare si reapare ideea ca daca alaptezi la cerere si daca esti acolo, atunci, cand bebelusul are nevoie de tine, orice ar insemna asta, nu mai ai viata, s-a dus familia, sotul, nu mai e nimic altceva.

Dar asta ni se trage de la imaginea creata de multe carti de parenting, de mediul social, cultural, familial, o imagine de bebelus-robot pe care il tragi la cheie sa mance la program, sa doarma la program SI sa (a)doarma singur, sa stea singur fara sa scoata un sunet si sa-i lase pe adulti sa umble prin oras, sa-si vada de ale lor ca si cum n-ar exista inca o fiinta umana in viata lor.

Care nevoie umana de baza e adeseori cea mai ignorata de multe carti de parenting? Te invata sa-l hranesti, sa-l schimbi, sa il pui la somn. DAR sa nu-l tii in brate, sa nu-l adormi la san, sa nu te simta, sa nu-l calmezi tu, sa se calmeze singur, sa nu carecumva sa doarma cu tine, sa nu…

Si totusi, noi ca si adulti vrem sa fim tinuti in brate, vrem sa ne simtim aproape unii de altii, vrem sa fim calmati de o imbratisare sau un glas bland. De ce se presupune ca daca nevoile de hrana, somn si igiena ale pruncului ii sunt indeplinite, nu mai EXISTA alte nevoi la fel de legitime? Cat e doza maxima de dragoste si afectiune pe care o primeste o sotie de la sot ca fie considerata rasfat? Sau invers? De ce nu e NORMAL sa primeasca pruncul dragostea si afectiunea noastra, si trebuie sa-l dezvatam de asta prin tot felul de tehnici ? Really, de ce nu e normal? Mai mult, in situatii in care unii copii nu zambesc, nu gasesc placere in compania altor oameni, nu ofera afectiune, ne intrebam ce nu-i in regula cu ei. Insa noi daca procedam cu ei asa inca de cand vin pe lume, e normal. Ceva e complet gresit in gandirea asta.

E fundamental pentru psihicul mamei dar si al tatalui sa stie ca e normal, mai ales in primele luni de viata, sa se creeze acel bonding intre parinti si copil si ca toate celelalte treburi se vor face si ele. Si ca vine vremea si de relatii intime, shopping, gatit, curat, frezat, toooate. Si ca oricat au ramas setati mental ca viata lor va fi ca inainte, nu mai are cum sa fie, la fel ca si atunci cand te casatoresti. E mai usor, mai bine si mai sanatos sa inveti sa accepti asta si sa iti schimbi atitudinea fata de viata si familie decat sa „demolezi” un prunc.

Sau, altfel zis, daca nu-ti pui toate puterile sa lupti impotriva modului natural in care au fost create fiintele umane (ca sa fii consecvent ar trebui insa sa lupti si impotriva ta, nu numai a bebelusului tau) si ai lua lucrurile ca atare, in frumusetea lor – chiar daca nu e intotdeauna usor – daca deci, iei bebele pe de-a-ntregul si ii implinesti senin nevoile, toate, vei constata cu surprindere ca le poti face pe toate celelalte pe care ti le doresti.

asteptari vs nevoi

Deci, ne mai despovaram un pic?

Text: Adina Brănici

Despre cresterea in greutate a bebelusului

As vrea sa ating mai intai un aspect de viziune generala legat de societatea in care traim acum: suntem parte dintr-o societate in care preocuparea pentru consum a prins radacini foarte adanci, concentrarea pe cifre, tablele si grafice ne inconjoara inevitabil si in domeniul dezvoltarii si cresterii unui bebelus, si este greu pentru o mama oriunde intoarce privirile sa nu dea de ml, kg si cm. Desigur, nu este vorba de partea buna, a progresului in dezvoltarea societatii, e vorba de situatii in care aceste lucruri devin o povara, ne streseaza psihic.

In acest context, e mare nevoie sa intelegem si sa privim in ansamblu, tabloul complet al dezvoltarii si cresterii bebelusului. Adica, da, este importanta cresterea in greutate, dar mai sunt si alti factori de crestere la fel de importanti. Dr. Jay Gordon le mentioneaza foarte frumos in articolul sau „Look at the Baby, Not the Scale”:

Bebelusul da semne ca doreste sa se hraneasca?
Uda destule scutece?
Are destule scaune?
Culoarea urinei este transparenta sau galben foarte deschis?
Sunt ochii sai stralucitori si vioi?
Are pielea de o culoare si textura sanatoase?
Isi misca bratele si picioarele viguros?
Ii cresc unghiile?
Se dezvolta conform varstei sale?
In general, este vesel si jucaus?
Da, doarme destul de mult, dar atunci cand este treaz, are perioade cand este foarte activ?
Daca raspunsul la toate intrebarile de mai sus este DA, atunci este cazul sa abordati alte doua aspecte pe care „graficele par a le ignora:

Cat de inalta este mama? Cat de inalt este tatal?

Despre metodele corecte de a determina daca un bebelus se hraneste suficient gasiti detalii si in articolul despre Proba suptului, in ce consta ea si de ce nu este recomandata.

Apoi, cand discutam despre greutatea unui bebelus, trebuie stiut ca exista grafice diferite pentru bebelusii alaptati exclusiv si grafice pentru cei hraniti cu lapte praf.Link-urile de mai jos trimit la noile standarde/grafice de crestere/greutate si alte masuratori emise de WHO (organizatia mondiala a sanatatii):

http://www.who.int/childgrowth/standards/en/

http://www.who.int/childgrowth/standards/weight_for_age/en/index.html

Gasiti informatii pentru greutate – percentile, scorul z, grafice staturo-ponderale, etc. (desigur pt fete si baieti).

Cu ce sunt diferite fata de cele ‘traditionale’, explicatii mai pe larg in acest articol in limba romana:

http://www.attachmentparenting.ro/forum/viewtopic.php?f=3&t=205

sau in engleza:

http://www.who.int/childgrowth/faqs/how_different/en/index.html

Cum se interpreteaza un astfel de grafic si cum se obtine curba de crestere proprie a fiecarui bebelus, conform Asociatiei Australiene de Alaptare:

„Cum interpretez un grafic de creștere/de percentile?

Următorul exemplu vă ajută să înțelegeți cum trebuie să interpretați un grafic de percentile:

  • 3% dintre copii se vor situa sub percentila a 3-a și 3% dintre copii se vor încadra peste percentila 97
  • 15% dintre copii se vor situa sub percentila a 15-a și 15% dintre copii se vor încadra peste percentila 85
  • 50% dintre copii se vor situa sub percentila 50 și 50% dintre copii se vor încadra peste percentila 50Percentila 50 nu este un prag ce trebuie depășit, ci înseamnă că 50% din populația normală se află sub această linie, în timp ce 50% se află peste ea.

