Am nascut, am dreptul sa alaptez! – Mami alapteaza-ma, nu vreau lapte praf!

Nasterea intr-un spital de stat din Romania a insemnat pentru aceasta mama despartirea de puiul ei imediat dupa nastere, ceea ce le-a adus un start extrem de dificil in alaptare

Sunt mamica unui baietel destul de mancacios, care iubeste titica de numa’, si care azi are 8 saptamani.
Daca privesc in spate ma minunez in continuu cum de n-am cedat si l-am alaptat in continuare. Cred ca doar Bunul Dumnezeu m-a ajutat.

Am nascut pe 19 iunie, cu cezariana. Am avut colostru inca de prin luna a 7-a. Mi-am dorit tare mult sa-l pot alapta. Operatia a fost la ora 22.00 iar a doua zi la ora 08.00 eram in picioare, mergeam, si aveam si sonda scoasa. Toata mobilizarea asta a fost ca sa pot ajunge la bebe cat mai repede. Nascand intr-un spital de stat mi s-a spus din start ca nu aduc bebeii la sectia de terapie. Asa ca mi-am pus in cap sa ajung eu cat mai repede pe salonul de lauze ca sa-mi dea baietelul.

In prima zi dupa operatie doar o data am avut voie (intr-un scaun cu rotile – desi eu mergeam perfect) sa fiu dusa sa-mi vad copilul (regulamentul spitalului).
Am zis ca asta este, n-aveam cum sa schimb eu lucrurile. Intre timp mi-am masat sanii cat am putut de des, asa cum am invatat la Lamaze, ca pe cand ma intalnesc cu bebe sa fiu „pregatita”). Am vazut inca din prima zi ca am colostru. Toata ziua aceea si noaptea ce a urmat au fost crunte: un dor nebun sa-mi mai vad bebele inca o data si sa-l pot lua in brate (am uitat sa va zic ca nu mi l-au dat in brate, doar mi l-a aratat o asistenta, din bratele ei).
In dimineata zilei a doua ardeam de nerabdare sa ajung la el, dar… veste proasta: nu aveau locuri libere in saloanele de lauze asa ca m-au tinut pana spre seara pe terapie. Eram ca o leoaica ce i-a fost furat puiul. Vedeam cum imi vine laptele si n-aveam pe cine sa pun sa-l pape… timp in care puiul meu bea intr-o veselie lapte praf.

Mi-am facut curaj si m-am dus la sectia de neonatologie sa-mi cer copilul sa-l pun la san, pana se elibereaza si pt mine un loc in salon. Asistenta de acolo mi-a spus pe un ton rastit ca nu are cum sa mi-l dea, ca n-am unde o sa-l alaptez (mare lucru ca m-ar fi lasat pe un scaun pe un hol…) si ca daca chiar vreau n-am decat sa ma mulg si sa le duc sa le dea ele din sticluta. A cazut cerul pe mine. N-am avut putere sa ma cert cu ea. Am izbucnit in plans si am ajuns la salonul de terapie (unde inca eram „cazata”) tot tinandu-ma de peretii holului. Aici a fost prima depresie prin care am trecut.
La super mari insistente s-a aranjat un pat si pt mine in salonul de lauze, spre dupa-masa zilei a doua. Prima intrebare pe care i-am pus-o puiului meu cand mi l-au adus pe salon si l-am tinut in brate pentru prima data a fost: tu sti cine sunt eu? Mi se parea ca ne-au despartit zeci de ani.
Oricum, l-am pus la san, dar dupa 2 zile in care a baut din sticluta, n-am reusit nici cu consilier in alaptare sa-l facem sa se ataseze corect la san. Nu va pot descrie ce ragade mi-au aparut in zilele ce au urmat: imi picura sange din sfarcuri. O data si pe obrajorul lui a ramas sange. Mameloanele de silicon nu le-a acceptat sub nici o forma. Am alaptat numai pe rana deschisa. Aveam asa dureri incat de fiecare data ziceam ca gata, a fost ultima data. Si totusi, cu un mare ajutor si sustinere din partea sotului meu, am mers mai departe. Cand se apropia ora ca bebe sa suga mi se umpleau ochii de lacrimi instant. Nici nu puteam sa ma duc eu spre bebe cu sanul, de frica durerii ce ma astepta. Sotul meu ii tinea capsorul si mi-l punea el la san. Imi muscam limba, mana, orice puteam, ca sa-mi distrag atentia de la durere. Asa am fost la ambii sani, timp de 4-5 saptamani.

