Alaptarea si afectiuni ale sanilor

I. Dermatita atopica a mamelonului

Dermatita atopica este uneori cauza durerilor la nivelul mameloanelor sau areolei. Mamelonul/areola pot fi eritematoase (rosii), acoperite de scuame albicioase sau pot fi chiar zemuinde si acoperite de cruste galbui. Se insoteste de durere similara unei arsuri si mancarimi. Pot fi prezente leziuni asemanatoare si in alte zone ale corpului.

Dermatita atopica la nivelul mameloanelor se trateaza prin utilizarea unui unguent pe baza de cortizon. Pentru aplicare, se lasa sanii sa se usuce la aer dupa sesiunea de alaptat, apoi se aplica produsul in strat subtire dupa fiecare supt pana la ameliorarea simptomelor. In continuare produsul se foloseste o data pe zi timp de o saptamana, pentru a preveni recurenta. Pentru o forma usoara de dermatita se va folosi o crema pe baza de corticoid slab, cum este hidrocortizonul (unguent cu hidrocortizon 1% – Locoid). Daca dermatita este mai severa se poate utiliza un corticoid mai puternic (Advantan milk, Dermovate). Pentru ca se absorb foarte bine, daca urmatoarea sedinta de supt/muls este la cel putin 2 ore distanta, nu este obligatorie indepartarea urmelor. Eu totusi recomand spalarea blanda cu apa pentru siguranta (fara folosirea sapunului care este iritant si de cele mai multe ori agraveaza eczema).

Desi este important sa minimizam folosirea produselor pe baza de cortizon, utilizarea lor pe termen scurt (10-14 zile) este sigura pentru bebelus. Daca simptomele reapar, poate fi reluata o cura scurta pe baza de corticoid slab.

Dermatita atopica a mamelonului se poate confunda sau se poate suprapune frecvent cu o candidoza, aspectul si simptomele fiind similare. Se poate folosi in acest caz reteta dr. Jack Newman care contine mupirocin 2% (15 g), betametazona 0,1 % (15 g) si miconazol pana la o concentratie de 2%.

Daca simptomele persista in ciuda tratamentului, este important ca leziunile sa fie evaluate de un medic pentru a exclude alte afectiuni.

II. Perla de lapte

O perla de lapte reprezinta acumularea unei mici cantitati de lapte sub piele si apare atunci cand orificiul unui duct lactifer este acoperit de o piele foarte subtire. De obicei apare ca un punct alb, transparent sau galbui la nivelul mamelonului sau areolei, insotit de durere exact in acelasi loc. La compresia sanului, vezicula de lapte tinde sa expansioneze in afara. Perlele de lapte sunt foarte dureroase in timpul suptului si pot persista saptamani sau luni de zile inainte  de a se remite spontan odata cu exfolierea pielii care obtureaza  ductul.

Un punct alb la nivelul mamelonului poate aparea si atunci cand obstructia este localizata in interior pe traiectul ductului lactifer. In acest caz punctul alb este reprezentat de o mica perluta sau un sirag de perlute de lapte intarit, semi-solidificat.

Ambele tipuri de obstructii se asociaza cu mastite recurente.

Perla de lapte nu este acelasi lucru cu vezicula aparuta ca urmare a frecarii repetate. Acest tip de vezicula poate fi de culoare rosie sau maronie datorita sangelui continut si apare datorita frictiunii repetate in timpul suptului. Cauzele sunt atasarea incorecta a bebelusului la san sau folosirea unor protectii de silicon nepotrivite ca masura sau neaplicate corect.

Cauzele pot fi variate:

Supraproductie de lapte, presiune localizata la nivelul mamelonului, candidoza (de suspectat cadidoza in caz de vezicule multiple) sau alte cauze de blocare a ductelor.

Tratamentul presupune 4 pasi: aplicarea de caldura umeda inaintea suptului, inlaturarea pielii care obtureaza ductul, alaptat/muls si aplicarea de produse care sa ajute vindecarea. Acesti pasi trebuie urmati timp de cateva zile pana cand ductul este eliberat.

1.      Aplicarea de caldura umeda inainte de supt

Imediat inaintea sesiunii de supt se aplica la nivelul veziculei o compresa inmuiata in apa foarte calda (cat sa nu produca arsuri). Compresa umeda poate fi inlocuita cu o discheta demachianta inmuiata in ulei caldut de masline care are acelasi rol de a inmuia pielea.

2.      Inlaturarea pielii care obtureaza ductul

Acest pas poate fi sa nu fie necesar, deoarece combinatia intre caldura si supt/muls poate determina spargerea perlei de lapte. Pot ajuta urmatoarele procedee:

  • Frecarea pielii cu un prosop moale
  • Daca perla protruzioneaza in exterior poate fi apucata si extrasa cu blandete utilizand degetele foarte bine curatate in prealabil
  • Se poate indeparta un colt al perlei prin raclarea usoara cu unghia

Daca metodele de mai sus nu dau roade, vezicula se poate punctiona cu ajutorul unui ac steril. Pentru a minimiza riscul de infectie, zona se spala cu apa si sapun, apoi se usuca. Se foloseste un ac steril sau se sterilizeaza  prin inrosire in foc (care se raceste inainte de folosire) sau mentinere in alcool timp de 10-15 minute. Vezicula se sparge printr-o actiune de ‘’ridicare’’, nu de intepare (poate introduce bacterii in interiorul mamelonului). La final zona este din nou spalata cu apa si sapun si se aplica un unguent antibiotic (Baneocin, Fucidin, Dermazin, Cicalfate), a carui aplicare va fi repetata dupa fiecare supt pana la vindecarea completa.

