Povestea noastra – Silvana si Oliver, o minune data de la Dumnezeu

Buna tuturor, ma numesc Silvana si am 36 de ani. Sunt mama lui Oliver de 1 an si 7 luni. Povestea noastra a inceput atunci cand nimeni nu mai spera la nimic…

Acum 11 ani am facut peritonita (mi s-a perforat apendicul), iar medicii nu imi mai dadeau nici o sansa la viata. In 2 saptamani mi-am revenit dupa o operatie de 4 ore si stat la TI, in urma careia mi-a fost extirpata trompa dreapta, iar despre stanga mi s-a spus ca era nefunctionala. Desi toata lumea mi-a zis ca nu mai am nici o sansa sa mai am copii pe cale naturala, eram impotriva inseminarii in vitro. Astfel, dupa 10 ani de la operatie am ramas insarcinata desi nu puteam crede ca este adevarat.

Pentru noi Oliver este o minune data de Dumnezeu. Cele 9 luni de zile au fost stresante, imi era frica sa nu pierd acest copil, un copil care ne-a schimbat viata total. Am nascut dupa termen, mi-am dorit sa nasc natural, desi dupa 9 ore de travaliu provocat, ginecoloaga a hotarat ca pentru binele copilului trebuie sa intervina de urgenta prin cezariana.

In prima zi nu l-am alaptat. Eram sub anestezie nu l-am putut vedea decat foarte putin. Mi l-au adus pe Oliver a doua zi la ora 6 dimineata (si de atunci nu ne-am mai despartit, doar cand mi-l luau pentru baita). El plangea de foame, habar nu aveam cum sa il alaptez dar stiam ca asta e lucrul cel mai important pe care il puteam face pentru bebelusul meu. Atunci am realizat ca trebuia sa ma pun repede pe picioare pentru ca el avea nevoie de mine. In spital i-au dat completare cu lapte  praf, dar a doua zi dupa ce a supt de la mine a inceput sa il refuze.

Dupa 4 zile am plecat acasa, desi nu am primit nici un sfat in privinta alaptarii. M-am chinuit si am avut dureri groaznice la sanul stang, dar asta nu m-a facut sa renunt la alaptat. Stiam ca cel mai important pentru puiut era laptele matern. Au urmat 3 luni in care copilul plangea si nu stiam ce sa ii fac, toti imi ziceau ca are colici, ca laptele e prea slab, ba ca nu se satura. Am incercat siropuri, ceaiuri si sticle anticolici, am incercat sa ii dau chiar si lapte praf, dar copilul l-a refuzat. Acum cand ma uit in urma realizez ca teama si stresul meu au influentat copilul si el simtea starile mele. M-am rugat sa pot sa ajung sa il alaptez macar pana la 1 an… dar a trecut 1 an si 7 luni si Oliver inca este alaptat. Nu stim pana cand, dar la san el se simte cel mai in siguranta si nu cred ca va renunta la asta in curand. Am descoperit din intamplare acest grup, sincer imi pare rau ca nu am stiut de el, sunt convinsa ca m-ar fi ajutat enorm.

Cu drag si respect pentru tot ce faceti,

Silvana

26 februarie 2014

Trimite-ne povestea voastra despre inceputurile alaptarii la adresa alapteazatimisoara@yahoo.com si noi o vom publica pe blog!

 

Anunțuri

Povestea noastra – Anca si Antonia

Dorinta de a-si alapta fetita a invins toate temerile, nelinistea si obiectiile celor din jur. Un indemn minunat de la o mama dedicata: Alaptati!

SAM_1306Sunt fericita mamica a unei fetite de 4 luni,frumoasa, sanatoasa si plina de energie. Alaptarea pentru mine a fost inca dinainte de a naste un lucru atat de frumos, incat mi-am dorit enorm sa fac tot ce-mi va sta in putere sa-i dau puiului meu cel mai important lucru: laptele matern.

Experienta alaptarii pot spune ca a debutat inca de cand eram insarcinata, cand am inceput sa ma informez despre acest miracol. Am fost la diferite conferinte pe acest subiect si toate m-au facut sa-mi doresc enorm orice s-ar intampla si oricat de greu ar fi la inceput, sa-mi alaptez bebelusa.

Am un regret in suflet ca nu am putut sa o tin la piept pe micuta imediat dupa nastere (chiar daca a fost o nastere naturala), mi-ar fi placut sa o pot tine la pieptul meu macar 10 minute, sa simta caldura mea nu raceala asistentelor care au luat-o repede din sala de nasteri… mult prea repede. Abia dupa 2 ore, ametita cum eram, am reusit sa o strang in brate cum trebuie, sa o simt, sa ma simta. Am nascut seara la 19.50 si dimineata la ora 6 eram prezenta la salonul de alaptat. Avem o dorinta imensa de a o alapta, desi din sani nu curgea inca nimic.

Am luat-o in brate si am incercat sa o fac sa suga. A fost greu, insa in primele 2 zile am reusit sa-i dau acele cateva picaturi de colostru. Ba sugea, ba ii deschideam gurita si ii picuram greoi acele picaturi mulse cu mana, dar stiam ca la fiecare 3 ore trebuie sa ia de la mine acei anticorpi atat de importanti.

In ziua in care am plecat acasa, a 3-a zi, incepuse sa-mi vina laptele de tranziție, simteam sani plini si calzi. Exact in acea zi ea nu prea a supt. Mi-a fost teama ca s-ar putea angorja sanii si am rugat o asistenta sa ma lase sa ma mulg la pompa electrica sa desfund canalele in ideea ca va curge mai usor si va putea sa apuce sanul si sa pape. Am aflat mai apoi ca cel mai buna metoda de a evita angorjarea sanilor este bebe la san cat mai des, iar in caz de angorjare detensionare manuala. Asistenta din acea zi mi-a recomandat sa folosesc pana se formeaza sanul si pana imi trec ragadele care aparusera, mameloane de silicon, desi stiu ca nu sunt recomandate deoarece pot ingreuna transferul de lapte sau, daca bebe se obisnuieste cu ele, pot fi dificil de scos.

A fost foarte greu la inceput acasa, sanii erau plini, imi era teama sa nu fac mastita din cauza furiei laptelui, bebelusa nu sugea cum trebuie, trebuia sa ma mulg mult, sfarcurile ma dureau. 2 nopti i-am dat lapte muls cu biberonul si din a 3-a zi, de teama sa nu se invete cu biberonul am inceput sa o hranesc cu lingurita. Inca 1 zi cu lingurita si apoi a inceput usor usor sa suga.

Datorita mameloanelor de silicon ranile nu erau atat de dureroase si s-au vindecat in aproximativ 3 saptamani cu Garmastan si Purelan (lanolina). Exact cand a facut fetita 3 saptamani am reusit sa renuntam si la mameloanele de silicon si ne-am bucurat amandoua de sesiunile de alaptare cat se poate de natural.

Au fost multe momente cand cei din jur m-au presat, ba ca nu am lapte suficient, ba ca nu se satura, insa eu am crezut cu indarjire ca am, ca pot face fata acestei provocari, imi doream enorm sa o alaptez exclusiv la san in ciuda tuturor presiunilor, si am reusit.