Pe la saptamana a 4-a mi-a aparut un nodul la un san. Toata lumea si din ce am citit, m-au sfatuit sa-l masez sub apa calda si sa scot ce e acolo. Am incercat cateva ore si nimic, dupa care am zis sa merg totusi la spitalul unde am nascut si sa ma ajute cineva (un medic, o asistenta, o moasa, oricine). La spital m-au luat in primire niste rezidente care m-au trimis acasa: au zis ca daca nu e rosu si fierbinte sanul, ele nu au ce sa-mi faca, si sa las nodulul asa. Cea mai mare prostie a mea a fost ca le-am ascultat: peste 2 saptamani m-am trezit ca acel nodul era o punga cu puroi, iar eu aveam o mastita de toata frumusetea. Dupa 15 zile de antibiotic, moral la pamant, antiimflamatoare, ecografie mamara tot la 4 zile, lecitina si pus bebe in permanenta la sanul afectat, am scapat fara incizie sau punctie.
Abia acum, la 8 saptamani, pot zice ca a devenit si pt noi alaptatul un moment de dragoste intre mine si pruncul meu.

Am fost total nepregatita pentru experienta cu alaptarea. Nimeni nu m-a avertizat ce se poate intampla. Medicii sunt inconstienti cand separa mama de copil atatea zile. Sistemul medical e foarte rigid.
Oricum, cred intr-adevar ca orice mama poata alapta. Trebuie doar multa perseverenta, rabdare si credinta. Si eu am avut momente in care am crezut ca nu am lapte destul (mai ales la puseul de 6 saptamani) si ca ar trebui sa-i dau supliment. Dar m-am gandit ca mai bine il las sa-mi stimuleze el cat de mult productia de lapte, chiar daca lasa impresia ca nu se satura. Vroia titi foarte des, iar pe mine ma dureau (usturau) sanii de numa’.
Cam asta e povestea primelor 8 saptamani. Sper ca ceea ce urmeaza sa nu mai fie decat o poveste de dragoste, plina de bucurii.

Septembrie 2014

Trimite-ne povestea voastra despre inceputurile alaptarii la adresa alapteazatimisoara@yahoo.com si noi o vom publica pe blog!

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;Am nascut, am dreptul sa alaptez! – Mami alapteaza-ma, nu vreau lapte praf!&8221;

  1. Ma regasesc in fiecare cuvant al tau, chiar si acum dupa 9 luni, experienta din maternitate si saptamanile ce au urmat sunt o rana deschisa in sufletul meu. Felicitari pentru lupta dusa in scopul alaptarii exclusive, o lupta pe care si eu am castigat-o, alaptand exclusiv pana la 6 luni, cand am inceput diversificarea. Ce iti pot spune este ca, in ciuda greutatilor de la inceput, va asteapta momente de vis, nimic nu este mai emotionant si mai frumos decat momentul alaptarii, sau pur si simplu privirea fericita a copilului cand doar aude ‘titi’ sau o vede 🙂 Alaptare lina si indelungata va doresc!

  2. Andaroxana, si la ce folos atat de mult chin cu alaptatul? Crezi ca copilul tau va fi mai sanatos, mai destept sau mai frumos decat unul crescut cu lapte praf? Nici vorba!!!
    Si imi place ca si sotul te supunea la tortura. Cred ca ii placea extrem sa te vada cum te chinui si cum iti curge sange din sani si cum ti se mareau ragadele.
    Iar ce va urma va fi intr-adevar cea mai mare poveste de dragoste ( acum sunt sarcastica): o sa inceapa colicii, dintii, diversificarea, prima febra, prima diaree. Apoi copilul va creste si o sa-l doara fix in cot ca tu te-ai chinuit si ai alaptat si te-ai consumat degeaba. Oricum la adolescenta o sa te injure si nici macar nu o sa vrea sa te vada.
    Si acum ramane intrebarea: la ce folos atata chin si disperare?

    1. Ce contează efortul?Atunci de ce mai aducem copii pe lume?De ce nu trăim singuri si sa facem copiii in eprubeta hrăniți numai cu lapte praf ca sa nu ne chinuim.Minunea de a fi mama nu se compara cu nimic,iar alaptarea este primul drept al copilului.Alaptarea este hrana,iubire,pansament.Este o minune sa vezi ca bebe creste pentru ca tu l-ai iubit enorm si i-ai dăruit ceva extraordinar,laptele matern.Felicitari pentru curajul soțului de a-si susține soția spre a fi o mama puternica si alaturi de puiul ei!Viata inseamna lupta si macar atat putem sa-i dăruim copilului nostru,hrana vie,intr-un noian de alimente injectate si pline de otrava.Daca ajunge sa te înjure la adolescenta nu este oare vina ta ca părinte?Cei 7 ani de acasa nu mai exista?Unde erai cand copilul a învățat ca este bine sa-si înjure mama?Colicii pot fi calmați mult mai usor in timpul alăptării sau pot sa nu existe pt ca alăptezi.Durerile de dinti sunt alinate si orice alta durere sau cel mai cumplit plâns se risipește atunci cand puiul sta la sânul mamei si primește iubire necondiționată.Iubirea te transforma intr-un om bun si te ghidează in viata asa cum o mama își ghidează copilul sa faca primii pași.Diversificarea este o problema?Ne deranjează sa avem grija de puiul nostru?Este dificil sa il hrănim?Chinul îndurat se datorează sistemului din spitale care răpește copilul de langa mama dupa 9 luni de „ținut” in brațe si siguranța.Alaptarea este doar teoretica in spitale si mamele ajung sa faca răni cumplite la sâni si alte complicații pt ca asistentele si doctorii stiu mai bine decat mamele ce le trebuie copiilor.Copilul are nevoie de mama si de lăpticul delicios plin de anticorpi!Copilul are nevoie de vocea calda a mamei,de mângâierile ei,de alintul mamei,de mirosul mamei!Mama are nevoie de încurajare si mai ales sa fie susținuta in noua experiența de toata lumea nu certată si alungată de parca ar fi un animal!De ce laptele altei specii ar fi mai bun decat laptele matern?De ce sa nu luptam sa ii dam puiului nostru ceva atat de natural si lăsat de bunul Dumnezeu?