3.      Alaptat/muls

Se va alapta/pompa prima data sanul care prezinta vezicula. Inainte de alaptare poate fi util sa se incerce compresii ale sanului in incercarea de a exprima eventuale fragmente de lapte intarit in interiorul ductelor.

4.      Aplicarea de produse cicatrizante

Se pot aplica unguente tip Cicalfate, Cicabio, Bepanthen pana la vindecarea completa.

III. Infectii cutanate

Candidoza mamelonului

Durerea aparuta la nivelul mameloanelor in timpul alaptarii poate fi cauzata de infectia cu candida, insa confirmarea diagnosticului este destul de dificila.  Sunt sugestive pentru candidoza:

  • Durere comparativa cu o arsura a mameloanelor care se accentueaza dupa supt sau muls si continua sa creasca in intensitate in urmatoarele 2 ore
  • Prezenta unor factori de risc cum sunt sunt tratamentul cu antibiotice, atasarea incorecta, in special cu istoric de ragade, si un alt episod de candidoza a sanului in istoric
  • Sanul nu este cald sau rosu, areola poate avea culoarea normala, poate fi rosie, lucioasa sau acoperita de scuame albicioase; se poate prezenta si sub forma de pete micute rosii pe areola sau chiar zone mai mari albicioase

Diagnosticul se poate pune in evidenta prin prezenta Candidei la nivelul pielii sau in laptele de san. Evidentierea ei in lapte este ingreunata de prezenta lactoferinei care are efect inhibitor asupra Candidei.

Tratament: Se aplica crema cu miconazol dupa fiecare supt, avand  grija sa fie inlaturate toate urmele inainte de urmatoarea masa.  Inlaturarea se poate face cu apa de la robinet, o compresa umezita cu apa termala sau solutie micelara pentru bebelusi. Nu se recomanda spalarea cu apa si sapun de fiecare data din cauza riscului de uscare si fisurare suplimentara a pielii prin inlaturarea stratului de grasime natural. Se poate aplica lanolina inainte de supt pentru hidratarea si protectia pielii in timpul suptului

– Daca exista fisuri la nivelul mameloanelor se recomanda aplicarea concomitenta a unui unguent cu antibiotic la acest nivel din cauza prezentei stafilococului auriu care frecvent colonizeaza aceste fisuri

– Candidoza persistenta a mameloanelor se pare ca ar fi in legatura cu colonizarea ductelor lactifere cu candida, caz in care poate fi necesar tratamentul oral cu antimicotic (fluconazol).

– Bebelusul trebuie tratat simultan cu suspensie orala cu nistatin in cavitatea bucala

– Daca dupa 5 zile de tratament nu se observa ameliorarea simptomelor diagnosticul poate fi incorect si se recomanda reexaminarea

IV. Infectii bacteriene

Se prezinta ca mameloane rosii, inflamate, fisurate, uscate sau zemuinde, posibil acoperite de cruste galbui-maronii. Poate fi prezenta febra.

Cauzele pot fi diverse: ragade mamare prelungite (poarta de intrare pentru bacterii), o candidoza localizata la nivelul mameloanelor (pe care cel mai adesea o insotesc), contactul in timpul alaptatului cu copilul care are leziuni de impetigo (numit popular “bube dulci”) la nivelul fetei sau mainilor.

Tratamentul local consta in igiena riguroasa folosind apa si un sapun bland (sapun sau gel de curatare pentru copii), urmate de aplicarea unui unguent cicatrizant pe baza de antibiotic (Baneocin, Fucidin, Dermazin, Bepanthen, Cicalfate, Cicabio). Aceste produse trebuie inlaturate cu grija inainte de fiecare supt, pentru a fi reaplicate dupa sesiunea de alaptat. Febra se trateaza simptomatic prin folosirea de antitermice (paracetamol, ibuprofen).

Articol realizat de:
Cristea Andra Cristina
Medic specialist dermato-venerologie

Un gând despre „Alaptarea si afectiuni ale sanilor

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un comentariu

SUS ↑

La Leche League GB

Resurse pentru suport in alaptare

Ramona Bunescu

Resurse pentru suport in alaptare

Alex și David cresc

Resurse pentru suport in alaptare

International BreastFeeding Centre

Resurse pentru suport in alaptare

KellyMom.com

Resurse pentru suport in alaptare

peaceful parenting

Resurse pentru suport in alaptare

Alăptează!

Resurse pentru suport in alaptare

WordPress.com News

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.