Sfatuiesc mamele sa nu renunte sub nici o forma la alaptat, sa se informeze. Sunt acele puseuri de crestere la bebelusi care dau impresia de lapte insuficient, insa in realitate bebe vrea sa suga mai des tocmai pentru a stimula lactatia, pentru ca laptele sa tina pasul cu nevoile lui. Alaptati-va bebelusii ori de cate ori acestia vor, nu incercati sa le faceti un program strict. Cu timpul si-l vor face singuri, alaptarea trebuie sa fie la cerere. Daca este cerere este si oferta!

Multumesc lui Dumnezeu ca are 4 luni si a primit doar san, oricat de greu mi-a fost sau cate pareri din exterior am primit, am continuat si imi doresc enorm sa-i dau doar san. Multi au fost cei care m-au sfatuit sa-i dau lapte praf noaptea ca sa ne odihnim, insa cu riscul de a ma trezi de nenumarate ori pe noapte am refuzat. Si acum sunt nopti in care ne trezim de 2-3 ori pentru supt dar si nopti cand ne trezim din ora in ora, dar sunt bucuroasa ca ii pot oferi lapticul special creat de natura pentru ea.

Cu siguranta aceasta perioada va trece, sunt optimista, insa sunt bucuroasa ca pana acum am putut face fata cu brio acestei frumoase experiente a alaptarii. Imi doresc din suflet sa o pot alapta pe fetita mea pana la minim 2 ani, cred cu tarie ca pe langa dragoste si educatie laptele matern e cel mai pretios dar pe care il poti oferi puiului tau!

Nimic nu se compara cu sentimentele pe care le incerci cand iti pui copilul la san: BUCURIE, IMPLINIRE, DRAGOSTE…e cel mai frumos lucru!

SAM_1311

Sfaturi pentru viitoarele mamici:

Nu refuzati acest dar al naturii, e unic si nici o formula de lapte praf nu-l poate inlocui oricat de scumpa ar fi!
Nu renuntati oricate sfaturi si remarci (ca nu ati avea suficient lapte) ati primi de la bunici, soacre si alte prietene.
Credeti cu tarie ca aveti cel mai bun lapte pentru puiul vostru si asa va fi!

Orice femeie poate alapta, trebuie doar sa-ti doresti cu adevarat, din tot sufletul!”

 ***Povestea a fost  scrisa cand fetita avea 4 luni,insa acum are 1 an si 8 luni si inca papa cel mai bun laptic, adica cel de la mami; nimic nu e mai frumos decat sa auzi ,,mami, titica,titica,titica”…

Speram ca povestea noastra sa fie de folos si altor mamici.

 Va multumim!

28 februarie 2014

Trimite-ne povestea voastra despre inceputurile alaptarii la adresa alapteazatimisoara@yahoo.com si noi o vom publica pe blog!

Cel mai destept bebelus: mami, chiar nu vreau lapte praf, alapteaza-ma!

Bebelusii stiu ce e mai bun pentru ei! Chiar daca uneori greutatile de la inceputul alaptarii si ranile ingrozitoare pot convinge o mama sa incerce sa ii dea lapte praf bebelusului ei, refuzul de a lua biberonul ii reaminteste ca fetita ei are nevoie doar de laptele magic al mamei!

Buna ziua, ma numesc Andreea si vreau sa va povestesc experienta de la inceputul alaptarii bebelinei mele, in speranta ca aceasta va ajuta sau va incuraja cat mai multe mamici dornice sa le ofere puiutilor lor cea mai buna sursa de hrana din lumea asta si anume laptele matern.

Am nascut-o pe fetita mea pe 16 septembrie 2013 printr-o operatie de cezariana programata, deoarece era in pozitie pelviana. Fetita mea a venit pe lume intr-o maternitate dintr-un spital privat din orasul in care locuim. Am ales aceasta maternitate deoarece vroiam sa avem sprijin non-stop si sa ne simtim in siguranta, lucru pe care, din pacate, in spitalele noastre de stat nu prea-l intalnesti. Operatia a decurs bine, fara incidente, iar la o ora dupa ce am iesit din sala de operatie, moasele mi-au si adus bebelina sa o pun la san. Era o mogaldeata de 3440 g si 54 cm care abia astepta sa fie alaptata. Moasele au fost foarte rabdatoare si dragute si ne-au ajutat sa ne acomodam. Mi-au aratat cum sa pun copilul corect la san, cum sa stau si eu intr-o pozitie confortabila si sa ma relaxez transmitandu-i puiutului meu o stare de bine. Eram foarte incantata ca devenisem mamica si abia asteptam sa alaptez. Aveam mari emotii, care nu m-au lasat sa dorm deloc in prima noapte, fiind si la terapie intensiva. Mi-au spus ca doar de dimineata ma vor muta in salon cu fetita mea. Pe timpul noptii nu mi-au mai adus fetita sa o alaptez si i-au dat lapte praf, in ideea ca eu sa ma refac si odihni dupa operatie. Abia asteptam sa rasara soarele sa imi vad minunea si sa fie langa mine pentru totdeauna.

Dimineata m-au transferat in salon impreuna cu fetita mea care dormea. M-au lasat singura cu ea si mi-au spus ca daca am nevoie sa ma ridic vor veni sa ma ajute, fiindca din cauza operatiei imi era greu si ameteam foarte tare. Ma uitam la ea in continuu, admiram ce frumos doarme si ma gandeam: Ce ma fac daca se trezeste? Cum sa o iau in brate? Cum sa o pun la san singura? Oare ma descurc? Lasa ca vine mama si ma ajuta… Imi era rusine sa cer ajutorul asistentelor. La cateva minute dupa ce ma gandeam eu ce voi face s-a si trezit micuta si a inceput sa planga. Repede m-am ridicat sa o iau in brate si ma gandeam ca de foame plange asa ca am pus-o la san. Cum? Nici eu nu mai stiu…Cred ca instinctul m-a ghidat. Si a inceput sa pape micuta mea, dar de emotii nu cred ca am pus-o corect la san. Mi s-au facut niste ragade urate care usturau foarte tare. Fetita mea adormea mereu cu sanul in gurita si eu credeam ca s-a saturat, cand colo ea obosea. De fiecare data cand ii scoteam sanul din gurita plangea, astfel ca asistentele mi-au adus sticluta cu lapte praf sa ii dau completare. Mare greseala. Observasem ca daca bea lapte praf doarmea cate 3 ore in continuu iar daca nu ii dadeam, se trezea si cerea sa pape din ora in ora.

Noroc mare am avut cu sora mea mai mare care a putut sa ma sfatuiasca, fiind si ea mamica, mi-a zis sa nu ii dau deloc lapte praf fetitei fiindca imi scade secretia lactata si s-ar putea obisnui cu sticla si sa nu mai imi ia sanul deloc, si voi ramane fara lapte. Asa am si facut chiar daca fetita vroia sa stea toata ziua cu sanul in gura. Dupa ce am venit acasa au inceput problemele. Am avut „furia laptelui” si am facut si mastita, iar fetita mea se chinuia sa ia sanul stang in gurita, parca nu reusea sa pape din el. La cel stang am avut niste rani foarte mari, incat plangeam de fiecare data cand trebuia sa ii dau sa pape din el. Am crezut ca nu se mai vindeca niciodata. Si acum este deformat, un sfert mi l-a mancat cu totul. Pe zi ce trecea tot mai adanca era rana si mare cat toata suprafata mamelonului. De multe ori ii dadeam sa pape si guritza se murdarea cu sange pe margini. Pana cand am zis stop! Asa nu se mai poate. M-am gandit sa fac o pauza cu sanul stang, sa ii dau doar din dreptul. Cateva zile a functionat treaba bine, insa mi se parea ca nu mai face fata sanul drept si ca nu se mai satura. Oricum simteam la stangul dureri, noduli si am inceput sa fac din nou febra din cauza mastitei. Am trecut prin clipe de cosmar, cure de antibiotice (augmentin-compatibile cu alaptarea), nopti nedormite, mi se facea rau doar cand se trezea fetita sa pape, ma ingrozea faptul ca iar trebuie sa o alaptez si nu mai rezistam sa suport atata durere.

