Înțărcarea blândă începe cu primele amânări, primele haine mai pe gât neridicabile de pe piele pe frigul iernii. Înțărcarea blândă nu se ia ca o decizie de azi pe mâine, e o decizie informată şi plănuită vreme îndelungată.
Autoînțărcarea este acceptarea alăptării, găsirea liniştii şi păcii interioare în ciuda întreruperilor din rutina zilnică pentru alăptări, găsirea motivației şi energiei să continui alăptarea în mod natural până bebeluşul ajuns copil preşcolar simte că nu mai are nevoie de sân. Fără planuri, fără aşteptări. Nu poți să planifici o autoîntărcare în jur de 3 ani . Ci îți asumi că e doar decizia copilului când va înceta să sugă.
Pentru ca autoînțărcarea să aibă loc într-un anumit interval de timp de la naştere, o numim mai corect înțărcare blândă. Adică eu am un bebe de 3 luni şi vreau să îl alăptez cât vrea el dar nu mai mult de o vârstă anume pe care nu o ştiu încă, la care eu voi considera că drumul alăptării pentru mine se încheie. Aceasta e înțărcarea blândă şi ar trebui să fie urmărită din timp şi să ne alegem paşii din timp pentru binele copilului şi al nostru.
Nu există înțărcare blândă în 3 paşi şi 3 săptămâni !
Mulți părinți încearcă să înțarce blând când sunt deja epuizați, vina epuizării cade pe alăptare, când de fapt rodajul, rutina, plictisul, schimbarea stilului de viață îşi pun amprenta cu totul, nu doar alăptarea.
Când ajungem epuizate şi ne decidem: gata, de mâine înțarc blând, fără ca vreodată înainte să aplicăm limitări, amânări şi explicații pentru întârzieri, momentul e unul delicat şi riscul să cădem în capcana înțărcării bruşte creşte exorbitant.
Mă decid că de mâine gata, restricționez accesul la sân. Copilul se frustrează când îi zic că îi dau sân după ce terminăm de strâns jucăriile. Şi se agață mai tare, cere mai mult…. apoi noaptea e un chin, ce să explici unui copil care plânge că țiți se odihneşte şi va primi din nou sân dis de dimineață ? În acest context, încă două amânări eşuate şi iar mă bate gândul să înțarc rapid… dacă tot plânge măcar să ştiu că plânge o dată bine şi salut. Yeah? No!
Riscurile înțărcării bruşte le avem deja pe blog….aici
Paşii de stabilire a planului de înțărcare ar fi ca odată ce bebe trece de prima aniversare, de a doua şi devine tot mai conştient de identitatea sa ca persoană să exemplificăm mici nevoi ale noastre pentru care el necesită să arate răbdare şi înțelegere. De exemplu : „mergem să scoatem plastelina după ce strângem toate celelalte jucării” sau „mergem la joacă după ce terminăm de mâncat prânzul, nu îți mai e foame?” sau „mama are nevoie să meargă la toaletă înainte să îți dea lapte din sânul următor”…. etc toate aceste amânări, întârzieri, mici condiționări au dublu rol.
1. Ne ajută pe noi mamele să nu ajungem la niveluri groaznice de epuizare şi să ne dea un pic de control asupra vieții zilnice.
2. Să îi acomodeze pe copii cu mici frustrări care pot apărea de-a lungul copilăriei.
1 si 2 previn înțărcarea bruscă şi ajută la bazele înțărcării blânde sau chiar pot să asigure drumul lin spre autoînțărcare.
A doua parte a micului plan e ca mama deja obosită surmenată şi tatăl dornic de înțărcare să pună cap la cap ce anume deranjează, care supturi chiar sunt generatoare de frustrări şi anxietate şi care nu. Care sunt necesar să fie păstrate de dragul copilului şi la care încercăm să renunțăm întâi.
De exemplu dacă mama e teribil de obosită, munceşte şi copilul are 40 de treziri pe noapte sau 3 şi mama chiar nu face față (cu toate că ia magneziu ) se încearcă scoaterea blândă a supturilor de noapte păstrând supturile de zi dis de dimineață şi până seara la discreția copilului. Aici tatăl dornic de întărcare trebuie să facă un pas în față şi să preia somnul, culcarea, să folosească deja timpul OBIŞNUIT de citit de exemplu (a se înțelege că făcea lucrul acesta seară de seară de multă vreme ) şi îl duce la nivelul următor: adormirea copilului…
Alt exemplu: dacă mama nu mai doreşte să alăpteze decât în perimetrul casei, se poate ca o vreme să scoată tatăl copilul afară din casă, la plimbări etc. Iar când e scos de mamă, aceasta să încerce să nu fie statică, să se alerge, să se joace şi copilul DEJA învățat cu alte mici amânări să înțeleagă că va primi sân acasă în mediul lor preferat. etc
Repet, nu există înțărcare blândă în 3 săptămâni. Nici în 3 luni. Putem să ne setăm nişte repere de timp ,dar e important să le ajustăm după nevoia copilului şi e important ca primele limitări pe care copilul le primeşte de la părinți să nu fie cu referire la sân .
De aici lucrăm personalizat pe fiecare familie. E foarte important ca tatăl să înțeleagă că are de preluat o parte din sarcini şi că e partenerul mamei, coechipierul ei, nu inamic.
Cu cât nivelul de linişte şi împăcare, armonie al familiei e mai mare, cu atât înțărcarea nu mai pare un subiect de discuție relevant 🙂 e doar parte din rutina normală a familiei
Text: Silvia Nicoara – Consilier în alăptare
Alăptează! 