Dacă greutatea sau înălțimea bebelușului nu se încadrează în grafic (este peste percentila 97 și sub cea de-a 3-a), există o probabilitate mai mare că ceva este în neregulă și se impune o vizită la medic. Dar, în majoritatea cazurilor, bebelușul este perfect sănătos. Trei din 100 bebeluși normali au greutate mai mică decât percentila a 3-a, cel mai adesea din cauza faptului că ambii părinți sunt mici de înălțime și slabi.

Contează dacă bebelușul meu nu  „urmează” o linie percentilă?

În general nu. Având în vedere faptul că graficele sunt realizate pe baza unor greutăți, înălțimi medii etc., nu toți copiii le vor urma „ca la carte”. Uneori cresc mai repede, alteori mai încet. Un studiu a concluzionat că doar 12% dintre bebeluși respectă linia percentilă în care s-au încadrat la naștere. La bebeluși, percentilele variază destul de mult pe măsură ce acesta crește, atât în ceea ce privește greutate cât și înălțimea. După naștere, în cele mai multe cazuri, bebelușii mai mari tind să crească mai încet, iar cei mai mici cresc mai repede. Acest lucru poate fi explicat prin faptul că valorile de la naștere depind mai mult de condițiile nutriționale din pântecul mamei decât de genetică. După naștere, bebelușii se îndreaptă încet-încet spre dimensiunile programate genetic. La unii poate dura 6 luni, la alții chiar și 2 ani. După 2 ani copiii au tendința să rămână pe aceeași linie, cu unele mici variații.”

De multe ori medicii nostri pediatri se raporteaza la graficele vechi, avand ca referinta alimentatia artificiala cu lapte praf, de aceea cand ti se spune ca ” bebelusul tau nu a luat in greutate conform graficului” , cel mai probabil se refera la acestea. Intreaba si asigura-te ca medicul se raporteaza la noile standarde WHO pentru copiii alaptati. De asemenea, informatiile despre compozitia laptelui matern sunt esentiale in intelegerea modului in care ajuta la cresterea si dezvoltarea copilului. Asigura-te ca primesti o informatie corecta si asupra acestui aspect.

Exista perioade de stagnare in cresterea in greutate a bebelusului, exista perioade de salturi, nu este o crestere liniara.

Motive de ingrijorare apar in urmatoare cazuri prezentate de Asociatia Australiana de Alaptare, si atunci trebuie investigata cauza:

Când trebuie să luăm măsuri dacă bebelușul ia puțin în greutate? Fiecare bebeluș este unic, iar greutatea este doar unul dintre factorii care completează „tabloul” complet al sănătății și dezvoltării acestora. Este recomandată evaluarea atentă a stării de sănătate a bebelușului în următoarele cazuri:

– dacă bebelușul continuă să scadă în greutate după primele 10 zile de viață și nu ajunge la greutatea de la naștere până la vârsta de 3 săptămâni

– dacă bebelușul pune mai puțin de 100 grame pe săptămână în primele trei luni

– dacă greutatea bebelușului se situează sub percentila a 3-a

– dacă greutatea bebelușului scade două linii de percentile în 56 zile (înainte de vârsta de 5 luni)

– dacă greutatea bebelușului scade două linii de percentile în 3 luni (după vârsta de 5 luni).

Examinați-vă bebelușul atunci când este dezbrăcat, sunt indicii care vă pot fi de folos. Bebelușul arată sănătos? Are o culoare frumoasă a pielii și tonus muscular bun? Pare a avea greutatea potrivită pentru vârsta sa? Pare a avea pielea bine întinsă? Pielea cu multe încrețituri, care pare a atârna, cu puțină grăsime dedesubt, este un semn că bebelușul nu ia destul în greutate sau chiar scade. Semnele îngrijorătoare ale pierderii în greutate apar mai întâi în partea abdominală inferioară, la șezut și coapsele superioare, de aceea este important să dezbrăcați complet bebelușul când îl examinați, chiar și scutecul.

Apelați la medicul dumneavoastră pentru a evalua starea generală de sănătate a bebelușului dumneavoastră, pentru a verifica dacă există semnele care indică faptul că bebelușul primește destul lapte matern precum și dacă acesta de dezvoltă în ritmul normal.”

Exista totusi situatii in care cresterea in greutate (si nu numai) poate fi afectata de diversi factori.  Mentionam cativa dintre ei, cum ar fi alaptarea la program, limitarea oferirii fiecarui san cate 10-15 minute (adica tot la program), suzeta, introducerea altor lichide in afara de lapte matern (apa, ceaiuri), scoaterea alaptatului de noapte, utilizarea biberonului, pilule anticonceptionale, sterilet, unele medicamente (antihistamine, pseudoefedrina), sarcina, uneori starea generala de sanatate a mamei (boala sau oboseala foarte mare). Toti acesti factori au efect negativ asupra lactatiei. Urmariti sa vedeti daca apar imbunatatiri, odata ce ati depistat o posibila cauza. Liste cu informatii utile in acest sens gasiti si aici:

http://kellymom.com/health/growth/weight-gain_increase/

http://www.nbci.ca/index.php?option=com_content&id=47:slow-weight-gain-following-early-good-weight-gain&Itemid=17

Dr. Jack Newman, fondatorul primei clinici de alaptare, cu o vasta experienta in domeniu, dezbate problema mai pe larg si in articolele de mai jos.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=3418242591118&id=1721748001&__user=652265961

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=242639319220455&id=138141916336863&__user=652265961

In concluzie, inainte de a lua decizia de a suplimenta cu lapte praf, mamicile, impreuna cu pediatrul copilului, trebuie sa analizeze toate aspectele ce tin de dezvoltarea copilului si sa integreze cresterea in greutate in tabloul clinic extins. Fiecare copil este unic si se dezvolta in ritmul sau, iar in cele mai multe cazuri luarea in greutate mai lenta nu este deloc motiv de ingrijorare.

