Etichete

, , , ,

Sprijinul oferit de familie unei proaspete mame este uneori foarte util. In unele cazuri insa, bunicile ofera sfaturi care saboteaza neintentionat alaptarea exclusiva. O poveste care va va tine cu sufletul la gura!

„Buna, ma numesc Alexandra, dar toti imi spun Alexa si am 23 ani. Ruthy a mea a implinit marti 7 luni.

In ultimul semestru de sarcina mi-am facut (credeam eu) bine temele si asteptam momentul nasterii cu sufletul la gura. Aceasta s-a desfasurat in Austria, unde ma aflu momentan.

Nasterea a fost una naturala, dar din cauza travaliului extra-lung (32 de ore de la inceput la sfarsit) si a lipsei de odihna, am cerut o epidurala pentru ca nu mai faceam fata contractiilor finale. Singura problema care am avut-o a fost meconiul si infectia aferenta. Dupa nastere, mi-au pus fetita pe piept, si ne-au lasat asa pe toti 3 sa ne tragem sufletul. Eu si tati ne minunam de mica mogaldeata care statea la pieptul meu, cu pumnii stransi la gurita. Dupa ceva vreme, moasa cu care am nascut vine la mine si ma intreaba daca nu ii dau fetitei sa suga. Ce stangace sunt, ma gandeam eu, nici macar nu stiu cum sa fac asta! Ea a venit, mi-a prins sanul si mi-a aratat cum se procedeaza. Si asa am mai stat inca vreo jumatate de ora acolo. Apoi au luat-o sa o cantareasca, masoare, spele, procedura standard, apoi ne-au lasat sa mergem impreuna in camera. In salon a fost ok, eu inca mai resimteam oboseala, altfel ma simteam destul de bine si in cursul zilei am tot pus-o la piept pe bebelina.

Urmatoarea noapte nu prea am dormit nici una din noi, pentru ca eu nu o atasasem bine si am facut niste ragade frumusele. Ea nu reusea probabil sa manance cum trebuie, plus ca infectia isi facea de cap. A doua zi inspre pranz a venit neonatoloaga, i-a recoltat sange si a facut inspectia generala, iar in scurta vreme a revenit la noi comunicandu-mi ca trebuie sa o duca la neonatologie ca are infectie in sange si nu are rost sa ne dea drumul acasa, ci ca trebuie tratament cu antibiotic. Ok si au luat-o. Au spus ca pot sa cobor la orice ora, sa vin sa o alaptez, si daca vreau, ma suna la telefonul din salon cand se trezeste sa vin sa o alaptez. Si asa s-a intamplat. O alta asistenta mi-a adus o pompa de muls, pentru ca spusesem eu de ragade, si am inceput sa ma mulg si urmatoarea zi sa ii dau lapte matern cu biberonul.

Dupa o zi, ranile au mai trecut (am folosit si lanolina), si am putut sa alaptez cu protectie de silicon – a fost foarte bine. In urmatoarea zi am renuntat si la protectie, si am alaptat-o normal, cu mici dureri, dar suportabil. Urmatoarea zi am observat ca bebelina nu prea mai stia sa prinda sanul, si m-am intrebat de la ce ar putea fi. Am chemat o asistenta, si ea mi-a spus ca daca nu papa san, o sa imi aduca un biberon, la care eu am sarit ca arsa ca nu ma mai mulg, nu mai au laptele meu la frigider. Atunci domnisoara mi-a spus ca ele i-au mai dat completare, ca sa nu ma cheme chiar asa des, sa mai dorm si eu. Am pus piciorul in prag si am spus sa nu cumva sa ii mai dea cineva completare, mai ales ca eu deja aveam destul lapte, cum am vazut si la ultima mulgere, si inca aveam colostrul mega bun, care usor facea tranzitia spre laptele matur. In urmatoarele zile au putut sa mi-o dea iar mie pe sectie, si venea cineva sa ii mai administreze antibiotic, dar in rest era cu mine tot timpul si a fost perfect!

