O poveste minunata, despre o mama care nu se lasa descurajata de diagnostice pesimiste si recomandari repetate de suplimentare cu lapte praf si care decide sa isi asculte instinctul de mama.
Ieri am facut 8 luni si, pentru prima data de cand am nascut, sunt linistita. Sa va spun cum si de ce. Toata sarcina am auzit ca fetita mea are caputul cu 2-3-4 saptamani mai mic decat varsta sarcinii si, desi am schimbat 3 ginecologi, niciunul nu a fost in stare sa imi spuna ce inseamna asta. Eram un pic agitata deoarece perdusem prima sarcina si megeam cu gandul departe in ingrijorari. Desi urma sa nasc fix dupa 36 de ani, imi doream o nastere naturala.
In saptamana 37 fetita a pus 120 gr din cauza placentei imbatranite, mai putin de 4 ori fata de cat pusese pana atunci. Au urmat teste de stres, consultatii din 2 in doua zile. De ziua mea, dupa ce in ultimele 24 de ore fetita nu s-a mai miscat vioi in burtica, s-a decis cezariana in saptamana 38/39. Fetita s-a nascut cu 2460 gr si ceva complicatii cu cezariana, din cauza faptului ca aveam uterul ciudat ca forma si au scos-o un pic mai greu. Cand au plecat cu ea, am vrut sa ma ridic de pe masa sa merg cu ea. Desi am avut lapte – chiar ma temeam de furia laptelui, nu mi s-a adus fetita in 4 zile decat de doua ori, in ciuda faptului ca le-am mituit pe asistente sa mi-o aduca. Nu mi s-a luat laptele muls si eu, total neinformata, am lasat lucrurile asa. Ba chiar m-am lasat pe mana unei asistente binevoitoare – intuiti voi ghilimelele – sa imi desfunde canalele, o metoda barbara de muls care mai degraba infunda canale. In loc sa aduca puii mici la san, “desfundau“ ele, asistente, infirmiere, pe bani.
Bebita era la sectia de imaturi, eu la terapie intensiva. M-am ridicat in 12 ore de la operatie, lapte matura am avut in 24 de ore si din a treia zi am refuzat calmantele si le-am cerut sa imi scoata sonda sa pot merge la ea. Sonda au scos-o abia in ziua a 4-a. M-am dus direct la fetita si de atunci nu m-a mai luat nimeni de acolo. Nu mi-au dat voie sa o pun la san, m-am muls si ii dadeau completare lapte praf. Dupa o saptamana, a scazut 180 de grame, insa a inceput apoi sa ia in greutate. Astfel, am plecat acasa cu 2400 gr, cu indicatia sa ii dau lapte praf completare si lapte matern muls si sa nu o pun la san decat dupa ce face 3 kg.
Am ajuns acasa, am fost adoptata de grupul Alapteaza si dupa o saptamana am aruncat laptele praf si am pus fetita la san. Initial cu mameloane de silicon si apoi incet incet direct la san. De ce va zic asta? Pentru ca a fost o greseala, cum greseala a fost si sa o iau cu suzeta din maternitate, i-o facusera desteptele de asistente „cadou”, ca le placea de ea si nu vroiau sa planga. Daca as fi stiut, le-as fi dat cu suzeta in cap pe rand la toate.
Puiul meu a crescut constant, dar nu a pus spectaculos in greutate, adica in medie 500 de grame pe luna. Evident ca si medicul de familie si pediatrul au sarit de fund in sus ca e prea putin, sa ii dau lapte praf si sa incep diversificarea la 4 luni. Lucruri pe care le-am refuzat categoric. Am incercat lapte matern completare muls de la mine, dar dupa ce am constatat ca nu faceam decat s-o indop cu forta, ca refuza/regurgita, am renuntat. Era vesela, uda/murdarea scutecele, nu a fost racita niciodata in 8 luni, dormea bine. Am zis ca fac treaba buna.