Adina Branici

Resurse:
http://drjaygordon.com/pediatricks/newborns/scales.html
http://www.who.int/childgrowth/standards/en/
http://www.who.int/childgrowth/standards/weight_for_age/en/index.html
http://www.attachmentparenting.ro/forum/viewtopic.php?f=3&t=205
http://www.who.int/childgrowth/faqs/how_different/en/index.html
https://www.breastfeeding.asn.au/
http://kellymom.com/health/growth/weight-gain_increase/
http://www.nbci.ca/index.php?option=com_content&id=47:slow-weight-gain-following-early-good-weight-gain&Itemid=17
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=3418242591118&id=1721748001&__user=652265961
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=242639319220455&id=138141916336863&__user=652265961

Despre proba suptului si de ce NU ar trebui facuta in mod normal

Proba suptului (testul cantarului ) este facuta de multe mame fie la recomandarea medicului, fie din proprie initiativa, pentru a determina daca au suficient lapte si/sau pentru a vedea cat a luat in greutate bebelusul.

Daca acesta nu a luat in greutate conform graficelor, numeroase proaspete mame trag concluzia gresita ca nu au suficient lapte si din pacate incep sa suplimenteze cu formula. Aceasta practica este ca picatura chinezeasca, poate fi o tortura psihica pentru mama.

Proba suptului este foarte simpla: se cantareste bebelusul inainte de supt (masa in g) si dupa supt (masa in g). Diferenta intre cele 2 valori este echivalata cu ml, rezultand astfel cantitatea de lapte supta de bebelus.

Ce probleme are aceasta metoda:

1. Gramele (g) nu sunt echivalente cu ml. Adica sunt echivalente, DACA densitatea substantei este 1. Apa are densitatea 1, ea este substanta de referinta. Daca densitatea unei substante nu este 1 g/ml (sau 1 gml) , atunci se divide 1 g la densitatea respectiva (in g/ml) si se obtine cati ml = 1 g.
Laptele matern in schimb are o valoare intre 1,026-1,036 g/ml, cu o medie a densitatii laptelui matur de ~ 1,031 g/ml la 60 °F , gravitatia specifica fiind de 1,031. Colostrul inregistreaza valori intre 1,030-1,040 g/ml.

Cum calculam? Iata cateva exemple : 728 g = ~706 ml; 818 g=~ 793 ml; 208 +/- 56,7 g per san = ~202 ml* 2= 404 ml

2. Conform La Leche League International (LLLI), rezultatul unei probe a suptului este o informare limitata a transferului de lapte de la acea masa specifica, in acea zi specifica, in acel mediu specific si poate, sau nu, fi reprezentativa pentru fiecare alaptare.

3. Tot LLLI spune ca probe izolate ale suptului care demonstreaza transfer de lapte mai putin decat cel asteptat nu elimina alti parametri (luarea in greutate, semnele de saturare ale bebelusului in raport cu duratele normale de supt) pentru a determina eficacitatea alaptarii per ansamblu si transferul adecvat de calorii in 24 ore necesar pentru saturarea si cresterea bebelusului.

4. De asemenea, LLLI considera ca proba cantarului nu ne spune absolut nimic despre continutul caloric al laptelui supt si nici daca bebelusul primeste sau nu suficiente calorii in 24 ore.

5. Sunt frecvente erorile de cantar, pot sa apara valori dupa supt mai mici decat valorile de dinainte de supt.

6. Adeseori apar erori de gestionare incorecta a probei suptului de catre mama/medic: cu/fara haine, ore diferite, calculat/necalculat scutecul cu pipi sau scaun umplut tocmai in timpul suptului, imposibilitatea de a masura cantitatea de lapte regurgitata, probe de supt din fiecare san, cu rezultat mai mic dupa supt si din al doilea san.

7. Aceasta practica implica mult stres psihic, bataie de cap pentru mama si stare de agitatie. Multi bebelusi plang in timpul procedurii pentru ca trebuie dezbracati, pusi pe cantar, luati de pe cantar, imbracati, cand tot ce-ar avea nevoie atat mama cat si bebelusul ar fi sa se bucure lipiti unul de celalalt si-n timpul alaptarii si dupa.

Metoda corecta de determinare daca un bebelus primeste suficient lapte de la mama, nu este cantarul, ci consta in urmatoarele trei criterii:  numarul de scutece ude/24 ore si consistenta, culoarea si numarul de scaune/24 ore și suptul eficient.

Totul este in regula daca bebelusul are 5-6 scutece ude dupa 4-5 zile de la nastere si 3-4 scaune dupa 5 zile de la nastere pana catre 4-6 saptamani. Apoi, frecventa scaunelor poate scadea pana la un scaun la 3 zile sau 10 zile sau mai mult. Pentru informatii mai detaliate despre scaunul bebelusilor alaptati exclusiv cititi articolul Intrebari frecvente. Urmariti bebelusul timp de 2 zile. Daca nu uda scutece si nu face scaune, solutia nu este completarea cu lapte praf. Solutia e sa tineti bebele cat mai mult la san. Cu cat tineti mai mult bebelusul la san, cu atat sanul va produce mai mult. Cu cat dati lapte praf mai frecvent si mai mult, cu atat laptele matern se va imputina.

In ceea ce priveste suptul eficient, daca e sa faceti vreo „proba” a suptului, atunci urmariti cum suge bebelusul deoarece acesta „suge în mod caracteristic. Un bebeluş care primeşte o cantitate suficientă de lapte matern suge într-un mod usor de identificat. Mişcarea de supt arată astfel: gura larg deschisă–o pauză–gura închisă. Dacă vreţi să încercaţi voi să vedeţi despre ce e vorba, puneţi arătătorul sau alt deget în gură şi sugeţi ca şi cum aţi trage lichid cu paiul. Când sugeţi, bărbia coboară şi rămâne în această poziţie cât timp sugeţi din deget. Când vă opriţi din supt, bărbia revine la poziţia iniţială. Această pauză, pe care o sesizaţi dacă sunteţi atente la bărbia bebeluşului, reprezintă o gură de lapte când bebeluşul stă la sân. Cu cât pauza este mai mare, cu atât mai mult lapte a băut copilul. Odată ce înţelegeţi sensul acestei pauze, puteţi să nu mai daţi atenţie la toate absurdităţile pe care le auziţi despre orarul copilului la sân, este lipsit de sens. De exemplu, este lipsit de sens să vi se sugereze să vă hrăniţi copilul câte douăzeci de minute la fiecare sân. Douăzeci de minute de ce? Supt fără înghiţire? Supt şi înghiţire (cu unele pauze ale bărbiei)? Tipul de supt cu pauză lungă? Un bebeluş care are acest tip de supt (cu pauze) timp de douăzeci minute e posibil să nici nu mai aibă nevoie de al doilea sân. Un bebeluş care molfăie sânul (nu bea) timp de 20 de ore va pleca de la piept tot înfometat. Pe site-ul www.nbci.ca puteţi găsi filmuleţe care prezintă pauza pe care o face bărbia bebeluşului. În cazul în care copilul suge cu acest gen de pauze lungi şi apoi înghite laptele, atunci copilul, probabil, va indica faptul că îi este suficient. În cazul în care copilul suge fără să înghită şi să bea laptele (prin urmare, puţin sau fără pauză), probabil îi este încă foame. În cazul în care laptele curge bine copilul poate alege fie să-l bea, fie să ia o pauză mică (de fapt copilul nu are nevoie să sugă continuu şi cei mai mulţi copii nu o fac). În cazul în care laptele nu curge bine, atunci copilul va fi „forţat” să sugă fără să bea. În cazul acesta, utilizaţi compresia sânului pentru a ajuta să vină mai mult lapte.” ne sfatuieste Dr. Jack Newman, intr-un articol tradus de Rox Dudus, consultant LLLI.

