Riscurile hrănirii cu lapte praf

Articol tradus :

http://www.drmomma.org/2018/04/risks-of-feeding-formula-to-your-infant.html?m=1

Au fost multe spuse despre beneficiile alăptării bebelușului. Dar care sunt riscurile când se alege laptele praf formulă ca alternativă?

Laptele praf formulă pentru sugari a parcurs un drum lung de la începuturile sale, în 1865. Un chimist, Justus von Liebig, a dezvoltat și scos pe piață prima hrană pentru sugari, sub formă de pudră pentru a rezista mai mult. Formula lui Liebig conținea lapte de vacă, făină de malț, grâu și bicarbonat de potasiu. Și de acolo a fost pusă temelia pentru laptele praf formulă, așa cum îl știm astăzi.
Dar ce riscuri apar atunci când se folosește formula instant pentru sugari? Vom arunca o privire mai în detaliu.

Contaminarea laptelui praf pentru bebeluși

Anul trecut, Lactalis, o companie franceză, a retras de pe piață aproape 7000 de tone de lapte praf formulă pentru sugari. Motivul? O posibilă contaminare cu salmonella. Retragerea a survenit după ce 20 de copii sub vârsta de 6 luni s-au simțit rău. Brandul are acțiuni globale în valoare de 2 miliarde de dolari, dar retragerea a afectat doar produsele vândute în Franța.
În ianuarie 2018, Bloomberg a publicat un articol despre cum China a retras de pe rafturi 1400 de produse care conțineau lapte praf . Noile reguli impuse au introdus controale mai stricte privind siguranța, ceea ce înseamnă că acele produse au picat astfel de teste.

Formulele pudră riscă să fie contaminate prin surse din interiorul liniei de producție. Instrucțiuni și reguli mai stricte ajută la minimizarea acestor situații în Statele Unite, dar nu garantează fiecare caz.

Dacă bănuiți că există vreun semn de contaminare a laptelui praf pentru sugari, discutați cu un avocat care se ocupă de vătămări corporale.

Deficiențe nutritive în cazul sugarilor

Conținutul de grăsime din laptele matern este unul din cei mai importanți nutrienți de care corpul și creierul în dezvoltare al sugarului are nevoie. Laptele praf formulă, în orice caz, nu conține DHA, un acid gras care conține Omega 3 și care este vital pentru sănătatea inimii și a creierului. Pe de altă parte, laptele matern este bogat în DHA. De asemenea, conținutul de grăsime din lapte se ajustează în funcție de nevoile bebelușului. Acest conținut de grăsime din laptele matern se poate regla în funcție de nevoile bebelușului și va scădea când copilul crește.

Din punct de vedere al conținutului de proteine, doctorul Sears constată că proteina din formulă nu conține lactoferină, sau conține doar o urmă a acestei proteine necesare. Și nu conține nici lizozimă.

Așadar laptele praf satisface în mod deficitar nevoile de dezvoltare fizică și cerebrală ale copilului.De asemenea, nu conține atâtea proteine care să stimuleze somnul.

Când o mamă este expusă la bacterii sau viruși, corpul ei creează anticorpi pentru a-i combate. Acești anticorpi sunt trimiși prin lapte bebelușului ei. Laptele praf pentru sugari nu conține celule albe din sânge care să stimuleze imunitatea.

Enzimele digestive sunt importante pentru sănătatea intestinală a omului. Procesul de producere a laptelui praf pentru sugari omoară majoritatea enzimelor digestive din sursa de hrană, în acest caz laptele de vacă. În timp ce laptele matern este bogat în lipază și amilază, ambele fiind enzime digestive.

Vitaminele și mineralele sunt foarte prezente în laptele matern, și sunt într-o formă mai ușor de absorbit de către copii. Pentru a compensa asta, companiile care produc lapte praf încearcă să îl îmbogățească cu vitamine, dar asta îl face greu de digerat și absorbit de către stomacul bebelușilor.

Risc microbiologic în prepararea formulei

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor a remarcat că riscul multiplicării microbilor în laptele praf formula pentru sugari este ridicat. Microorganismele se formează adesea în perioada anterioară consumului, dacă nu se acordă suficientă atenție.

Pentru a evita contaminarea formulei și creerea unui risc microbiologic pentru bebeluș, ei sfătuiesc :

• să te speli pe mâini înainte de prepararea formulei

• să se asigure curățenia bucătăriei și a ustensilelor folosite la reconstituirea formulei

• să se folosească doar formulă proaspăt preparată la fiecare masă
• să nu se folosească formula preparată ieri

• să se reconstituie formula cu apă încălzită la 70 de grade sau care a fost fiartă și răcită

• odată ce a ajuns la temperatura la care poate fi consumată, formula reconstituită să fie consumată imediat. Să se arunce ce a mai rămas.

Folosirea laptelui praf vine cu necesitatea respectării stricte a regulilor de igienă de mai sus pentru a putea asigura o sursă sigură de hrană pentru sugari. Prin urmare poate fi copleșitor pentru părinți să respecte această strictețe.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, alăptarea nu poate fi egalată ca sursă de hrană pentru sugari. Ei recomandă la nivel global ca sugarii să consume în primele 6 luni de viață numai lapte matern pentru o dezvoltare optimă, dacă nu de la mama bebelușului, de la o mamă donatoare sau de la o bancă de lapte așa cum sunt Human Milk 4 Human Babies și Eats On Feets ( distribuirea de lapte matern de la mamă la mamă).
Ei mai recomandă de asemenea ca alăptarea să fie continuată până la vârsta de 2 ani sau mai mult. După care poate fi suplimentată cu alte alimente sigure. OMS constată că laptele matern este atât de complet pentru sănătatea sugarului astfel încât sugarii devin vulnerabili atunci când sunt introduse alimente complementare.

Pentru acele câteva puține situații când mamele nu pot alăpta, OMS recomandă oferirea de lapte matern muls ca cea mai bună alternativă. Dacă acest lucru nu este posibil din cauza unor circumstanțe extreme, trebuie găsită o femeie care poate alăpta copilul sau o altă sursă de lapte matern. Laptele praf formulă pentru sugari ar trebui văzută ca o ultimă soluție.
Traducere : Luciana Stehlik
Editare foto, text : Dinu Diana

Comentariile nu închise.

SUS ↑

La Leche League GB

Resurse pentru suport in alaptare

Ramona Bunescu

Resurse pentru suport in alaptare

Alex și David cresc

Resurse pentru suport in alaptare

International BreastFeeding Centre

Resurse pentru suport in alaptare

KellyMom.com

Resurse pentru suport in alaptare

peaceful parenting

Resurse pentru suport in alaptare

Alăptează!

Resurse pentru suport in alaptare

WordPress.com News

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.