Abia si-a dublat greutatea pana la 6 luni. Fetita mea avea 4800. Vedeam pe grup si la prieteni ca ai lor erau imensi fata de noi, tot alaptati exclusiv si incepeam sa ma indoiesc. In plus, incepusem diversificarea si dupa un start bun, brusc a decis ca nu mai vrea sa pape. Medicul de familie si pediatrul tot insistau cu lapte praf si cereale… Asa ca am schimbat pediatrul. Din lac in put. Mi s-a spus ca are microcefalie, retard, nanism, sindrom seckel si inca un sindrom pe care nu m-am mai obosit sa il tin minte. La controalele de sold si eco fontanela totul era perfect. Asa ca am decis sa ii facem analize de sange sa verificam calciul, fierul, vitamina D si hormonul de crestere. Surpriza!!! Totul a venit perfect. Analize bune, copil vesel, asta e, mai supla, o face mama miss world (ca acolo e necesar si ceva in cap nu doar silueta).
Avem 8 luni si nu stam in fundic, nu plecam in patru labe. Dar eu am citit – sa nu va imaginat ca vreun luminat de medic mi-a spus asta – ca sunt copii care sar etapele (chiar eu mai intai am mers apoi am luat loc in fundic si am pornit in patru labe, cand voiam sa ajung repede undeva si parea non-safe sa merg in picioare – asa zice mama). Asa ca, acum la 8 luni diversificati cu toane firesti, cu tziti mult si bun, m-am linistit.
Aruncati suzetele si mameloanele de silicon. Confuzia san-tetina – nipple confusion nu e legenda. Fetita mea nu dormea la san ca avea suzeta, nu am reusit sa i-o scot definitv. La 4 luni a suzetat prima oara si abia de la 7 luni adoarme la san si suzeteaza ca un copil normal. Sta la san si a stat mereu foarte putin, alt motiv de ingrijorare al medicilor: nu sta cat scrie in carti. Al meu nu era pentru ca o vedeam ca e satula.
Concluzia: tzitzalim, ne diversificam, ii dau mai multa independenta – nu prea am tinut-o pe jos ca noi stam la casa cu teracota si temperatura nu e chiar constanta sau ok pe jos. Am plecat la oras la buni unde ne jucam pe podele si am facut progrese remarcabile. Mami nu mai crede ca am microcefalie/nanism/prostism/etc. si mai merge cu mine la medic doar la vaccinul de un an. Mai ales ca ultimul pediatru, chiar si dupa analizele bune insista! ca fata are ceva genetic. Doamne fereste sa fie un copil deosebit de ceea ce vad ei zilnic sau de ce spun cartile ca trebuie sa fie, ca bietul de el, dar mai ales biata mama, primesc cate o eticheta de genul retard, boala genetica, etc. si s-a dus zenul pe apa sambetei. Ei bine, eu tocmai l-am recuperat (zenul :D). Stiu ca exista medici extraordinari, numai ca pentru mine ei sunt de domeniul basmului.
Extraordinar acum e ca dupa 8 luni!!! sunt in grupul care trebuie, sunt mama care trebuie si am decis sa nu mai las pe nimeni si nimic sa imi spuna ca instinctul meu de MAMA nu e bun sau ca FIICA mea nu e in regula.
Va multumim ca ati fost si sunteti alaturi de noi!
12 februarie 2014
Luminita Maleskov
Trimite-ne povestea voastra despre inceputurile alaptarii la adresa alapteazatimisoara@yahoo.com si noi o vom publica pe blog!
Alăptează! 
superba poveste..
esti o femeie puternica si din ce in ce mai sigura pe tine.
felicitari pentru consecventa si curaj :* iti doresc putere si intelepciune sa mergi mai departe pe calea cea buna :*
Ce bine imi pare ca am gasit povestea asta! Si eu incerc sa alaptez exclusiv ( cand nu sunt acasa ii las lapte praf), dar bebelica ia putin in greutate. O sa incerc sa nu ma panichez.
multumesc