  3. Povestea nu imi apartine, dar alaptarea este o experienta unica si creeaza o legatura speciala intre mama si copil. Iar daca o mama este dispusa sa lupte pentru ca bebelusul ei sa beneficieze de miracolul alaptarii, mi se pare admirabil, nu de condamnat. Iar faptul ca are sustinerea sotului este extraordinar, nu multe cupluri reusesc sa ajunga la acest grad de intelegere si armonie.
    Sunt si multe mamici cu un start dificil in alaptare care nu reusesc sa treaca peste dificultati si renunta. Este in regula. Scopul acestui blog si al grupului de sustinere in alaptare nu este sa condamne sau sa judece mamele care nu alapteaza, ci sa le sustina pe cele care vor sa o faca, sa le ofere informatiile de care au nevoie si sa le arate ca se poate!

  4. dupa operatia de cezariana nimeni nu te mobilizeaza mai repede de 12 ore sa te ridice din pat,trait pe pielea mea,daca ai avut medic in timpul sarcinii nimeni nu te lasa sa atarni pe coridoare,hai sa fim seriosi,nu e chir asa,dupa nastere prin cezariana laptele vine abia la trei zile.hai sa fim seriosi nu va rapeste nimeni copilul cum ati scris,dar e la mintea cocosului ca o mama operata nu poate avea grija de puiul ei.voi acest grup care va numiti de sustinere,nu v-ar strica putin studiu vis-a-vis de tot ce scoateti pe gura.si stiu copii alaptati care la 6 saptamani luau nurofen sirop ca au racit,deci unde este „lapticul delicios plin de anticorpi”?la fel copil hranit cu lapte praf care in trei ani de zile nu a luat nici un medicament.dragoste ii poti oferi copilului tau oricum,nu doar alaptandu-l.SFAATUL MEU ESTE SA NU MAI PUNETI PE NIMENI LA ZID,AM MAI SPUS TOLERANTA ESTE O FORMA DE INTELIGENTA,DOVEDITI CA SUNTETI EDUCATE SI INTELIGENTE,NU VA AGATATI DE IDEI TOTALITARISTE.

  5. Am ajuns pe blog căutând Răspunsuri la problema mea. Si eu am nascut prin cezariana in spital de stat, dar mi-au adus strumful la mufat la câteva ore chiar in post operator. Mai întâi il lăsau sa oboseasca la pieptul meu si abia dupa ii dădeau supliment cu seringa sau lingurița pentru a nu il obișnui cu biberonul. A doua zi de dimineața ne-am mutat amândoi in salon unde am putut sa ne „cunoaștem” mai bine. Dupa 3 zile cand s-a pornit lactația bebe a scuipat suplimentul de lapte praf si de atunci stam mufati cum vrea cand vrea cat vrea. Bun, aici e problema mea, din cauza ca avem si colici si ne nimerim si la puseu de crestere eu sunt si suzeta si titi pt ca altfel e jale cu toate picaturile si jocurile si tot (avem o luna jumate) si uite cum m-am trezit cu febra laptelui dupa ce el nu a mai stat mult la san! Frisoane febra sâni durerosi umflați tari asta dupa un somn de 4 ore dupa perioada cand el sugea la o ora… Acum ma chinui cu mulsul intre mese cu pastile, e o distracție iar frisoanele ma împiedica sa stau cu bebe singura pentru ca nu sunt capabilă nici sa il iau in brate. Deci nu stiu cum e mai bine… Intr-adevăr el s-a dezvoltat foarte bine si-a dublat greutatea de la externare si in lungime a depășit mediile pe care le iau medicii in considerare. Sper sa reusesc sa fiu tare sa imi păstrez laptele pentru ca altfel va fi jale mai ales ca refuza formula indiferent cum e administrata, cel putin cand simte tetina biberonului se schimonoseste tot, scuipa si se pune pe urlat. Multa bafta cu bebe si alăptatul, sper sa trec si eu cu strumful meu cu bine peste experiența asta neplăcuta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s