Altceva nu faceam numai o alaptam, ma mulgeam, si iar o alaptam. Am simtit ca nu mai fac fata si nu ma puteam bucura de ea deloc. Toata lumea imi zicea sa renunt la alaptat (in afara de sora mea, careia ii multumesc), sa ii dau lapte praf. Asa ca i-am spus sotului meu sa cumpere o cutie de lapte praf si ce sa vezi?! Nici vorba sa il pape. Facea un scandal cand ma apropiam cu sticla de gurita ei ca ne auzeau toti vecinii 🙂

Nu am avut de ales decat sa o alaptez, ca doar nu era sa o las sa planga de foame. Si uite asa au trecut vreo 2 luni si ranile mele s-au vindecat. Am putut alapta fara dureri si cu placere, pana am dat de puseele de crestere si nu stiam ce se intampla. De ce nu se mai satura fetita mea? Nu mai aveam lapte? Iar am incercat sa ii dau lapte praf si l-a baut saracuta, era foarte foame fiindca eu in loc sa am rabdare si sa o pun la san cat mai des, eu am cedat si am ales calea usoara. Dar nici asta nu a durat mult fiindca bebelina mea numai atunci a baut laptele praf, in rest nu l-a mai vrut niciodata! Dupa ce m-am informat despre puseele de crestere, nici nu am mai incercat sa ii mai dau.

Acum avem 4 luni si jumatate, papam numai san, avem 7,4 kg si sunt foarte mandra ca alaptez! Am un copil sanatos si voi alapta cat de mult am sa pot!

30 ianuarie 2014

Trimite-ne povestea voastra despre inceputurile alaptarii la adresa alapteazatimisoara@yahoo.com si noi o vom publica pe blog!

Povestea noastra: Daniela si Andrei – Mami alapteaza-ma, nu vreau lapte praf!

Dupa o intrerupere de doua saptamani din cauza unei probleme medicale, Daniela are curajul si puterea de a relua alaptarea puiului ei, iar reusita o umple de fericirea de a fi MAMA!

Pe 16 noiembrie 2013 l-am nascut prin cezariana pe baietelul meu, Andrei. Stiam ca il voi vedea cateva secunde la nastere, apoi abia peste o jumatate de zi sau o zi. N-am stiut ca ne vom vedea abia peste 27 de ore. Dumnezeu cred insa ca ne-a protejat si, desi nu speram, m-am mobilizat sa-l vad si i-am dat colostrul pretios. Ne intalneam la 3 ore, dar mai mult ne luptam, pana cand un neonatolog mi-a dat un mamelon de silicon, pe care apoi l-am cumparat. Pe atunci nu stiam ca mameloanele de silicon nu sunt prea recomandate, deoarece pot afecta suptul, si se poate ca bebe sa nu mai vrea sa suga fara. Am inceput insa sa prind curaj si laptele chiar curgea.

Am ajuns acasa decisa sa nu-i dau altceva decat laptele meu, dar bebe a inceput sa planga si aveam impresia ca nu se satura, chiar daca manca din 10 in 10 minute. Am cedat si, la sfatul sotului, i-am dat un biberon de lapte praf. A dormit neintors si in timpul asta am avut timp sa ma repliez. Noaptea, ramasi singuri in camera pregatita pentru el, l-am pus la san iar si iar. De dimineata, sotul ne-a gasit adormiti. Invinsesem. M-am luptat vreo 3 saptamani sa renunt la mamelonul de silicon pe care-l sterilizam inainte de fiecare folosire.

Au trecut apoi 5 saptamani frumoase in care eram bucuroasa ca pot alapta, mai ales fara mamelonul de silicon. Micile probleme de tehnica si neincrederea mi-au fost spulberate de o cunostinta, consultant in alaptare. Dar o noua provocare ne-a trimis parca intr-un neant. Din cauza a ceva ce am mancat sau a altceva poate (inca astept rezultatele analizelor), am avut o reactie alergica severa, cu basici pe tot corpul, buze umflate, batai puternice de inima. Ajunsa la spitalul de urgenta, am primit tratament de 14 zile cu un medicament, Medrol, despre care mi s-a spus ca nu este compatibil cu alaptarea si ca il poate imbolnavi pe bebe.

Am facut asadar o pauza de 2 saptamani, timp in care am muls sanul si am dat lapte praf lui bebe. La finalul celor doua saptamani am revenit la alaptare. Au fost 2 saptamani de cosmar, de agonie. Parca nu eram mama daca nu alaptam. Nu mai vorbeam cu bebe, nu mai voiam sa-l vad, medicamentul imi dadea depresie, insomnie, agitatie, impresia ca e bolnav, de aceea am si ajuns cu el la Budimex, unde am stat o noapte pentru monitorizare. Bebe a fost bine, doar ca trecuse brusc la lapte praf.

Dupa 14 zile de chin, am cunoscut un inger de om, un consultant in alaptare care m-a impulsionat sa reiau alaptarea, pentru ca medicamentul nu-l afecteaza de fapt pe bebe, pentru ca lapte este si mult si bebe e puternic. Increderea pe care mi-a dat-o m-a facut sa-l pun la san fara incetare. In prima zi am stat lipiti unul de altul. Ma dureau sanii foarte mult, iar pe seara, am cedat si i-am dat putin lapte praf, pentru ca nu dormea, era agitat orice as fi facut. Dupa laptele praf nu s-a schimbat nimic si asta m-a ajutat sa inteleg ca tot laptele meu e mai bun si ca nu foamea il tinea treaz ci… dorul de tzitzi. Asa ca am continuat. A fost greu si in continuare. Nu ma lasa o clipa, dar ma simteam din nou o mama buna pentru el si asta ma facea sa nu renunt. Am renuntat in schimb la biberoane, la cratite, sterilizator, perii. Dupa cum zicea consultantul, nu e timp de fiert recipiente cand am ca mama de oferit multa dragoste si asta trebuie sa fie preocuparea amandurora: sa ne iubim. Faceam din nou ce trebuia. Am invatat ceva in plus: ca nu e important sa doarma in patul lui sau sa nu-l tin in brate, dupa cum ma sfatuiau unele rude, cu gandul ca devine rafatat, ci are nevoie de prezenta mea, de caldura mea.

Daniela Purcariu

Acum, dupa aproape o luna de cand am revenit la papa adevarata, cum imi place mie sa spun, a luat bine in greutate (5 kg si 57 cm la 2 luni) papa la o ora – doua, la trei ore. Uneori ma mai masez, pentru ca ma mai lupt cu cate un nodul. Dormim impreuna, ziua si la mine in brate si in cosuletul lui, stam la un san pana il lasa el, nu pe ceas, 10-20 de minute, cum faceam inainte, doarme mai putin ziua, la el in cosulet sau in pat, dar mai mult in brate, unde imi simte inima batand. Chiar daca mi-e putin teama ca devine dependent de mine, ma conving pe zi ce trece ca e natural sa fie asa. Daca nu se va bucura in perioada asta de caldura si de afectiunea mea, atunci cand o va mai face?