Nu exista bebe mancacios, exista bebe ghiftuit prin biberon. Un bebelus alaptat exclusiv mananca exact cat are nevoie, daca i se permite sa-i comunice sanului cat are nevoie astfel incat sanul sa produca atata cat i se spune. Asadar e simplu: credeti ca ii e in continuare foame? Ca nu s-a saturat? Puneti-l la san sa produca mai mult, nu-i dati biberon. Biberonul saboteaza lactatia. Biberonul cu lapte praf saboteaza ce ai tu mai bun sa-i oferi bebelusului tau. Alaptatul se face cat vrea bebe. Uneori asta inseamna non stop, adica tot alaptatul e o singura masa, alteori mai multe mese pe zi. El stie cat timp vrea la sanul tau. Sanul tau ii da hrana, alinare si confort, indeplineste toate nevoile bebelusului.

Alaptatul nu se face dupa program. Ideea de pauza de 2-3 ore vine de la recomandarile date pentru bebelusii hraniti cu lapte praf. Acesta este mult mai greu de digerat si de asimilat decat laptele matern, pe langa faptul ca are cu totul alta compozitie si pe langa efectele daunatoare asupra organismului unui bebelus. Multi pediatri pur si simplu translateaza conceptul de pauza asupra laptelui matern, facand astfel din laptele praf standardul, cand de fapt e invers. Cand bebelusul cere tzitzi, ii dai tzitzi, nu conteaza ca i-ai dat acum 5 minute. A digerat sau asimilat ce a papat si mai vrea, sau vrea la san ca-i place mirosul tau de mama. Iar cand vin puseele de crestere, e imposibil sa astepti 3 ore…

Relaxarea e esentiala pentru stabilirea unei relatii armonioase intre mama si bebelus. Aveti incredere ca asa cum ati putut aduce un copil pe lume, il si puteti hrani cu laptele vostru!

Adina Branici

Surse:

  1. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/7072626?dopt=Abstract
  2. http://kellymom.com/bf/pumpingmoms/pumping/milkcalc/
  3. http://www.nap.edu/openbook.php?record_id=1577&page=113#p200063e39970113001
  4. http://www.lalecheleague.org/llleaderweb/lv/lvjulaugsep06p51.html
  5. http://atasatlasanulmamei.blogspot.ro/2009/11/am-lapte-suficient-pentru-bebelusul-meu.html

Mami alăptează-mă, nu vreau lapte praf! (IX)

Din cauza unui pediatru care sustinea suplimentarea cu lapte praf si a lipsei sprijinului din partea unui consultant in alaptare aceasta mamica a apelat mult prea devreme la biberonul de completare. Din fericire, in cele din urma bebele a ales ce era mai bun pentru el!

„Gaza mea, in mai a implinit un anisor.

Am nascut in Italia, in unul dintre cele mai bune spitale,care ofera rooming-in si sprijin in alaptare. Am avut parte de travaliu indus la 41+5, lung, cu contractii violente (specifice oxitocinei primite) si cu o peridurala ce mare efect nu a avut. Bebitza a fost scoasa dupa vreo 12 ore, cu ventuza si epiziotomie. Am fost fericita ca nu s-a ajuns la cezariana. Imediat i-au dat-o sotului, iar apoi la nici o ora de la nastere o aveam in brate, la san. Am stat nedezlipite vreo doua ore, nu-mi venea sa cred cu cata forta si pofta sugea. Au luat-o pentru a fi consultata, dar mi-au adus-o inapoi dupa cateva ore.

In prima noapte am stat cu ea doar la san, patutul din spital mi-a fost la fel de inutil ca si cel de acasa. Am facut ragade, dar imi adusesem cu mine protectii de silicon pentru sani si cupe de silicon ce m-au ajutat mult la vindecare pentru ca permit aerului sa circule. In urmatoarea noapte am reusit sa dormim ceva, dar abia asteptam sa ajungem acasa. La doua zile de la nastere, cand am iesit din spital, a venit si lapticul alb.

Primele luni au fost obositoare, bebitza era non-stop la san! Ziua dormea doar cu tzitzi in gurita, iar noaptea papa in timp ce faceam ture prin casa. Nu am reusit sa scapam de protectiile de silicon, se ineca cand incercam fara ele, nu voia sa suga. Apoi, cand a facut 2 luni, la controlul saptamanal pediatra a zis ca a luat doar 100 g in saptamana respectiva si ca-i prea putin! Ca nu mai am lapte probabil si ar trebui introdus laptele praf. I-am explicat ca lapte am, simt mereu sanii plini, curg si chiar scot aproape zilnic cu pompa pentru ca bebitza doarme de pe la 4-5 dimineata pana pe la pranz fara sa mai suga mare lucru. Mi-a zis sa incerc sa o tin treaza sa pape mai mult sau sa-i dau cu biberon ceea ce scot cu pompa. Am vrut sa mai vedem o saptamana cum merge inainte de a-i da biberon. Am incercat sa o tin mai mult treaza la tzitzi, dar cum tragea de doua ori cum adormea – ziua.

Noaptea sugea, dar probabil nu indeajuns pentru ca la urmatorul control nu pusese deloc in greutate. Pediatra ne-a zis ca se intampla cu copii nascuti vara, ca ziua este prea cald, obosesc prea repede si nu papa indeajuns. Asa ca singura solutie este biberonul cu laptele meu si restul lapte praf. M-am speriat si in drum spre casa, am luat cu strangere de inima prima cutie de lapte praf si un biberon care se laudau ca fac trecerea usoara de la san la biberon. Seara la 11 i-am dat primul biberon cu lapte praf. L-a baut pe tot! 120 ml si a adormit imediat fara tzitzi! A dormit toata noaptea cum rar facea, iar eu am urmarit-o de frica sa nu-i fie rau, sa nu vomite in somn.

