Constipatie la bebelusi. Sau cum poate fi pus un diagnostic gresit in cazul unui copil alaptat exclusiv

Povestea unei mame, Carmen Franca, si a bebelusului ei, Denis, alaptat exclusiv si suspectat de megacolon.
Desi surse de renume international sustin ca un copil alaptat exclusiv poate sa nu aiba scaun zile in sir, chiar 20 de zile (vezi aici, aici, aici, aici si aici), aceasta mama a trecut prin diagnostice de cosmar si interventii barbare cu copilul ei de numai cateva luni pentru simplul motiv: nu defeca la 2-3 zile, asa cum si-ar fi dorit medicii si parintii. Povestea contine detalii greu de digerat de catre persoanele mai sensibile, asa ca va invitam sa cititi doar daca sunteti siguri ca doriti.

„Buna mamici, vreau sa va povestesc prin ce am trecut noi cu bebelusul nostru din cauza unor medici, 4 la numar, care considera ca un copil alaptat exclusiv este constipat daca nu defecheaza la cateva zile.

Voi incepe cu inceputul, cu fericirea venirii pe lume a ingerasului nostru, Denis. In 05 octombrie 2012 ne-am vazut pentru prima data sufletelul mic pe care l-am astepat cu atata nerabdare. Doamne, cata bucurie ne-a adus, nu-i pot uita nici acum chipul cand a intrat asistenta cu el imbracat in hainele lor sterile, albe (asta pentru ca eu am nascut prin cezariana cu anestezie generala , avand o malformatie la cap, nu l-am vazut decat dupa aproximativ o ora), era asa de scump, o fata rotunda frumoasa, doamne ce clipe minunate. L-am luat in brate, l-am pupat de o mie de ori apoi l-am pus la san, iar in timp ce sugea ii numaram degetelele de la picioare (aveam eu o problema sa nu iasa prea putine la calcul 😀 ). Au fost clipe cu adevarat magice si grele cele 4 zile in spital, dar cum a venit bebelusul au venit si “problemele”, pun ghilimele pentru ca din cauza doctorilor nu ne-am putut bucura din plin de zilele respective, ca apoi sa ne dam seama ca au fost niste erori. La externare doamna doctor neonatolog ne-a atentionat ca bebelusul are diverse probleme: un canal lacrimal la un ochi infundat, talpa picioruselor spre interior si alte nimicuri, dar eram bucurosi ca plecam din spital!

S-a dovedit ca nu avea nici un canal infundat iar cu piciorusele a stat 2 saptamani in ghips dar nici in ziua de azi nu sunt convinsa ca era necesar (la scurta vreme dupa mine au mai nascut 3 prietene si toate au iesit din spital cu acelasi diagnostic pentru copiii lor).

Cand am ajuns acasa totul a fost minunat, laptele curgea, bebelusul dormea si ce e important facea caca fara probleme (ca despre asta este de fapt “povestea” ). Asta a fost o luna dupa care fiind alaptat exclusiv a inceput sa faca caca tot mai rar, la 2 zile, la 5 zile si tot asa, DAR ce e important, nu se scremea, nu facea boabe tari atunci cand facea. Binenteles ca, ingrijorata fiind, am discutat cu pediatra sa si ea mi-a confirmat ca nu se poate sa faca asa rar, cu siguranta e constipat……astea erau cuvintele tuturorrrrrr. Pediatra ne-a trimis DE URGENTA la spital sa ii faca clisma. Doamne, cand imi aduc aminte……..Acolo i-au introdus ditamai furtunul pe fundulet cu 5 seringi de apa sa curete tot intestinul, bebelusul plangea iar eu plangeam impreuna cu el. Una dintre asistente mi-a atras atentia sa nu mai stau langa el fiindca il agit. Cu furtunul bagat in fundulet medicul si-a luat 5 minute de vorbit la telefon, eram disperata sa se termine totul odata. Dupa ce a trecut calvarul am plecat acasa cu recomandarea ca trebuie sa faca treaba mare zilnic si daca nu face sa ii punem noi microclisme cumparate de la farmacie. Eu l-am intrebat clar si pe el si pe pediatra daca nu este perfect normal sa faca asa rar fiind alaptat exclusiv si binenteles raspunsul a fost NU, iar eu, de buna credinta i-am ascultat zile in sir, zile in sir mi-am chinuit copilul cu microclisme. Am continuat asa multe zile pana am hotarat sa mai cerem o parere unui alt medic de la spitalul Bega, i-am povestit tot si el ne-a atentionat ca sunt necesare investigatii serioase din cauza suspiciunii de megacolon.