Multumesc pentru ocazia de a spune si povestea mea!

Va multumesc ca existati!

27 ianuarie 2014

Trimite-ne povestea voastra despre inceputurile alaptarii la adresa alapteazatimisoara@yahoo.com si noi o vom publica pe blog!

Sunt mama, nu renunt la alaptare! – Mami alapteaza-ma, nu vreau lapte praf!

Numai o mama poate avea atata determinare pentru a-i oferi copilului sau cel mai bun start in viata. Desi initial cedeaza si, din cauza ranilor ingrozitoare, renunta la pusul copilului la san, oferindu-i lapte matern cu biberonul, aceasta mama isi da ei si bebelusului sau o noua sansa la alaptare! O poveste care va va trezi cu siguranta emotii puternice!

Ne doream un copil de ceva vreme si dupa o experienta neplacuta si mai multe luni de asteptare minunea s-a intamplat. Dupa o sarcina usoara, pe 4 septembrie 2013 a venit pe lume, prin nastere naturala Andrei Cristian, o mogaldeata de 3,900 kg.

Inca din sarcina mi-am dorit tare mult sa alaptez. Ma tot uitam la sanii mei care nu mai incapeau in niciun sutien si eram asa incantata ca voi avea cu ce sa hranesc bebelusul. Sfarcurile mi se pareau ok, nu erau ombilicate. De fapt, sanul stang era si este ombilicat… Am citit mult despre alaptare, despre beneficii, despre cat de minunat este sa alaptezi si nici ca-mi puteam dori altceva. Am vazut sute de poze si filmulete despre cum sa-l pui pe bebe la san, cu pozitii de alaptat si atasare corecta. Mi se parea floare la ureche! Si credeam ca totul mai tine si de natura, doar il iau pe pui si-l pun la san (asa cum am vazut) si de acolo face el toata treaba, ca doar se naste cu instinctul de a suge, nu? Si doar vazusem sute de poze si filmulete…

Numai ca n-a fost chiar asa. M-am dus la bebe prima oara dupa vreo cinci ore. Abia asteptam sa-l vad si sa-l pun la san. Mi-am pus tremurand de emotie camasa de alaptat si m-am dus sa-l iau pe bebe. Era asa mic… Si dormea…  Si era infasat ca un colac dospit… Si l-am luat in brate si m-am asezat cum am putut mai comod (din cauza epiziotomiei) pe unul dintre scaunele din salonul de alaptat. Dar puiul mic dormea, asa ca o ora doar m-am uitat la el si ma minunam de cat e de frumos si fragil. Peste alte 3 ore am avut noroc, era treaz si ma astepta, ma gandeam eu, desi banuiam ca ii dadusera lapte praf. Si iar mi-am pus camasa aia infecta pe care am urat-o din toata inima si pe sub care, efectiv, curgeau toate transpiratiile posibile, si din cauza careia ma agitam si ma enervam pentru ca nu puteam tine sanul in mana cum trebuie pentru ca era ud de transpiratie si-mi aluneca…

Si l-am pus la san, fara sa mai stiu nimic din sutele de poze si filmulete vazute, ci asa cum am putut, fara sa ma ajute nimeni… si a inceput sa traga si sa molfaie. Dupa cateva supturi scapa sanul si eu i-l bagam rabdatoare inapoi, dar fiarta de transpiratie. L-am mutat si la cel ombilicat si l-a molfait si pe acela putin. Asistentele ma intrebau daca suge, iar eu le spuneam ca probabil ca da pentru ca tragea nitel de sfarc, dar eu nu stiam daca si inghite ceva.

Insa puiul mic tragea de sfarc, dar nu scotea nimic, iar dupa ce plecam de la el se trezea si plangea, iar asistentele ii dadeau lapte praf. Le-am zis sa nu-i mai dea lapte praf cam cu o jumatate de gura pentru ca ma gandeam ca n-as fi vrut nici sa stea flamand, gandindu-ma ca poate nu mi s-a declansat lactatia. Asistentele spuneau sa am rabdare ca poate e puturos, ca poate e obosit dupa travaliu, ca poate nu stie sa suga. Le-am rugat sa ma cheme intre orele de alaptat daca se trezeste tocmai pentru a nu-i mai da lapte praf.

M-a chemat intre orele de alaptat una dintre asistente si a incercat sa-mi arate cum sa-l pun la san. A fost singura asistenta care si-a rupt o jumatate de ora si a stat cu noi ca sa ma-nvete ce sa fac. Insa piticul ori prinsese gustul laptelui praf si al biberonului ca nu voia sa suga ori era puturos, cum zisese asistenta! Ori adormea, ori plangea si nu voia sanul pentru ca laptele nu venea repede. Si laptele venise! Aveam niste sani imensi si durerosi, dar cine sa-i suga? Si am continuat sirul greselilor cu o pompa cu para pe care am folosit-o ca sa scot laptele din sani, lapte galben si gras pe care apoi il aruncam in chiuveta pentru ca nu mi-l primeau sa i-l dau nefiind muls in ceva steril! Si au inceput sa ma usture sfarcurile si am inceput sa dau cu Garmanstan, care nu m-a ajutat cu nimic, dar care atunci, credeam eu, ca e balsam pentru sfarcurile mele iritate. Daca tot au vazut ca bebe nu vrea sanul mi-au zis sa ma mulg manual intr-o cana de aluminiu (sterila?) si sa-i dau cu lingurita. Insa cu mana nu ieseau decat cateva picaturi pe care i le dadeam cu mana tremuranda si cu plansul in gat, pentru ca stiam ca dupa plecarea mea ii vor da lapte praf, iar eu in salon ma voi mulge cu pompa si voi arunca laptele.

Tot cercul asta vicios a durat pana am plecat acasa. Si desi plecam ultima din salonul pentru alaptat n-am reusit sa-l alaptez cum trebuie nici macar o data in spital. Si nici n-am invatat cum sa-l pun la san corect si nici el cum sa suga corect.

Insa acasa a inceput adevaratul chin. Sfarcurile mele crapate au sangerat intr-o dimineata cand scoateam cu pompa lapte ca sa i-l dau cu lingurita si am intrat in panica. Cum il voi mai hrani acum pe bebe? Pentru ca fiind sigura ca voi alapta nu cumparasem niciun biberon, nici sterilizator, nimic! Am inceput sa sun disperata prietenele care nascusera si alaptasera sau alaptau inca, iar ele mi-au dat sfaturi, iar eu am incercat sa le respect pe toate. O alta greseala! Apoi am vorbit cu prietena mea Denisa care mi-a spus ca e posibil ca bebe sa aiba frenul lingual scurt, ca trebuie sa i-l verifice cineva si ca mai trebuie verificata si atasarea pentru ca de aici au plecat toate. Cum sa nu-l atasez corect cand, ma gandeam eu, aplic tot ce am vazut in poze si filmulete?

Bebe ar fi supt non-stop, iar eu nu intelegeam de ce. Tot Denisa mi-a spus de pusee de crestere, de fussy hour etc. lucruri pe care eu nu le cititsem, desi eram si pe grupul “Alapteaza!”. Si mi-a mai spus sa-l pun pe bebe la san oricat de des vrea, dar sa incerc sa-l pun corect, iar eu ma gandeam ca n-are cum, trebuie sa intrerup alaptatul, sa-mi treaca macar un pic si dupa aia reiau alaptatul. Nu puteam intrerupe hranirea lui bebe pentru ca riscam sa scad lactatia, ea trebuind stimulata cel mai mult in prima luna, iar eu ma gandeam cu groaza la urmatorul supt. Am sugerat chiar sa-i dau doar seara lapte praf, pentru ca seara ma solicita cel mai mult bebe, insa seara si noaptea se stimuleaza cel mai bine lactatia.

