Etichete

,

Multe mame se tem sa doarma cu bebelusii lor, fie din cauza ca le este frica sa nu pateasca ceva bebelusul, fie „ca sa nu se invete”. Acest proiect speram ca va inspira si va da curaj tuturor parintilor sa isi tina bebelusii aproape, acolo unde este firesc, alaturi de ei. Multumim mamelor de pe grupul Alapteaza! care ne-au daruit aceste poze minunate si Mariei Cristina, care ne reaminteste de ce iubim sa dormim cu bebelusii nostri.

Si pentru mamicile din strainatate

https://vimeo.com/93155848

„Am inceput sa dorm cu bebelusul meu cam din a doua saptamana a lui de viata, la indemnul sotului meu, care imi spunea: „Tu nu vezi cat e de mica? Cum sa o lasam sa doarma acolo in patutul ala rece? (la 20 cm de patul nostru). Nu vezi cum te chinui?” stateam cu capul rezemat de marginea patutului sa vad daca respira, sa o legan cand se agita si de frica sa nu adorm si sa nu cumva sa nu o aud ca plange.

Am inceput asa tarziu pentru ca toata lumea, inclusiv doctorul, imi spunea sa culc bebelusul singur, in patutul lui, din diverse motive de siguranta, iar eu bulversata de o nastere grea si o recuperare mai grea decat nasterea, dar si sentimentele si situatiile noi care ma incercau, am uitat sa imi urmez instictul matern… care striga din rasputeri sa imi iau copilul langa mine mereu.

Acum pot spune, fara referinte bibliografice, cateva motive de suflet care sa motiveze de ce dorm cu fetita mea iubita:

·         Pentru ca ador sa deschid noaptea ochii si sa ii vad fetisoara mica  langa fata mea;

·         Pentru ca ador sa o simt asa mica, cum se cuibareste langa mine, lipita de mine;

·         Pentru ca iubesc sa simt manuta ei mica cum ma cauta ca sa ma atinga, asa macar un pic;

·         Pentru ca iubesc sa ma trezesc si sa vad ochisorii aceia mari cum se uita la mine curiosi

·         Pentru ca iubesc sa o vad cand se trezeste, cum ma cauta cu privirea si cand ma gaseste, zambeste si se intinde

Cand s-a nascut o alintam “bucatica mea”, simteam ca e o parte rupta din mine si asezata departe de mine, in patut. O alintam “sufletul meu” si atunci cum sa imi las sufletul in patut si trupul in pat?

In concluzie, si eu am nevoie de copilul meu asa cum are si el de mine, am nevoie sa stiu ca e bine, linistit, sa stiu ca se simte protejat si iubit si nu neglijat, singur, speriat, in patut.”