A fost totul ok, a doua zi i-am dat biberon cu laptele meu de dimineata, cand adormea la san in loc sa suga. In ziua urmatoare deja a inceput sa refuze sanul. Plangea si spre deosebire de zilele trecute cand indiferent din ce motive plangea, daca o puneam la san tacea imediat. Acum cand incercam sa o pun, plangea si mai tare. Au urmat cateva zile epuizante,ii dadeam si biberon, dar incercam sa-i dau si san, pentru ca doar cand intr-un final lua sanul in gurita, reusea sa adorma. Nu-mi venea sa cred ca dupa doar doua zile de la primul biberon nu mai voia tzitzi, eu fusesem convinsa ca putem merge cu alaptarea mixta inainte, nu voiam sa cred ca nu voi mai avea lapte sau alte povesti de genul.

Am inceput sa citesc pe net si am gasit ca biberonul de la firma X si cele de la firma Y sunt compatibile cu alaptarea mixta. Dupa inca o saptamana, in care intre timp a si pus ceva in greutate, am gasit si biberon care are un sistem de supt, asemanator suptului la san, laptele nu curge decat daca in gurita se formeaza golul de aer. Din momentul in care i-am dat doar acest biberon, nu a mai facut nicio diferenta intre san si biberon. Am continuat cu 2, chiar 3 biberoane pe zi din care uneori bea doar 60 ml, alteori 120 ml, dar i-am oferit mereu sanul la cerere. Nu i-am dat alternativ cum mi-a zis pediatra pentru ca stiam ca nu-i bine, ca s-ar aduna mai mult lapte daca nu-i dau mai multe ore.

Stiam ca cu cat o pun mai des la san, cu atat mai mult laptic va fi. Am continuat sa scot cu pompa cand simteam ca ea nu goleste si i l-am dat cu biberonul. Intre timp pentru ca s-a obisnuit cu debitul mai mare de la biberon, n-a mai vrut sa suga cu protectiile de silicon. Apoi incet-incet a inceput sa refuze biberonul. Eu tot insistam sa-i dau pentru ca ma gandeam ca dupa atata timp  (vreo doua luni) sanul produce doar cat a fost solicitat, deci nu ar fi acoperit dintr-o data cei 150-200 ml de lapte praf. Am schimbat marca de lapte praf, dar facea la fel, lua din ce in ce mai putin.

Pe la 5 luni jumate nu mai voia deloc lapte praf si am inceput diversificarea pentru ca nu stiam daca ar avea indeajuns laptic de la mine. A fost totul ok, a continuat sa ia normal in greutate, iar acum la un anisor are 3-4 mese pe zi (solide, semi-solide) si tzitzi tot la cerere, de 3-5 ori pe zi, iar noaptea de 2-3 ori.

Cand bebitza avea vreo 6 luni am descoperit grupul Alapteaza! si am citit multe lucruri folositoare, multe care mi-ar fi fost de ajutor cu ceva luni in urma, cand pentru ca nu am avut niciun sprijin am ales calea cea mai usoara, laptele praf. Daca intalneam grupul mai devreme, sigur renuntam la laptele praf mult mai devreme, dar asa a fost bebitza care a ales, eu doar m-am conformat. Acum stiu ca desi statea mereu la tzitzi, nu sugea eficient, depunea un efort prea mare sa suga cu protectiile de silicon si adormea inainte de a se satura. Ar fi trebuit sa renunt la ele imediat ce au trecut ragadele, sa insist mai mult sa ia sanul gol si ca sa nu se inece cu lapticul ar fi trebuit doar sa mulg putin inainte de a o pune la san, de cateva ori, pana se obisnuia cu debitul.

Concluziile mele cam astea sunt: protectii folosite cat mai putin posibil, folosit un SNS sau un biberon adecvat alaptarii mixte sau doar lingurita, si in caz de probleme apelat la un consultant in alaptare si nu ascultat sfaturile pediatrului. Pentru ca daunator alaptarii este si un pediatru ca al nostru, care recunoaste ca nu-i fan alaptare, care la fiecare consult, incepand cu cel de doua saptamani, ma intreba daca mai am lapte si daca nu sa-i dau firma X de lapte praf, care la 4 luni mi-a zis ca-i ajunge, de acum ma pot opri, ca bebe are nevoie de o mama odihnita si vesela, nu doar de lapte matern (de parca mai odihnitor ar fi facutul biberoanelor noaptea) si care a ramas de-a dreptul socat cand la controlul de un an, i-am spus ca bebe primeste doar lapte matern si ca cel putin pana la 2 ani va fi asa, cum recomanda si OMS. Mi-a spus ca-i o tampenie, ca daca nu incetez sa-i dau san nu va accepta niciodata laptele praf. I-am raspuns ca nu-mi fac probleme, cand va fi la facultate, in pauza de pranz voi da o fuga pana la ea ca sa-i dau sa suga!

12 iunie 2013

Trimite-ne povestea voastra despre inceputurile alaptarii la adresa alapteazatimisoara@yahoo.com si noi o vom publica pe blog!

Mami alăptează-mă, nu vreau lapte praf! (VIII)

Pentru a-i oferi cel mai bun start in viata copilului ei, Ioana a luptat din rasputeri cu propriile temeri si prejudecati. O poveste emotionanta despre o lupta castigata cu multe lacrimi si daruire.

M-am hotarat sa-mi scriu povestea, in speranta ca va fi de folos vreunei mamici, care trece prin ce am trecut eu. Sa-mi vada greselile si sa nu le repete…

Pe scurt, am avut o sarcina in care am stat mult in pat, cu mii de pastile inghitite, cu fundul si venele ciuruite sistematic; o sarcina care m-a epuizat fizic (ce ironie!) , dar mai ales psihic; a treia sarcina, dupa ce in decurs de doi ani pierdusem doua. Am ajuns la termen (38+6) si mi-am nascut fetita in zorii unei zile de marti, la 5:27, printr-o cezariana de urgenta. Operatia a fost lunga si grea, am pierdut mult sange inainte si in timpul ei, dar am scapat cu bine amandoua, de ce credeam ca a fost mai greu.