Apoi am sunat la 07Alaptare, iar dna. Ilinca Tranulis (consultant IBCLC) ne-a primit intr-o zi de duminica, i-a verificat frenul, care era cum trebuie si mi-a aratat cum sa-l pun la san. La 11 zile de la nastere, Andrei a mancat cu adevarat prima lui masa de lapte matern. Si ce manca! Eram asa bucuroasa! Ma gandeam ca in felul asta, punandu-l cum trebuie, imi vor trece ranile in 2-3 zile si totul se va aranja. N-a fost asa… Ranile n-au trecut deloc, ba chiar au inceput sa se faca mai mari, mai dureroase, pana cand nu am mai avut sfarc deloc. Erau doar doua bube mari si groaznic de dureroase.

Am luat proba de pe rani si mi-am facut analize. Aveam stafilococul auriu pe rani asa ca am trecut pe crema cu antibiotic si apa termala, apoi am schimbat crema cu alta si betadina si cu antibiotic luat oral. Intre alaptari faceam si bai cu sare sau bicarbonat, stateam si cu sanii la aer. Am incercat si protectii de silicon. Nimic nu a functionat, iar eu plangeam zilnic si nu intelegeam de ce mi se intampla asa ceva? De ce aveam sani daca nu-i puteam folosi pentru a-mi hrani puiul? La fiecare supt, pana prindea bebe sanul in gura, urlam de durere. Am indurat tot gandindu-ma la puiul meu, cu frica de a nu pierde laptele, o luna de zile. Ma gandeam la luna implinita a lui bebe ca la un verdict. Daca lua in greutate continuam cu alaptatul cumva, daca nu lua in greutate il treceam pe lapte praf. In prima luna, cu tot chinul nostru, bebe a luat in greutate 500 de grame! Tot chinul nu fusese in zadar, eram asa de fericita de cele 500 de grame!

Dar dupa o luna n-am mai putut, ma gandeam ca-mi voi pierde mintile de durere, iar bebe avea nevoie de o mama sanatoasa, nu de una crispata si frustata. Stiam ca-i transmit si lui starea, dar nu puteam sa controlez cu nimic nivelul de durere.

Si am clacat! Am spus stop! nu mai pot! Vindec ranile si apoi vedem ce va mai fi. Intre timp, la sugestia dnei. Tranulis am inceput sa ma mulg. Nu stiam nimic despre muls, cum sa-l fac, la cat timp, in ce etc. Am ales sa ma mulg manual, fara pompa, iar la inceput ma mulgeam doar cand simteam ca laptele e pe punctual de a tasni din sani, cand se declansa reflexul de ejectie. Evident ca nu mulgeam mare lucru asa ca am completat cu lapte praf. Si iar am plans la fiecare completare de lapte praf… si ma simteam inutila pentru ca nu-mi puteam alapta copilul. Apoi am instaurat un program si am inceput sa ma mulg din trei in trei ore cate o jumatate de ora si usor usor am inceput sa am suficient lapte pentru bebe si sa nu-i mai dau completare!  Dar asta a durat un pic.

Ranile s-au vindecat greu. Foloseam o crema preparata cu lanolina, insa faptul ca ma mulgeam nu ajuta la cicatrizarea rapida a ranilor, iar eu in fiecare zi verificam sanii sa vad daca au mai trecut, pentru ca muream de nerabdare sa-l pun iar la san si mi-era frica sa nu se obisnuiasca cu biberonul si sa uite sa suga.

Intr-o zi cand erau aproape vindecate ranile, bebe a varsat mult din cauza ca nu eructa cum trebuie si nu mai stiam cum sa-l consolez. Asa ca am scos sanul si i l-am oferit. Si l-a vrut! Ce frumos sugea! Si parca nici nu ma mai durea! Ma uitam la el si ma minunam si simteam cum infloreste speranta ca voi reusi sa alaptez fara probleme cand vor trece ranile de tot. Insa cand bebe a lasat sanul avea gura plina de sange… asa ca am luat-o de la capat cu mulsul si biberonul. Singura consolare era ca nu primea lapte praf decat rar cand ramaneam fara lapte muls. Si n-a primit mai mult de o cutie de lapte praf in doua luni jumate!

Intr-un fel ma obisnuisem cu gandul ca ma voi mulge si va primi doar asa lapte matern, dar in inima mea nu eram deloc impacata cu situatia asta. Din cand in cand ii mai ofeream sanul si el il lua si sugea fericit. Pana mi-am facut curaj si-am zis stop si mulsului. Vreau sa alaptez! Am revazut pozele si filmuletele cu atasarea si pozitii de alaptat si mi-am dat seama unde greseam si l-am pus pe bebe la san. Intai dupa muls, apoi inainte de un muls si tot asa pana am renuntat de tot la muls si la biberon! N-a fost usor, bebe sugea din san ca din biberon, dar acum am avut mai multa incredere ca fac ce trebuie si mai multa vointa de a alapta. M-a ajutat enorm si sustinerea fetelor de pe  “Alapteaza!” de pe Facebook, carora le multumesc din toata inima si fara incurajarile carora n-as fi reusit. A durat vreo doua saptamani readucerea puiului la sanul mamei, dar am reusit! Acum il alaptez la orizontala, e singura pozitie in care stam amandoi confortabil si in care ne puteam “dragali” in voie.

Uitandu-ma in urma regret ca nu am fost mai puternica, sa fac fata durerii, regret fiecare completare de lapte praf, insa cred ca toate astea m-au facut sa nu renunt acum. Pentru ca nu mai e cale de intoarcere, il voi alapta pe Andrei atat timp cat va voi, cand va voi si de cate ori va voi! Conteaza foarte mult sa ai sustinerea celor din jur atunci cand alaptezi. Cand ma vedeau cum plangeam de durere toti din jurul meu imi spuneau sa renunt, ca a primit destul lapte de la san (o luna!!) si sunt atatia care cresc cu lapte praf si sunt bine mersi. Dar eu m-am ambitionat singura si cu sustinerea sotului, nu am cedat presiunii lor de a renunta la laptele meu magic! Cum imi spunea Denisa, trebuie sa avem rabdare, iar daca mai sunt si fete minunate, dispuse sa te ajute, atunci drumul spre o alaptare lina nu e departe. Deci nu renuntati, mamici! Cu putin ajutor sigur veti reusi sa va alaptati puii.

20 ianuarie 2014

Trimite-ne povestea voastra despre inceputurile alaptarii la adresa alapteazatimisoara@yahoo.com si noi o vom publica pe blog!

Povestea noastra, Corina si Miruna – Importanta alaptarii la cerere

Este de o importanta vitala ca bebelusii sa fie alaptati la cerere. Daca nu ar fi ascultat sfatul pediatrei sale, care a indemnat-o sa nu alapteze mai des de 2 ore, primele luni dupa nastere ar fi fost mult mai usoare pentru aceasta mama curajoasa.