In ziua externarii a venit in salon consultanta in alaptare a spitalului, si mi-a mai dat ea cateva sfaturi pretioase, cum sa alaptez la cerere, cand vad ca incepe sa-si duca pumnii la gura, cum sa o mufez etc. Eu am vrut numai sa intreb daca e nevoie sa ii dau si apa sau ceai din cand in cand, iar ea mi-a raspuns ca pana la 6 luni nu e nevoie. Buuuun, zic eu! Imi iau bagajele, fata, si acasa cu noi. Am plans de fericire cand am iesit pe usa spitalului, dupa o saptamana, ca ma gandeam ca in sfarsit scap de la spital unde toata lumea tranteste si vorbeste tare. Dar ce sa-i faci, asta e spitalul, nu e perfect.

Ajunsa acasa, dau de mama binevoitoare care a venit sa ma ajute, si sa-mi arate ea cum se face, ca doar a mai crescut 2 si stie. Primele doua zile au fost cat de cat ok, din cate imi aduc aminte. Apoi a inceput turuiala: dar tu nu-i dai ceai? Nu-i dai apa? Fa-i program fetei, ca asa trebuie etc, etc… Eu i-am raspuns destul de taios: „Fata mea nu are ceas in stomac sa-i sune din 4 in 4 ore! Ea o sa primeasca mancare atunci cand ii e foame, pentru ca in burtica a avut la dispozitie 24/24, non stop. Cine sunt eu sa ii fac program? Doar nu e robotel !”

A urmat o pauza de vreo 2 zile, apoi cum aveam prin casa biberoane primite la baby shower, mama a inceput sa faca ceai de chimen ca sa ii dea, sa nu mai aiba dureri de burta fata si sa elimine gazele. La inceput m-am opus, dar incetul cu incetul ea castiga teren. Pana cand fata mea a primit in fiecare zi apa si ceai din biberon. Dupa vreo saptamana incepuse deja sa-si regleze programul de masa, si ajunsese chiar la vreo 4 ore, pentru ca maica-mea tot zicea, numa ce a mancat, inseamna ca ii e sete, si pac cu ceaiul pe ea. Plus ca ma tot ametea sa ii dau suzeta, ca altfel ma foloseste pe mine ca suzeta, si nu mai am timp sa fac nimic prin casa.

Mi-a zis: „Eu am venit sa stau cu fata, nu sa te ajut in casa!” Cand am auzit asta, am tipat la ea cum ca ea ma crede ca sunt buna doar de lapte?! La urma urmei eu sunt mama fetei, si i-am zis sa inceteze sa se poarte ca si cum ea ar fi. Apoi, mai era si soacra-mea, care si ea ma bombarda cu aceleasi sfaturi, legate de ceai si apa si tot restul. 

La un moment dat, pe la 3 luni, la puseu (de care eu nu am stiut), mama a trebuit sa se intoarca in tara, iar eu am ramas singura cu fata. In ultima vreme incepusem sa ma mulg acasa si sa ii dau si lapte cu biberonul cand mai eram plecati pe undeva, ca sa nu mai trebuiasca sa alaptez pe acolo, ca de multe ori nu era spatiu pentru asa ceva. Sau de multe ori ma trimitea mama la plimbare/cumparaturi si imi spunea sa ii las o sticluta sa aiba in caz ca i se face foame. La un moment dat mi-a spus sa imi iau si o cutie de lapte praf, ca daca se intampla ceva (gen nu mai ai lapte, sau e prea slab si trebuie completare) sa fie in casa. Fata mea deja ajunsese oarecum sa fie dependenta de un biberon pe zi, dupa masa in special.