Mi-am vazut fetita cateva secunde, atat cat sa-i dau un pupic, apoi a fost luata si dusa… Mi-a fost adusa cam dupa vreo doua ore, dar nu am avut voie sa o iau in brate; mi s-a permis doar sa intind mana si sa o ating, in patutul de plastic, sub pretextul ca nu am voie sa ma misc. Era atat de alba, si de calduta, si de moale! Si avea ditamai suzeta in gurita!!! Ne-a fost luata dupa un sfert de ora, cu promisiunea ca o voi primi la alaptat. Si am primit-o, cam dupa inca doua ore. Nu pot sa zic ca in momentele alea eram revoltata ca nu mi-o dau, eram prea sfarsita, prea obosita… 

M-am ridicat in sezut si am incercat, impreuna cu asistenta sa o punem la san. La mine, zero sfarcuri. Ma piscam, incercam sa adun mamelonul, sa i-l indes in gurita, ca n-avea de ce prinde. Pe moment a mers, dar cand incepea sa suga, scapa mamelonul din gurita. Am incercat iar. Imi repetam in continuu vorbele ginecologului meu, tata a trei copii alaptati (ultimul cu sase saptamani mai mare decat fetita mea): n-ai nevoie de sfarcuri ca sa alaptezi, ca nu pe-acolo iese laptele! Imi cumparasem cand am ramas insarcinata, faimosul dispozitiv Niplette, dar nu l-am putut folosi, pentru ca stimularea mamelonului imi provoca contractii, si aveam destule si fara. Ginecologul ma incuraja si-mi zicea ca n-am nevoie, ca o sa pot alapta si fara atata tehnica. L-am crezut, dar nu-mi scosese cuiul din cap…

Revenind la prima tentativa de alaptat, in cele din urma am reusit sa enervez copilul, satul lapte praf. Asistenta mi-a luat-o din brate, a linistit-o, si a plecat cu ea, lasandu-ma sa ma simt mizerabil, incapabila sa-mi hranesc si sa-mi alin copilul. Eram deprimata inca din sarcina, si incepeam sa simt ca ma scufund si mai mult. Si totusi, incepeam sa simt indignare! Si indignarea asta m-a facut sa ma mobilizez instant si sa ma dau jos din pat, spre disperarea asistentelor si a sotului. A venit si medicul, si ma pregateam sa ma certe si el. M-a felicitat, le-a dat dispozitii tuturor sa ma ajute, singura observatie a fost sa nu fac nimic peste puterile mele, sa-mi ascult corpul.

 
La a doua tura de alaptat eram mai optimista si mai hotarata sa fac cumva sa fie bine. Am refuzat orice calmant, sa nu imi intarzie laptele, ca si asa eram stresata de efectele anesteziei, chiar daca cezariana a fost la cald, dupa travaliu. Cand mi-au adus fetita, m-am ridicat in fund si mi-am luat-o in brate. Aveam niste dureri, de-mi venea sa urlu din toti plamanii. Am strans din dinti, si ma straduiam sa tin copilul, sa trag de nenorocita aia de camasa pentru alaptat, sa o fac pe fiica-mea sa deschida gura maaare, sa prinda bine de mamelon. Am reusit gadilind-o incet pe nasuc. A inceput sa molfaie, iar asistenta a iesit din salon. Eram happy, happy, happy! Pana cand a scapat sanul din gurita, si a inceput sa planga. In cateva momente a aparut asistenta si am mai incercat impreuna sa o facem sa suga. Fiica-mea, nu si nu! Urla din ce in ce mai tare. Sotul era stana de piatra, intr-un colt de salon. Era ca in transa, inca socat de ceea ce a precedat nasterea si coplesit de emotia de a se fi tatic, asa cum visase. Pana la urma, asistenta a luat copila si mi-a zis ca o sa incercam si mai tarziu. Disperata, am rugat-o, macar sa ma lase pe mine sa-i dau biberonul cu lapte praf. Macar atat. A fost de acord, si dupa urmatoarea tentativa esuata de alaptare, i-am dat eu cu mana mea biberonul cu lapte praf micutei mele. Si a tras cu atata sete, si pofta! Sau asa percepeam eu. Nu mai urla, nu ma mai respingea, iar in mintea mea intunecata de depresie, am zis: gata! Laptele praf si biberonul sunt salvarea, si deja incepusem sa-mi fabric eu mie „alibi-ul”: n-am sfarcuri, nu poate suge, n-am lapte… 

Seara, dupa ce mi-am trimis sotul acasa, mi-am cerut fetita, sa doarma cu mine. Mi s-a pus sec: nu, pentru ca nu esti in stare sa ai grija de ea! M-a inghitit pamantul. M-am dus si am stat atarnata de geamul „acvariului” de bebelusi, uitandu-ma cum plange, plangand si eu. Ingrijitoarea de la neonatologie imi spunea prin geam ca e tare fomista, ca deja a papat 40 de ml, ca termina sa-i hraneasca pe ceilalti, si ii mai face inca un biberon. O alta asistenta a trecut pe langa mine si m-a intrebat de ce plang. Am vrut sa-i urlu ca nu sunt buna de nimic, ca sunt neputincioasa, de-aia urlu. In schimb, mi-am sters lacrimile, si-am spus sec, ca plang din cauza hormonilor. M-a luat de umeri si m-a dus in salon. Mi-am cerut un somnifer, pentru ca eram sfarsita, dar surescitata in acelasi timp; nu mai dormisem de duminica noaptea. Am primit o pastila de diazepam, care nu si-a facut niciun efect. La unu noaptea, balta sub mine. Sange. Am chemat asistenta, a venit si infirmiera, m-am schimbat, mi-au schimbat patul. La trei dimineata aceeasi poveste. La cinci dimineata, din nou – de data asta am primit o perfuzie si punga cu gheata pe burta. Imi venea sa-mi smulg parul din cap de durere. Dar s-a oprit sangerarea. 

Urmatoarele doua zile, au decurs cam la fel: pus la san-urlat-biberon cu lapte praf-suzeta. Cu diferenta ca i-am convins sa ma lase sa dormim impreuna. In ziua a patra am primit acordul pentru externare, si eram atat de fericita ca ma intorc acasa, de topaiam ca o vrabiuta prin salon. Deja cezariana era parca doar o amintire, nu mai simteam nicio jena pe taietura (medicul meu pune asta pe seama mobilizrii foarte rapide), si mai important: eram eu pe picioarele mele, GATA CU PATUL!!! Si cireasa de pe tort: simteam ca VINE LAPTELE!!! Nu mi s-au umflat sanii, dar ii simteam calzi si niste furnicaturi. Am fugit la asistenta si i-am cerut o pompa, sa ma mulg sa-i pun fetei in biberon (DA, asa ma convinsesem ca n-am sfarcuri ). Am primit-o si m-am muls, si am fost extaziata cand am scos 80 de ml din ambii sani! Stai sa vezi, daca acum am muls atata, cat o sa mulg dupa ce vine bine, dupa ce mi s-or face sanii mari si tari ca pepenii ! Am fugit cu productia la asistenta si am rugat-o sa-mi dea un biberon. Mi-a zis ca pot sa-l arunc, ca fetita mancase deja (o luasera pentru ultimul control), dar sa mai incerc sa o pun la san acasa.