Cand am fost insarcinata am citit foarte mult. Despre sarcina, despre nastere – naturala sau cezariana?. Am ales naturala, pentru ca am considerat ca asa este mai bine atat pentru mine cat si pentru bebe. Tot ce stiam despre alaptare la momentul respectiv era de la o cunostinta, care mi-a spus ca daca pot, sa alaptez exclusiv pana la 6 luni, si cam atat (nu m-am gandit ca ar fi ceva de documentat, am zis ca pui copilul la san si asta e tot).

La 40 sapt si 6 zile am nascut-o pe Miruna, prin cezariana, dupa un travaliu de 14 ore jumate in care abia ma dilatasem 2 cm. Mi-a fost pusa pe piept imediat dupa nastere, si mi-au adus-o in salon dupa ce au spalat-o si imbracat-o si mi-au pus-o la san. Deja imi pornise lapticul, deoarece am avut o eminenta de nastere prematura la 33 sapt si de atunci imi pornise si laptele, statea doar in ”stand-by”. Dupa acel moment nu am mai vazut-o decat a 2-a zi, cand am fost mutata in salon si mi-au adus-o la mine. Mi-au aratat asistentele cum sa o pun la san, mi s-a zis ca la sanul drept am sfarcul prea mic si de asta nu poate fetita sa prinda bine si manca doar din stangul. Intr-adevar, mi-am luat mameloane de silicon si astfel am rezolvat problema. Incepuse sa suga si din dreptul.

Problema mea a fost ca din ziua 2 alaturi de fetita deja mi se angorjase sanul drept, produceam foarte mult si fetita nu sugea atat. Deja nu ii mai dadeam completare cu lapte praf pentru ca am zis ca am destul lapte si ma descurc si fara el. Nu stiu de ce, dar la momentul respectiv eram tare mandra de mine, desi nu stiam cat de important este sa bea doar lapte de la mine.

Astfel, timpul a trecut, am iesit din maternitate si am venit acasa. Aici m-am trezit cu soacra instalata la mine (nu m-a intrebat in prealabil daca am nevoie de ajutor, a luat singura decizia), iar seara deja era plin de musafiri. Toata lumea vroia sa vada fetita, sa o tina in brate. Imi venea sa crap de nervi. Mai ales ca este si o familie numeroasa, ziceai ca nu se mai termina cu vizitele. A 2-a zi dupa ce am ajuns acasa a venit si doctorita de familie, care mi-a mai povestit una alta (baita, pusee de crestere, mastita, furia laptelui, care toate erau noutati pentru mine) si printre astea mi-a dat si sfatul sa nu-mi alaptez copilul mai des de 2 ore, pentru ca ”si stomacelul ei trebuie sa se odihneasca”, iar daca o alaptez mai des, risc sa faca colici. Eu, nestiind nimic (desi am avut o soacra si o cumnata langa mine care au alaptat, dar nici una nu a zis ca nu fac bine), am luat de-a buna ce mi-a zis doctorita si am facut intocmai. Imi doream ce e mai bine pentru copilul meu. Am pus mana pe foaie si pix, si notam mereu la ce ora a mancat, cat a mancat de la fiecare san. Eram dependenta de foaie. Foarte des s-a intamplat sa inceapa fetita sa-mi planga dupa o ora de la masa, ma uitam pe foaie si vedeam ca a trecut doar o ora si ziceam ca foame nu ii este, deci clar o doare burta (asta mi-a bagat soacra mea in cap). Imi era pur si simplu frica sa-i dau san inainte de 2 ore, pentru ca apoi ar fi avut dureri si mai mari din cauza colicilor (imi spuneam eu).

A trecut prima luna, in care mi-am auzit multe (o ruda mi-a zis la un moment dat ca daca ar putea mi-ar face analiza la lapte ca ea crede ca nu e bun, pentru ca nu se ingrasa cat trebuie fetita, ca e cam slabuta). Deja aveam si lapte praf in casa, incercasem de multe ori sa-i dau (norocul meu ca fetita mea a fost mai desteapta decat mine si de fiecare data mi-a refuzat laptele praf).

Nu ma sprijinea sau incuraja nimeni, nu ma invata nimeni cum e mai bine si ma simteam parca singura in univers. Inca mai am o stare de depresie dupa acea perioada. Cand i-am cumparat lapte praf prima data fiicei mele, soacra-mea ma invata cum si cand sa-i dau (ea stia despre alimentatie mixta – ca eu eram oricum paralela). La un moment dat, dupa ce am reusit o data sa-i bag pe gat 30 ml (era semi adormita si s-a prins ce porcarie mananca abia dupa ce luase deja 30 ml si bineinteles ca a inceput sa urle), am sunat-o bucuroasa pe soacra-mea ca am reusit sa-i dau cei 30 ml. Raspunsul ei a fost un soc pentru mine dar si o trezire la realitate pe undeva: „Bun, ai reusit acum, dar gandeste-te ca fiecare ml de lapte praf pe care ea il bea il scade de la tine…” Pfuuu… mi-a picat fata! Ma simteam de parca ar fi sters cu mine pe jos si totodata eram confuza. Adica acum cateva ore ma invata de alimentatia mixta si acum ma critica subtil pentru ca i-am dat lapte praf. Ea de fapt vroia sa ma convinga sa nu-i dau lapte praf dar nu prea stia cum sa-mi zica, asa ca a ales un mod tare brutal de a face acest lucru.

La controlul de o luna, fetita luase doar 480 gr in greutate (cred si eu daca o tineam flamanda), lactatia mea scazuse enorm de mult (desi am avut un start foarte bun ) si bineinteles ca eu am fost de vina ca nu mananc destul si nu ma hidratez destul. Atunci pediatra a revenit asupra spuselor sale si mi-a zis sa-mi alaptez fetita si la jumatate de ora daca e nevoie.

Pe la 3 luni am descoperit si eu grupurile de sprijin in alaptare si abia de atunci am reusit sa scap de dubii si sa cred cu adevarat ca laptele meu este cel mai bun si nu laptele praf. Sfatul meu pentru proaspetele mamici este sa alapteze la cerere, nu la program, sa puna bebelusul la san ori de cate ori acesta cere!

Asa a fost la noi, un start greu din cauza lipsei de informare. Din fericire fetita mea a refuzat laptele praf de fiecare data, asa ca acum alaptez exclusiv! Multumita fiicei mele si a grupurilor de sprijin pentru alaptare.

4 ianuarie 2014

Trimite-ne povestea voastra despre inceputurile alaptarii la adresa alapteazatimisoara@yahoo.com si noi o vom publica pe blog!

Povestea noastra – Claudia si Ami – Mami alapteaza-ma, nu vreau lapte praf!

O nastere prin cezariana de urgenta si sfaturile proaste primite din maternitate o fac pe aceasta mama sa apeleze din disperare la lapte praf si protectii. Din fericire, are taria de a-si da seama de greseli si de a lupta pentru a-i oferi bebelusului ei laptele magic al mamei.

Inainte sa vina Ami pe lume, ca orice viitoare mamicuta constiincioasa, am citit tot ce se putea citi despre bebelusi: alaptat, primele zile, ingrijire etc. Eram doxa de teorie si totul imi era foarte clar: voi naste natural, bebelusa mea va manca doar lapte de la mine din primele minute de viata si va sta doar cu mine in salon.

Evident, viata a batut din nou filmul si cartile… placenta a imbatranit inainte de vreme si a trebuit sa fac cezariana de urgenta cu 3 saptamani inainte de termen, pentru ca micuta nu mai crescuse in ultimele 2 saptamani deloc. A avut doar 2 kg la nastere, asa ca a stat 5 zile in incubator, perfuzata.

