Copilul crește, se dezvolta și respiră prin dragostea și atenția ce i se oferă.
Copiii noștri vor fi cărțile noastre de vizită când vor crește. Iar un copil care se bucură de dragostea, prezenta și comunicarea cu părinții săi, acela va fi un copil stabil emoțional, sigur pe el si ferm în luarea deciziilor. Nu te lăsa influențată emoțional de nimeni, nici măcar de proprii părinți… deoarece fiecare stare a ta copilul o simte și îl afectează mai devreme sau mai târziu.
Tu ești singura în măsură sa-ți asculți copilul, ești singura care comunici din prima clipa cu el și il poți înțelege cel mai bine… Este o senzație pe care multe mame nu o înțeleg din varii motive (lipsa de interes, parinte de ocazie, lipsa de timp etc.).
Acesti 2 ani care ni s-au oferit ca sa stam acasă nu sunt un moft, ci o muncă continuă și trebuie profitat de ei din plin, daca mămicile vor ce este mai bun pentru copiii lor. Continuă sa faci ceea ce simți că este mai bine pentru voi… Nu are dreptul nimeni sa te judece, fiecare sa-si aplice propriile păreri și opinii pe copii lor.
Am primit și eu o mulțime de sfaturi după părerea mea sadice.. de exemplu: sa-mi las copilul să urle în pătuț și 2 ore dacă este necesar. doar ca să doarmă în pătuț.
Insă un copil dacă vrea să fie lângă părinții lui înseamnă că îi lipsește ceva și doar lângă părinții lui se simte în siguranță și în special lângă mama lui.
Toată lumea a devenit expertă în creștere copiilor începând de la fete până la bărbați de vârsta a treia, sunt persoane „experte” care nu au stat singure cu un copil nici măcar 24 de ore… însă se înghesuie la dat sfaturi.
Fiecare mamă și fiecare dintre noi ne asumam responsabilitatea de părinte. Dacă greșim, tot noi suferim… iar dacă nu, este meritul nostru.
Copilul cât este mic are nevoie de părinți cel mai mult, apoi, dupa ce crește și are și el copii… în zadar mai vrem și noi sa ne facem utili că atunci avem noi nevoie de ei.
Legat de concediu… mi se pare foarte normal ca atunci când se pleacă să meargă și copilul, pentru a putea profita de starea de relaxare și de psihicul odihnit al părinților săi, ca atunci când suferă ca părinții sunt stresanți, nervoși sau obosiți… Insă de obicei părinții care nu-si iau copiii cu ei in concediu, sunt acei părinții care nu acceptă ca familia lor s-a mărit și nu ei sunt pe primul loc.
Edwina Voina
Alăptează! 
Interesanta perspectiva… Imi dau seama ca am gresit cu fetita de 2ani si jumatate. Nu am alaptat-o, am insistat sa doarma singura in patut, la sfatul medicului cu care am nascut: „Pune-o-n patut ca nu mai scapi de ea pana la 2 ani”. Si i-am urmat sfatul. Drept urmare, fetita e traumatizata cand vine vorba de culcare. De la 9 luni ( cand am dezvatat-o de suzeta) am mangaiat-o pe manuta ca sa adoarma, pentru ca, nemaiavand suzeta plangea mult inainte de somn. Si de-atunci nu mai adoarme fara mana mea. Am lipit patutul de patul meu, ii intind mana si ea adoame mangaind-o. E foarte sacaitor, a devenit dependenta si nu mai putem scapa de acest obicei. Plus ca mai avem si un baietel de 7 luni, iar nevoile lui de bebe coincid cu ritualul nostru de somn. Dupa jumatate de ora de somn la amaiza se trezeste plangand si vrea mana,Il trezeste si pe celalalt. Stiu ca am gresit, dar cum cum as putea sa o fac sa mearga la nani singura? Am incercat sa-i dau jucariile preferate, sa-i pun muzica in camera, sa-i dau bomboane, dar nu functioneaza. Daca nu-i dau mana urla pana la epuizare si tot nu adoarme. Seara, o pune sotul la culcare si adoarme singura, fara mana lui, dar e clar ca pe mine m-a incaltat. Ce strategie as putea aplica cu ea? E speriata. Noaptea nu pot sa dorm cu ea, pentru ca se trezeste cel mic si automat se trezeste si ea. Si-apoi distractie…