In drum spre casa am oprit la o farmacie: am luat lapte praf, o pompa, biberoane, suzete si solutie de sterilizat la rece. Ajunsa acasa am incercat sa mulg iar. NIMIC. Am muls in disperare vre-o ora. 30 de ml… Buuun. Azi dam lapte praf completare, dar maine cu siguranta voi produce mai mult. Cu siguranta voi avea si eu sani din aia mari si tari, ca pepenii. Si maine vine mama! Mama mea o sa ma ajute! Toate femeile din familia mea au alaptat la greu, strabunica mea si-a alaptat mezina pana la sapte ani! Si bunica mea a alaptat patru copii! Si sora mamei mele si-a alaptat fetita mult si bine! Tuturor femeilor din familia mea li s-au facut sanii mari si tari ca pepenii! Maica-mii de la zero, nu-i mai incapeau in numarul patru! La noi in familie laptele praf a servit numai la ciocolata de casa ! 

Si cu avant, m-am pus sa rascolesc internet-ul. Primul articol pe care l-am citit a fost „Mituri despre alaptare” a lui Jack Newman. Si mi-a placut! Dar realitatea era ca fetita mea urla la san, eu cu pompa nu mai scoteam mare lucru, si o linisteam cu lapte praf. 
Si a venit mama! A facut front comun cu sotul meu. De cate ori scancea micuta, imi auzeam: pune-o la san! Si eu plangeam, si ea urla, si ei o tineau de cap cu nasul in tzatza, pana oboseam toti. Si ii dadeam din biberon intai „recolta” mea, apoi lapte praf. Si apoi pompam! Si citeam cu indarjire tot ce-avea de spus Dr. Jack Newman. Si pompam in continuare, sa-mi stimulez lactatia, sa nu cumva sa-mi pierd laptele, pana cand voi reusi sa-mi fac copilul sa-mi iubesca sanul. „Gardienii” ma pazeau sa pun fata la san. Si ma ajutau sa o tin acolo. Micuta imi scuipa sanul cu indarjire si urla cu maxim de decibeli. Si iar pompam… Zi, noapte, cu orele… Si mai mult de 50 de ml n-am scos niciodata, se pare ca „varful” fusesera aia 80 de ml din spital… 

Desi ma straduiam din rasputeri, acum, gandind la rece, cautam cu infrigurare motive sa renunt. Fata de mine. Fata de mama. Fata de femeile din familia mea. Fata de copilul meu. Vroiam cu disperare o cale onorabila sa scap de calvar. Daca in sarcina fusesem legata de pat, acum eram legata de pompa ! Si de copilul meu care ma respingea, care se arcuia pe spate, sa scape de mine, de cate ori incercam sa o apropii de san! Sa-mi spal vina ca o „obligam” sa suga, n-am lasat pe nimeni sa o schimbe, sa ii faca baita, sa o adoarma, toate trebuia sa le fac eu! Ma enervau si cand o tineau in brate. Aveam impresia ca nu o tin bine.

 
La zece zile de la nastere, mi-am vazut „salvarea” cu ochii, iesirea mea onorabila. Facusem un abces in axila, se infectase o glanda mamara accesorie. Chirurgul a zis incizie, apoi tratament cu antibiotic si antiinflamator, cu oprirea lactatiei. Am vorbit cu ginecologul, in incercarea de a-i obtine aprobarea: daca si el imi zicea ca trebuie sa renunt la alaptat, puteam avea constiinta curata. Ghinion! (de fapt, mare noroc! ). M-a luat si m-a „scuturat” de mi-au venit mintile la cap, de n-o sa uit never-ever: pompa inseamna inceputul sfarsitului, cum vreau eu sa-mi accepte copilul mamelonul plat, cand eu ii dau porcaria aia de biberon?! Si cum adica, eu ca femeie educata, citita, cu lactatie, optez sa-mi indop copilul cu lape praf?! Si ca tratamentul nu-i o scuza ca sa nu mai alaptez.

This was my wake up call. Si m-am dus acasa, si-am citit iar Jack Newman, de data asta cu ochii deschisi. De-adevaratelea. Si am aruncat laptele praf la gunoi. Am pompat in continuare, si i-am mai dat biberon cu laptele meu (10-20-30 de ml, cat reuseam sa strang), timp de sase saptamani, ca mi s-a parut prea drastic sa o privez de biberon dintr-o data. Mi se parea ca o infometez. DAR, am inceput sa o pun la san cu DRAGOSTE, si nu cu TEAMA. Incet, incet, a renuntat la biberon si a ajuns sa-mi prefere sanul, ala mic, gol si fara sfarc…

De-atunci am alaptat exclusiv, pana la sase luni. Si in continuare inca un an, cand gravida fiind cu al doilea copil, s-a intarcat singurica, de n-am mai ajuns la tandem. Asta chiar daca in sinea mea ma temeam ca nu-i ajunge laptele, pentru ca nu am ajuns niciodata sa am sanii aia mari si tari ca pepenii, oricate stimulente de lactatie am inghitit. 

Privind in urma mi-as fi dorit sa am un consultant in lactatie, in carne si oase, langa mine. Cand mi-am nascut baiatul, eram deja trecuta prin toate, asa ca am pus piciorul in prag: copilul nu pleaca de langa mine deloc, consultati-l in salon daca vreti, zero lapte praf, zero suzeta! Si-a fost atat de usooorrr!!! Tot cezariana, dar a stat lipit de pieptul meu non-stop, printre toate cablurile, si a supt muuult, si-am dormit impreuna, in acelasi pat, si ne-am iubit si ne-am alintat cat am vrut! Mi-a venit laptele din prima zi, cu cezariana cu tot! Nici de data asta nu mi s-au facut sanii mari si tari ca pepenii! Nici in ziua de azi, cand fiul meu are un an si-o luna, n-am cine stie ce sfarcuri!„

17 iunie 2013

Trimite-ne povestea voastra despre inceputurile alaptarii la adresa alapteazatimisoara@yahoo.com si noi o vom publica pe blog!

Mami alăptează-mă, nu vreau lapte praf! (I)

Prima poveste cu happy-end din seria „Mami alapteaza-ma, nu vreau lapte praf” este cea a Cristinei D., mama Mirianei.