Pe atunci, nu stiam ca inca din timpul sarcinii se formeaza colostrul, asa ca am asteptat 4 zile sa imi vina laptele, timp in care fetita mea a trebuit sa se multumesca cu prafuri, biberon, sa fie hranita la gramada, de persoane straine. Pentru ca era asa mica, dupa externarea mea, a mai ramas ostatica inca 2 saptamani la maternitate, pana a ajuns la 2,4 kg. In tot timpul asta, pompam zilnic de N ori, stocam si mergeam de 2-3 ori pe zi in vizita si ii duceam lapte. Reuseam sa ii acopar necesarul zilnic… macar atat.

Cand in sfarsit am reusit sa o iau acasa, am fost sfatuita de doctorite sa nu o pun la san, pentru ca e micuta si va scadea in greutate pentru ca face efort sa pape. Asa ca am continuat pomparea pana a ajuns la 2,6 kg, cand intr-o zi am avut un soc: apetitul ei crescuse, productia mea nu prea. Mancase deja cu biberonul tot ce era in frigider, iar eu nu mai reuseam sa pompez nici un strop. Am tras de mine cu pompa aia pana am facut rani, pentru ca micuta urla de foame. Stresata si obosita, am cedat psihic si am cumparat in cea mai mare viteza o cutie de lapte praf si am hranit-o (decizia proasta nr 1). Uitandu-ma inapoi, nici acum nu inteleg foarte bine de ce nu am pus-o pur si simplu la san…

In urmatoarea zi am hotarat brusc: gata biberon, gata pompa, de lapte praf nici sa nu mai aud, pun bebelusa la san si gata… pana am simtit ce inseamna sa ai rani, fie ele si superficiale si sa manance un bebelus la san pentru prima data. Iar stres, iar durere, am dat din nou fuga la farmacie si am luat protectii de silicon (decizia proasta nr. 2 ).

Am alaptat asa o luna de zile, timp in care am facut alte rani, mi-au trecut, am facut din nou si tot asa, pana intr-o zi cand am zis din nou GATA!! Am dat jos protectiile, dar evident micuta nu stia sa pape asa – pentru ea era ca si cum ii dai cuiva sa manance, dar nu-i pui tacamuri. Iar rani, creme, durere, stres, lacrimi. Dar de data asta nu am mai facut nici un compromis. Am avut rabdare si am rabdat, iar acum (bebelusa are 3 luni) mananca exclusiv la san, fara plasticuri si prafuri.

Sincer, orice efort si orice durere este de indurat, merita, pentru ca bebelusii nostri merita tot ce este mai bun, iar mai bun ca laptele de mama nu este nimic pentru ei.

1 ianuarie 2014

Trimite-ne povestea voastra despre inceputurile alaptarii la adresa alapteazatimisoara@yahoo.com si noi o vom publica pe blog!

Alaptarea ca un basm – Feli si Emma – Mami alapteaza-ma, nu vreau lapte praf!

Pe taramul magic al alaptarii, mama si bebelusul pot intalni nenumarate obstacole, insa ies de fiecare invingatori!

Povestea noastra este un basm despre alaptare si despre parcursul nostru pe drumul alaptarii, pe care noi, Feli& Emma, suntem incantate sa-l impartasim.

In cele aproape 5 luni cat are Emma acum (le va implini peste 5 zile), ne-am intalnit cu tot felul de personaje si creaturi, iar intalnirea cu ele ne-a invatat lectii valoroase despre alaptare si despre noi. Dar sa incepem cu inceputul.

La inceputul lui iulie, la 42 de saptamani, strumfita mult asteptata a sosit. O strumfita minunata de 3.990 Kg si 55 de cm! Dupa un travaliu de 32 de ore suportat fara niciun analgezic (ultimele 6 ore cu contractii din 2 in 2 minute), cu dilatatie de 4 cm si bebe care nu coborase, mama, obosita, a sarit direct la cezariana, la propunerea doctorului, fara a se gandi la anestezie, care poate ar fi ajuta nasterea naturala. Odata cu cezariana, s-au dus pe apa sambetei multe din lucrurile din planul de nastere (bebelusei i s-a taiat cordonul ombilical imediat desi doctorul fusese de acord initial sa-l lase sa mai pulseze macar 5-6 minute, a fost stearsa bine si imbracata desi mama ceruse in planul de nastere sa i se aduca direct pe piept, fara a fi spalata sau stearsa).

Anyway, bebe a venit si faptul ca era sanatoasa si era o mandrete de copil, era o incantare pentru cei 2 parinti. In a 3-a zi dupa nastere, asistentele au inceput sa intre pe rand in salon si sa imi ceara sa ii dau completare cu lapte praf bebelusei pentru ca vedeau ele ca nu se satura. Am rezistat in ziua aceea tirului de sfaturi. A fost o noapte grea, nu doar pentru ca bebe sugea din ora in ora, ci si pentru ca indoiala incepuse sa-si faca loc in inima mea si a tatalui. Dimineata, consultantul in alaptare ne-a spus ca, desi sunt rare, eu sunt unul din acele cazuri cand mama nu are lapte suficient si ne sfatuieste sa-i dam lapte praf. I-am dat. Am plecat acasa. In 3 saptamani, cu multa rabdare, muls, ceaiuri, am reusit sa trecem la alaptare exclusiva. Ulterior, mama a vazut articole in care consultantul continua sa spuna (ca si in alte articole precedente) „Nu exista ca o mama sa nu aiba suficient lapte”…. Trist!

   Aproape de 3 luni, Emma a racit si avea nasucul infundat si refuza sanul sau manca foarte putin. O alaptam mai mult noaptea si am inceput ca in timpul zilei sa-i dam laptele muls cu biberonul. Nu credeam ca va fi o problema sa o dezvatam (nu fusese nici cand ne-am intors din maternitate), nici ca ar fi vreun alt motiv pentru care nu suge. Curand, insa, productia de lapte a inceput sa scada drastic iar bebe refuza din ce in ce mai mult sanul. Ne-am indreptat catre atotputernicul internet sa vedem ce ne sfatuieste. Asa am aflat de puseul de crestere de la 3 luni si de gafa ce-o facuseram.

 Destinul a facut ca la un atelier de stimulare senzoriala sa intalnim o ursitoare. „Vad ca iti doresti sa alaptezi. De vei veni cu mine, multe zane bune te vor ajuta sa obtii ce iti doresti”. Asa am ajuns in tinutul „Alapteaza”. De aici, cu sfaturile primite si multa rabdare si dorinta de a da pruncei bautura magica direct de la sanul mami, drumul a fost scurt. Tehnicile recomandate („pune-o la san cat e inca adormita”, „fa compresii sanului, ca sa o ajuti”, „daca vine prea mult deodata si se ineaca, lasa-te pe spate”, „stai langa ea linistita si ai rabdare sa ia sanul”), potiunile magice (ceaiul de chimen, anason& fenicul, pudra de schinduf, Galafor) au ajutat enorm cresterea productiei si increderea bebelusei in sanul mamei. Dar cel mai mult m-a ajutat sa vad increderea zanelor in ele insele si in celelalte: „Orice mama are lapte! Avem lapte oricand si oricat! Ai incredere in tine si in bebe!” Astfel ca in 2 saptamani, strumfita era din nou doar cu sanul mamei! A fost o bucurie imensa!