Ajunsa acasa si cautand informatii pe internet am simtit ca se prabuseste totul, vedeam doar operatii in fata ochilor. Am mers iar la primul doctor care i-a facut clisma la Spitalul de Copii Louis Turcanu si ne-a recomandat sa facem irigografie iar pentru aceasta interventie a fost nevoie de o noua clisma pentru curatarea colonului. Pentru aceste interventii copilul a fost nevoit sa nu fie hranit o noapte intreaga, Dumnezeu l-a ajutat si a dormit cuminte. Dimineata am fost certati de doctorul radiolog ca am insistat sa nu fim internati peste noapte, am cedat si am inceput sa plang in hohote, vroia sa ne mai interneze o zi, cu o noua clisma, cu o noua noapte de infometare. Solutia a venit in momentul in care am ales sa ii oferim niste favoruri banesti.

Am intrat in sala, l-am dezbracat complet ,era luna decembrie, geamul deschis si copilul intins pe masa rece , fara nimic pe el. A trebuit sa-l imobilizez cat timp i-au facut procedura, timp in care plangeam si eu si copilul. A fost o experienta cumplita, umilitoare dar speram sa gasim o lumina la capatul tunelului.

Dupa irigografie avem infirmarea diagnosticului de megacolon dar cu atentionarea ca exista totusi ceva suspicios acolo, asa ca suntem rugati sa revenim la raze. In acea seara, dupa efectuarea razelor este adus in discutie din nou diagnosticul de megacolon. Jocul acesta de-a diagnosticul ne-a adus la limitele rationalului, era de nedescris ce se petrecea in sufletele noastre ca parinti. Nu ma stiam ce sa facem, incotro sa mergem.

Am ales sa ne intoarcem cu filmele facute la Turcanu la doctorul ce ne-a trimis spre investigare, ne-a linistit si el spunandu-ne ca nu e vorba despre un megacolon mare dar ca totusi este ceva. Ne-am intors la Spitalul Bega unde i-am aratat si medicului de acolo filmele facute. El a fost singurul care a spus ca suspecteaza mai degraba o motilitate a stomacului decat sa fie o problema ca megacolonul.

Consultandu-ne din nou cu pediatra copilului ni s-a recomandat un alt medic de renume, am fost nevoiti sa tragem cateva sfori ca sa ne vada in ajunul Craciunului dar nici acest doctor de renume nu a putut sa ne dea un diagnostic clar. Ne-a sugerat, la fel ca si ceilalti doctori cu care am discutat, sa facem o biopsie a colonului care necesita anestezie generala, vorbind cu o lejeritate fenomenala despre cat de simpla este o astfel de procedura si cum aceasta anestezie este facuta chiar si copilasilor de cateva zile, fara sa ni se spuna un cuvant despre pericolele acestei proceduri. Aceasta biopsie ne-ar fi spus daca intestinul este bine inervat. Am refuzat procedura stiind riscurile unei anestezii generale.

Intre timp am facut munca de cercetare, am citit despre megacolon, dar am citit si despre copilasi alaptati exclusiv care nu fac caca zile in sir, chiar 10-15-20 de zile in sir. Am vazut si emisiuni tv in care se explica clar cum laptele matern se poate asimila complet, neavand reziduri si ingrediente in surplus. Nu imi venea sa cred. De multe ori am cerut ajutorul mamicilor de pe grupul Alapteaza, unele chiar m-au certat ca insist sa intervin, ca insist sa cred medicii care imi spuneau sa fac microclisme si biopsii si alte cele. Asa ca impreuna cu sotul am luat decizia ca il vom lasa in pace si ca vom astepta sa vedem la 6 luni cand incepem diversificarea, cum va sta cu tranzitul intestinal.