Dupa ce a plecat mama, asadar, am incercat sa ii scot biberonul. Aveam cate unul la mine, cu lapte matern, in caz ca refuza sanul. Pana la un moment dat, cand am fost la o onomastica, si eu m-am incapatanat sa nu ii dau biberon, iar ea s-a incapatanat sa nu suga. Nu vroia sub nici o forma, in seara respectiva mi-a plans 2 ore dupa revenirea acasa, si eu nu am cedat. Pana la urma, de oboseala probabil, a adormit. A doua zi, de la capat. Sotul meu, cand a vazut ce crize face, a spus sa ii dau biberon ca sa nu ramana flamanda, si eu iar da-i la pompa… de stres mi-a scazut cantitatea de lapte. Probabil ca mi s-a reglat si lactatia atunci, dar de la 110 ml abia am mai scos cu pompa 20. Apoi da-i cu lapte praf, care era oribil la gust, si cu care ne luptam vreun sfert de ora ca sa il accepte. La san mai departe crize, pentru ca nu mai venea laptele asa usor. Am fost la ginecolog, am intrebat ce si cum, si a spus tipul foarte degajat ca daca nu mai am lapte si nu mai vrea, se gaseste la magazin lapte praf. Am zis ca ma urc pe pereti!

Vroiam neaparat sa alaptez. Nu mi se pareau deloc suficiente 3 luni. Cumnata imi spunea ca asa a patit si ea, si ca doar cu lapte muls a putut sa il mai tina pe al ei pana la vreo 5 luni parca, apoi lapte praf. Soacra a spus si ea ca a alaptat putin ca a ramas fara lapte, si ca uite ce baiat sanatos si mare are (sotul meu), si ca nu e cazul sa disper. Apoi nasa mea, care are si ea bebelina cu juma de an mai mare, mi-a spus ca in urma unei perioade mai stresante i-a scazut si ei lactatia, si ca a luat galafor, care a ajutat-o. Am intrebat pe aici la farmacii daca se gaseste, nimeni nu stia nimic. Apoi am rugat-o pe nasa sa imi trimita ea, doar ca a durat o saptamana, timp in care am cautat pe net pe toate paginile posibile sfaturi si m-am pompat la greu. Am vazut ca in Elvetia se gasea un sistem de hranire (SNS) care cu un furtunas se atasa pe san, ca sa mimeze actul natural al alaptarii, si ma gandeam sa imi comand. Am intrebat aici, si toti faceau ochii mari ca nu mai auzisera de asa ceva.  

Apoi, am dat de acest grup! Oana mi-a propus sa intru pe grupul Alapteaza! de pe facebook. Ca lihnita m-am aruncat pe documentele de la Files, si am devorat tot ce s-a putut. Asta a fost sfarsitul furtunii mele! Noroc ca eram doar eu cu sotul acasa, si nu mai aveam factori de stres, si usor usor ne-am revenit! Atat de usurata am fost dupa o saptamana parca, deoarece bebelina mea manca iar de la san, fara sa mai planga, si totul era in perfecta ordine! Am scapat de cercul vicios de muls, spalat sterilizat biberoane si consumat apa si timp. 

Daca ma uit azi in urma, parca amintirea asta neagra incepe sa paleasca, si usor usor o uit, pentru ca e asa fain sa poti sa alaptezi oricand, oriunde, oricum, sa nu mai ai bagaje inutile dupa tine, sa fii doar tu cu puiul tau care primeste ce e mai bun de pe lumea asta! Informatiile gasite la Files au fost suficiente!

Ma bucur ca am ajuns pe grupul Alapteaza! si ca faceti o treaba asa buna venind in sprijinul mamicilor ca mine care parca si-au pus intreaga generatie trecuta in cap! Adica mamele, bunicile, matusile care e drept, ne-au crescut si ne-au facut mari si cele care suntem azi, iar pentru asta merita respectul nostru, dar din pacate au aceste idei invechite, si cred ca daca a functionat atunci, e musai sa se aplice si acum, fara sa tina cont ca medicina a mai facut ceva descoperiri de 30 de ani incoace!

Dumnezeu a gandit bine corpul nostru atunci cand l-a creat, si ne-a inzestrat cu tot ce au puii nostri nevoie! Multumesc voua tuturor celor care compuneti acest grup si ne furnizati aceste pretioase informatii, fara voi nu cred ca am fi reusit!„

15 iunie 2013

Trimite-ne povestea voastra despre inceputurile alaptarii la adresa alapteazatimisoara@yahoo.com si noi o vom publica pe blog!