Stiu acum lectia despre alaptare. Si mai stiu ca, orice ar mai aparea, are alaturi de ea multe zane bune care ii pot spune lucruri extrem de utile din experienta lor!

7 decembrie 2013

Trimite-ne povestea voastra despre inceputurile alaptarii la adresa alapteazatimisoara@yahoo.com si noi o vom publica pe blog!

Povestea noastra, Cristina si David – Mami alapteaza-ma, nu vreau lapte praf!

Ce faci cand nu stii sa atasezi bebe si ai rani timp de o luna? Cand bebe refuza sanul si bea lapte matern muls doar din biberon? Raspuns: nu renunti! O poveste minunata cu un bebelus care reuseste sa regaseasca sanul dulce al mamei.

Bebe David a venit pe lume de foarte mult timp, era ascuns undeva adanc, in sufletul meu… A ales o zi foarte frumoasa pentru a face cunostinta cu noi – 29 iunie 2012 – Sfintii Petru si Pavel. Din fericire am avut parte de doctori minunati, iar medicul care mi-a supravegheat sarcina este un om de nota 1000 – Dr. Ionut Valcea! Placenta Praevia – cezariana (there was no other way) – terapie intensiva.

Cat a durat pana l-am vazut pe Pufu? Mult! Prea mult pentru o mama… Toti cei din jur il vazusera si eu ma delectam doar cu poze de pe telefon. Abia a doua zi m-am ridicat si am fugit la el (am putut doar sa-l ating pe piciorus, ca nu mi-l dadeau). L-am primit duminica, a 3-a zi dupa ce s-a nascut. Primise in tot acest timp lapte praf, bineinteles… Aveam sanii explozivi si foarte durerosi. Nu stiam nici ce se intampla, nici ce va urma. Am primit in brate o mogaldeata si mi s-a spus scurt: „Descurca-te!” Cu ce? L-am pus la san, asa cum am vazut ca ar trebui, nu era nimeni care sa-mi arate ce si cum. Bineinteles ca a fost greu: piticul plangea, aveam sanii mari si durerosi, nu putea sa prinda bine, nu iesea lapte cand ma mulgeam cu pompa, facusem ragade intr-o zi… Am chemat moasa cu care facusem Scoala Mamei, o doamna minunata – Anca Balasoiu, si m-a ajutat sa decongestionez sanii. Mare usurare! Mi-a dat si sfaturi bune cu ce sa fac acasa: masaj, dus cald si alaptat cat mai des. Primele 2 parti sunau foarte bine, ultima ridica ceva probleme. De ce? Pentru ca ma dureau teribil sanii! Ma simteam cea mai rea mama din lume, ca nu sunt in stare sa-mi hranesc copilul! Plangeam cand vedeam cum imi mulg sanii la maternitate in prosop si se minunau toate asistentele ca nu au mai vazut atata lapte la o cezariana (de parca ar fi o categorie aparte )! Udam prosoapele si piticul era hranit cu lapte praf… Saracul Pufu! Cand mi l-au dat in salon am actionat instinctiv. Toate studiile mele medicale si informatiile adunate din timpul sarcinii nu ma pregatisera pentru acel moment. Si era extraordinar!

Pufu a avut boala de reflux (diagnosticata, cu tablou clinic exact ca la carte: varsaturi in jet, voluminoase, si pe nasuc, si pe gurita). De cele mai multe ori avea unde de reflux in somn, ii iesea lapticul pe nasuc si se ineca – asa ca a dormit cu noi si nu i-am mai dat drumul. Cel mai important rol l-a avut sotul minunat pe care am avut sansa de a-l gasi – tatal perfect! Acest om minunat ma mangaia si era langa mine de fiecare data cand il alaptam pe Pufu, avea grija de noi, ne-a sprijinit in toate si nici nu a conceput sa nu-l alaptez sau sa nu-l purtam… El a fost sprijinul nostru si ii multumesc Domnului ca exista! Sper ca si Pufu va fi un asa tatic! Am ajuns acasa, alaptam cu mameloane de silicon si mi se rupeau bucati din mamelon la fiecare alaptat. Plangeam, strangeam din dinti, masam si mulgeam sanii (nu stiam ca mulsul stimuleaza), apoi adunam cojile si alte resturi de la rani din mameloanele de silicon si o luam de la capat. Cat? Pana au trecut ranile – o luna. O luna cu mameloane de silicon in care Pufu nu a prea simtit sanul. Marea minune e ca nu am conceput ideea de a lua lapte praf, ni se parea firesc sa alaptez si atunci trebuia doar sa gasim o metoda de a ne adapta la noua situatie.

Dupa o luna, Pufu a refuzat complet sanul. Nici cu mamelon, nici fara… Singura solutie gasita – muls si dat cu biberonul. De x ori pe zi, de cate ori era nevoie. N-a mai gustat lapte praf de cand a iesit din maternitate. Cand avea vreo 4-5 luni, am cunoscut un consilier in alaptare – Rox Dudus – care mi-a spus ca e o problema de hiperlactatie indusa si de relactare. Am uitat sa mentionez ca am schimbat frigiderul, ca nu ne mai incapea laptele in dfrigider! Scoteam peste 2 l de lapte pe zi, eram eu si vacuta Milka superproductiva! Era, cel mai probabil, o hiperlactatie indusa (am aflat muuult mai tarziu). Asa ca, am pus in practica sfaturile primite si am mai continuat nebunia biberonului inca 2 luni. Deci timp de 6 luni m-am muls zilnic, de nu stiu cate ori pe zi, ca sa-i ofer laptele de mamica din biberon.

De Anul Nou, Pufu ne-a facut o mare surpriza – a refuzat biberonul complet si a acceptat doar sanul. Brusc! Asa s-a trezit el intr-o dimineata Si de atunci nu i-a mai dat drumul! Avem 18 luni si de alaptare, 1 an de alaptat la san aproape si continuam.

Ce va pot spune din inima – orice probleme ati avea, sunt trecatoare! Nu merita sa renuntati la alaptare, e prea frumoasa aceasta perioada ca sa o pierdeti pentru cateva momente dificile!

Imbratisez cu drag toate mamicile!
Cristina

31 decembrie 2013

Trimite-ne povestea voastra despre inceputurile alaptarii la adresa alapteazatimisoara@yahoo.com si noi o vom publica pe blog!

Cugetarea saptamanii

Din ciclul „copii, nu va jucati cu focul”, un mesaj pentru proaspetele mame: nu va jucati cu biberoanele! Am vazut bebelusi plangand in fata sanului pe care-l refuzau vehement, mame plangand cu ei in brate pentru ca nu puteau sa-si alapteze minunile, pentru ca 1 data sau de 2 ori au dat biberon ca le era mai simplu. Laptele curgea din sani, dar mama nu era in stare sa se mulga cu dedicare si consecventa, iar bebe primea in mare parte lapte praf. Mi se rupea sufletul langa mama si copil…

Da, nu toti bebelusii sunt asa, unii nu refuza sanul chiar daca au primit biberon si de mai multe ori, dar de ce sa risti, draga mama? De ce sa plangi cu bebe in brate ?… Se poate readuce bebe la san, dar e un proces de durata, trebuie efort, rabdare, calm, consecventa. Exista speranta, dar nu-i mai simplu sa eviti toate astea ? Locul bebelusului e la sanul mamei and no where else!

bebe la san

Adina Branici