Buna tuturor, ma numesc Silvana si am 36 de ani. Sunt mama lui Oliver de 1 an si 7 luni. Povestea noastra a inceput atunci cand nimeni nu mai spera la nimic…
Acum 11 ani am facut peritonita (mi s-a perforat apendicul), iar medicii nu imi mai dadeau nici o sansa la viata. In 2 saptamani mi-am revenit dupa o operatie de 4 ore si stat la TI, in urma careia mi-a fost extirpata trompa dreapta, iar despre stanga mi s-a spus ca era nefunctionala. Desi toata lumea mi-a zis ca nu mai am nici o sansa sa mai am copii pe cale naturala, eram impotriva inseminarii in vitro. Astfel, dupa 10 ani de la operatie am ramas insarcinata desi nu puteam crede ca este adevarat.
Pentru noi Oliver este o minune data de Dumnezeu. Cele 9 luni de zile au fost stresante, imi era frica sa nu pierd acest copil, un copil care ne-a schimbat viata total. Am nascut dupa termen, mi-am dorit sa nasc natural, desi dupa 9 ore de travaliu provocat, ginecoloaga a hotarat ca pentru binele copilului trebuie sa intervina de urgenta prin cezariana.
In prima zi nu l-am alaptat. Eram sub anestezie nu l-am putut vedea decat foarte putin. Mi l-au adus pe Oliver a doua zi la ora 6 dimineata (si de atunci nu ne-am mai despartit, doar cand mi-l luau pentru baita). El plangea de foame, habar nu aveam cum sa il alaptez dar stiam ca asta e lucrul cel mai important pe care il puteam face pentru bebelusul meu. Atunci am realizat ca trebuia sa ma pun repede pe picioare pentru ca el avea nevoie de mine. In spital i-au dat completare cu lapte praf, dar a doua zi dupa ce a supt de la mine a inceput sa il refuze.
Dupa 4 zile am plecat acasa, desi nu am primit nici un sfat in privinta alaptarii. M-am chinuit si am avut dureri groaznice la sanul stang, dar asta nu m-a facut sa renunt la alaptat. Stiam ca cel mai important pentru puiut era laptele matern. Au urmat 3 luni in care copilul plangea si nu stiam ce sa ii fac, toti imi ziceau ca are colici, ca laptele e prea slab, ba ca nu se satura. Am incercat siropuri, ceaiuri si sticle anticolici, am incercat sa ii dau chiar si lapte praf, dar copilul l-a refuzat. Acum cand ma uit in urma realizez ca teama si stresul meu au influentat copilul si el simtea starile mele. M-am rugat sa pot sa ajung sa il alaptez macar pana la 1 an… dar a trecut 1 an si 7 luni si Oliver inca este alaptat. Nu stim pana cand, dar la san el se simte cel mai in siguranta si nu cred ca va renunta la asta in curand. Am descoperit din intamplare acest grup, sincer imi pare rau ca nu am stiut de el, sunt convinsa ca m-ar fi ajutat enorm.
Cu drag si respect pentru tot ce faceti,
Silvana
26 februarie 2014
Trimite-ne povestea voastra despre inceputurile alaptarii la adresa alapteazatimisoara@yahoo.com si noi o vom publica pe blog!
Alăptează! 
Lasă un comentariu