Astazi se implinesc 6 luni de cand minunea mica a intrat in vietile noastre si ni le-a schimbat definitiv. Drept urmare, azi implinim 6 luni fara 8 zile de alaptat exclusiv. Fara apa, fara ceai, fara picaturi de lamaie…:)

Miriana a venit pe lume in urma unei nasteri vaginale esuate intr-o operatie cezariana de urgenta, vineri seara, in 30 noiembrie 2012. E important amanuntul cu cezariana. Ca in cazul multor viitoare mamici, informatia care venea inspre mine era de la medic ginecolog, mama, prietene cu copii si site-uri si reviste online. Eram deja pe grup, dar nu eram prea prezenta si nu prea urmaream discutiile. Ce stiam era ca in cazul unei cezariene, laptele „vine” mai tarziu. Unele surse vorbeau despre colostru ca fiind un fel de lichid ce nu are neaparata legatura cu laptele, altele nu-l mentionau deloc.

Singurul lucru de care eram foarte sigura, era recomandarea Organizatiei Mondiale a Sanatatii, care spunea asa: alaptat exclusiv timp de 6 luni, apoi alaptat in paralel cu introducerea de alimente noi, cel putin un an, ideal doi.

Asa ca am nascut prin cezariana si imi era frica de „lipsa” laptelui. Bineinteles ca la maternitate mi s-a spus in prima ora cand mi-a fost adusa copila la san ca nu am lapte inca, dar ca e bine ca fetita sa-si exerseze reflexul. Apoi, au mai urmat doua „lovituri” – prima a fost proba suptului (unde a reiesit cantitatea de 10 ml!), a doua doctorita neonatoloaga, care mi-a spus la externare ca NU AM LAPTE!!! (Asta dupa ce a tras un pic de sani si au iesit niste stropi) recomandarea ei a fost de lapte matern (atata cat este!) plus formula si pus bebele la program de 3 ore la san. Aceeasi recomandare mi-a facut-o si doctorul ginecolog, in plus mi-a spus si el ca nu cumva sa tin bebele mai mult de 15 minute la un san, ca o sa-mi faca ragade (monstrul de bebe!) si o sa ne vedem mai repede decat mi-as dori pentru o interventie chirurgicala.

Acasa, disperare mare, venit doctorul pediatru, noroc ca pe lumea asta mai sunt si doctori cu informatiile la zi. Am primit de la ea un numar al unei doamne doctor, consultant in alaptare, asa ca a doua zi am sunat-o. A venit foarte prompt si mi-a vorbit despre tinut bebele la san, alaptatul la cerere, fara ceas, fara orar, contactul piele pe piele, atasamentul corect in timpul suptului si sistemul de nutritie suplimentara (SNS). Inainte sa plece, am intrebat-o daca e ok ca bebele sa stea si mai mult la san decat cele 15 minute standard, daca am voie sa mananc x mancaruri, daca sa nu-i mai dau DELOC lapte praf. Raspunsurile ei au fost afirmative, asa ca am pornit pe un nou drum, plina de entuziasm. Pana noaptea ce a urmat cand, din cauza oboselii mele prelungite probabil si a puseului de o saptamana, bebe nu se oprea din plans, refuza sanul, asa ca a mai primit o sticluta de lapte praf. Ultima. In a opta zi de viata, Miriana a primit ultima ei sticla de lapte praf. Asta a fost istoria invatarii si dezvatarii noastre cu laptele praf. 🙂

Cele mai importante lucruri pe care le-am invatat eu din povestea asta:

  1. Durerea ca ma credeam incapabila sa-mi hranesc copilul depasea orice limita a imaginatiei mele si nu doresc nimanui sa simta ce am simtit eu zilele acelea.
  2. Existenta acestui grup m-a salvat, pentru ca sfaturile doamnei doctor, desi foarte bune, nu-mi sunau zilnic in ureche, in schimb ele mi se perindau zilnic prin fata ochilor sub forma povestilor de pe grup, care erau exemple vii ca lucrurile pot merge si foarte bine si natural in ceea ce priveste alaptarea.
  3. Am invatat sa-mi ascult instinctul.
  4. Solutia renuntarii la sticla in cazul nostru a fost pur si simplu renuntarea la sticla. Am renuntat la sticla si mi-am asezat copilul la san toata ziua, acolo unde-i era locul.
  5. Cei 10 ml de lapte care au rezultat la proba suptului erau nici mai mult nici mai putin decat exact ceea ce dorea si avea nevoie bebele in momentul acela si nu completarea de inca 60 ml de lapte praf pe care a inghitit-o dupa.
  6. Cantitatea de lapte muls nu reflecta cantitatea de lapte pe care o poate produce corpul meu cand am bebele la san. Nu am reusit niciodata sa colectez mai mult de 40 de ml odata, din ambii sani impreuna.”

30 iunie 2013

Trimite-ne povestea voastra despre inceputurile alaptarii la adresa alapteazatimisoara@yahoo.com si noi o vom publica pe blog!

Proiectul „Mami alăptează-mă, nu vreau lapte praf!”

Toate mamicile asteapta cu nerabdare momentul in care isi vor tine bebelusul in brate si il vor pune la san pentru prima data. Insa, de multe ori, aceste momente de fericire sunt umbrite de inceputuri dificile ale alaptarii. Motivele sunt multe, de la lipsa de informare, sprijinul insuficient primit de la personalul medical inca din maternitate, si pana la presiunile de a da copilului completare cu lapte praf venite din partea rudelor sau chiar a medicilor de familie sau pediatri.

Cateva mamici curajoase ne-au spus povestea lor despre alaptare, piedicile pe care le-au intampinat si cum au reusit sa treaca de ele, ajungand sa alapteze exclusiv. Am creat astfel seria „Mami alapteaza-ma, nu vreau lapte praf”. Aceste povesti minunate sunt un exemplu de curaj, vointa si dragoste pura, o inspiratie pentru noi toate.

Daca vreti sa ne impartasiti povestea voastra despre alaptare, puteti sa ne scrieti la adresa de e-mail: alapteazatimisoara@yahoo.com iar noi o vom publica pe blog.

Va rugam ca istorisirile voastre sa atinga urmatoarele aspecte/date tehnice:

  1. Cum ati ajuns sa ii dati bebelusului lapte praf,
  2. Cate zile a avut bebe cand a primit prima oara lapte praf,
  3. Metoda/solutiile de renuntare la biberonul cu lapte praf, in ce mod ati aplicat aceste metode, cate zile a durat, orice alte detalii folositoare,
  4. Cat a durat pana cand bebelusul a revenit la san,
  5. Ce considerati acum, uitandu-va in urma, ca ati fi putut face diferit, astfel incat sa nu mai trebuiasca sa folositi lapte praf,
  6. Ce simtiti acum, cand bebelusul este din nou la san.