A urmat o perioada in care l-am lasat sa faca atunci cand vroia el si am ajuns la minunatele 11 zile cand bebelusul meu frumos facea foarte bine fara sa se screama, fara sa fie tare, fara sa fie boabe, fara probleme, intr-un cuvant. Dar am ajuns sa mint pediatra ca face singur sau ca ii pun clisme la 2 zile. In ianuarie eram asteptati la biopsie si nu am mers .Am incercat intre timp un sirop recomandat de medicul de la bega, am incercat probiotice dar fara efect si asa ca am renuntat si la aceste medicamente. La 5 luni cand am mers la doctor pentru ecografia la sold i-am povestit si despre asta si a fost singurul medic (si merita sa-l numesc- BORTEA CRISTIAN) care mi-a zis ca e perfect normal si la 14 zile sa faca.

Am asteptat sa implineasca 6 luni si am inceput cu papica. Asa a inceput sa faca dar facea tare, cu transpiratii plansete si chiar cu un firicel de sange, am trecut iar pe microclisme la sfatul doctorului, sa il ajut. Asta a durat o luna pana a zis noua pediatra ca ii trebuie putin timp sa se acomodeze cu diversificarea. Intre timp i-am dat siropuri naturale si dulcopic, care l-a ajutat foarte mult, acum face singur, zilnic, chiar si de 3 ori pe zi. Acum sunt fericita ca toate ingrijorarile au trecut, cele 6 luni in care daca se intampla sa faca si singur plangeam si multumeam cerului, ba chiar imi sunam sotul sau familia sa ii anunt urland in gura mare ca a facut caca. Au fost groaznice momentele in care tot cautam in scutec sa vedem daca gasim ceva si nu era nimic. Au fost groaznice momentele in care citeam tot felul de supozitii pe internet si imi vedeam deja copilul operat. Nimeni, nici un medic nu a fost de acord cu mine si cu sfaturile mamelor ca un copil alaptat exclusiv poate face caca rar datorita asimilarii totale a laptelui. Ma bucur ca pana la urma ce mi-au zis mamicile pe grup si ce am mai citit mi-a ramas intiparit mai bine in minte decat cuvantul medicilor si l-am lasat in pace, ma bucur ca nu l-am chinuit si mai mult, ca nu l-am anesteaziat.

Ma simt destul de vinovata si nu pot uita clipele in care tipa cat il tinea gura pentru ca doctorul ii baga degetul in fund , doamne ce proasta am fost! Am un copil minunat si sanatos, chiar ma bucur ca nu am ascultat pana la capat de medici, (de 4 medici!!) si am ascultat intr-un final instinctul meu de mama, mama care si-ar da viata pentru copilul ei. Am scris de multe ori pe grup de problema mea, am cautat ajutorul si uneori a venit mai brutal si mai putin menajat decat mi-as fi dorit, am fost suparata uneori pentru onestitatea cu care mamele imi spuneau ca e normal ce se intampla si ca imi chinui copilul. Dar acum stiu ca mi-au raspuns brutal pentru ca nu vroiam sa inteleg si sa il las in pace. Dar vroiam sa am mai multa incredere in cunostiintele medicilor decat in ce aflu de pe internetnet!

Acum bebelusul meu are 9 luni, e mare, frumos si sanatos, sunt topita dupa el, asa cum orice mama e topita dupa propriul sau copil. Ii multumesc Domnului ca mi l-a dat si mai ales ca e sanatos. Am trecut prin multe “incercari” si eu chiar pot sa spun cu mana pe inima ca DA si ei, medicii gresesc, sunt oameni si e de datoria noastra ca parinti sa punem intrebari, sa cautam raspunsuri si sa luam decizii informate cu privire la sanatatea copiilor nostri.

Doresc tuturor mamelor sa aiba copilasi sanatosi si sa fie feriti de orice boala dar mai ales sa se informeze!”